Tara Decapole, care se afla langa Marea Galileii, se numea asa din pricina celor zece cetati pagane, pe care le cuprindea. Deci, Sfantul Procopie era din acest tinut si, de aici, si-a luat el numele de Decapolitul.

    Luase de tanar calea vietii monahicesti si ajunsese vestit intre cuviosi, pentru postirea si curatia care impodobeau numele sau. Si a trait pe vremea prigoanei Sfintelor icoane, lupta inceputa, intaia data, de nelegiuitul imparat Leon Isaurul (717-740), care numea inchinatori la idoli pe crestinii care cinsteau Sfintele icoane, anatemizandu-i si fara milostivire aruncandu-i in temnite si in chinuri, ucigandu-i, iar Sfintele icoane sfaramandu-le si in foc arzandu-le.

    Deci, in acest fel de vreme s-a ridicat Sfantul Procopie, ca un stalp al Ortodoxiei si mare aparator al dreptei credinte si, stand cu barbatie impotriva taberelor eretice, le umplea de rusine si cu nebiruite cuvinte, de Dumnezeu insuflate, dovedea socoteala lor cea nebuna, rupand toate mestesugirile lor, ca pe o panza de paianjen.

    Drept aceea, din porunca imparatului, Cuviosul, a fost prins si batut cumplit, apoi a fost cu unelte de fier strujit peste tot, si i s-a smuls pielea de pe trup. Si, in temnita grea fiind aruncat si in tot felul schinjuit, Sfantul pe toate le-a rabdat, propovaduind neincetat dreapta credinta a lui Hristos. Si a avut frate de patimire, in temnita, pe prietenul sau Vasilie Marturisitorul (sarbatorit la 28 februarie), cu care impreuna a patimit aceleasi chinuri.

    Murind imparatul Leon, cel cu nume si narav de fiara, Sfantul Pricopie si alti marturisitori ai credintei au fost sloboziti din temnita si din legaturi. Cu trupul subrezit de multimea chinurilor indurate, mergand, Sfantul Procopie s-a intors la manastirea sa si la obisnuitele lui osteneli pustnicesti, povatuind pe multi la fapta cea buna si la mantuire aducandu-i.

    Si asa, la batraneti adanci, s-a mutat catre Hristos Domnul, ca sa-L vada pe Acesta nu in icoana, ci intru insasi fata Lui si sa primeasca de la El plata cea indoita a ostenelilor sale, ca pustnic, dar si ca patimitor pentru Hristos, el care pentru sfanta Lui icoana s-a nevoit pana la sange.
 

    In vremea lui Tiberiu, imparatul din Constantinopol (578-582), a fost un calugar in cetatea Asanului, om de rand, de neam din Capadochia, cu numele Leon. Si intru ascultarea coacerii de paine isi savarsea slujba, insa foarte smerit era si linistit cu totul, necautand nimic din ale lumii acesteia, ci mai mult catre toti avea dragoste si de aceasta multi se minunau si unii il intrebau pe el de folosul sufletesc; iar bunul si nevoitorul batran le zicea: "Sa ma credeti pe mine, fiilor, ca am sa imparatesc." Iar ei ii ziceau lui: "Sa nu dai de vreo sminteala, ava Leon. Din Capadochia, nimeni nu s-a facut candva imparat; si, deci fara de rost este cuvantul acesta care l-ai zis." Iar el iarasi graia lor: "Cu adevarat, fiilor, ca voi imparati." Si nimeni nu putea sa-l induplece pe el si sa-l departeze de gandul acesta.

    Deci, dupa ce au venit saracinii in tara aceea si au cucerit-o pe ea, au venit si la cetatea Asanului si au pustiit manastirile din jurul ei; inca au prins si pe trei calugari din Lavra Sasios, adica pe Ioan citetul, care era din Constantinopol, pe Eustatie Romanul si pe Teodor din Cilicia. Si acesti trei robiti, bolnavi si legati fiind, s-au rugat de barbari, zicand: "Duceti-ne, rugamu-ne, ca sa ne rascumpere pe noi episcopul, ca va va da voua treizeci si patru de galbeni." Deci, i-au luat pe ei barbarii si i-au adus aproape de cetate si a intrat Ioan citetul la episcop. Si era atunci in cetate, si Leon monahul, impreuna cu alti calugari ce coceau paine si, pentru aceea, nu au fost prinsi de barbari. Si venind Ioan cel ce era robit, a inceput a-l ruga pe episcop, ca sa de aur barbarilor. Dar episcopul nu avea aur mai mult, decat numai opt galbeni. Si ii da pe acestia barbarilor, iar ei nu-i luau, graind: "Sau ne mai dati douazeci si sase, sau ne dati pe calugar." Si au fost nevoiti cetatenii ca sa dea iarasi pe ava Ioan barbarilor, plangand si tanguindu-se. Si barbarii, luandu-l pe el si pe ceilalti doi calugari, i-au dus in tara lor.

