Luna decembrie in 22 de zile: pomenirea Sfintei Mucenite Anastasia, vindecatoarea de rani (+304).

    Sfanta si viteaza Mucenita Anastasia, din orasul Roma, a trait in vremea domniei lui Diocletian (284-305), fiind dintr-o casa de bun neam. Si tatal ei, Pretextat cu numele, era pagan cu credinta, iar mama sa Fausta, crestina. Si a fost incredintata pentru invatatura cartii unui dascal, barbat preaslavit si binecredincios, Hristogon, care, dupa aceea s-a facut si mucenic. Si ai invatat de la el Sfanta Carte, iar credinta in Hrtistos o invata de la maica sa. Si se sarguia in citirea cartilor crestinesti, ziua si noaptea, invatand Calea Domnului si intarindu-si inima in dragostea lui Dumnezeu.

    Si, trecand mama ei, Fausta, din aceasta viata, a fost data de tatal ei dupa un barbat Puplie, de neam bun, dar pagan cu credinta. Si ea nu putea suferi o insotire fara dragoste, pentru necredinta lui, facandu-se pururea bolnava. Si adeseori isi schimba hainele cele luminate si, pe ascuns, se imbraca in haine sarace si iesea din casa, nestiind nimeni, numai o slujnica fiind pururea cu dansa si slujea pe ascuns celor ce se chinuiau pentru Hristos, intrand in temnitele unde se aflau, scotandu-i din legaturi, ungandu-le ranile, stergand puroaiele si intarindu-i cu bucate.

    Cand barbatul ei pricepu gandul ei, dupa cele ce facea, pentru unele ca acestea, a fost data mai intai la chinuri, iar apoi  a pus-o sub aspra straja, ca piciorul ei sa nu mai calce afara. Si ea se mahnea ca nu poate sluji pe marturisitorii lui Hristos. Si s-a izbavit, precum se izbaveste o pasare din cursa vanatorului, abia cand barbatul ei, trimis fiind de imparatul si umbland pe mare, corabia s-a scufundat de vifor si el s-a inecat. Deci, Sfanta, vazandu-se libera, si-a impartit toata averea la saraci si slujea cu si mai mare ravna, celor ce se chinuiau pentru Hristos, iar dupa sfarsitul vietii lor ii lua si-i ingropa cu cinste. Si indemna pe multi spre mucenicie, patimind ea insasi pentru credinta. Iar, in cele mai de pe urma, poruncind dregatorul s-o intinda intre patru pari, sa o lege si sa o arda in foc, Fericita si-a luat cununa muceniciei.

    Vremea ducerii de aici soseste, sa va sarguiti, dar, a va ingriji si a va gati cu sufletele voastre, de vreme ce, dupa ducerea de aici, roada de pocainta sau de fapta buna sa nu socoteasca cineva ca va face. Ca in iad, se zice: "Cine se va marturisi Tie?" Aici sunt nevointele si ostenelile, iar acolo cununile si platile, dupa legea poruncilor Domnului. Aici este lupta cu vrajmasii, cei vazuti si nevazuti, iar acolo rasplata cea din vitejie si din izbanda. Aici este sarguinta, iar acolo cinstea si marirea. Aici este cumpararea nevointelor, iar acolo adunarea castigului. Aici, ca in scurt sa spunem, lucrarile binelui si ale raului se fac, iar acolo este rasplatirea acestora.

    Deci, dar, pentru urmarea si indulcirea cea vremelnica a pacatului, nu numai ca ne lipsim de bunatatile cele vesnice, ci inca si muncile celor fara de sfarsit ne dam, ca, zice Domnul: "Vor merge acestia la osanda vesnica, iar dreptii la viata vesnica. (Matei, 25, 46).

    Deci, mai intai, credinta cea tare catre Dumnezeu, neclintita in sufletele noastre, din toata puterea sa o pazim. Dar inca si a indrazni ne porunceste Mantuitorul, zicand: 'Indrazniti, Eu am biruit lumea!" Si iarasi: "Nu va temeti de cei ce ucid trupul, caci, sufletul nu pot sa-l ucida, ci va temeti mai mult de Cel ce poate si sufletul si trupul sa le arunce in gheena. Adevarat, zic voua, de acela sa va temeti." Si pomenirea de rau sa nu o tineti, ca intru mania voastra, sa nu apuna soarele. Iar de va intra gand necurat intru cineva, apoi, indata, sarguindu-se, sa-l piarda pe acela cu rugaciunea. Ca zice: "Fiti sfinti, precum Eu sfant sunt!"  Iar de lacomie de averi, ca de ceea ce este maica a slujirii de idoli, sa fugiti. Si inca mai vartos, sa iubiti cumpatarea.
 

