Luna august in 27 de zile: pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Pimen (†454).
Acest Preacuvios a fost egiptean de neam si a trait in pustia Egiptului, pe vremea imparatiei lui Teodosie cel Tanar (408-450). Tineri fiind, el si cei sapte frati ai sai, intr-o buna zi, s-au despartit de lume si, luand drumul pustniciei, au intrat intr-o manastire si s-au facut monahi.
Deci, fericitul Pimen isi petrecea zilele si anii in pustnicesti nevointe, staruind neincetat in rugaciuni, sporind in faptele bune, cele monahicesti, si intarindu-se, cu ajutor de la Dumnezeu, impotriva nevazutului razboi al diavolului. In scurt, supunandu-si trupul in slujba duhului, s-a suit la varful nepatimirii si a ajuns mare intre Parintii pustiei. Deci, a auzit de intelepciunea si de smerenia lui dregatorul acelui tinut si a vrut, intr-o zi, sa vada pe ava Pimen. Dar parintele Pimen a stat si s-a gandit ca, de il va primi pe acest dregator in chilia sa, atunci, vor veni si altii, care vor incepe sa-l laude pentru darurile lui cele duhovnicesti, lipsindu-l de smerenia castigata, cu atata osteneala si prinzandu-l in mrejele mandriei. De aceea, a trimis vorba dregatorului sa nu vina la el, ca nu poate sa-l vada, fiind hotarat sa plece din locul acela. Si s-a mahnit stapanitorul de un raspuns ca acesta, dar, dorind cu orice pret sa-l vada pe batran, a aflat un mijloc ca acesta, adica a prins pe fiul surorii staretului si l-a inchis in temnita, ca si cand ar fi facut o fapta rea, nadajduind ca staretul va mijloci pentru nepotul sau si, asa, il va vedea.
Auzind aceasta, mama tanarului, sora lui Pimen, a alergat degraba in pustie, la fratele sau, si a inceput sa bata la usa si sa-l roage, cu multa tanguire. Dar staretul nu i-a deschis usa, nici nu i-a raspuns. Iar ea se jeluia, zicandu-i: "Nemilostive, impietritule, neindurate, fie-ti mila, ca acesta este singurul meu copil". Iar Pimen a trimis pe ucenicul lui, sa-i zica sorei sale: "Du-te de aici, ca Pimen nu are copii". Auzind de aceasta, dregatorul a zis catre femeie: "Spune-i batranului, ca macar o scrisoare de rugaminte sa scrie catre mine si voi elibera pe nepotul sau". Deci, staretul a scris aceasta: "Cerceteaza dupa lege si, de este vrednic de moarte, sa moara, iar, de nu, nepedepsindu-l, sa-l libereze". Si s-a mirat dregatorul de socotinta acestui barbat si, cunoscand ca este cu adevarat placut lui Dumnezeu, a eliberat, indata, pe tanarul acela.
Si a avut Cuviosul o multime de ucenici, la intrebarile carora, le raspunde prin pilde si asemanari adanci, pentru ca ei sa inteleaga invataturile Domnului si sa nu rataceasca niciodata de la dreapta credinta in Hristos. Si toti parintii si sihastrii, din Egipt si din Tebaida, il socoteau ca pe un parinte luand sfat si indrumare de la dansul.
Unul din ei l-a intrebat odata: "Cum as putea sa ma pazesc de viclesugul indemnatorului la rele?" Parintele Pimen a raspuns: "Cand caldarea are foc dedesupt si fierbe, mustele si alte vietuitoare nu se apropie de ea, iar, cand se raceste, atunci si mustele stau pe ea si taratoarele cad inauntru. Asa este si cu monahul, de cel care se miluieste cu osardie, la cele duhovnicesti, vrajmasul nu indrazneste sa se apropie si sa-l tulbure, iar, de cel ce petrece in nebagare de seama si in lenevire, vrajmasul, cu inlesnire, se apropie si il supara, precum voieste".
Dar, nu numai cu asemenea cuvinte povatuia Cuviosul, cu dragoste, suflete tinere, ci si prin faptele sale, dadea altora pilde de urmat, fapte de care este plin Patericul, la cuvantul "Ava Pimen". Si, in astfel de fapte, petrecandu-si viata, de trei ori fericitul a ajuns mare invatator al pustiei, si si-a primit sfarsitul, batran si plin de zile.
Intru aceasta zi, istorisire din Limonar,
despre un alt Mucenic Pimen.
Sfintii Parinti Sofronie si Ioan, in cartea lor, au scris despre acest Cuvios Pimen. Ava Agatonic, egumenul Lavrei Cuviosului nostru Parintele Sava, ne-a spus noua: "Am mers, zicea el, intr-o zi, in pustia Ruva, la ava Pimen, cel ce vietuia in pestera si se hranea cu radacini. Si, aflandu-l pe el, i-am marturisit lui gandurile mele si, daca s-a inserat, m-a lasat pe mine intr-o pestera, sa ma odihnesc, iar el s-a dus intr-o alta pestera. Si a fost, in noaptea aceea, ger mare si grozav am patimit de frig. Iar, facandu-se ziua, a venit staretul la mine si mi-a zis: "Cum ai petrecut noaptea aceasta, fiule?" Si i-am grait lui: "Iarta-ma, parinte, toata noaptea am patimit de ger". Iar el mi-a zis: "Cu adevarat, fiule, eu nu am patimit deloc de ger". Si, auzind eu, m-am minunat mult, fiindca staretul nu era prea imbracat si l-am intrebat, zicand: "Fii bun, parinte, si spune-mi mie cum de n-ai patimit de ger?" Si mi-a spus mie staretul: "A venit leul si s-a culcat langa mine si m-a incalzit. Insa, sa stii, fiule, ca eu de fiara am sa fiu mancat". Si i-am zis lui: "Pentru ce, parinte, ai sa fi mancat de fiara?" Si mi-a grait staretul: "Cand eram in lume, la locul meu, am fost pastor de oi, si, intr-una din zile, pascand eu oile, un om mergea alaturi de mine si cainii mei, navalind asupra lui, l-au rupt si l-au mancat. Iar eu, putand sa-l apar pe el de caini, nu l-am izbavit. Si sunt instiintat, prin descoperirea lui Dumnezeu, ca, si eu, cu acelasi fel de moarte, am sa mor, rupt de fiare." Aceasta a spus-o Cuviosul Pimen, despre sine, lui ava Agatonic. Si a fost, dupa cuvantul lui. Ca, dupa trei ani, s-a facut cunoscut ca Parintele Pimen, vietuitorul din pustie, a fost mancat de o fiara. Insa sufletul lui cel sfant s-a randuit in ceata Cuviosilor Parinti, prin milostivirea Domnului nostru Iisus Hristos, Caruia se cuvine slava in veci! Amin.
