Luna decembrie in 13 zile: pomenirea Sfintilor si slavitilor lui Hristos Mucenici: Eustatie, Avsentie, Evghenie, Mardarie si Orest (+304).

    Acestia au trait pe vremea paganilor imparati Diocletian si Maximian (284-305), a lui Lisis dregatorul, care era capatenie peste ceata de osteni a granicerilor din Armenia, si a lui Agricola, stapanitorul Capadochiei. Acesti Sfinti credeau in Hristos, mostenind credinta de la stramosii lor, dar se ascundeau de frica tiranilor si a prigonitorilor. Iar dintre ei, Sfantul Eustratie era din orasul Aravraca, capetenie in ceata lui Lisis. Deci, dorind el a marturisit pe fata dreapta credinta si temandu-se sa nu-si piarda aceasta dorinta, din pricina ingrozitoarelor munci, a poruncit uneia din slugile sale sa-i puna braul in Biserica ce era in Aravracia. Pentru ca, isi zicea intru sine, supunandu-se unui legamant, ca, daca preotul Avsentie si nu altul, cand va intra in Biserica, va lua braul, va fi semn ca e ceasul sa marturiseasca pe Hristos, dupa voia lui Dumnezeu, si sa indrazneasca, fara nici o frica, de cele ce aveau sa urmeze; iar de-l va lua alt om al bisericii, va fi semn ca sa mai tina inca ascunsa credinta in Hristos si sa nu se vadeasca nicidecum. Deci, vazand ca incercarea a iesit dupa gandul sau, ca a luat braul preotul Avsentie, incredintat ca-i va izbandi cu bine marturisirea lui Hristos, a iesit inaintea lui Lisis, marturisind cu indrazneala dreapta credinta. Ca, stand el alaturi de Lisis, ca un intaistatator in ostirea lui, pe cand erau judecati si chinuiti niste crestini, care marturisisera mai inainte, atunci, el cel dintai, a marturisit ca este crestin.

    Deci, luandu-i tiranul braul, a poruncit de l-au desbracat, lasandu-l gol, si l-au pus jos de l-au batut. Apoi, l-au legat cu streanguri si l-au ridicat si l-au ars cu foc pe dedesubt. I-au turnat apoi peste arsurile trupului apa amestecata cu sare si otet, si l-au frecat pe coaste cu cioburi. Si, preaslavita minune s-a facut: ca iesind cu totul sanatos, a venit la credinta si Sfantul Evghenie, care a marturisit cu indrazneala si de buna voie, zicand ca si el are acelasi gand cu Sfantul Eustratie si aceeasi cinste o da lui Dumnezeu, ca si el.  Atunci, pe Sfantul Eustratie l-au incaltat cu incaltaminte de fier si l-au purtat, gonindu-l impreuna cu Evghenie, din orasul Sevasta pana la Nicopole. Deci, Mardarie, privind la aceasta alergare si vazand pe Eustratie, un om atat de vestit, supus la chinurile acestea, il fericea pentru rabdarea lui. Ca, pentru credinta in Hristos, macar ca era din neam cinstit si luminat, a ales a patimi cele ce patimesc facatorii de rele. Si, luand sfat de la femeia sa, care si ea il indemna spre chinuirea aceea, si-a lasat copilasii pe seama lui Dumnezeu si s-a dus de l-a ajuns pe Sfantul Eustratie, pe cand il goneau pe cale si i s-a alaturat lui si l-au legat si pe el langa dansul.

