Acesta s-a nascut in partile Smirnei. Din copilarie s-a deprins a trai in deplina curatie trupeasca si sufleteasca. Traind pe vremea cand Sfintii Apostoli propovaduiau in toata lumea credinta cea noua in Iisus Hristos, Sfantul Vucol a primit dreapta credinta si s-a facut el insusi vrednic vestitor al invataturii crestinesti. Si, facandu-se vas iscusit al Duhului Sfant l-a aflat pe el Sfantul Evanghelist Ioan, Apostolul cel iubit al lui Hristos, care, hirotonindu-l pe el episcop, l-a asezat in marea cetate a Smirnei. Si aici a pastorit cu cinste, cu intelepciune si cu dragoste, turma credinciosilor, vreme indelungata, aducand pe multi la cunoasterea adevarului si botezandu-i in Hristos. Deci, mai inainte de moartea sa, a lasat urmas in locul sau si pastor al oilor sale si dascal, pe fericitul Policarp. Si asa s-a mutat la Domnul, din viata aceasta pamanteasca, in ziua de 6 februarie.
 

    Spunea un oarecare parinte despre acest episcop Pavel, care, lasandu-si episcopia sa, a mers la Antiohia si se hranea, lucrand la zidarie, impreuna cu zidarii. Intru aceasta vreme era acolo un conducator al Rasaritului, anume Efrem, om evlavios si foarte milostiv. Acela se ingrijea acum de ridicarea cetatii, care era cazuta de la cutremur. Odata, intr-o dupa amiaza, cand se odihneau lucratorii, a vazut Efrem pe episcop odihnindu-se si, de la dansul pana la cer, ridicandu-se un stalp de foc. Si, aceasta a vazut-o nu o data, nici de doua ori, ci de mai multe ori. Iar Efrem indata s-a inspaimantat, pentru ca aceasta era ca un semn infricosator si plin de mirare. Si gandea in sine ce poate insemna aceasta ? Si nu se dumirea, de vreme ce nu stia ca lucratorul acela era episcop si il vedea pe dansul in niste zdrente imbracat si acelea foarte murdarite si simplu se arata si omul, obosit de multa foame si infranare si sfaramat de oboseala cea multa.

    Deci, l-a chemat pe el Efrem, vrand sa afle de la el, ce fel de om este si din ce tara ? Si a inceput, luandu-l deoparte, a-l intreba pe el: "De unde esti, tu, omule, si cum te cheama pe tine ?" Iar el, raspunzand, a zis: "Eu unul din cei de rand sunt, sarac al cetatii acesteia si nu cunosc vreun mestesug ca sa ma hranesc mai lesne pentru aceea lucrez la zidaria aceasta si Dumnezeu ma hraneste pe mine cu osteneala mea". Iar Efrem, de Dumnezeu fiind indemnat, i-a raspuns lui, zicand: "Sa ma crezi, ca nu te voi lasa pe tine pana ce nu-mi vei spune adevarul despre tine, ca nu poti sa ascunzi cele despre tine". Atunci a grait Pavel: "Sa-mi dai mie fagaduinta, inaintea lui Dumnezeu, ca nu vei spune nimanui cele despre mine". Atunci i s-a jurat lui fericitul Efrem, ca nu va spune nimanui, cat timp va voi Dumnezeu ca sa fie ei in viata aceasta. Deci, el i-a spus lui, zicand: "Eu sunt episcop, iar pentru Dumnezeu, lasandu-mi episcopia mea, am venit aici, pentru ca pe aici nu ma cunoaste nimeni si cu aceasta nevointa lucrez si, din osteneala mea, imi adun mie hrana, iar cealalta o dau la saraci milostenie, stiind ca, prin jertfe ca acestea, se imblanzeste Dumnezeu. Iar tu poarta-ti grija de milostenia ta, pentru ca in aceste zile, Dumnezeu te va ridica pe tine la scaunul acesta al arhiepiscopiei si al cetatii lui Dumnezeu si al Bisericii, ca sa pastoresti pe poporul Sau, pe care, cu al Sau sange l-a castigat Hristos, adevaratul Dumnezeul nostru". Care lucru s-a si intamplat, dupa putine zile.

    Deci, acestea auzindu-le, fericitul Efrem a proslavit pe Dumnezeu, zicand: "O, cati tainuiti robi ai Sai are Dumnezeu si deci Lui, unuia stiuti !" Iar noi, acestea auzindu-le, fratilor, sa ne nevoim pentru milostenie, sporind in dreapta credinta.
 

    Parintilor si fratilor, datoria avand sa va graiesc cuvant de mangaiere, va sfatuiesc sa faceti madularele voastre slujitoare dreptatii, spre sfintire, dupa cum zice Apostolul. Sa castigati cu prisosinta dumnezeiasca intelepciune, ca sa puteti patrunde tainele cinului nostru ingeresc, cu toate ca voi v-ati si daruit cu totul lui Dumnezeu si cu smerenie, in toate zilele indurati patimire, atat pentru suflet cat si pentru trup; caci si ostenelile sufletului, ca si cele ale trupului, in acelasi chip sunt primite de Dumnezeu.

