Cunoscut va este, fratilor, ca la varsta de 30 de ani de viata tainuita, sfintita prin munca mainilor sale si prin ascultare, Domnul Iisus vine si se descopere lumii la Iordan, primind Botezul Sfantului Ioan Proorocul. Si sunt doua darurile pe care ni le face Domnul, oamenilor si lumii, la botezul Sau: pe de o parte, un dar de curatire, de spalare, de ispasire, de pocainta pentru toate pacatele lumii; iar, pe de alta parte, un dar de impartasire din lumina si din sfintenia Duhului Sfant. In scurt, un dar de smerenie si de ispasire, pe de o parte, si un dar de preamarire si de ridicare a firii noastre la lumina si la sfintenie, pe de alta parte.

        Si, intr-adevar, pe de o parte, Hristos Domnul se smereste la Iordan, ca ia asupra Lui pacatele lumii intregi si ale fiecaruia din noi in parte, si le ispaseste prin insusi faptul ca se smereste si primeste botezul pacatosilor, El Care este fara de pacate. Dar, pe de alta parte, Hristos Domnul e preamarit la Iordan, pentru ca, atunci cand se deschid cerurile, descoperim ca Domnul Hristos e Dumnezeu-Fiul, Cel venit in trup omenesc, plin de har si de adevar, ca El necontenit imparte har si adevar celor ce cred intr-Insul, si ca, astfel, El innoieste, preamareste si ridica necontenit firea noastra la lumina si la sfintenia ei cea dintai.

        Cu adevarat, praznic al mantuirii noastre este praznicul de astazi. E ca o chemare a Duhului Sfant, sa ne curatim de pacate si, totodata, o chemare sa ne ridicam si sa slujim pe Dumnezeu si pe oameni, in credinta si pe urmele Domnului nostru Hristos. Inlauntrul nostru s-a nascut, ca o lumina, dorinta si cautarea de a crede si de a urma pe Domnul.

        Drept aceea, si noi, fratilor, avand un Stapan milostiv ca Acesta, sa nu ne lenevim, ci in toate zilele sa ne rugam Lui, pentru toate pacatele cele ce le-am facut, unele cu betii si cu minciuni, altele cu lacomii si cu hotii, ca pentru toate acestea avem a raspunde inaintea lui Dumnezeu, la infricosata Judecata a lui Hristos; si robul si cel slobod, si bogatul si saracul, ca acolo nu este judecata dupa mita, nici dupa fata. Nimeni nu poate sa ajute altuia, nici tatal pe fiu, nici maica pe fiica, nici frate pe frate, nici sluga pe stapan. Ci, pe fiecare faptele sale ori il vor indrepta, ori il vor osandi. Drept aceea, fratilor, sa nu tainuim pacatele noastre, ci, marturisindu-ne duhovnicestilor parinti, sa ne pocaim de ele prin curata marturisire. Ce de le vom tainui pe ele aici, apoi bucurie mare facem vrajmasului, iar de le vom marturisi, apoi plans facem vrajmasului, iar lui Dumnezeu, bucurie. Ca mai multa bucurie se face in ceruri, zice Domnul, pentru un pacatos care se pocaieste, decat pentru nouazeci si noua de drepti, care n-au nevoie de pocainta. De ce, dar, fratilor, nu voim noi sa ne pocaim cand vreodata cadem in vreun pacat, ci si pana la moarte petrecem intr-insul, ba si alte pacate inca mai adaugam? Dar noi, dimpotriva, sa lepadam pacatele si sa ne curatim de ele, marturisindu-le, strigand lui Dumnezeu si zicand: "Stapane, gresit-am la cer si inaintea Ta si nu suntem vrednici a ne numi fii ai Tai, ci sa ne faci pe noi, ca pe unul din argatii Tai, si ne iarta noua pacatele noastre, precum si noi iertam pe cei ce ne-au gresit noua."