    Si, dupa trei zile, Leon monahul, luand cei opt galbeni de la episcop, s-a dus in pustie, unde erau paganii si i-a rugat pe ei: "Luati-ma pe mine si acesti opt galbeni, iar pe acesti trei calugari sa-i sloboziti, de vreme ce ei sunt bolnavi si nu vor putea sa mearga impreuna cu voi prin pustietati si atunci ii veti ucide pe ei, fara nici un folos. Iar eu sunt sanatos si voi sluji voua." Atunci, barbarii, au luat pe Leon monahul si cei opt galbeni, iar pe cei trei calugari, i-au slobozit. Deci, din cauza calatoriei lor cea grabnica, Leon monahul a slabit, neputand el sa mearga prin atata pustietate, iar barbarii l-au taiat pe el. Si i s-a implinit, astfel, lui Leon cuvantul pe care il zisese el, precum si Domnul, in Evanghelie, a zis: "Daca cineva isi va pune sufletul sau pentru prietenii sai, acesta mare se va chema intru Imparatia Cerurilor. Ca mai mare dragoste decat aceasta nu este." (Ioan 15,13).

    Si, dintru aceasta, toti au cunoscut, ca aceasta este ceea ce graia ava Leon cand zicea: "Eu am sa imparatesc"; ca indata a mostenit Imparatia Cerurilor, pentru ca si-a pus sufletul sau pentru prietenii sai. Iar aceasta au adeverit-o si barbarii, zicand: "Cand am vrut sa-l taiem pe el, am vazut pe Cineva stralucind mai mult decat soarele si Acela a pus peste calugarul cel taiat o porfira imparateasca si o coroana."
 

    Ne-a spus noua ava Elisei, zicand: "Eu, cand eram tanar, m-am imbolnavit de moarte, iar tatal meu, in toate zilele chema doctorii, avand mare sarguinta ca sa ma vindece. Si doctorii, mult ostenindu-se, n-au putut sa-mi tamaduiasca durerile mele, iar, mai pe urma, au zis tatalui meu: Acest tanar pana in trei zile va muri. Deci, tatal meu, auzind aceasta de la doctori, a alergat, rugandu-se, cu multe lacrimi, la biserica Sfantului Evanghelist Marcu. Si a aflat acolo, precum spunea, in biserica, pe un calugar foarte batran, care, vazand pe tatal meu mahnit, i-a zis lui: Ce-ti este tie Kir Procopie, de te mahnesti? I-a raspuns lui tatal meu: Cel ce ti-a aratat tie numele meu,  iti va spune si pricina. Si a zis batranul: Sa mergem la casa ta. Deci, venind, batranul, m-a cercetat pe mine si a zis tatalui meu:  Sa chemi si pe sotia ta. Si era maica mea iubitoare de Hristos si primitoare de calugari, iar tatalui meu nu ii prea placeau calugarii! Apoi a zis tatalui meu: Trei lucruri cere Dumnezeu de la tine si, de le vei pazi pe ele, iti va darui tie Dumnezeu viata copilului tau. Si a zis tatal meu: Chezas imi este Sfantul Marcu Evanghelistul, ca voi pazi cele ce-mi vei porunci mie. Deci, i-a zis batranul: Iata, sunt cincisprezece ani, de cand faci desfranare si spurci patul femeii tale; pentru aceasta, pe cinci copii ai tai cu moarte i-a taiat Dumnzeu. Deci, pocaieste-te. Iar al doilea lucru, ti se cere ca, pe tanarul acesta sa nu-l insotesti prin nunta, ci sa-l faci pe el calugar. Iar la treilea lucru este: sa nu mai ai nici o impartasire cu arienii si cu teodosienii. Si a zis tatal meu: "Iti voi pazi cuvintele tale, in toate zilele vietii mele. Deci, a facut batranul rugaciune si, in trei zile, m-am facut sanatos. Si am petrecut trei ani langa tatal meu.

