Sfantul Miron, preotul, a trait in Grecia (Ahaia), pe vremea paganului imparat Decius, carmuitor, domn si dregator, in acea tara, fiind atunci, Antipatros, om rau si hain la suflet, care varsase mult sange crestinesc. Si era Sfantul Miron de bun neam, cu obiceiuri bune si avand dragoste de Dumnezeu si de oameni. Deci, in ziua Nasterii Domnului Hristos, Antipatros a intrat in biserica, unde slujea Sfantul Miron, ca sa prinda pe crestinii adunati acolo si sa-i dea la chinuri.

    Fara sa se inspaimante de vederea in biserica a marelui dregator, Sfantul preot a certat pe Antipatros prin cuvinte pline de parinteasca dojana, pentru cruzimea si faradelegile lui. Dar maniindu-se, prigonitorul a poruncit ostasilor de l-au prins pe preot si l-au dus la locul unde se facea schingiuirea crestinilor. Si l-au chinuit cumplit, cu grele si infricosatoare chinuri, l-au spanzurat pe lemnul de osanda si i-au strujit trupul cu piepteni de fier, arzandu-i, apoi, ranile cu taciuni aprinsi. L-au silit, apoi, sa treaca prin vapaia focului, si s-a pazit Sfantul Miron, cu darul lui Hristos, fara vatamare, ba, inca, se vedeau si Sfintii ingeri inconjurandu-l pe el si focul prefacandu-se in racorire. Si-l sileau pe el sa se inchine idolilor, dar Sfantul, nesupunandu-se, dregatorul a poruncit sa-i scoata pielea de pe trup, ca pe niste curele, de la umeri pana la picioare, si l-au dat fiarelor spre mancare. Dar vazand ca si aici Sfantul s-a pazit nevatamat, dregatorul si-a luat viata singur, rusinat de rabdatorul de chinuri al lui Hristos.

    Deci, Sfantul, fiind dus in cetatea Cizicului, i s-a taiat capul. Si asa, luand cununa muceniceasca, a intra Miron, preotul, in bucuria Domnului, dandu-si sfantul sau suflet in mana lui Dumnezeu.
 

    Vadit lucru este ca multi oameni, astazi, nu se mai ingrijesc de pazirea poruncile Mantuitorului, ci se supun mai mult obiceiului si poruncilor omenesti. Pentru ca, a petrece prin munti si prin pustietati, a se zavora pe sine in inchisoare, si manca o data pe zi, si in tot chipul a se feri de paine si de apa, si a purta haine aspre de par, si a-si infasura trupul sau cu fier, si a umbla descult, si a se culca pe pamant, si a fugi de vorba multa, toate acestea sunt predanii bine asezate de Sfntii barbati, Datori sunt, insa, cei ce fac acestea, mai intai, sa pazeasca poruncile Domnului, adica: indelunga-rabdare, adevarul, gandul smerit, infranarea, neaducerea aminte de rau, neimpatimirea pentru cele de aici, credinta si dragostea cea nefatarnica, fara de care cu neputinta este sa placem lui Dumnezeu. Se cade, dar, cu adevarat, si pe acelea a le pazi, si pe acestea a nu le lasa si de fapte rele a ne feri, dupa porunca lui Dumnezeu. Deci, sa fugim de manie si de gandul rau, de blestem si de ocara, si de desfranare, de ingamfare si de slava desarta, de minciuni si de clevetiri, de vrajba si de invidie si de toata rautatea. Eu, pe cel ce nu pazeste aceste porunci ale Domnului, ce s-au zis,  ci se jura, si minte, si ocaraste, si se bucura de raul altora, eu, nu-l primesc pe el, nici macar de si-ar petrece toata viata sa in sac si in cenusa, si chiar de n-ar primi nici un fel de hrana, fiindca ei socotesc, ca mai bine este sa se impartaseasca din bucate, cu multumire, si sa-si masoare pentru sine o pustnicie dupa putere, decat sa se tie numai de obiceiurile omenesti si sa nu se ingrijeasca de poruncile Domnului. Eu am vazut, adica, pe multi, avand desavarsita infranare si purtandu-si trupul aproape mort, de multa pustnicie, peste masura, si mult ii slaveau pe ei oamenii. Eu stiu ca infranarea goneste si pe draci, cand are, ca temelie, poruncile Domnului si ferirea de rele. Dar, dupa aceea, vazandu-i, pe unii dintr-insii, jurandu-se si mintind si ocarand, i-am rugat pe ei, zicandu-le: "O, fratilor, de vreme ce faceti invataturile Sfintilor barbati, siliti-va, dar, si la poruncile Domnului. Si feriti-va de sfaturile cele viclene, de juramant si de blestem, de minciuni si de gand rau si de toate celelalte." Ei, insa, n-au primit sfatul acesta. Si, prin aceasta, s-a vadit ca ceea ce faceau ei, pentru slava omeneasca faceau si mai mult nimic. Pentru ca pustniceasca infranare are durere si osteneala trupeasca, iar, pentru a se feri de minciuni, de ocari si de blesteme, este trebuinta de luare aminte. Pentru ca pe acestea le-a legiuit si le-a asezat Hristos, Intemeietorul de Lege, pentru care si pedepseste, cu osanda, pe cei ce le calca.