Acesta a trait pe vremea imparatiei lui Teodosie cel Tanar (408-450) si a imparatilor de dupa el. Era din Capadochia, dintr-un sat ce se cheama Mutalasc, iar parintii lui se numeau Ioan si Sofia. Deci, dintru inceputul vietii sale alergand la starea calugareasca si intrand la manastirea ce se cheama Flavian, a deprins sa fie rabdator la tot felul de pofte, fiind el inca in tanara varsta. Iar cand a fost de optsprezece ani a mers la marele Eftimie si a fost trimis de dansul la Cuviosul Teoctist, la manastire de obste, unde a cunoscut obiceiurile si ostenelile tuturor celor ce locuiau acolo. Deci, vazandu-l pe dansul marele Eftimie, l-a numit pe dansul copil batran. Ci, pe cat ii crestea varsta, mai vartos ii crestea fapta buna. Pentru care de trei ori fericitul a si luat de la Domnul darul minunilor si a facut multe minuni. Si la locuri seci, prin rugaciunea lui, au izvorat ape. Si a fost povatuitor si invatator multor calugari. Mers-a si cu solii la Constantinopol de doua ori, rugat fiind de patriarhii ce erau pe acea vreme la Ierusalim, catre imparatul Anastasie si Iustinian. Si, ajungand la varsta cea desavarsita dupa Hristos, fiind de nouazeci si patru de ani, s-a mutat catre Domnul.
 

    Era un oarecare barbat in Egipt, cu numele Carion. Acesta avea doi copii, pe care, lasandu-i femeii sale, s-a dus in Schit si s-a facut calugar. Si dupa catava vreme, facandu-se foamete in Egipt, femeia lui, suparandu-se de lipsuri, s-a dus la Schit, aducand cu sine si pe copiii sai. Si era unul parte barbateasca, cu numele Zaharia, iar altul parte femeiasca. Si a sezut sub un copac la mal, la izvor. Ca acest fel de obicei era la Schit, daca venea vreo femeie si vrea sa vorbeasca cu vreun monah, apoi, de departe, de peste parau, vorbeau unul cu altul. Deci, si acea femeie de peste parau a zis catre Carion: "Iata, tu te-ai facut monah si acum este foamete mare; cine va hrani pe copiii tai?" Zis-a Carion catre femeie: "Ia-ti tie partea cea femeiasca si te du, iar mie sa-mi ramana partea cea barbateasca." Si, luand Carion pe Zaharia, copilul, il hranea pe el in Schit, toti stiind ca este fiul lui. Iar dupa ce a crescut pruncul, s-a facut intre monahi cartire pentru dansul. Si, auzind, Carion a zis lui Zaharia: "Scoala-te si iesi de aici, pentru ca parintii cartesc asupra mea pentru tine." Iar Zaharia a zis lui: "Fiul tau sunt si unde ma voi duce de la tine?"

    Deci, s-au sculat amandoi, Carion tatal cu fiul sau, si s-au dus in Tebaida, si, luandu-si chilie, au sezut putine zile; ci si acolo s-a facut cartire pentru dansii si iarasi au venit in Schit, insa nu incetau a carti fratii pentru dansul. Atunci Zaharia s-a dus la un iezer ce era vatamator si s-a scufundat pana la nari si, stand asa un ceas intr-insul s-a facut ca un lepros, cat abia l-a cunoscut tatal sau. Dar cand a venit catre Sfanta Impartasanie, s-a descoperit Sfantul Isidor, preotul, cele pentru Zaharia, si a zis catre el: "Fiule, in Duminica cea trecuta ai venit si te-ai impartasit ca un om, iar acum esti ca un inger."

    Iar cand Carion era sa se mute catre Dumnezeu, a zis catre frati: "Multe osteneli am facut, nevoindu-ma mai mult decat fiul meu Zaharia, ci n-am putut ajunge la masura lui, pentru smerenia si tacerea lui." Si asa s-a mutat batranul.

    Dupa acestea, a zis parintele Moisi catre Zaharia: "Spune-mi mie ce voi face ca sa ma mantuiesc?" Si auzind aceasta, Zaharia s-a aruncat la picioarele lui, zicand: "Tu, pe mine ma intrebi parinte?" Zis-a lui batranul: "Crede-ma, fiule Zaharia, ca am vazut pe Duhul Sfant pogorandu-se peste tine si de aceea te-am intrebat pe tine." Atunci Zaharia, luandu-si culionul din capul sau, l-a pus pe el sub picioare si calcandu-l pe el a zis: "De nu se va sfarama omul asa, nu poate sa fie monah."

    Iar cand Zaharia era sa se sfarseasca, l-a intrebat pe el Moisi, zicand: "Ce vezi, frate?" Iar el a raspuns: "Dar, oare, nu este mai bine a tacea, parinte?" Zis-a Moisi: "Asa, fiule, taci." Si chiar in ceasul despartirii lui, sezand ava Isidor langa dansul, a cautat la Cer si a zis: "Bucura-te fiul meu Zaharia, ca ti s-a deschis tie poarta Imparatiei Cerului" Si atunci si-a dat Zaharia sufletul sau in mana lui Dumnezeu. Si l-au ingropat cu cinstitii parinti in Schit.

    Deci, si-a plecat, adica, genunchii sihastrul, la rugaciune; si nu s-a facut nimic, dupa aceea s-a plecat la rugaciune si primitorul de straini; si indata s-a inchinat copacul impreuna cu dansul. Si, luand adeverire si incredintandu-se, au laudat pe Dumnezeu, Cel ce face unele minuni ca acestea prin placutii Sai.
 

    Atunci i-a zis lui ingerul: "Ia seama si te socoteste ca voi veni la tine dupa trei saptamani si atunci sa-mi spui mie."

    Deci a mers staretul la al monah cu dreapta socotinta si i-a spus lui cuvintele ingerului. Iar dupa ce a auzit, monahul a cautat spre dansul mult si i-a zis lui: "Au doara, umblii pe la bisericile celor de alta credinta?" Iar el a raspuns: "Adevarat, asa este, ca unde aflu cantare acolo merg si ascult, ori la armeni, ori la egipteni, ori la eretici." Atunci i-a zis lui monahul: "E amar si cumplit lucrul tau, frate, caci cu toate ca dreapta credinta ai, dar in primejdie esti sa te faci strain de sfanta si apostoleasca Biserica, fiindca umbli pe la bisericile unde nu se numesc cele patru Sinoade ale Sfintilor Parinti: cel din Niceea, cu trei sute si optsprezece parinti, cel din Constantinopol, cu o suta si cincizeci, cel din Efes, cu doua sute, si cel din Calcedon, cu sase sute treizeci. Dar cand va veni la tine ingerul sa spui lui: "Ierusalimitean voiesc sa fiu."

    Deci, dupa trei saptamani, a venit la dansul Ingerul Domnului si i-a zis: "Batranule, ce ai socotit pentru tine insuti?" Iar el a zis: "Eu ierusalimitean voiesc sa fiu." Si i-a grait lui ingerul: "Bine ca ti-ai slobozit sufletul tau din osanda." Si indata si-a dat staretul sufletul. Insa acestea toate s-au facut noua cu chip de invatatura, ca, chiar daca ascultam cantarile latinilor, ale armenilor sau ale unor eretici, insa, intru credinta in care suntem, intru aceea sa ramanem si la biserica noastra sa mergem si numai intru dansa impartasire sa primim, ca sa nu ne pierdem osteneala cea cu fapte bune si sa fim ca cei fara nici o credinta, osanditi de Domnul. A caruia este slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.