    Insa, dupa aceea, tatal meu, ducandu-se, m-a logodit cu o fecioara. Si, gatind tatal meu cele pentru nunta, s-a intamplat de s-a tulburat cumplit fecioara de un drac, care cu nemultumire si cu amar o chinuia. Iar parintii fecioarei si tatal meu au umblat saptesprezece luni, pretutindeni pe la biserici, cat si pe la descantatori si la vrajitori au dus-o pe dansa; si nimic nu s-a folosi, ci inca si mai rau in amaraciunea aceea, cadea ea. Atunci, facand socoteala de obste si de sfat, au dus-o pe ea la ava Macarie. Inca am mers si eu si tatal meu cu ea. Deci, staretul, luand undelemn, a facut rugaciune asupra ei si a poruncit mamei sale sa o spele pe ea si apoi sa o unga cu undelemn, de la cap  pana la picioare. Iar dupa ce au uns-o, a inceput dracul a striga: Amar, amar. Si, iesind din fecioara dracul, a intrat in mine si de sapte ori mai rau ma chinuia. Deci, am patimit treizeci de zile, chinuindu-ma rau acel demon.

    Dar, iata, a venit si batranul calugar, care vorbise la inceput cu tatal meu. Si, vazandu-l pe el, tatal meu a fugit de dansul. Si luandu-ma pe mine, batranul m-a dus la gazda sa si toata noaptea, priveghind, a petrecut-o in rugaciuni si, genunchii plecandu-si, a gonit pe dracul din mine. Si, tunzandu-mi parul capului, m-a imbracat in chip calugaresc si m-a dat lui ava Isaia. Inca, mai avea ava Isaia si alt ucenic, anume Petru; si am petrecut langa acest staret noua luni. Dar tatal meu auzind, cele despre mine, a trimis patru slugi si opt camile incarcate cu tot felul de mancari si de poame; inca a trimis si o scrisoare catre mine. Iar eu, luand scrisoarea am citit-o, am inceput a plange. Deci, vazand ava Isaia scrisoarea in mainile mele, sculandu-se mi-a luat-o din mainile mele si a rupt-o, iar eu m-am maniat. Inca a inceput staretul a ma ocara pe mine inaintea slugilor tatalui meu. Si, din ceasul acela, m-a cuprins pe mine diavolul urii.

    Deci, nu puteam sa-l vad, nici glasul lui sa-l aud si-l vedeam pe el ca pe un mascarici, iar cuvintele lui ca niste sageti si ca o sabie de amandoua partile ascutita. Iar cand stam cu dansul la rugaciune si la privegheri, il blestemam pe el. Si, din acea multa uraciune si dusmanie ce aveam pentru dansul, de multe ori ma sculam noaptea, vrand ca sa-l ucid pe el, insa ma temeam si ma inspaimantam de Petru, cel ce era ucenic impreuna cu mine. Iar staretul nu inceta, sfatuindu-ma si invatandu-ma; uneori ma ruga, iar alteori ma certa. Si cand mergeam sa ma impartasesc, ma oprea pe mine si cu ocara ma impingea in laturi si de la masa ma despartea, zicandu-mi: Nu vei manca pana ce nu vei zice: Am gresit, iarta-ma. Iar eu impotriva faceam, adica, furand, in taina, mancam, pe cand el se ruga; el priveghea si eu dormeam, el plangea si eu radeam. Deci, in acest fel aflandu-ma pe mine diavolul, fiindu-i eu lui ascultator intru toate, a inceput a-mi arata mie si naluciri in vise, am inceput, adica, eu ticalosul, a crede in parerile mele si in nalucitoarele vise, incat, si treaz fiind, adeseori vedeam, izvorand dinlauntrul inimii mele si tulburandu-ma pe mine, ganduri spurcate si necurate. Deci, am inceput a le crede si a ma insoti cu ele. Au inceput gandurile a ma tulbura dinlauntru, iar dracii, din afara, spre manie si iutime si amaraciune ma porneau. Iar dracul mandriei, adica al pierzarii, ma invata pe mine. Inca am inceput ca cele ce el in ascuns, ma invata, sa le spun pe fata si sa le graiesc inaintea tuturor, la aratare. Ca, sezand, ziceam intru mine: cine este acest inselator si fatarnic de neam mare si neam prost, caruia eu, intru acea mare cetate fiind si de neam mare si din parinti de rang inalt, care sunt plini de bogatie si cu multime de dobitoace, ca un uncenic m-am facut, inca mai vartos si ca un rob ii stau inainte si apa pe maini ii torn si masa ii pun lui si slujitor ii sunt si apa ii aduc si lemne ii adun si ca un rob ii slujesc lui? Desi, cu cale era ca el sa-mi slujeasca mie si sa mi se supuna, iar nu eu lui. O, cate necazuri si amaraciuni si scarbe, ocari si nevoi iau de la dansul. De cate ori m-a facut a flamanzi si a inseta si a priveghea si a ma culca pe pamant. De cate ori m-a ocarat. De cate rautati m-a impovarat. Deci, acestea invatandu-ma pe mine dracul, eu mai mult inca ma maniam si ma socoteam pe mine ca un asuprit si ca si cum multe rautati as fi patimit. Insa imi zicea mie gandul: Iesi de la blestematul acesta si sezi intr-o chilie, ca toti parintii, pentru ca acesta nu este calugar, nici crestin.

