Pomenirea vietii si patimilor Sfantului Maxim s-a facut la 21 ianuarie astazi, praznuim aducerea in Constantinopol a sfintelor lor moaste. Stiut este, ca Sfantul Maxim, marele luptator pentru dreapta credinta, a fost surghiunit de imparatul Constantiu al II-lea, in anul 662, in Tara lazilor, pe coasta de rasarit a Marii Negre. Acolo, Sfantul, cu limba si cu mana dreapta taiate, s-a mutat la Domul, in acelasi an, la  13 august, in urma chinurilor suferite, la varsta de 82 de ani. Si a fost inmormantat intr-o manastire de acolo. Mai tarziu, cand ereticii erau infranti si pacea domnea iarasi in sanul Bisericii, moastele Sfantului au fost aduse, cu mare cinste de la manastirea unde a fost inmormantat, la Constantinopol. Dumnezeului nostru, slava!
 

    Fiul meu sa nu te asemeni oamenilor rai, nici sa nu doresti a fi ca dansii. Pentru ca minciuni cugeta inima lor si buzele lor graiesc lucruri napraznice. Cu intelepciune se ridica o casa si cu chibzuiala se intareste. Si cu stiinta se umplu camarile ei, de toata avutia, cinstita si buna. Mai bun este un intelept, decat un voinic, si omul priceput, decat unul plin de putere. Cu dibacie se face razboiul, iar biruinta se dobandeste cu multi sfatuitori. Intelepciunea si gandul bun stau la poarta inteleptilor si inteleptul nu se abate de la legea lui Dumnezeu, ci se sfatuieste in adunari. Cei neincercati se intalnesc cu moartea si moare in pacate cel fara de minte. Sa nu te scumpesti a-i izbavi pe cei dusi la moarte si a-i rascumpara. Iar, de vei zice: "Nu-l stiu pe acesta," sa stii ca Domnul stie inimile tuturor. Si cel ce a dat suflare tuturor, Acela stie toate si va rasplati fiecaruia, dupa faptele lui.

    Fiul meu, intelepciunea este dulce ca mierea, daca o vei afla, va fi buna moartea ta si nadejdea ta nu te va parasi. Daca cel drept cade de sapte ori si tot se scoala, cei fara de lege se poticnesc in nenorocire. Dumnezeului nostru slava!
 

    Multi au fericit viata pustnicilor, iar altii cele sobornicesti, adica viata de obste, iar altii pe cei ce s-au facut povatuitori, ca sa intelepteasca si sa invete pe oameni, si sa aseze manastiri, in care, in multe feluri, sa se hraneasca si trupeste si duhovnicest. Eu, insa, nu fac alegere intre toate acesta; nici nu laud pe una, nici nu defaim pe cealalta, ci, totdeauna, si in toate lucrurile, laud de trei ori fericita viata, ca pentru Dumnezeu si in Dumnezeu. Precum, din diferite mestesugiri se alcatuieste viata omeneasca, unii lucrand una, iar altii, altele, si asa isi implinesc nevoile, luand unul de la altul, asa traiesc oamenii, dand firii trupesti trebuinte. Tot astfel, se poate vedea si la cei duhovnicesti, unul, adica, se nevoieste la acest fel de viata, iar altul, la alta fapta buna si asa, isi petrec viata lor, pentru Dumnezeu si in Dumnezeu. Insa in privinta acestor doua feluri de vietuire, toti gandesc la fel, si anume, la chipul Domnului nostru Iisus Hristos, Omul ceresc si Dumnezeu, cel imbracat in omul cel pamantesc si cuvantator.