    Deci, sezand Lisis la judecata, intai Sfantului Avsentie preotul i-au taiat capul, ca a zis ca este crestin. Iar pe Sfantul Mardarie, patrunzandu-i gleznele, l-au spanzurat cu capul in jos si l-au ars pe spate cu tepuse inrosite in foc, si asa si-a dat sufletul la Dumnezeu. Sfantului Evghenie i s-a taiat limba si i-au frant fluierele picioarelor cu toiege si a murit intru acele chinuri. Iar Sfantul Orest, vrand sa loveasca pe strajer, s-a vadit ca si el este crestin, ca vrand sa se intoarca sa arunce sulita, crucea pe care o purta la piept, s-a ivit in afara si el, intrebat fiind, a marturisit, numindu-se pe sine rob al lui Hristos. Si a fost legat impreuna cu Eustratie si au fost trimisi, amandoi la Agricola, socotind Lisis ca aceasta este spre folos, ca Eustratie sa nu mai aduca si pe altii la credinta in Hristos. Deci, stand Sfantul Eustratie de fata, inaintea lui Agricola, si aratand toata desteptaciunea ratacirii paganesti, ca era iscusit intru intelepciune, si preamarind randuiala cea intru Hristos, s-a infricosat tiranul.  Apoi a dat in mana Sfantului Vlasie, episcopul, diata ce facuse in temnita si s-a impartasit, de catre acesta, cu Sfintele Taine. Si, de vreme ce Sfantul Orest a fost, mai inainte intins pe un pat de fier ars si intru aceasta si-a luat si sfarsitul, pe Sfantul Eustratie l-au aruncat intr-un cuptor aprins si asa a luat cununa muceniciei. Iar pomenirea lor se face in biserica Sfantului Apostol si Evanghelist Ioan, care se afla aproape de sfanta Biserica cea mare.
 

    Dinaintea portilor cetatii Constantinopolului era o manastire, ce se numea Olimp, intru care era biserica zidita cu hramul celor cinci Sfinti Mucenici: Eustratie, Avsentie, Evghenie, Mardarie si Orest. Si era obicei vechi de venea imparatul si patriarhul in acea manastire, la praznicul ei, intru pomenirea acestor Sfinti Mucenici si daruiau cele de trebuinta monahilor. Ca era pus asezamant de la cel ce zidise manastirea aceea, sa nu agoniseasca nimic monahii, nici sate, nici vii, ci sa se dea pe sine in purtarea de grija a Sfintilor Mucenici si sa ia aminte la mantuirea lor. Si, de vreme ce se pazea porunca celui ce o daduse, pentru aceea nu se departau nici Sfintii Mucenici, ingrijindu-se de cele de trebuinta manastirii. Darul lui Dumnezeu obisnuieste, insa, sa ne puna la incercare, ca si mai cu adeverire, sa se arate, ca cei ce nadajduiesc spre Dumnezeu si cauta spre El, nu se lipsesc de tot binele, mai vartos decat cei ce-si pun nadejdea in bogatia lor.

    Deci, Dumnezeu, purtatorul de grija al tuturor, vrand si mai mult a proslavi locul de pomenire al Mucenicilor Sai, rabdatori de chinuri, si a cerceta cu darul Sau pe cei ce slujeau lor si a-i mangaia in saracia lor, a randuit sa fie in vremea praznicului o furtuna grozava dinspre mare si ploaie multa si un frig foarte mare, incat nimeni din cetate n-a venit la hramul Sfintilor Mucenici. Si, cantand Vecernia si canonul, monahii de acolo erau intristati, ca nu aveau nici ce sa manance, zicand: "Maine dimineata vom pleca de la locul acesta si ne vom risipi, muncind fiecare, unde va putea sa-si afle cele de trebuinta".

    Iar, dupa ce s-a intunecat, a venit portarul catre egumen, zicand: "Binecuvanteaza, parinte, sa aduc la tine pe un barbat, care a venit de la imparat cu doua camile incarcate". Si, poruncind egumenul, a intrat un barbat foarte luminat, zicand: "Imparatul v-a trimis voua bucate si vin". Si, facand rugaciune, le-a pus in beci, si au mancat toti din bucate si au baut vin. Si, inca fiind cu toti impreuna, a venit portarul, spunand despre altul ce venea de la imparateasa si, dupa ce l-a adus inlauntru, acela a zis catre egumen: "Iata, v-a trimis imparateasa peste bun si zece galbeni". Si, inca graind aceasta, iarasi, a venit portarul, spunand de un barbat ce fusese trimis de patriarh. Si, adus fiind inlauntru, acela a dat egumenului vase bisericesti, zicand: "Patriarhul a binevoit ca dimineata sa slujeasca aici Liturghia".

    Si egumenul a zis catre barbatii ce venisera: "Precum Dumnezeu va voi, asa va face. Oare, voi veti pleca de aici?" Si ei au raspuns: "De vom avea loc aici, vom ramane pana dimineata". Si a poruncit egumenul sa-i duca pe ei la casa de oaspeti. Si slobozindu-i pe dansii, i-a intrebat egumenul despre numele lor. Si a zis cel ce venise de la imparatul: "Eu ma numesc Auxentie". Iar cel de la imparateasa a spus ca-l cheama Evghesie. Cel ce adusese vasele de la patriarh s-a numit pe sine Mardarie.