    Deci, din unele ganduri ca acestea am inceput iarasi a vedea vise despre staretul meu. Adica, il visam ca se joaca cu o femeie si cu idolii dantuieste, si, incredintandu-ma pe mine, ma intareau ca adica el este vrajmasul lui Dumnezeu si prieten dracilor. Si era afara din Schit, ca la noua stadii departe, o capiste elineasca, iar in mijlocul capistei sta un idol de marmura. Deci, avea staretul obiceiul de iesea din Schit in toate sambetele si, in capiste sezand, plangea. Inca erau acolo si morminte elinesti. Si-mi arata in vis, nu o data, ci de mai multe ori, ca staretul jertfeste si se inchina idolilor. Iar eu, socotind ca adevarate imi sunt mie visele, in ceasul intru care avea staretul obicei sa iasa spre capiste, apucand inainte, am iesit din chilie si, alergand, m-am ascuns in mijlocul capistei, unde erau niste rugi si am vazut pe staretul venind si o femeie inaintea lui. Iar dupa ce a venit femeia, am vazut-o ca se ruga si se inchina idolului, si, dupa ce si-a sfarsit rugaciunea, mi s-a parut, din draceasca inselaciune, ca vad pe staret mergand si inchinandu-se idolului si sarutand pe femeie si pacatuind cu ea. Dupa aceea, s-a intors staretul la Schit, iar femeia a intrat in lunca.

    Pe acestea, de sapte ori in taina cercetandu-le si cu tarie vazandu-le, am inceput a sedea afara din chilie si fratilor celor ce veneau sa se foloseasca de la staret, le ziceam: Fratii mei, calugarul acesta este desfranat si slujitor la idoli. Deci, ce va mai inselati de veniti la dansul? Si, timp de patru luni, tot asa am grait catre calugarii ce veneau la staret. Si voiam eu sa-i opresc pe dansii. Iar ei, cu darul lui Dumnezeu povatuindu-se, tot se adunau la dansul. Si aceasta vazand, ma caiam si-mi ridicam mainile la cer, zicand: Doamne, da-mi mie rabdare. Ca socoteam eu, ticalosul si patimasul, ca dupa dreptate patimesc si rabd, ca si cand as face o fapta buna si, suspinand, ziceam: Slava tie, Dumnezeule, din ce fel de cinste, la ce necinste am ajuns si cum m-am facut; si plangeam. Iar staretul, vazandu-ma pe mine, imi zicea: Fiule bun, curateste-ti inima, smereste-ti gandurile tale, doreste smerenia lui Hristos, uraste mandria si ia aminte la tine insuti. Acestea cand mi le graia el, eu ma maniam si ma tulburam si ca niste sageti infocate ce ma ardeau, asa ii socoteam cuvintele lui. Iar la masa, cand sedeam cu dansul, vedeam bucatele ca pe o stricaciune si-mi era sila. Iar gandul dinlauntru, tulburandu-ma, nu inceta, zicandu-mi: Iesi din lacasul staretului acestuia si, de se poate, si din Schit, pentru ca, vazandu-l pe acesta, nu te vei mantui. Si ziceam intru mine: Pentru ce patimesc eu acestea? In lumea aceasta eu n-am fost desfranat, n-am furat, nici n-am ucis. Inca imi zicea mie gandul: Fara dreptate patimesti si ai suparat pe tatal tau si pe mama ta, pe rude si pe prieteni, ai lasat pe sfintii parinti si ai venit sa petreci la mincinosul acesta, care are viata rea si nemilostiva si fara rusine. Acestea mi le punea in minte diavolul, iar eu, neputinciosul si ticalosul, gata ma aflam la supunerea gandurilor celor spurcate si rele. Si, intru intuneric ingropat fiind, mi se parea ca umblu in lumina, calugar ma socoteam, satana fiind si, in loc ca sa ma micsorez pe mine si sa ma osandesc, eu ma judecam rob al lui Dumnezeu.

