Acestia au trait pe vremea imparatiei lui Maximian (305-313). Deci, pornindu-se niste intrebari de la alexandrini, a fost trimis Mina de imparat ca sa le deslege, de vreme ce el se afla cunoscator a toata intelepciunea si era deprins la cuvinte ritoricesti, fiind invatat la Atena si dobandind mestesugul grairii frumoase, ca unul ce era de neam atenian. Acesta, venind in Alexandria, nu numai  ca a luminat  pe alexandrini in indoielile pe care le scornisera, deslegand toate intrebarile, ci inca si pe cei ce primisera cuvantul credintei lui Hristos i-a hotarat ca sa-l tie mai adevarat si a tamaduit si multi bolnavi. Imparatul, aflat de aceasta, a trimis pe Ermoghen eparhul, poruncindu-i ca sa induplece pe Mina sa se lepede de credinta crestinilor si, de n-ar vrea sa se supuna, dupa ce-l va chinui in tot chipul, sa-l piarda. Acesta a adus pe Sfantul la judecata, dar de vreme ce-i statea impotriva si nu voia sa se plece, intai a pus de i-a scos talpile picioarelor, al doilea i-a scos ochii si al treilea i-a taiat limba. Vazand insa pe Mucenic ca, minunat si preaslavit se tamaduia in acele parti vatamate ale trupului sau, inca si pe doi ingeri care acopereau capul Sfantului Mina, eparhul Ermoghen s-a intors si a crezut in Hristos si a luat Botezul chiar de la Sfantul Mina. Si nu numai aceasta, ci mai apoi si vrednicia arhieriei a luat de la episcopii crestini.

    Aceasta auzind, imparatul a scris din nou la Alexandria si a trimis de i-a adus pe amandoi inaintea lui si, incercand sa-i desparta de credinta in Hristos si vazand ca nu poate sa-i plece, a poruncit sa impunga pe Sfantul Ermoghen in pantece cu o sulita, sa-i taie mainile si picioarele si sa-l puna pe un gratar de foc, iar ce va ramanea in trup sa se arunce in rau. Iar pe Sfantul Mina a poruncit sa-l spanzure la un loc intunecat si sa-i lege de picioare o piatra foarte grea. Acestea facandu-se dupa porunca, Sfintii, insa, fiind paziti de ingeri, prin dumnezeiasca putere, au stat intregi si sanatosi inaintea imparatului si aspru, ca pe un pagan, l-au mustrat.

    Atunci, Sfantul Evgraf, care era scriitor al Sfantului Mina, a marturisit cu indrazneala pe Hristos si a grait multe cuvinte impotriva imparatului, de fata ocarandu-l. Iar imparatul, nesuferind a fi biruit si infruntat de cuvintele Sfantului, pornindu-se spre multa manie, a scos sabia si a omorat, cu mana sa, pe Evgraf. Deci, impreuna cu Evgraf au fost ucisi si Sfintii Mina si Ermoghen de slugile imparatului, care au navalit asupra lor cu cutitele. Iar sfintele lor moaste, s-au adus, prin dumnezeiasca randuiala, la Bizant, facand multe minuni si semne nepovestite.
 

    Daca cineva ar zice ca iubeste pe Dumnezeu, dar pe fratele sau il uraste, mincinos este. Ca cel ce iubeste pe Dumnezeu, acela si pe fratele sau il iubeste. Iar cel ce nu iubeste pe fratele sau, nici pe Dumnezeu nu-L iubeste, dupa cum zice Apostolul Ioan. Cel ce scarbeste pe fratele sau, pe Dumnezeu Il scarbeste. Ca zice: "Nu scarbiti pe Duhul Sfant cu Care sunteti pecetluiti". Si iarasi, pentru dragoste, zice: "Ceea ce ati facut unuia dintre acestia mai mici frati ai Mei, Mie ati facut". Deci, s-a aratat, in cele mai sus - zise, ca cel ce face spre bucuria fratelui sau, lui Dumnezeu ii face spre bucurie.

    Aceasta, dar, stiindu-o, fratilor, ca prin acestea suntem placuti lui Dumnezeu, daca nu dispretuim pe aproapele nostru, apoi si noi cu toata puterea sa ne silim sa facem spre placere fratilor si sa nu le dam pricini din care ei sa fie scarbiti, ca primita la Dumnezeu sa fie rugaciunea noastra, ca o jertfa fara prihana.