    Pentru ca unul se nevoieste la citire, altul la rugaciune, unii stau inlauntru si lucreaza cu mainile, altii au ascultari in afara, unul sapa via, altul ara pamantul, iar altul ciopleste; nimeni nu sta fara de lucru si toti se ostenesc, dupa putinta lor. Si dupa cum mi se pare, nici cel ce sta la usa, sa ia aminte la cei ce intra si la cei ce ies, nici cel ce izgoneste pasarile de la roade, nu stau degeaba, fara lucru. Ca si ei implinesc trebuinta cea de obste pentru intregul trup si, daca savarsesc un lucru cat de mic, se socotesc, insa, ca picior sau deget al trupului. Asadar, daca ne socotim toti un suflet si o voie, asa sa ne aratam totdeauna.

    Sa nu va smintiti cu indaratnicia si sa luati parte la munca obsteasca numai pentru a fi vazuti acolo, ci sa impliniti porunca cu bunavointa. Sfintiti-va mainile cu slujba ce vi s-a dat, ca sa aduceti lui Dumnezeu jertfa bine primita. Caci, cu adevarat, jertfa este fapta voastra! Oare, nu sunt hraniti cei pe care ii primim in orice zi ? Nu saturam zilnic pe batrani ? Nu dam strainilor paine, legume, vin si orice are manastirea ? Nu primiti pe prietenii care vin la voi. Si nu sunteti hraniti si voi toti ? Toate acestea sunt prinosuri aduse lui Dumnezeu, ca El zice: "Mila voiesc; nu jertfa". Adica, sa fim milostivi. Insa tot ce se da, nu dau numai eu, ci dam toti, fie argint, fie vesminte, fie orice altceva, ca fiii mei sunteti voi si impreuna impartasim si cele sufletesti si cele trupesti. Inima mea arde pentru voi toti, macar ca pacatos sunt; pe fiecare il imbratisez cu dragoste duhvniceasca si pe toti va tin la pieptul meu, dorind sa va feresc de orice ispita si sa va mangii in orice clipa.

    Asadar, nici unul sa nu se impotriveasca altuia si nimeni sa nu defaime. Pentru aceea, traiti in pace si iubiti-va intre voi cu dragoste duhovniceasca, cinstiti-va si ajutati-va unul pe altul. Cei mai mici sa cinsteasca pe intai-statatori ca pe mine, dandu-le ascultare in toate. Iar, daca vreunul nu se supune cuvantului meu, acela nu-mi este fiu.

    Nevoiti-va sa dobanditi castiguri sufletesti, fiind cu privegherea la slujbe si cu luare aminte la rugaciune. Nevoiti-va si trupeste, trudindu-va la lucru, ca sa aveti indestulare de paine si de legume si putin vin, pentru cei bolnavi. Cei care vor sa se infraneze, aceia sa posteasca, insa, in Saptamana luminata, m-au suparat unii, care n-au voit in nici un chip sa bea vin. Am spus lor ca si infranarea se porunceste sa fie cu socoteala. Acuma, insa, deobste poruncesc voua, ca, in vremea cand se mananca de doua ori pe zi, sa aveti odihna si de la metaniile cu genunchi la pamant; iar, daca vrea careva sa adauge la infranarea sa, sa se indestuleze numai cu paine si cu apa, in afara de sambete si Duminici. Daca va lua seama ca slabeste, sa bea putin vin, pentru intarire si sa manance de doua ori pe zi. Cei neputinciosi, insa, totdeauna sa bea cate putin vin. Dar sa nu se sminteasca nici cel care bea, socotindu-se osandit, nici cel care nu bea, mandrindu-se, ca si cand ar face mare lucru. Ca pentru mancare si bautura, cand se face cu socoteala si cu binecuvantare, nu ne osandim, nici nu ne indreptam inaintea lui Dumnezeu, cand se face pentru intarirea firii. De folos este, insa, celor tineri sa nu bea vin. Ca au poruncit atat dumnezeiescul si marele Vasilie, cat si Sfantul Marcu si alti parinti, sa nu bem vin, in afara celor bolnavi si slabi. Cu toate acestea, mai buna este infranarea. De aceea, cand este dezlegare la vin, sa va multumiti cu un singur pahar, iar, daca unii doresc, se pot lipsi cu totul de vin.

    Slava si cinstea cereasca sa va incununeze, mila, pacea si darul lui Dumnezeu sa va ajute si rugaciunea Parintelui nostru Teodor, sa ne intareasca si sa ne pastreze nevatamati. Dumnezeului nostru, slava !