    Deci, intr-o furtuna ca aceasta a gandurilor mele, tulburat fiind, s-a intamplat de mi-a scris tatal meu, ca maica mea este pe moarte si sa vin sa o vad pe ea, mai inainte de a muri. Si am spus parintelui Petru: Cu adevarat, eu ma voi duce ca sa vad pe mama mea. Si, acesta, ducandu-se, a spus staretului, iar staretul, venind, mi-a zis mie: Fiule bun, sezi cu rabdare dumnezeiasca si lasa patimirea tatalui si a maicii tale, ca avem tata si maica pe Dumnezeu, Care si de noi si de dansii poarta grija, spre folos. Iar de nu ma vei asculta si te vei duce, pe parintii tai nicidecum nu-i vei folosi, iar pe tine insuti si mai mult te vei vatama. Deci, eu, acestea auzindu-le de la staret si dracul rapindu-ma spre manie, am zis staretului: Inselatorule, inchinatorule la idoli, desfranatule, voiesti, precum se vede, sa ma faci asemenea tie, slujitor la idoli si desfranat? Iar staretul mi-a zis mie: Darul lui Dumnezeu este pe buzele tale, fiule. Iar eu am strigat: Mincinosule, slujitorule la idoli. Si la glasul meu multi parinti s-au adunat, si toti batranii ma ocarau pe mine si ma osandeau. Si, intetindu-ma dracul, am apucat haina mea si am rupt-o de manie de sus pana jos si am aruncat-o in fata lui si, asa gol, m-am dus in chilie. Intrand apoi in chilia unuia din batrani, am furat de la dansul o haina mai buna si, iesind, m-am dus in Alexandria si am aflat pe maica mea moarta si pe tatal meu bolnav, iar dupa trei zile s-a sfarsit si tatal meu.

    Si eu acum socoteam si ma ingrijeam pentru averi si pentru alte bogatii si ma caiam ca m-am facut calugar. Iar, dupa ce a sosit seara, pe pat zacand si la Schit  si la parintele Isaia gandind, am suspinat si am zis: Slava Tie, Hristoase, Dumnezeul meu, ca m-ai izbavit de mincinosul si inselatorul acela. Si impreuna cu cuvantul, am auzit un glas ca un tunet, zicand: Atotpierzare si paguba casei lui Procopie. Apoi, indata s-a facut un vant si s-a aprins foc in cele patru unghiuri ale curtii. Iar eu, sculandu-ma tulburat, abia am putut iesi cu toti cei din casa, ca focul o cuprinsese de pretutindeni. Deci, s-au adunat toti locuitorii Alexandriei si n-a putut sa faca nimic, ca focul a mistuit si pietrele. Iar eu stam rusinat si infruntat, gandind la cele ce se intamplasera. Apoi, de mult necaz si mahnire, mergand, m-am aruncat in genunchi pe mine la biserica Sfantului Mina. Si, iarasi, dracul, inchipuindu-se in chipul mucenicului, mi-a zis mie: Cele ce ai vazut ca ti s-a intamplat tie, din pricina parintelui Isaia ti s-au intamplat. Si desteptandu-ma, am zis: Cu adevarat, amagitorul acela fermecator este; ca, si draci trimitand, mi-a ars mie curtea.

    Deci, sculandu-ma dimineata, am mers la papa Alexandriei, Evloghie, si i-am grait lui: Stapane, izbaveste-ma de slujitorul de idoli, parintele Isaia de la Schit, ca acela cu vrajile sale mi-a ars casa. Iar patriarhul mi-a zis mie: Mute sa fie buzele cele viclene, care graiesc rele asupra dreptului. Si, impreuna cu cuvantul patriarhului, am vazut si pe un arap batandu-ma cu toiag de fier si imbrancindu-ma intr-un lant. Si, indata, am cazut la picioarele patriarhului, inraindu-ma. Atunci, patriarhul, tinzandu-si mana, s-a dezlegat legatura limbii mele. Si am petrecut eu sapte luni, fiind pedepsit de veliarul cel cumplit si aratandu-ma in priveliste jalnica tuturor; incat si cu catuse de fier m-au legat, ca ma bateam pe mine insumi si pe toti cei ce erau, in jurul meu si mancam gunoaie. Iar iubitorii de Hristos, miluindu-ma, ma imbracau in haine, ca ma zbuciumam gol, rupandu-mi trupul meu si hainele si mai chinuiam pe mine, facand rau si celor ce erau imprejurul meu. Iar trupul meu, din pricina gunoiului si a tinei in care ma tavaleam si zaceam, se acoperise ca si cu niste solzi. Ca nu avea cine sa se ingrijeasca de mine.

