Acest Preacuvios, Parintele nostru, marele Eftimie, a trait in vremea imparatiei lui Teodosie cel Mare (379- 395), ajungand pana in zilele lui Leon imparatul (457-474). Si era de neam din Melitina, mitropolia Armeniei, din parinti binecredinciosi, Pavel si Dionisia, nascut din fagaduinta, ca marele Ioan Botezatorul, purtand nume de veselie, ca Eftimie veselie inseamna.

    Pe acesta, dupa moartea tatalui sau, mama sa l-a incredintat fratelui ei, care era preot, iar acesta l-a dus la casa episcopului Armeniei, care l-a crescut cu dragoste si cu dascali de seama, randuindu-l de copil printre slujitorii bisericii, dupa puterile sale. Si, deprinzand bine Sfintele Scripturi, viata curata si toata invatatura credintei poruncita crestinilor de Mantuitorul Hristos, la vreme potrivita, a fost facut preot, iar episcopul i-a dat in seama grija manastirilor si a schiturilor din toata mitropolia Armeniei.

    Deci, fiind el de 29 de ani, s-a dus la Ierusalim si, inchinandu-se la Sfintele Locuri, s-a salasluit acolo, aproape de Ierusalim, intr-o manastire numita Fara, unde a cunoscut pe Cuviosul Teoctist, pritenul sau de viata si de gand, fiind unul cu altul ca un singur suflet in doua trupuri. Si intelegand ei ca nu pot fi izvor de har pentru altii, decat sfintindu-se mai intai pe ei insisi, au alergat impreuna la adancul insigurarii de lume, cautand sa se faca, ei mai intai placuti si de-aproape lui Dumnezeu.

    Drept aceea, dupa cinci ani au iesit din Fara si au mers de s-au salasluit intr-o pestera din rapa unui munte din pustie, catre Iordan. Si au locuit acolo multi ani, in viata aspra de sihastri, necurmat trudindu-si trupul si dorind in linste a vorbi cu Dumnezeu prin rugaciune, aducand astfel in sufletul lor hrana cea duhovniceasca intru rabdare, in bunatate si in gandul cel smerit al inimii. Si, din petrecerea aceasta, a primit marele Eftimie de la Dumnezeu darul Sfantului Duh, darul facerii de minuni si al proorociei.

    Deci, cand a binevoit Dumnezeu, au fost descoperiti de niste ciobani. Si au inceput a veni la ei multi care se lepadau de lume. Si au intemeiat manastire de obste si lavra de sihastri, ca multi auzind pe fericitul Eftimie, nu voiau sa se indeparteze de locul unde era el. Si multi il slaveau si il impresurau, iar bolnavii asteptau tamaduire printr-insul. Si el aprig dorea puterile lui Dumnezeu, prin linistea rugaciunii in pustie.

    Drept aceea, luand pe ucenicul sau Dometian, a iesit din chilia sa si a venit in muntii dinspre Marea Moarta. Si, gasind un put cu apa, a ridicat chilii si a ramas o vreme acolo. Dar si acolo, vazmdu-se impresurat de multime, s-a intors la chilia sa, la ava Teoctist. Si petrecea in pustie toata saptamana, iar sambata si Duminica se intalnea cu cei care-l cautau, si multe fapte si semne minunate a lucrat Dumnezeu printr-insul, cum arata pe larg viata lui.

    Si era cunoscut si cinstit Eftimie de cei trei mari indrumatori ai vietii pustnicesti din Tara Sfanta, in vremea lui: Sfantul Simeon Stalpnicul, fericitul Sava cel Sfintit si Sfantul Teodosie; si toti patru aparau dreapta credinta impotriva ratacirilor din vremea aceea. Iar fericitul Eftimie a intors la dreapta credinta, pana si pe imparateasa Evdochia, care cazuse in ratacirea lui Eutihie. Si s-a sfarsit acest sfant Parinte, proorocind ca doi din ucenicii lui Elie si Macarie, vor fi patriarhii Ierusalimului, lucru care s-a intamplat intocmai. Si n-a cautat niciodata vreo marire omeneasca, ci, toata viata, a ramas un simplu iubitor de straini si un indrumator de sihastri.

    Deci, acest fericit, ajungand la 97 de ani, a raposat intru Domnul in zilele imparatului Leon cel Mare.
 

    Sfantul Parinte Eftimie cel Mare, fiind in Lavra in multa lipsa si neajungere, pentru ca toate le impartea in milostenii, rabda saracia cea pentru Domnul, impreuna cu fratii. Deci, s-a intamplat ca, patru sute de oameni pogorandu-se de la Ierusalim spre Iordan, s-au abatut in dreapta si au venit in Lavra, ca o incercare, iconomisind Pronia lucrul acesta, precum se pare, ca sa se arate fapta ce a buna a Sfantului si darul cel dat lui de sus. Si, vazandu-i, batranul a chemat pe Dometian si a zis: "Pune inaintea oameni lor acestora sa manance." Iar el a zis: "Nu are chelaria cinstite parinte, ca sa sature nici zece oameni. Deci, de unde am sa dau paine la atata multime?" Iar Cuviosul Eftimie, plin de dar proorocesc, a zis : "Mergi si fa precum ti-am zis, ca acestea zice Duhul Sfant: Vor manca si le va prisosi." Deci, ducandu-se Dometian la chelaria cea mica, care se cheama camard de paine, unde fusesesera doar putine paini, acum n-a mai putut deschide usa, ca din dumnezeiasca binecuvantare, chelaria era plina pana sus, cat se varsau painile afara din chelarie si, neputand deschide, a chemat pe unii din parinti si au scos din tatani usa. Asemenea, si la vin si la untdelemn, aceasi binecuvantare s-a facut. Si au, mancat si s-au saturat si pana la trei luni n-au putut sa aseze usa chelariei. Ca, precum Dumnezeu n-a contenit a izvori vadra fainii si ulciorul cu untdelemn vaduvei celei iubitoare de straini, prin glasul proorocului, in acelasi chip, cu adevarat, si dumnezeiescului acestui batran, pentru osardia iubirii de stadini, o daruire deopotriva, intocmai i-a facut. :

