Sfantul Arhip este unul din barbatii apostolici, adica unul din cei care ajutau pe Sfantul Apostol Pavel la lucrul Evangheliei si a fost episcop, dupa Sfantul Epafras, in cetatea Colose, din Frigia, pe vremea cand marele Apostol era inchis la Roma, pentru credinta lui cea noua, in Hristos. Drept aceea, si "tovaras de lucru" il numeste pe el Sfantul Pavel, in epistola lui, cea catre Filimon. Tot barbat apostolic era si Sfantul Filimon, cetatean vestit din Colose si ucenis, adus la credinta de Sfantul Pavel insusi; iar biserica din Colose se gasea in casa lui. Cat despre Apfia, ce era sotia lui Filimon. Si in casa lor se adunau, in taina, toti crestinii din Colose si se savarsea in casa lui, ca si in biserica, dumnezeiasca Liturghie a trupului si a sangelui lui Hristos, iar Sfanta Apfia randuia biserica cea din casa ei, slujind ziua si noaptea cu post si cu rugaciune, odihnind pe cei ce osteneau in vestirea lui Hristos, hranind pe saraci, ingrijind de bolnavi, incat casa ei era nu numai biserica, ci si casa primitoare de straini, bolnita pentru bolnavi si adapostire celor fara adapost. Si, asa, Sfantul Arhip pastorea poporul credincios din Colose.
    Deci, fiind eliberat Sfantul Pavel din lanturi, l-a pus si pe Filimon episcop intru apostolie, adica episcop calator; caci, in vremile acelea, unuii episcopi erau legati de un loc si de o cetate, iar altii erau episcopi fara de loc statornic. Ci, prin felurite cetati si neamuri umblau si se numarau, unii ca acestia, episcopi apostolicesti, de vreme ce la propovaduirea apostoloeasca erau trimisi, ca si Apostolii. Asadar si Sfantul Filimon, intru o episcopie ca aceasta a fost numarat si umbla prin cetatile Frigiei si prin altele, propovaduind Cuvantul lui Dumnezeu.
    Deci, venind vremea cand se serba praznicul zeitei Artemida din Colose, au fost chemati toti cetatenii sa se inchine si sa aduca jertfa, in capistea zeitei. Si s-au adunat si crestinii in biserica lor, din casa lui Filimon, au risipit pe credinciosii ce se aflau acolo, pe unii prinzandu-i, pe altii batandu-i, iar pe altii omorandu-i. Si au fost prinsi si Sfintii Arhip, Filimon si Apfia si, dusi fiind la Artocles, mai-marele cetatii Efesului, acesta a poruncit sa fie dati mortii, de nu se vor lepada de credinta lor in Hristos. Si, schinjuiti fiind Sfintii, in multe chipuri si di neincetat marturisind pe Hristos, dregatorul a poruncit sa fie ingropati pana la brau in pamant si ucisi cu pietre.
    Si asa, apostolica treime a Sfintilor Mucenici s-a mutat la ceruri, inaintea scaunului Preasfintei, de viata facatoarei, dumnezeiestii si nedespartitei Treimi.

    Ce trebuinta ai, omule, sa cauti carti multe, care sa te povatuiasca pe tine spre folos si sa intrebi pe toti dascalii, zicand: "Spuneti-mi, cum ma voi mantui?" Iata, toate cartile cele invatatoare, in doua cuvinte incap, adica: intru frica lui Dumnezeu si intru a avea pe Domnul inaintea ochilor totdeauna.
    Sa iei aminte la tine insuti, precum se cade si vei intelege toate poruncile lui Dumnezeu si sa le tii pe ele. Pentru ca, asa, Sfintii cei ce au fost, din veac, au placut lui Dumnezeu: prin cunostinta curata si prin neschimbate fapte. Iar altii dintre dansii, nici n-au avut cartile Sfintilor, nici nu i-au invatat dascalii cele de folos si, de la Adam pana la Moise, in multe feluri au trait. Deci, spune-mi mie cum au placut lui Dumnezeu: Abel, Enoh, Noe, Melchisedec, Avraam, Isaac si Iacov si ceilalti drepti, care au fost mai inainte de Moise? Ei n-au invatat carte, precum s-a zis, nici vreun dascal dintre oameni nu i-a invatat pe ei, in afara numai de predania, cea din viu grai si de gandurile bune, de a avea pe Dumnezeu inaintea ochilor, de-a pururi.