    Fratii mei iubiti, pana avem vreme, sa plangem intru rugaciunea noastra, ca sa ne izbaveasca pe noi Domnul de plansul cel nesfarsit si de scrasnirea dintilor si de focul gheenei si sa ne bucure pe noi in viata cea fara de sfarsit, acolo de unde a fugit durerea, intristarea si suspinul, unde nu este moarte si stricaciune, ci numai bucurie si veselie si inima buna si celelalte bunatati, pe care le-a gatit Domnul celor ce-L iubesc pe El. Fericit, si de trei ori fericit, este cel care se va invrednici de bunatatile acestea si vrednic de jale si ticalos este cel ce se lipseste de ele, ca zice Domnul: "Ce va folosi omul, de va dobandi lumea toata, daca sufletul sau isi va pierde?" Deci, sa nu pretuim peste masura veacul acesta, sarac si trecator, ca sa nu ne fie noua si mai amar focul cel neadormit si viermele cel vesnic si inveninat.

    Desteapta-te, o, lenesule, si urmeaza in viata ta pe Hristos. Vezi pe cei ce sunt impreuna cu tine, cum se nevoiesc si se sarguiesc pentru mantuirea lor, cum candelele lor sunt luminoase si gura lor pururea lauda pe Dumnezeu, Cel fara de moarte. Nu urma pe cei ce se risipesc, ci pe cei ce se nevoiesc; nu pe cei ce se desfateaza, ci pe cei ce se infraneaza, nu pe cei ce rad, ci pe cei ce plang, nu pe cei ce canta din fluiere, ci pe cei ce se roaga; nu pe cei cu rasul, care canta cantece dracesti, ci pe cei ce canta cuvinte duhovnicesti; nu pe cei ce lautaresc, ci pe cei ce citesc. Sa nu ravnesti celor bogati, ci celor smeriti cu duhul. Multumeste Domnului impreuna cu David. Intru smerenia noastra, si-a adus aminte de noi Domnul. Nu iubi pe cei ce se imbata, ci pe cei ce flamanzesc si insetoseaza. Nu pe cei iubitori de vrajba si sfaditori, ci pe cei impaciuitori. Nu pe cei aspri si fara de omenie, ci pe cei pasnici si milostivi. Nu pe cei darji, ci pe cei blanzi. Sa nu te numeri cu ocaratorii, ca ocaratorii nu vor mosteni Imparatia lui Dumnezeu. Si toate ale lor sunt pacate. Dupa cum zice Pavel: "La cei pangariti si necredinciosi, nimic nu este curat. Ci si mintea lor este pangarita, asemenea si cugetul."

    Deci, pazeste-ti cu hotarare sufletul tau, iubite. Vezi, o, frate, sa nu ai vrajba asupra cuiva, de este cu putinta, nici macar un ceas. Nici sa dormi candva, avand vrajba asupra cuiva, ca nu cumva noaptea sa va desparta pe voi unul de altul si sa afli osanda neiertata. Niciodata sa nu incetezi a te ruga; cand poti pe fata, iar cand nu poti, macar in minte. Sa nu astepti ziua Duminicii, nici loc deosebit, nici biserica, ci, oriunde te vei afla, in tarina, arand, ori pe cale umbland, ori oi pascand, ori in casa ta sezand, de rugaciunea ta sa nu te departezi. Deci, vezi, o, iubite, sa nu ai vrajba asupra cuiva, ca nu primeste Dumnezeu rugaciunea celui ce unelteste raul asupra vecinului sau. Pazeste-te sa nu faci otraviri, nici vraji. Iar tu, ca un ucenic credincios, fugi de acestea, avand adevarul si mantuitoarea si de viata facatoarea Cruce si pe Domnul, Cel ce pe ea S-a pironit, Care pazeste pe toti cei ce iubesc preacurata si de viata facatoarea Cruce. Lui i se cuvine slava in vecii vecilor! Amin.