Domnul si Dumnezeul nostru, vrand sa-si gateasca  pentru Sine locas insufletit pe pamant, casa sfanta spre salasuirea Lui, a trimis pe ingerul Sau catre dreptii Ioachim si Ana, dintru care a voit sa se nasca Maica Sa si le-a vestiti lor, care erau neroditori si sterpi, ca le-a dat Dumnezeu lor dar de zamislire, spre nasterea Fecioarei. Drept aceea, s-a zamislit Sfanta Fecioara Maria si s-a nascut din samanta barbateasca, insa din fagaduinta, fiind parintii ei, adica, batrani si sterpi. Ca numai Hristos singur S-a nascut din Sfanta Fecioara Maria mai presus de fire, negrait si netalcuit, precum El singur stie, fara de voie trupeasca. Si, Dumnezeu desavarsit fiind, toate ale iconomiei Lui celei dupa trup desavarsit le-a luat asupra Sa, adica firea oamenilor, asa precum a zidit-o si a plasmuit-o dintru inceput.

    Deci, ziua aceasta, o praznuim ca aducere aminte a zamislirii Maicii lui Dumnezeu in pantecele maicii sale, Sfanta si dreapta Ana, zamislire binevestita, pe pamant parintilor ei si oamenilor, printr-un inger. Acest lucru l-a facut Dumnezeu, Care din nimic le-a infiintat pe toate, desteptand pantecele cel sterp, spre aducere de rod si pe cea care imbatranise fara de copii, maica nascatoare de copii, cu preaslavire a lucrat-o, sfarsit vrednic al cererii celei drepte a dreptilor ei parinti, pe Fecioara daruind-o, dintru care Insusi Dumnezeu avea sa vina in trup, spre cea de a doua nastere a toate cate sunt.

    Ca asa a binevoit Dumnezeu ca niste parinti, intelepti si mijlocitori ai oamenilor, sa nasca fiica pe cea aleasa din toate neamurile, si dinainte hotarata, mai inainte de veci. Si se face acest sobor intru cinstita casa a Nascatoarei de Dumnezeu ceea ce este in Svorani, aproape de preasfanta ei biserica.
 

    Iubitilor, astazi incepatura si parga mantuirii noastre se face si pantecele dreptei Ana rodeste, dupa vestirea Arhanghelului, pe nepoata dreptului Iesei, din semintia lui David. Ca printr-insa legaturile lui Adam incep sa se deslege, si printr-insa legaturile lui Adam incep sa se deslege, si printr-insa lumea din inselaciune incepe sa se slobozeasca. Pentru ea s-au bucurat Proorocii, asteptand ca din ea sa se nasca Domnul nostru Iisus Hristos. Deci, sa stiti, iubitilor, ca astazi praznuim zamislirea Doamnei noastre, Stapanei Nascatoare de Dumnezeu celei Preacurate.

    Drept aceea, cu bucurie sa alergam la biserica ei, la rugaciune cu frica sa stam si Usile cerestii camari sa le deschidem, cu priveghere, cu rugaciuni, cu milostenie si cu post sa ne impodobim. Si asa, sa petrecem cu cinste, praznuind cu bucurie cinstita zi de astazi, zamislirea Preacuratei, pentru ca ea neincetat roaga pentru noi pe Fiul ei si Dumnezeul Nostru. Sa praznuim, nu numai noi singuri indestulandu-ne, ci si pe saraci miluind, pe flamanzi hranind, pe insetati adapand, pe cei goi imbracand, precum Domnul a zis: "Fiti milostivi, precum Domnul a zis: "Fiti milostivi, precum si Tatal vostru cel ceresc milostiv este". Sa urmam, deci, fecioarelor celor intelepte, carora le-a zis Domnul: "Intrati in camara cea cereasca, pentru ca, strain vazandu-ma, m-ai miluit si flamand fiind, m-ati hranit si, insetat, m-ati adapat". Au doar, fratilor, pe Insusi Hristos l-au hranit, sau l-au adapat? Ba nu, ci pe cei ce umbla in lumea aceasta si cer intru numele Domnului; drept aceea si de Imparatia Cerurilor s-au invrednicit.

    Rogu-va, dar, pe voi sa fugim si de gheena si de Judecata cea fara de veste. Pentru ca nu stim in care ceas sufletul se va desparti de trup, noi aflandu-ne ori mancand, ori band, umbland sau sezand. Drept aceea, sa avem in tot ceasul pocainta, milostenie, blandete, infranare si asa sa rugam pe Stapanul Hristos, Care poate sa ne miluiasca pe noi. Inca sa ne aducem aminte de marele pastor, cel cu gura de aur, care a zis: "O, fratilor, acestea pentru noi sunt facute, iar nu noi pentru dansele."

    Sa nu va intoarceti si sa nu va fie urat de biserica, nici sa va invatati la desertaciuni, ca sa nu se umple cu noi gheena, impreuna cu cei ce au cazut din slava Domnului. Drept aceea iubitilor frati, sa ne nevoim la rugaciune totdeauna, cu curatie, la biserica sa mergem la toate praznicele Domnului nostru Iisus Hristos si la ale Preacuratei Maicii Sale, ca, la sfarsit, sa ne invrednicim a auzi glasul Lui cel prea dorit si prea dulce: "Veniti binecuvantatii Parintelui Meu, de mosteniti imparatia cea gatita voua". Caruia se cuvine slava in veci! Amin.
 