    Ca omul, chipul Celui ceresc purtand, si barbat desavarsit al plinirii lui Hristos fiind, poate sa povatuiasca bune, la calea dumnezeiestilor porunci si a pastoriei lui Hristos. Iar cel ce nu cunoaste aceasta taina, aceluia mai de folos ii este, ca sa fie povatuit el, decat sa povatuiasca el pe altii, spre pierzare. Insa, pe cei ce cu osardie se apropie, Dumnezeu nu-i lasa sa cada de tot, ci, vazandu-i pe ei neputinciosi, lucreaza impreuna cu ei, si le ajuta, iubindu-i pe dansii si vrand sa le intinda lor mana Puterii de sus, si sa-i ridice la Sine. Si, astfel, le ajuta, si la aratare si in taina, prin intelegere si nestiut, pana ce vor urca toata scara si se vor apropia de El si toti, prin toate, una vor fi si la uitarea tuturor celor pamantesti vor ajunge si pe El, Unul, Il vor cunoaste, ori in trup, ori afara de trup, nu stiu. Si, petrecand impreuna cu El, vor primi negraitele bunatati. Sa nu-ti strici randuiala si petrecerea ta, cand vrei sa zidesti pe aproapele. Vezi, dar, ca lucrul acesta este cumplit si nu este lesnicios. Ca nu cumva, ajutandu-l tu pe acesta, sa strici asezarea ta si nici asezarea aceluia sa nu poti sa o zidesti si sa o vindeci. Cel ce se teme de Dumnezeu, nu se teme de navalirile dracilor, nici de neputincioasele lor porniri, nici de certarea oamenilor celor vicleni. Ca, precum o vapaie de foc mistuieste totul, in locuri nepatrunse si neluminoase, noaptea si ziua, asa, razele dumnezeiescului foc, care se trimit, in chipul focului, de catre Domnul, goneste de la noi, pe draci care fug, ca sa nu fie arsi de El. Unele puteri, adica, sunt de la noi, iar altele, se dau noua de sus, de la Dumnezeu. Pe cat ne curatim prin osteneli sfintite, pe atata ne luminam, cu lumina umilintei. Si, pe cat ne luminam, ne curatim cu lacrimile. Una, adica aducand-o de voie, iar, pe alta, o primim, dandu-ni-se de sus. Unde este smerenia adanca, acolo sunt lacrimi din destul si, unde sunt acestea, acolo este si venirea Sfantului Duh. Iar Acesta venind, prin ajutorul cel de la Domnul, se face toata curatia si sfintenia. Si vazut este omul acela de Dumnezeu si Dumnezeu il vede si il cerceteaza pe el. Ca zice: Spre cine voi cauta? Fara numai spre cel bland si lin si spre cel ce se cutremura de cuvintele Mele. Dumnezeului nostru, slava!
 

    Spunea Petru presbiterul, despre Sfantul papa Grigorie al Romei, ca, dupa ce a fost sfintit ca papa, a zidit o manastire mare si a pus acest fel de randuiala, ca nimeni din calugari sa nu aiba ceva in chilia sa. Iar un calugar avea un frate mirean. Si calugarul a cerut de la fratele lui, zicand: "Nu am camasa, deci, sa fii bun sa-mi cumperi una". Iar acela i-a dat lui trei galbeni, zicandu-i: "Sa-ti cumperi singur, cum vei pofti". Deci, calugarul, luand galbenii, ii tinea la sine. Iar un alt calugar, vazand acei galbeni, a spus egumenului si egumenul i-a spus papei. Deci, dupa trei zile, papa a oprit pe calugarul acela de la Impartasanie, ca pe un stricator de randuiala a manastirii. Dar, dupa putine zile, fratele acela a murit sub acest canon. Insa papa nu stia ca fratele acolo a murit. Deci, dupa trei zile, i s-a spus papei si s-a mahnit mult pentru el. Pentru ca nu-l dezlegase pe el din canon, mai inainte de ducerea lui din viata aceasta. Deci, papa a scris pe o hartie rugaciunea cea de dezlegare si a dat-o arhidiaconului sau, poruncindu-i sa se suie deasupra mormantului acelui frate si sa o citeasca pe ea. Si, ducandu-se, arhidiaconul a citit deasupra mormantului hartia, pe care era scrisa rugaciunea de dezlegare. Apoi, intru acea noapte, egumenul a vazut in vis pe fratele care murise si i-a zis lui: "Frate n-ai murit?" "Adevarat, asa este". Si, iarasi, l-a intrebat pe el egumenul: "Atunci, unde ai fost pana acum?". Si a zis calugarul: "Am fost in temnita, pana in ziua de ieri, dar dupa ceasul al noualea, am fost slobozit de acolo." Deci, s-au instiintat toti, ca in ceasul in care arhidiaconul a citit rugaciunea la mormantul fratelui, intru acel ceas s-a si dezlegat de canon si s-a slobozit sufletul lui din osanda temnitei. Dumnezeului nostru, slava!