    Ca daca unul se roaga pentru tine, iar altul te blestema, precum si la Intelepciune este scris: "Daca unul zideste, iar altul risipeste, apoi ce spor este, fara numai osteneala?" Asa si omul cel ce posteste si se paraseste de pacatul sau, dar, iarasi, la acelasi pacat intra, rugaciunea lui cine o va asculta si cu ce spor se va alege? Si iarasi graieste, zicand: "Sa nu mestesugesti asupra prietenului tau rele, cand nadajduieste el la tine, ca numai gura nebunilor se preface in stalp de batjocura, dar buzele dreptilor sunt cu paza." Deci, "cel ce umbla intru dreptate se teme de Dumnezeu, iar cel ce-si stramba cararile, osandit va fi." Si proorocul Miheia, suspinand, graieste pentru Israel: "Spre rau indeamna fiecare pe aproapele sau si impotriva lui minile-si gateste." Iar Apostolul zice: "Daca fratele tau se scarbeste imptriva ta, iata ca nu cu dragoste umbli." Iar Domnul a zis: "Tot cel ce se manie asupra fratelui sau, in zadar, vinovat este judecatii, iar cel ce va zice fratelui sau, raca (prostule), vinovat va fi de judecata soborului, iar cel ce-i zice nebunule, vinovat va fi de gheena focului." Si inca mai zice: "Daca-ti aduci darul tau la altar si acolo iti aduci aminte ca fratele tau are ceva impotriva ta, lasa-ti acolo darul tau inaintea altarului si mergi mai intai de te impaca cu fratele tau si vino apoi sa-ti aduci darul tau inaintea lui Dumnezeu."
 

    Sunt unii monahi care intra si se vara in chilii inchise, sa implineasca voile lor acolo, hranindu-se ca mistretii, traiesc in pesteri, si de cele ce li se aduc lorse bucura. Si pentru aceasta, fug de asezamantul manastirii, nevrand sa se osteneasca, nici sa se supuna egumenului, neprimind sa petreaca cu smerenie, impreuna cu calugarii, nici o zi, vrand pe pamant sa fie ei cinstiti. Ei pun randuieli si legi femeilor si cu marturisirea leaga si desleaga nepriceputii, ei insisi avand trebuinta de deslegare de la altii. Si intaltarea de minte, cea mai urata lui Dumnezeu si cea mai spurcata, aceea petrece intru dansii. Ca se socotesc a fi mari si sfinti, iar pe toti oamenii ii cred mai prosti decat dansii, numai ei singuri socotindu-se ca plac lui Dumnezeu.

    Si acolo sezand, randuiesc casele altora, iar de casa lor, manastirea, cu nebunie fug. Randuiesc tocmeli si cumparari multe, si castigare de averi si de case randuiesc si multe alte nebunii se afla  la dansii. Isi fac nume vestit si scrisori trimit la toti, ostenindu-se si poftind ca sa se instiinteze de s-ar putea pana si in alte tari. In acest fel este diavolul cel cu rau mestesug, ca pe toti ii intoarce de la calea cea dreapta, la voile sale. Incat se implineste proorocia lui David, care zice: "Toti s-au abatut, impreuna netrebnici s-au facut, nu este cel ce face bine, nu este pana la unul.."  Ca acestea s-au scris pentru cei rai, care fara de lege si fara de randuiala vantura lumea si toate cetatile, si, care, uitand invataturile Apostolului Pavel, mananca intru lenevire paine straina si zilele lor rau isi petrec.