    Iar, in vremea cantarii Utreniei, au intrat in biserica doi barbati. Si, dupa citirea Psaltirii, a zis egumenul: "Sa se faca citire din patimirile Sfintilor Mucenici". Si au zis monahii: "Sa le lasam pe ele, ca n-a venit nimeni din cetate la praznic". Iar, un barbat, din cei ce intrasera in biserica, pe care nu-l cunosteau, a zis: "Dati-mi mie cartea sa citesc". Si aceasta facandu-se, a ajuns istorisirea la locul unde zicea: "A fost incaltat Eustratie cu incaltaminte de fier cu piroane ascutite". Si, oftand, a lovit in pardoseala bisericii cu toiagul ce-l avea in mana sa si, infigandu-se,  toiagul a dat din sine ramuri si s-a facut copac. Si a zis oarecine din cei ce sedeau in spatele lui: "Oare, pentru tine ai facut aceasta, Eustratie?" Si a zis: "Nu, putine sunt patimirile mele, fata de rasplatirile lui Dumnezeu. Ci aceasta s-a facut pentru aceea ca sa nu ramana praznicul acesta al nostru fara cei de vin din cetate". Si aceasta zicand el, toti cei cinci s-au facut nevazuti.

    Deci, cand a iesit din biserica, egumenul a aflat beciul plin de paine si de peste, iar butoaiele cele goale erau acum pline de vin. Atunci au vestit degraba imparatului si patriarhului de minunea ce se facuse si toti, venind, au proslavit pe Dumnezeu si au marit pe Sfintii Sai Mucenici. Iar toiagul ce se facuse copac l-au frant si l-au impartit, pentru binecuvantare. Si multe tamaduiri neputinciosilor s-au facut intru acea zi, cu rugaciunile Sfintilor rabdatori de chinuri.
 

    Aceasta a trait pe vremea lui Diocletian, fiind din orasul Siracuza, ce se afla in Sicilia. Dorind viata curata, a fost logodita cu un barbat fara voia ei. Si fiind mama ei bolnava, s-a dus cu dansa la Catania, ca sa roage pe Sfanta Mucenita Agata, ale carei moaste se aflau acolo, sa o izbaveasca pe mama sa de curgearea sangelui, si, ducandu-se, a vazut in vis pe Sfanta Agata dand tamaduire maici sale, iar ei i-a proorocit mucenicia ce avea sa ia pentru Hristos.

    Deci, dupa cea s-a tamaduit mama sa, impartindu-si averea la saraci, avea buna dorire a marturisi pe Hristos. Si, fiind parata de logodnicul sau, a stat inaintea dregatorului Pashasie si aceasta a poruncit de au dus-o intr-o casa de desfrau, ca sa o rusineze. Cu harul lui Dumnezeu  a ramas insa curata, neputand nimeni sa o mute din hotararea in care se intarise. A fost pusa la chinuri, pe care le-a indurat cu statornicie, fara a-si schimba gandul. Cu trupul plin de rani, a fost aruncata in temnita, iar apoi i s-a taiat capul; si asa a luat cununa muceniciei.

    Sfintii Parinti ai Schitului, proorocind despre neamul cel mai de pe urma, ziceau: "Ce am facut noi inaintea lui Dumnezeu?" Si, raspunzand unul din calugari, mare cu viata, anume Ishirion, le-a zis lor: "Noi poruncile lui Dumnezeu l-am pazit cu fapta". Iar ei, intrebandu-l, din nou, au zis: "Dar cei de dupa noi, ce vor face?" Si le-a raspuns: "La jumatate din faptele noastre vor ajunge". Si, iarasi, l-au mai intrebat, zicand: "Dar calugarii cei mai de pe urma ce vor face?" Si le-a grait lor: "Aceia nu vor face nicidecum fapte calugaresti. Insa vor veni asupra lor ispite si necazuri; si daca in vremea aceea a ispitelor, fiind si aflandu-se, vor suferi si vor rabda cu vitejie patimile si chinurile, apoi, ca aurul cel stralucitor, mai mari si mai buni decat noi si decat parintii nostri se vor afla inaintea lui Dumnezeu. Caruia este slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.