Luna decembrie în 12 zile: pomenirea Preacuviosului Pãrintelui nostru si fãcãtorul de minuni Spiridon (+347).

        Acesta a trait pe vremea imparatiei lui Constantin cel Mare si a fiului sau Constantiu. De neam era din insula Cipru, simplu la chip si, la inima, smerit. Mai intai, a fost pastor de oi si, insurat fiind, a avut o fiica Irina, care a trait in feciorie toata viata ei. Pentru sfintenia vietii lui, murindu-i sotia, a fost facut episcop in cetatea Trimitundei, aproape de Salamina, si a primit de la Dumnezeu si darul tamaduirilor, incat s-a numit, din pricina minunilor ce le facea, de minuni-facator. Ca in timp de seceta, a facut de s-a pogorat ploaie si, iarasi, a oprit necontenirea ploilor. Prin rugaciune, a potolit inca si foametea, ca a facut de s-au spart de ploaie granarele unde era ascuns graul. Si a prefacut si un sarpe in aur, iar daca a izbavit pe cel sarac din nevoile lui, iarasi a adus aurul la starea cea dintai si l-a facut sarpe. Oprit-a si revarsarea apelor. A intors pe pacatosi si pacatoase, facandu-i de si-au marturisit pacatele.
        In vremea prigonirii crestinilor de catre Maximian-Galeriu, Sfantul a fost prins si, marturisind pe Hristos, i s-a scos ochiul drept, i s-a taiat pulpa stanga si a fost trimis in temnita. A luat parte la Sinodul cel dintai de la Niceea (325), fiind unul din cei trei sute optsprezece parinti episcopi si a marturisit apostoleasca invatatura ca Hristos, pentru Care a patimit, este cu adevarat de o fiinta cu Tatal, aratand cu puterea minunii, taina Sfintei Treimi, ascunsa intr-o caramida.
        Murind Irina, fiica lui, o femeie, care incredintase moartei un odor de pret, spre pastrare, a cerut Sfantului odorul sau, iar acesta, nestiind unde este, a intrebat pe cea moarta si, afland de la ea locul unde este pus, l-a dat inapoi femeii. Acestui Sfant i se aratau ingerii si-i slujeau la Sfanta Liturghie si a luat marturie de la cer ca avea ingeri privitori, care cantau impreuna cu dansul. Iar cat era de indurator si milostiv se vedea din aceea, ca pe cand era pastor de oi, au venit noaptea hotii sa-i prade turma lui si, deodata, au fost opriti cu orbirea, ca n-au mai putut sa faca nimic, nici macar sa scape, iar Sfantul, vazandu-i in acea stare dimineata, nu numai ca i-a izbavit de orbire, ci inca si cate un berbec le-a dat la fiecare, indemnandu-i sa-si schimbe viata.
        Si asa, ocarmuind bine turma ce i s-a incredintat de la Dumnezeu, s-a mutat la cetatea si petrecerea ingerilor. Iar sfintele lui moaste se afla in mare cinste, intr-o racla de mult pret, in insula Corfu, pana in ziua de astazi. Si se face pomenirea lui in biserica Sfantului si Verhovnicului Petru, aproape de Sfanta Biserica cea mare.
 

        O foamete mare cuprinsese toata tara Ciprului. Dar bogatii cetatii, care erau vanzatori de grau, se bucurau de scumpete si graul, nu mai aveau in cetate unde sa au inceput a vinde mai scump graul cel strans de multi ani, dar cand s-a ispravit mai cumpere. Insa, aceasta a randuit Dumnezeu, pentru pacatele noastre, smerindu-ne pre noi, ca toate cu judecata si cu purtare de grija le face.
        Deci, era in cetatea Trimitundei un oarecare vanzator de grau, nesatios pentru iubirea de arginti si toate cele din launtrul sau, erau flamande de lacomie. Acesta, strangand cu negutatorie, de prin ale parti, multime de grau si aducandu-l cu corabia in cetate, nu vrea sa-l vanda cu acel pret cu care se vindea in cetate, ci l-a strans in hambare, pana cand se va mari foametea in cetate, pentru ca sa-l vanda mai scump si sa castige avere multa. Si, facandu-se foamete mare si, din zi in zi, ingreunandu-se traiul, a inceput bogatul acela a vinde graul sau foarte scump.
        Si a venit, cazand catre dansul, un sarac, cerand si rugandu-l cu lacrimi sa-l miluiasca si sa-i dea lui putin grau, ca sa nu moara de foame cu femeia si copiii lui, iar vanzatorul, cuprins fiind de nemilostivire si de pofta aurului, n-a vrut sa-l miluiasca pe acel sarac, ci a zis catre dansul: "Sa mergi si sa aduci pretul si vei avea ceea ce vrei sa cumperi." Iar saracul, slabit de foame, a venit catre Sfantul Spiridon, spunand cu plangere saracia lui si nemilostivirea bogatului. Iar Sfantul i-a zis lui: "Nu plange, ci mergi la casa ta, pentru ca asa graieste Duhul Sfant, ca, dimineata, casa ta se va umple de grau, iar pe bogatul acela il vei vedea rugandu-te pe tine si dandu-ti tie grau fara de pret." Iar saracul, socotind ca Sfantul i-a zis aceasta numai spre mangaierea necazului sau si crezand desarta si nelucratoare nadejdea ce i se da, s-a dus la casa lui, suspinand.
        Si, cum s-a intunecat de noapte, din porunca lui Dumnezeu, s-a varsat ploaie mare pe pamant si, prin acea varsare multa de ape, hambarele bogatului aceluia nemilostiv si iubitor de arginti s-au spart si apa a risipit tot graul. Iar acel nemilostiv vanzator de grau a alergat prin toata cetatea, strigand si rugand pe toti ca sa-i dea lui ajutor. Iar poporul cel sarac, vazand graul cel risipit pe drumuri a inceput a-l strange si a-l aduna prin casele lor. Asemenea si saracul acela si-a adunat si el grau pentru sine cu prisosinta. Inca si bogatul, vazandu-l, a inceput a-l ruga sa-si ia grau fara de pret, cat va voi.
 

