Traditia Bisericii pastreaza pomenirea acestul Sfantu Eutihie, care avea ca patrie Sevastopolul Palestinei. Deci, auzind el de bunavestire a lui Hristos, si-a lasat parintii si rudele si s-a apropiat de ucenicul iubit al lui Hristos, adica de Sfantul Apostol Ioan, Cuvantatorul de Dumnezeu, si, urmand obiceiurilor lui, invata de la el cereasca intelepciune. Drept aceea, dezradacinand din temelie inselaciunea idoleasca si scotand darul lui Dumnezeu, ca dintr-un izvor, se umplea de ravna apostoleasca. Asemenea, afland si pe Sfantul Apostol Pavel, l-a urmat si pe el, ca steaua pe soare, ostenindu-se impreuna cu el la propovaduirea Cuvantului si rabdand barbateste toate primejdiile. Pentru aceasta si este numit el ucenic al celor doi Apostoli, desi nu se afla in numarul celor saptezeci. S-a cinstit, deci, cu numirea de Apostol, ca unul ce s-a ostenit cu cei mai mari Apostoli la bunavestirea lui Hristos si ca unul ce a fost sfintit, de dansii, episcop, la slujirea Cuvantului si la Jertfe.

    El a strabatut multe tari, propovaduind pe Hristos, nu numai cu dansii, ci si singur. Dar, chiar si singur, el avea impreuna calator cu sine pe ingerul lui Dumnezeu, care il intarea si-i spunea dinainte cele ce aveau sa i se intample. A suferit pretutindeni legaturi si batai, dar patimea cu barbatie, pentru Domnul sau. Odata, fiind chinuit de foame in temnita, o mana nevazuta i-a adus paine si l-a intarit intr-atat, incat socotea chinurile ca nimic. I-au strujit trupul cu unghii de fier, dar sangele lui a imbalmasat vazduhul, ca un nor de buna mireasma. A fost aruncat in foc si dat fiarelor, dar una din ele, graind omeneste maririle lui Hristos, i-a ingrozit pe toti, cei ce priveau. Asa, savarsindu-si nevointa alergarii sale, Sfantul a fost dus legat de la Efes, in patria sa Sevastopol, din Palestina.

    Slujba sa din Minei pomeneste ca Sfantul s-a sfarsit prin taierea capului cu sabia, luand de la Hristos cununa biruintei.
 

    Ne-a spus noua fericitul Parintele nostru Luca: "Tanar fiind eu, zicea, a murit un om bogat din tara mea, si l-au ingropat in mormant. Si, mergand eu la scoala am vazut, intr-un mormant, stand un om parlit cu totul, ca un taciune, si, chemandu-ma, imi zicea: Eu am lasat in testament scris, ca sa se dea milostenie, pentru izbavirea sufletului meu si nu am dat nimic; deci, sa le spui, sa dea. Ca de nu vor da, apoi asa voi fi, precum ma vezi. Iar eu, copil fiind, de frica am fugit si, din prostimea tineretii mele n-am spus nimic, incat, acum, dupa atatia ani, sunt judecat de cugetul meu." Acestea imi spunea fericitul Parinte Luca, mitropolitul Anavaziei.

    Asemenea cu aceasta, ne-a spus si un alt batran mare, un lucru infricosator, dar, mai ales, de folos. Ca, adica, dupa ce a adunat fratii si a facut manastirea, auzind de dansul un frate al lui, dupa trup, a venit la el si, calugarindu-se in manastire, si-a sfarsit viata in multa lipsa de griji si fara luare aminte. Iar staretul, cu multa osteneala, purta grija de dansul. Si mult se ruga lui Dumnezeu, ca sa-i descopere lui cele despre fratele sau adormit. Si i s-a dat lui de a vazut sufletul aceluia in mainile dracilor. Deci, dupa ce a vazut aceasta, a poruncit fratilor sa caute, cu de-amanuntul, in chilia fratelui sau si orice vor afla acolo, sa duca la staret. Si aceasta facandu-se, din purtarea de grija a lui Dumnezeu, au gasit in fata chiliei multi saraci si scapatati. Si staretul indata a poruncit sa imparta toate cele ramase saracilor, iar fratilor din manastire le-a poruncit ca nimeni sa nu ia ceva din acelea, de la mic, pana la mare. Iar, dupa ce au facut asa, staretul, iarasi, a stat la rugaciune si a vazut judecata lui Dumnezeu si pe ingerii lui Dumnezeu luand indrazneala, din pricina milosteniei, si stand impotriva dracilor celor necurati, pentru sufletul fratelui mort. Insa, un lucru foarte infricosator si plin de multa spaima trebuie sa spunem. Ca dracii cei necurati, cu mare glas, strigau catre Dumnezeu, zicand: "Drept esti, cu dreptate sa judeci Acest suflet al nostru este, ca faptele noastre le-a facut." Iar ingerii lui Dumnezeu graiau impotriva lor zicand: "Dar, pentru el, milostenie multa s-a facut si scris este ca bogatia omului, folosita ca milostenie, este izbavirea lui." Iarasi, se impotriveau necuratii draci, zicand: "Dar, el a dat milostenia aceea? Nu el, ci staretul." Dar marele staret a raspuns, zicand: "Ca adevarat, eu am facut milostenie, insa pentru sufletul lui am facut-o." Deci, zicand acestea, indata au pierit dracii cei necurati si a ramas sufletul in mainile ingerilor.