    Atunci, cei ce erau iubitori de Hristos in cetatea Alexandriei, vazand pe unii din parintii Schitului, ii aduceau pe ei la mine, iar ei vazandu-ma, nu ma cunosteau. Si le spuneau lor iubitorii de Hristos: Acesta este fiul lui Procopie, care s-a calugarit la parintele Isaia. Si au zis parintii catre dansii: Faceti bine si aduceti-l pe el la Schit. Si, afland iubitorii de Hristos un caraus, i-au dat lui in galben si, legandu-mi mainile si picioarele, m-au dus la Schit. Deci, aducandu-se sfintii parinti ai Schitului in biserica cea mare, au facut priveghere pentru mine si ungandu-ma cu undelemn peste tot trupul, indata au gonit pe dracul din mine si am ramas chinuindu-ma de rani si de bube. Si asa eu, smeritul si pacatosul, toate cele ce mi s-au intamplat mie, le-am aratat cu de-amanuntul si tuturor am spus primejdia mea, rugandu-i pe ei sa faca mila cu mine si sa roage pe staret, ca sa ma miluiasca si sa ma primeasca intru pocainta si sa nu ma lase pe mine iarasi sa ma ispitesc de la diavolul.

    Iar parintii, mergand au chemat pe Petru, care a fost ucenic, impreuna cu mine, la staret. Si, daca m-a vazut zacand si cu trupul putred de rani si de bube - ca parintii, vrand sa induplece pe staret spre mila si umilinta, ma dezbracasera de hainele cu care am fost imbracat, si gol ma pusesera pe o rogojioara -, parintele Petru s-a aruncat pe sine la pamant si nu inceta varsand lacrimi asupra mea. Iar eu, marsavul, zaceam fara de indrazneala si ma rusinam sa privesc macar la dansul. Si el plangand destul, s-a sculat si a luat si pe unii din parinti si, ducandu-se, au adus pe staret. Deci eu, vazand pe staret venind, am strigat, zicand: Miluieste-ma, robul lui Dumnezeu, pe mine, cel inselat de draci, si nu ma lasa pe mine, cel inselat de draci, si nu ma lasa pe mine intru cea desavarsita bucurie a vrajmasului celui stricator de suflete. Ca destul m-am pedepsit si destul m-am chinuit. Iar staretul, pangand si el, mi-a zis mie: Inteles-ai oare fiule, ca semnul celor mandri este caderea? Iar eu am zis: Am cunoscut, cinstite parinte, dintru acestea ce mi s-au intamplat mie si m-am inteleptit din toate cate am patimit si am priceput ca, da Dumnezeu cu dreapta judecata fiecaruia, dupa faptele lui. Deci, insemnandu-ma cu semnul crucii, mi-a zis: Dumnezeu, Cel ce este ziditor a toata faptura, sa-ti ierte cele trecute si sa-ti indrepteze cele viitoare. Dupa aceea m-a luat pe o targa si m-a dus la chilie. Apoi, mai zacand putine zile, cu darul lui Hristos si cu rugaciunile staretului, m-am tamaduit.

    Si asa s-a plinit intru mine cuvantul proorocului, care zice: "Cu zabala si cu frau falcile lor voi strange, ca sa nu se apropie de tine" (Ps.31,10). Si iarasi: "Multe sunt bataile pacatosului" (Ps.31,11). Deci, vazand parintii Schitului toate cele ce s-au facut cu mine, ca erau vrednice de dat in scris, au chemat pe Pionie, vestitul scriitor si mi-au poruncit mie sa-i spun lui, cu de-adinsul si cu de-amanuntul, toate. Iar scriitorul cel bun, scriind aceasta intamplare, a pus-o in cartea cea dintai, intru care scrie despre nalucirile dracesti. Si am petrecut cealalta vreme, impreuna cu parintele meu Isaia, intru toate supunandu-ma lui."