Acesti Sfinti Mucenici au patimit pe vremea paganului imparat Diocletian si erau din cetatea Nicomidiei; Anichit era slujbas imparatesc, iar Fotie era nepotul lui. Stand insusi imparatul, pe scaunul de judecata si osandind pe crestini, Anichit, plin de dragoste pentru Hristos, a venit singur si a marturisit, cu indrazneala, credinta sa. Imparatul a poruncit sa i se taie limba si, apoi, sa fie dat fiarelor salbatice ca sa-l sfasie. Sfantul nu s-a abatut de la credinta lui, ci a primit osanda cu multa indrazneala. A fost intins pe o roata cu tepuse ascutite si, apoi, a fost aruncat intr-o caldare cu plumb topit. Fotie, vazand puterea credintei unchiului sau, a mers, si el, si a marturisit ca se inchina lui Hristos, ocarand idolii paganesti. Impreuna patimind, unchiul si nepotul au rusinat, prin rabdarea lor, pe prigonitorii cei fara de suflet, pana ce, cu voia lui Dumnezeu, au primit moartea, fiind arsi de vii. Si asa au primit sfarsitul chinuirii lor si cununile biruintei.
 

    Sa stea scrise, intotdeauna, in gandul tau, tainele acelea despre infricosatoarea a doua venire, adica: Judecatorul cel infricosator, sezand pe scaun, cartile deschise, faptele cele ascunse ce se vor vadi, desfranarile, furturile, jafurile, lacomiile, hulele, clevetirile, invidiile, razboaiele, batjocurile. La acestea toate sa te gandesti, iubitule. Inca, si la acestea sa iei aminte: raul cel clocotitor al focului nestins, multimi nenumarate de ingeri, care stau inainte, imprejurul Tronului, si tot neamul omenesc intrebat si dand raspuns de cele facute, dreptii despartindu-se de cei pacatosi. Si, pe scurt, sa zicem si cele ce se vor intampla dreptilor atunci. Ca blandetile, dreptatea, intelepciunea, milostenia, alinarea, rabdarea in primejdii si toata ceata faptelor bune avandu-le, acestea ii vor duce in Imparatia Cerului. Precum radacina tuturor acestora este postul, asemenea si radacina tuturor acelora este satiul. Si nu se cade a grai de rau despre omul drept. Iar cei ce blestema si urasc pe robul lui Dumnezeu, gresesc asupra lui Hristos. Ca sufletul cel ce place oamenilor si doreste slava de la ei, nu va vedea Imparatia Cerurilor, chiar si lucruri bune de ar face.

    Prin trei lucruri poate tot sufletul sa se lipseasca de Dumnezeu: sau prin caldura credintei, sau prin frica de Dumnezeu, sau prin invatatura Domnului. Varful faptelor bune este a rabda cu bucurie minciunile si clevetirile, fiindca, cel cu adevarat smerit cu gandul, nu se tulbura cand este asuprit, nici nu se razbuna pentru ca este asuprit, ci primeste clevetirea, ca si cand ar fi adevarata. Si nu se ingrijeste a se certa cu oamenii, ca l-au clevetit, ci isi cere iertaciune. Iar unii si-au pus si nume de batjocura, macar ca ei nu erau asemenea oameni. Iar cand vei voi sa faci incepatura la lucrul lui Dumnezeu, socoteste, mai intai, ca nu ai de trait vesnic in lumea aceasta, ca nadejdea numai in viata aceasta, slabeste mintea. Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.