        Povestit-a ava Vitinie, ca spunea ava Macarie: "Sezand eu odata in Schit, s-au pogorat doi tineri straini acolo: si unul avea barba, iar celuilalt abia incepuse a-i creste. Si au venit la mine, zicand: Unde este chilia lui ava Macarie? Si eu le-am zis: Ce voiti de la dansul? Si ei au zis: Auzind noi cele despre dansul si de Schit, am venit sa-l vedem. Le-am zis lor: Eu sunt. Si au facut metanie, zicand: Aici voim sa petrecem. Iar eu, vazandu-i gingasi si ca erau din parinti bogati, le-am zis lor: Nu puteti sedea aici. Si a zis cel mai mare:  Daca nu putem sedea aici, ne ducem in alta parte. Deci, am zis eu in gandul meu: Pentru ce sa-i gonesc si sa se mantuiasca? Osteneala ii va face ca ei insusi sa fuga. Si le-am zis lor: Veniti de va faceti chilie daca puteti. Si ei au zis: Arata-ne locul si ne vom face. Si le-am dat lor un topor si o traista plina de paine si sare si le-am aratat lor o piatra vartoasa, zicand: Sapati in piatra aceasta si aduceti-va lemne din lunca si acoperind-o, asezati-va acolo. Ca socoteam eu ca vor pleca din pricina ostenelii. Si m-au intrebat: Ce lucreaza calugarii aicea? Si le-am zis: impletire de cosnite. Si am luat zimicele de finici din lunca si le-am aratat lor inceputul impletiturii si cum trebuie sa le coase. Si le-am zis: Faceti cosnite si le dati pazitorilor si va vor aduce paini. Dupa aceea, eu m-am dus.
        Si ei, cu rabdare, toate le-au facut, cate le-am zis lor. Si n-au mai venit la mine trei ani. Si am ramas luptandu-ma cu gandurile, zicand: Oare ce fel este lucrarea lor, ca n-au venit la mine sa ma intrebe de vreun gand. Cei de departe vin la mine si acestia de aproape n-au venit, nici la altii nu s-au dus, decat numai la biserica mergand tacand, de se impartasesc cu Sfintele Taine? Si m-am rugat lui Dumnezeu, postind o saptamana, ce sa-mi arate faptele lor.
        Si, sculandu-ma dupa o saptamana, m-am dus la ei, ca sa vad cum stau. Si, batand eu la usa, mi-au deschis si mi s-au inchinat, tacand. Si eu spunand rugaciune, am sezut. Si cel mai mare, facand semn celui mai mic sa iasa, a sezut sa impleteasca impletitura de cosnite, negraind nimic. Si in ceasul al noulea a venit cel mai tanar si, facand putina fiertura, a asezat masa, dupa cum i-a facut semn cel mare. Si a pus pe ea trei posmagi si au ramas asa tacand. Iar eu am zis: Sculati-va sa mancam. Si sculandu-se, am mancat. Si ne-a pus vasul cu apa si am baut. Si daca s-a facut seara, mi-au zis: Te duci? Iar eu am raspuns: Ba nu, ci aici voi dormi. Si mi-au pus o rogojina de o parte si, pentru ei, iarasi, intr-un colt, de alta parte. Si au lepadat incingatorile lor si paramanele si s-au culcat impreuna pe o rogojina inaintea mea. Iar daca s-au culcat, m-am rugat lui Dumnezeu sa-mi descopere lucrarea lor. Si s-a deschis acoperamantul chiliei si s-a facut lumina ca ziua, dar ei nu vedeau lumina. Si cand socoteau ei ca eu dorm, a imboldit cel mai mare pe cel mai mic in coasta si s-au sculat amandoi si s-au incins si si-au intins mainile la cer si eu ii vedeam pe ei, iar ei nu ma vedeau pe mine. Si am vazut pe diavoli ca veneau ca niste muste spre cel mai mic: unii veneau sa se aseze pe gura lui, iar altii pe ochii lui. Si am vazut pe ingerul Domnului ca tinea sabia de foc si-l pazea pe el, gonindu-i de la dansul. Si de cel mai mare nu puteau sa se apropie. Iar catre dimineata s-au culcat. Si eu m-am prefacut ca m-am desteptat; si ei, asemenea. Si mi-a zis cel mai mare numai acest cuvant: Vrei sa citim cei doisprezece Psalmi? I-am zis: Asa, sa citim! Si a cantat cel mic cinci psalmi, cate sase stihuri si un Aliluia. Si la fiecare stih iesea cate o faclie de foc din gura lui si se suia la cer. Asemenea si cel mai mare: Cand deschidea gura lui si canta, ca o funie de foc iesea din ea si ajungea pana la cer. Si am rostit si eu putin pe de rost. Si, iesind afara, le-am zis: Rugati-va pentru mine. Iar ei mi-au facut metanie, tacand. Deci am cunoscut ca cel mai mare este desavarsit, iar cu cel mai mic inca se lupta vrajmasul. Iar peste putine zile, a adormit fratele cel mai mare si a treia zi, cel mai mic".
        Si, cand mergeau vreunii din parinti la ava Macarie, ii lua el si ii ducea la chilia celor doi frati, zicandu-le: "Veniti de vedeti mucenicia strainilor celor mici". Dumnezeului nostru, slava!