Mucenicul Adrian si sotia lui Natalia au fost din cetatea, Nicomidiei, pe vremea imparatiei lui Maximilian Galeriu, la a doua inconjurare, pe care o facea imparatul prin imparatia sa, urmarind pe crestini. Dar, ajungand in Nicomidia si intrand in capistea idoleasca, imparatul s-a inchinat necuratilor zei, aducandu-le spurcate jertfe, impreuna cu toti cetatenii, dupa care a poruncit ca, pe cei ce cred in Hristos, sa-i caute si sa-i aduca la chinuri.
        Si s-a apropiat de mai-marele ostilor, un oarecare pagan, si a zis: "Iata, crestinii s-au ascuns in pesteri si eu i-am auzit acolo, in noaptea aceasta, citind si rugandu-se Dumnezeului lor." Deci trimitand ostasi au prins douazeci si trei de barbati crestini, ascunsi in pesteri si, legandu-i in lanturi, i-au adus in cetate ca sa-i infatiseze inaintea imparatului. Dar, acolo, marturisind ca sunt crestini, Sfintii Mucenici au fost crunt batuti de ostasi, iar imparatul a poruncit ca numele si cuvintele lor sa fie scrise in cartea de judecata.
        Si, pe cand se facea scrierea numelui lor, Adrian, un barbat cinstit dintre mai marii curtii, si care tinea inca de paganatate, i-a intrebat: "Pentru ce, fratilor, rabdati aceste nesuferite si grele patimi?" Si, raspunzand ei, au zis: "Ca sa dobandim bunatatile ce sunt pregatite de Dumnezeu celor ce patimesc pentru El, pe care nici auzul nu le poate sa le auda, nici cuvantul sa le povesteasca." Deci, Adrian, acestea auzindu-le, umilindu-se din dumnezeiescul dar, a zis, catre scriitori, sa scrie si numele lui, cu crestinii, aratand ca este bucuros sa moara si el, impreuna cu dansii. Deci, scriindu-l, l-au bagat in fiare si in inchisoare. De acest lucru afland, Natalia, femeia lui, la inceput s-a ingrijorat, nestiind pricina intemnitarii lui, dar, mai pe urma, instiintandu-se ca pentru Hristos, l-au pus in lanturi si in temnita, indata, imbracandu-se in haine luminate, a alergat la temnita si, intrand inlauntru, i-a sarutat cu bucurie lanturile de pe grumaji si-l fericea pentru sfantul indemn ce a aratat si-l invata sa stea neclintit in chinuri si-i ruga pe Sfntii, cei ce erau impreuna cu el, ca sa se roage pentru el. Si s-a intors Natalia la casa ei, dupa sfatuirea aceasta cu Mucenicul Adrian, care a incredintat-o ca-i va da de stire, sa vina, sa vada sfarsitul sau. Si era fericitul Adrian tanar cu varsta, avand numai douazeci si opt de ani, si nu trecusera decat treiseprezece luni, de cand se casatorise cu Natalia.
        Deci, cu o zi inainte de intalnirea cu tiranul, Adrian, dand plata pazitorilor, a iesit si s-a dus sa dea el insusi de stire Nataliei, despre ziua sfarsitului sau. Dar ea, vazandu-l i-a inchis usa, gandind ca el a fugit de chinuri si s-a lepadat de Hristos, si-l mustra, facandu-l fricos si iubitor de dezmierdari. Si zicea: "Ce voi face eu, care m-am insotit cu acest pagan? Nu m-am invrednicit de cinstea de a ma numi sotia unui mucenic ca, iata-ma sunt o ticaloasa femeie, a unui barbat lepadat de Dumnezeu" Iar fericitul Adrian, stand, batea in usa, zicand: "Natalia, doamna mea, deschide, caci n-am fugit de chinuri. Eu am venit, precum ti-am fagaduit, sa te iau, ca sa vezi sfarsitul nostru, chezasuind Mucenicii pentru mine, si trebuie sa fiu acolo, la ceasul hotarat." Acestea auzindu-le, Natalia, indata, i-a deschis usa cu bucurie si, imbratisandu-se, s-a dus cu el la tiran. Si, intrand in temnita, Natalia saruta lanturile Sfintilor si stergea cu panza curata, ranile lor, aducandu-le pe cat se putea, usurare durerilor.
        Deci, adus fiind Sfantul Adrian la imparat si marturisind pe Hristos, ca este Dumnezeul cel adevarat, l-au pus cu fata in jos, l-au batut cu toiege si, intorcandu-l cu fata in sus, atat a fost batut pe pantece, incat i se vedeau si maruntaiele; dupa aceea, i-au taiat mainile si picioarele. Si, fiind el in temnita impreuna cu ceilalti Sfinti, s-a instiintat imparatul ca cei legati au slabit cu totul si sunt aproape de moarte. Atunci a dat porunca sa se aduca in temnita o nicovala si un ciocan de fier, ca sa le zdrobeasca fluierele si mainile si asa sa moara. Acestea vazandu-le, Natalia ii ruga pe ucigasi sa inceapa cu Adrian. Si, ucigasii ascultand-o, ea il ruga pe Adrian sa rabde cu tarie. Si, indata, din acea durere mare, Sfantul Adrian si-a dat sufletul in mainile lui Dumnezeu.