    De asemenea, si dupa intruparea Domnului nostru Iisus Hristos, stim pe multi ca au fost oameni simpli, si la cuvinte si la intelegere, unii, dintre dregatori, fiind asa, iar altii, din poporul de rand, unii din ei pastori de oi, ori alte indeletniciri avand si nu numai barbati, ci si femei au alergat la Dumnezeu si au savarsit poruncile Lui. Deci, aratat este ca, luind aminte la cuvintele cele mai sus-zise, le-au si implinit intocmai. Dar, acum, sa nu iei pricina omule, cu aratate dovezi, zicand cu greseala: "Prost sunt si fara stiinta, cum, dar, pot sa fac poruncile Domnului?" Iata, ca s-a aratat tie acum, in ce fel vei placea lui Dumnezeu si sa nu mai zici: "Nu pot", caci de vei voi, impreuna cu acestia, te vei apropia de Stapanul, ca David, zicand: "Bunatate si invatatura si cunostinta ma invata, caci poruncilor Tale am crezut". Si, iarasi, "Invata-ma sa fac voia Ta, ca Tu esti Dumnezeul meu". Si, inca: "Ajuta-mi, si ma voi mantui si voi cugeta la indreptarile Tale pururea". Pentru ca, tot cel ce cere, va lua, si cel ce cauta, afla, si celuia ce bate, i se va deschide.
    Sa nu zici, iarasi: "In lume sunt si cu grijile lumesti legat sunt si nu pot sa fac toate poruncile Domnului". De vei voi, acum, ca desavarsit sa le faci pe ele si sa te lepezi de lume si sa-ti iei crucea ta, ca sa mergi in urma Domnului Tau, lucru care mai bun iti este tie, decat toate, apoi esti liber sa o faci. Iar, de nu poti sa faci aceasta, apoi, si in lume fiind, sileste-te sa placi lui Dumnezeu; caci se poate, si in lume fiind, cineva sa faca poruncile lui Dumnezeu, pentru ca multe chipuri de pocainta si de mantuire a oamenilor sunt.
    Intr-o randuiala de viata este fiecare, iar, de va voi sa se nevoiasca, sa gandeasca tare, in mintea sa, ca Sfintii cei vechi, in lume fiind, impreuna cu femeile si cu copiii petrecand si in bogatie si in case mari fiind, altii inca stapanind si popoare intregi, care li se incredintasera de la Dumnezeu, si durere multa si grija de lucrurile cele pamantesti avand, au placut si lui Dumnezeu intru toate, precum au fost Ovraam, Isaac si Iacov, David si Iosif si Iov. Acestia toti au fost in lume, traitori impreuna cu femeile. Dar, si asa, toate poruncile Domnului le-au facut. Dumnezeului nostru slava!

    Povestit-a un batran ca, in vremea marelui Isidor, preotul Schitului, era un frate diacon, pe care, pentru multele lui fapte bune, voia sa-l faca preot, ca sa ramana in locul lui, dupa moarte. Iar el, pentru evlavie, nu s-a hirotonit preot, ci a ramas diacon. Deci, pe acesta, din bantuiala vrajmasului, l-a pizmuit un oarecare dintre batrani. Acel batran, pe cand toti erau la biserica pentru slujba, mergand, a pus pe ascuns cartea sa in chilia diaconului si, venind, a vestit preotului Isidor, zicand: "Unul dintre frati mi-a furat cartea". Si, mirandu-se, ava Isidor a zis: "Niciodata ceva, de acest fel, nu s-a facut in Schit". Deci, batranul acela care a pus pe ascuns cartea a zis preotului: "Trimite doi, din parinti, cu mine, ca sa cercam chiliile".
    Deci, mergand, intai au cautat prin chiliile celorlalti si pe urma au venit la chilia diaconului si, gasind carte acolo, au adus-o la preot in biserica si au spus unde au gasit-o, fiind de fata si diaconul. Si, auzind, diaconul indata a facut metanie lui ava Isidor, inaintea a tot norodul, zicand: "Am gresit, da-mi canon". Si i-a dat canon ca, trei saptamani, sa nu se impartaseasca. Deci, venind fratele la slujba, sta in fata bisericii si inaintea a tot poporul cadea, zicand: "Iertati-ma ca am gresit". Iar, dupa trei saptamani, a fost primit la Impartasire. Si indata s-a indracit batranul, care il napastuise, si a inceput a se marturisi, strigand si zicand: "Am napastuit pe robul lui Dumneze". Si, facandu-se rugaciune de toata biserica, pentru dansul, nu se tamaduia. Atunci, marele Isidor a zis diaconului, inaintea tuturor fratilor: "Roaga-te pentru dansul, ca tu ai fost napastuit. Si, daca nu se tamaduieste prin tine, apoi nu se tamaduieste". Si, rugandu-se diaconul, indata sanatos s-a facut batranul. Dumnezeului nostru, slava!