Drept aceea, unora ca acestora, in Epistola cea catre Tasaloniceni, Apostolul le graieste: "Fratilor, va poruncesc, in numele Domnului nostru Iisus Hristos, sa va feriti de orice frate care umbla fara de randuiala si nu dupa predania pe care ati primit-o de la noi. Caci voi insiva stiti cum trebuie sa va asemanati noua, ca noi n-am umblat fara randuiala intre voi, nici n-am mancat de la cineva paine in dar, ci cu munca si cu truda, am lucrat ziua si noaptea, ca sa nu impovaram pe nimeni dintre voi. Nu doar ca n-avem putere, ci ca sa ne dam pe noi pilda voua spre a ne urma. Ca si cand ne aflam al voi, am dat porunca aceasta daca cineva nu vrea sa lucreze, acela nici sa nu manance. Pentru ca auzim ca unii de la voi umbla fara randuiala, nelucrand nimic, si iscodind. Dar unora ca acestia le poruncim, si-i rugam, in Domnul Iisus Hristos, ca sa munceasca in liniste, si sa-si manance painea lor." (II Tes. 3 6-10).
 

    A fost un om in Israel, Tobit, milostiv si cucernic, si multa sarguinta avea spre ingroparea iudeilor celor morti, in vremea robiei asirienilor, si, clevetit fiind la imparatul Sanherib, a scapat. Deci, a adormit, odinioara, sub zid, dinafara de cetate, precum adesea se intampla. Si, dormind el, cand a deschis ochii, pasarile zburand pe deasupra lui, i-au lasat necuratie in ochi si a facut albeata.

    Deci, era in muntele Ecbatana o fecioara, rudenie a lui, Sara cu numele, care fusese maritata dupa sapte barbati, dar toti fusesera omorati de un drac cu numele Asmodeu, inainte de a se uni ei ca soti cu ea. Si s-a rugat lui Dumnezeu fecioara si i-a trimis Dumnezeu ei ajutor pe ingerul Rafael.

    Ca Tobit cel orb a zis fiului sau, Tobie cu numele, sa nu-si ia femeie din alta parte, fara numai din semintia si din neamul lor, dupa lege. Si i-a dat lui si o scrisoare pentru zece talanti, zicandu-i: "Cand erai prunc i-am dat lui Gabel, din cetatea Raghes a Mezilor, acesti bani spre pastrare. Drept aceea, sa cauti sa te duci la dansul, ca sa iei de la el talantii ce i-am dat si-i vei da lui scrisoarea, si banii sa-i aduci degraba." Iar tanarul isi cauta tovaras, ca nu stia calea, si a aflat, cu voia lui Dumnezeu, pe ingerul Rafael, stand ca un om, si l-a tocmit. Ca zicea Rafael ca stie calea si adeseori umbla pe ea, iar numele a spus ca-i este Azaria, fiul marelui Anania, si zicea: "Iata sunt gata sa merg cu tine."

    Deci, venind ei la raul Tigrului, tanarul s-a pogorat la rau ca sa-si spele picioarele sale, si, iata, un peste mare a iesit ca sa-l inghita pe el. Tobie s-a inspaimantat si a strigat cu glas mare si a zis: "Stapane, ma inghite pe mine pestele." Iar ingerul i-a zis: "Apuca-l de ureche, si-l trage pe el la tine." Si l-a tras pe el la uscat. Si i-a zis lui, iarasi ingerul: "Prinde pestele si, spintecand pantecele lui, sa-i iei rarunchii, inima si fierea si sa le pastrezi pe ele." Iar tanarul l-a intrebat: "La ce trebuinta folosesc acestea?" Iar ingerul i-a zis: "Cu rarunchii si cu inima, cadind si afumand, vei gonii dracii, iar cu fierea vei tamadui albeata de pe ochi."

    Deci, asa a luat tanarul femeie din neamul sau, pe fecioara acea Sara, mai inainte zisa, prin sfatul si indemanarea ingerului, gonind pe neprietenul diavol, prin punerea pe carbuni a inimii pestelui, prin cadire si prin afumare si gonindu-l in pustie. Dupa aceea, luand cei zece talanti, tanarul s-a intors impreuna cu femeia lui la tatal sau Tobit, caruia i-a uns ochii cu fierea cea de peste si indata batranul a vazut. Apoi s-a descoperit pe sine ingerul, ca nu a fost om, ci de la Dumnezeu trimis era, spre ajutorul lor. Iar pe fecioara aceea le-a daruit-o lor, pentru a lor evlavie, si a zis catre dansii: "Taina imparateasca bine este a o ascunde, dar faptele lui Dumnezeu sunt lucru slavit si binecuvantat a le vesti si a le lauda." A Caruia este slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.