        Si sa nu se indoiasca nimeni din noi de adevarul ca ne vom scula din morti si vom raspunde pentru faptele noastre. De vreme ce, ne vom scula toti, fratilor, si vom raspunde pentru fapte, pentru ganduri si cuvinte. Ca pentru aceasta a venit la noi Fiul lui Dumnezeu, ca sa strice lucrurile neprietenului si ne-a aratat noua calea mantuirii, prin pocainta, si a stricat moartea cu a Sa moarte si pururea ne cheama pe noi, prin Sfintele Scripturi, intru Imparatia Sa. Sa nu ne lepadam, dar de El pentru putina pofta, pentru ca va veni iarasi din cer, intru slava Sa, ca sa judece viii si mortii si sa rasplateasca fiecaruia dupa faptele sale. Sa credem, dar, ca nu tarziu va veni. Ca despre ziua aceea Domnul Dumnezeu a hotarat, zicand: "Nimeni nu-L stie pe El cand va veni, nici ingerii din cer, ci numai Tatal singur." Drept aceea a zis: "Totdeauna lucrand binele, gata sa fiti spre raspunsul si intampinarea Lui, ca sa puteti scapa in ziua cea rea si sa stati inaintea Fiului lui Dumnezeu, nerusinati, slavind pe Preasfanta Treime, pe Tatal si pe Fiul si pe Sfantul Duh, acum si pururea.
 

        Acest Sfant si Mucenic Teopemt a fost episcop in zilele paganului imparat roman Diocletian (284-305). Si, ridicand acest imparat mare prigoana impotriva crestinilor, daduse porunca aspra ca pretutindeni cei ce marturisesc pe Hristos sa fie prinsi si siliti a aduce jertfa idolilor, iar cei ce nu vor voi sa se lepede de Hristos, sa fie pusi la infricosatele chinuri. Printre cei dintai, care au fost prinsi, s-a aflat si Sfantul Teopemt, care a marturisit cu mult curaj ca se inchina lui Hristos si pastoreste pe cei ce cred in El. Si nevoind el a se lepada de la credinta, a fost dus la imparat si osandit sa fie aruncat intr-un cuptor de foc, din care a iesit nevatamat. Apoi, scotandu-i un ochi, a fost adapat cu otrava si, ramanand sanatos, a dus la credinta pe vrajitorul pagan Teona, care-i daduse otrava. Si, patimind si alte munci, i s-a taiat capul. Iar pe Teona, care crezuse in Hristos, l-au aruncat intr-o groapa cu capul in jos si l-au ingropat de viu si asa si-a dat sufletul la Dumnezeu, primind cununa muceniciei.

        Aceasta Sfanta a fost de neam mare, nascuta in Alexandria si era ucenica a Sfintei Mucenite Tecla. Si avea bogatie multa foarte, impreuna insa si temere de Dumnezeu. Si multi se nevoiau sa o ia pe dansa de sotie, pentru frumusetea si inflorirea staturii ei, dar ea nu avea gand sa se marite, ci, mai vartos, isi inalta dragostea ei catre Dumnezeu. Si i s-a dat ei sa iasa cu totul in afara grijilor lumesti si a luat toata nevointa catre cresterea in viata, credinta si intelegerea cea duhovniceasca, infranandu-si trupul cu post si doborand pe vicleanul luptator, diavolul. Si, in trup fiind, isi ridica mintea necontenit catre Dumnezeu.

        Si aproape de sfarsitul vietii sale, vicleanul diavol a ispitit-o si, ca si pe Iov oarecand, mult impotriva i-a stat, stricand-o cu bube grele, care i-au mancat tot trupul. Iar ea, la optzeci de ani ajungand, n-a incetat, nici a parasit ostenelile sale, neslabind in rabdare si increderea ei in Dumnezeu. In cele din urma trei luni de viata, o boala grea i-a luat si darul vorbirii. Si asa, cu lupta barbateasca, a raposat in pace si, dandu-si sufletul in mana lui Dumnezeu, si-a luat cununa de biruinta cu Sfintii.
 

        In zilele imparatilor Leon si Alexandru (886-912) un domn oarecare din Peloponez a cumparat un copil, tatar de neam, ai l-a dat pe el preotului, ce-i slujea in biserica din casa lui, sa-l creasca si sa-l invete carte. Iar, dupa ce se deprinsese, copilul slujea preotului la trebuinta lui. Si cand era el de doisprezece ani, l-a intrebat pe el stapanul lui: "Oare tatarii crestini sunt?" Si i-a raspuns lui: "Ba nu, stapane al meu, nu sunt crestini; inca, dupa cat mi se pare, nici eu nu sunt botezat." Si i-a zis stapanul lui: "Apoi cum te impartasesti, nefiind crestin. Eu socoteam ca tu esti botezat si, pentru aceea, n-am oprit pe preot ca sa-ti dea facatorul de viata Trup si Sange al Domnului nostru Iisus Hristos." Si i-a raspuns copilul: "Eu stapane, n-am stiut. Ci, cum vedeam pe alti copii impartasindu-se, asa si eu ma impartaseam." Atunci a chemat domnul acela pe preot si i-a poruncit sa boteze pe copil.