        Deci, poruncind necuratul imparat ca trupurile Mucenicilor sa se dea focului, fericita Natalia a ascuns, in taina, mana barbatului ei, ca sa nu fie aruncata in foc. Dar, stingandu-se focul de un potop de ploaie cu tunete si fulgere infricosatoare, unii slujitori ai stapanirii au fugit, in timp ce altii mureau ucisi de trasnete. Iar, un om credincios, anume Eusebiu, luand moastele Sfintilor, si punandu-le intr-o corabie mica, le-a dus la Arghiropol si le-a asezat intr-o biserica, aproape de Vizantia. Acolo, mergand, mai pe urma, Natalia si-a dat sufletul lui Dumnezeu, sfarsindu-si alergarea ei cea muceniceasca si fara de sange, ca una ce a patimit mult, slujind pe Mucenici si fugind din casa ei, pentru intreaga curatie. Si a fost ingropata langa moastele Mucenicilor.
 

        Veniti, voi, cei cu minte, si pricepeti, ca, deschizandu-va auzul, ascultati cuvintele mele simple, pe care vi le graiesc, spre folosul vostru, despre insuratoare si despre desfranare. Pentru ca, zice Apostolul Pavel: "Cinstita sa fie nunta intru toate, si patul nespurcat" (Evr. 13, 4). Iar acestea auzindu-le, fratilor, sa luam in inimi cele ce ni se graiesc noua spre folos, precum, iarasi, acelasi Apostol zice: "Cei ce nu pot sa se infraneze, sa se insoare si sa se marite. Ca, mai de folos este sa se insoare omul, decat sa fie desfranat, pentru ca, pe desfanati ii va judeca Dumnezeu". Deci, daca aceasta judecata o propovaduieste Apostolul, celor ce gresesc, inainte de insuratoare si nu se pocaiesc, cu atat mai aspra este judecata celor ce isi lasa sotiile si se duc la altele. Insa, de vom fi vanati de diavolul, pentru aceste pacate,apoi, sa le parasim pe acestea si sa ravnim la viata barbatilor celor buni, ca aceia au vietuit dupa Lege si, dupa Lege, au murit. Oare, Avraam n-a fost insurat? Si tot asa, Isaac si Iacov si alti multi, pe care noi astazi ii fericim si ii cinstim? Insa ei, dupa lege au trait, si nu s-au apropiat decat de sotiile lor, nici n-au cautat la desfranare, nici n-au fost desfranati. Sau, nu stiti ca multi, din Legea veche si din Legea noua, si-au pierdut plata lor, pentru multimea femeilor, petrecand in desfranari? Si, insusi Solomon, oare, nu din pricina multimii femeilor a pierit? Iar David, tatal lui, care atat de mare prooroc si imparat era, incat si Sfantul Duh se odihnea intru dansul, oare, n-a cazut prin acelasi pacat, pacatuind cu Batseba si ucigand pe barbatul ei? Dar chiar de au gresit, repede indata au adus si pocainta, cu cu buxe impietrite, ci din adancul inimii, fagaduind ca, de acum, nu vor mai face acestea, ci vor plange. Asemenea si voi, sa nu va lasati sotiile voastre, mergand la altele. Graiesc voua imparatilor, bogatilor si tuturor stapanitorilor, nu luati femeile de la barbatii lor, ca sa va insotiti cu ele, pentru ca, prin aceeasi lege, ca si voi, s-au insotit cu nunta si la aceeasi judecata vor sta inainte. Nici sa nu luati cu sila fetele de la saraci, nici sa batjocoriti, rusinand fecioare, pentru ca vor striga acelea catre Domnul si le va auzi si va trimite Dumnezeu mania Lui peste voi, precum zice Ioan, marele Teolog: "Ca si cu o secera va arde si va secera pe pacatosii de pe pamant" (Apoc. 14). Ca, daca ne vom petrece viata rau, aici, apoi, acolo, vom fi chinuiti. Deci, ce raspuns vom da la infricosatoarea Judecata? Sa ne temem fratilor, de Judecatorul cel puternic, Care nu se uita la fata celui ce este judecat. Sa parasim iubirea de dulceata si pofta cea rea si sa facem pocainta adevarata, curatindu-ne prin milostenie. Si, asa, in toate zilele facand, vom castiga Imparatia Cerurilor, pentru Iisus Hristos, Domnul nostru, Caruia se cuvine slava, acum si pururea si in vecii vecilor ! Amin.