    Sfanta si fericita Proorocita Ana era din cetatea Ramataim, din muntele lui Efrem. Aceasta era insotita cu barbat din semintia lui Levi. Elcana cu numele, si era stearpa si nu nastea. Si avea barbatul acesta doua femei, cea dea doua se numea Penina. Si Elcana, luand pe Penina, a avut fiu cu ea si se bucura. Dar omul iubea mai mult pe Ana, macar ca era defaimata pentru starpiciunea ei. Iar Penina o pizmuia, dimpreuna cu toate rudeniile si prietenii ei.

    Deci, Ana mult se ruga lui Dumnezeu, dar nimic nu se schimba, desi poruncile cele din Legea Veche le pazea pururea, fara lenevire. Ca asa, uneori, sfintii dobandesc cererile tarziu, si cu incetul, de la Dumnezeu.

    Deci, odata, Ana suindu-se dimpreuna cu barbatul sau la Silo, unde era Chivotul si Cortul lui Dumnezeu Atottiitorul, ca sa aduca jertfa prin mana lui Eli preotul, si savarsindu-se jertfele, a primit de la altar o singura parte din jertfe, pentru ca nu avea fiu sau fiica, pe cand celelalte femei cu copii au primit cate doua parti. Si, macar ca pentru aceasta mult s-a intristat, ea nu s-a desnadajduit, nici nu s-a tulburat fata ei. Dar ce a facut? Slobozind pe barbatul ei acasa, a ramas singura in Casa Domnului, si, aruncandu-se la pamant, se ruga in acest chip: "Doamne, Dumnezeul parintilor mei, daca milostiv vei cauta spre mine, roaba ta si spre defaimarea mea, si-mi vei da mie rod din pantece, Tie pe dansul il dau ca sa-ti slujeasca in toate zilele vietii lui". Si ce a facut Dumnezeu? A trecut oare cu vederea rugaciunea ei? Ci, fiindca Dumnezeu a vazut pe Ana ca nu se departeaza de la Cortul Sfant, ci se roaga si staruieste, i-a fagaduit nu numai ca-i va da ei rod din pantece, ci mai inainte i-a spus si numele celui ce-l va naste.

    Si de acolo, luand deplina incredintare, s-a intors acasa, saltand si bucurandu-se. Si, luand in pantece, a nascut pe Proorocul Samuil. Si, dupa ce l-a intarcat, s-a suit impreuna cu el la Silo si a cazut la Domnul Dumnezeu, dandu-I multumita. Si a binecuvantat-o pe ea batranul Eli preotul, zicand: "Sa-ti dea tie Domnul alt rod din pantece, in locul lui Samuil, fiul tau?" Si si-a luat pe fiul ei si s-a pogorat la casa ei, pentru ca era el foarte mic. Iar dupa ce s-a facut mai mare, ca de trei ani, luandu-l pe el de mana, l-a suit in biserica Domnului Atottiitorul si, aducand cuvenita multumita Domnului, l-a dat pe fiul ei in mainile lui Eli preotul. Si, facandu-i lui o haina bisericeasca, un efod, adica un stihar mic, copilul slujea Domnului. Si, vazand Ana se veselea si, adaugand, a nascut trei fii si trei fiice. Si a cazut la altarul Domnului, multumindu-I si I-a adus cantarea aceasta, zicand: "Bucuratu-s-a inima mea intru Domnul. Inaltata a fost fruntea mea de Domnul Dumnezeul mei si gura mea s-a deschis cu glas tare asupra vrajmasilor mei, ca m-am bucurat de mantuirea Sa". Si toate celelalte cuvinte ale cantarii  acesteia le-a cantat, ca o proorocita si maica de prooroc. Drept aceea, a mai zis: "Cea stearpa naste de sapte ori, iar cea cu copii multi va fi neputincioasa, ca Domnul omoara si invie, El pogoara in iad si iarasi scoate".

    Deci, pururea pomenita Ana, multi ani traind in viata aceasta, pururea multumind Domnului si proorocind, s-a mutat catre vesnicele lacasuri.

    Un egumen oarecare avea sub povatuirea sa douazeci de calugari, din care unul, foarte lenes, neingrijindu-se de mantuirea sa, fara de vreme manca, si bea fara de infranare si limba nicidecum nu-si tinea. Pe acesta, staretul de multe ori il invata si il ruga pe el zicandu-i: "Frate, ingrijeste de sufletul tau, ca ai sa mori si in munci vei merge". Iar fratele niciodata nu asculta pe staret, neprimind cele graite de dansul. Deci, asa vietuind, s-a intamplat ca a murit fratele acela. Iar egumenul mult se mahnea pentru dansul, stiind ca intru multa lenevire si nepurtare de grija a iesit din lumea aceasta.

    Insa, a inceput egumenul a se ruga lui Dumnezeu, zicand: "Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru cel adevarat, arata-mi mie pentru sufletul fratelui". Si, intr-acest fel, de multe ori a facut. Iar odata a cazut peste dansul o spaima si a vazut raul cel de foc si multime de oameni intr-insul, arzand in foc si vaitandu-se, iar la mijloc a vazut si pe calugarul sau, stand pana la grumaji in vapaie; si a inceput a grai egumenul: "Oare, nu pentru muncile acestea te rugam eu pe tine, ca sa fi avut grije de sufletul tau, fiule si frate?" Iar fratele, raspunzand, a zis catre dansul: "Multumita lui Dumnezeu, parinte, ca, pentru rugaciunile tale, macar capul meu are usurare; asa cu adevarat iti spun".

    Si aceasta intamplare spunandu-o, pe multi ii aducea la mantuire. Dumnezeului nostru, slava!