        Deci, dupa ce l-a botezat si dupa sfarsitul Dumnezeiestii Liturghii, a venit indata copilul la stapanul sau, tinandu-si faclia aprinsa si i-a zis lui domnul sau: "Mergi de cheama pe cel ce te-a botezat pe tine." Iar copilul, mergand, a aflat pe preot ingrijind Sfintele Daruri si, intorcandu-se, a zis stapanului sau: "Nu este acum, stapane, cel ce m-a botezat pe mine." Si i-a zis stapanul: "Cum de a iesit atat de repede?" Si iarasi a zis copilului: "Mergi de cheama pe cel ce te-a botezat pe tine." Iar copilul, iarasi mergand, a aflat pe preot acoperind Sfintele Daruri. Si, intorcandu-se a zis stapanului sau: "Nu este acum, stapane, cel ce m-a botezat pe mine." Si a zis stapanul: "Nu a putut iesi atat de repede." Si iarasi a zis copilului: "Mergi de cheama pe cel ce te-a botezat." Iar copilul mergand, a vazut pe preot si i-a spus Stapanului: "Nu este acolo cel ce m-a botezat." Deci, s-a mirat domnul si a zis catre alta sluga: "Mergi de cheama pe preot." Iar sluga mergand, l-a aflat pe el ispravind de ingrijit Sfintele Daruri si l-a chemat pe el. Iar dupa ce a venit, a zis stapanul catre copilul cel botezat: "Cum de ai zis tu ca nu este acolo cel ce te-a botezat? Cine dar este acesta?" Iar copilul a zis: "Cu adevarat, Stapane, nu m-a botezat pe mine acesta, ca cel ce m-a botezat avea fata ca un fulger si stralucea ca soarele si acela a facut domnezeiasca slujba. Iar cand slujea acel infricosat preot, acest preot, sta afara, inaintea bisericii, legat cu lant de fier peste grumajii goi, de maini si de picioare. Si-l tineau pe el doi vineti buzati si groaznici, pana ce acela cu chipul luminos a sfarsit dumnezeiasca Liturghie. Si inca era el in biserica atunci, cand am venit eu la tine, stapane, si tu m-ai trimis sa-l chem pe el." Si acestea auzindu-le domnul, s-a mirat si frica l-a cuprins pe el pentru cele ce se ziceau de catre copil.

        Deci, luand de mana pe preot, l-a dus pe el in camara sa si i-a zis lui: "Ce sunt acestea, pe care le spune copilul." Iar preotul, cazand la picioarele domnului aceluia, cu lacrimi, a zis: "De vreme ce Domnul Dumnezeul meu n-a tainuit de stapanul meu cele despre mine, ii voi spune adevarul: Eu stapane al meu, cand eram la locul si patria mea, fiind ispitit de vrajmasul sufletelor noastre, am cazut in pacat. Si instiintandu-se episcopul meu, mi-a dat mie canon ca sa nu ma mai ating de cele preotesti. Insa eu, sarac fiind si fara de popor neputand trai, am venit aici si tu stapanul meu, milostivindu-te spre strainatatea si saracia mea, m-ai primit pe mine in casa ta. Iar eu, ticalosul, calcand constiinta mea si canonul cel dumnezeiesc nepazind si vesnicele si infricosatele munci uitandu-le, am slujit pana astazi. Insa, de vreme ce Dumnezeu a descoperit cele despre mine, nu mai sunt vrednic de acum nici sa privesc la tine, stapanul meu."

        Deci, acestea auzind domnul acela i-a zis lui: "Omule, mai de folos iti era tie sa-ti ceri painea ta, decat, pentru viata aceasta vremelnica, sa calci porunca lui Dumnezeu, indraznind la cele de neatins si infricosate, ca despre acestea zice dumnezeiescul Apostol, ca ingerii doresc sa priveasca, dar tu cum ai indraznit, nevrednic fiind?! Insa de vreme ce iubitor de oameni este Dumnezeu si primeste pe cel ce se pocaieste cu adevarat, mergi, dar la o manastire si mult sa te caiesti in cealalta vreme a vietii tale, ca sa-ti fie tine milostiv Domnul, pentru o necuratie ca aceea a ta. Ca nu este alt pacat mai rau, afara de acela cand preotul, nevrednic fiind, indrazneste a sluji tainele lui Dumnezeu." Si acestea zicand, l-a trimis pe dansul la manastire. Dumnezeului nostru marire, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.