    Iar Dometian, minunandu-se s-a aruncat pe sine la picioarele batranului, rugandu-se a lua iertaciune ca unul ce oarecare impotrivire omeneasca patimise. Si, ridicandu-l pe dansul, batranul i-a zis: "Fiule, cela ce semnana in binecuvantare, in binecuvantare va si secera." Deci, iubirea de straini sa nu o uitam, pentru ca, prin acestea, precum zice Apostolul, nestiind, unii au gazduit in loc de straini, pe ingeri. Si cuteaza, ca, daca voi, si cei impreuna cu voi, veti sluji dupa vrednicie pe toti cei ce vin la voi, straini si frati, primindu-i cu credinta, nu va parasi Domnul locul acesta de acum si pana in veac. Ca o jertfa ca aceasta ii place lui Dumnezeu.
 

    In Lavra Sfantului Eftimie era un iconom, care se nevoia sa castige cele de trebuinta pentru obste. Si a castigat astfel inca si dobitoace spre slujirea parintilor. Si era in Lavra un calugar, de neam din Asia, cu numele de Auxentie. Si, fiind el rugat de iconom sa ia slujba dobitoacelor, pentru ca era priceput la aceasta slujba, nu a primit. Deci, neascultand pe iconom, acesta a facut pe Ioan si Chirion preotii sa-l roage pe Auxentie sa primeasca slujba. Iar el, nici la rugamintea acestora nu s-a plecat. Si, venind sambata, a aratat iconomul batranului staret cele despre Auxentie caruia, trimitand si chemandu-l i-a zis marele Eftimie: "Asculta-ne pe noi, fiule, si primeste slujba aceasta." Iar el raspundea: "Nu pot, cinstite parinte, ca trei pricini ma opresc pe mine a primi aceasta slujba: intai, neobisnuinta cu locurile de aici si nestiinta limbii, al doilea, frica desfranarii, si al treilea, ca nu cumva prin aceasta slujire, sa nu mai pot sta linistit in chilie." Iar marele Eftimie a zis : "Ne rugam lui Dumnezeu sa nu fii vatamat de nici una din acestea. Ca nu-i nedrept ca sa uite ascultarea ta, cunoscand mai ales ca, din porunca si cu frica de Dansul slujesti robilor Lui, cu taria cea de la Dansul data. Asculta deci pe Domnul, Care a zis: Nu am venit sa fiu slujit ci sa slujesc Eu. Si, nu fac voia Mea, ci voia Tatalui Celui ce m-a trimis pe Mine." Acestea zicandu-le si lasandu-l la voia lui, Auxentie n-a ascultat. Atunci, rastindu-se preablandul Eftimie a zis : "Noi, fiule, te-am sfatuit ceea ce socotim a-ti fi de folos, dar tu, ramanand la nesupunere, vei vedea acum care este plata neascultarii."

    Deci, indata Auxentie fiind cuprins de un tremur nefiresc, a cazut la pamant, iar parintii cei de fata rugau pe batran pentru dansul. Iar staretul a zis catre dansii: "Acum inaintea ochilor vostri s-a implinit cuvantul proorocesc, care zice: Tot cel rau ridica cuvant impotriva, iar Domnul trimite asupra lui inger nemilostiv." Si fiind si mai mult rugat de parinti, preamilostivul batran l-a apucat de mana pe Auxentie si l-a ridicat si, pecetluindu-l cu semnul crucii, l-a facut sanatos. Si s-a rugat atunci Auxentie de iertarea greselilor celor din trecut si pentru intarirea fata de cele viitoare. Iar Sfantu-l i-a zis lui: "Mare este plata supunerii de vreme ce Dumnezeu mai mult voieste ascultarea decat jertfa. Iar neascultarea moarte lucreaza." Si, facand rugaciune pentru dansul, l-a binecuvantat. Si asa Auxentie a primit slujba cu tragere de inima si cu bucurie.

    Mers-au odinioara trei frati la Schit, la un batran sfant si i-a zis lui unul dintre ei: "Am invatat, parinte, Testamentul cel Vechi pe de rost." Si i-a raspuns batranul: "Ai umplut vazduhul de vorbe." Iar cel de al doilea a zis: "Eu mi l-am si scris, Testamentul cel Vechi si cel Nou." Si i-a zis batranul: "Si tu ai umptut ferestrele de hartii." Iar cel de al treilea a zis: "Si mie mi-a crescut muschi pe vatra focului." Si batranul a zis: "Si tu ai gonit iubirea de straini dela tine. Dar de voiti sa va mantuiti, dragoste catre toti sa aveti si de milostenie sa purtati grija." Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.