Acestia au trait in zilele imparatilor Decius si Valerian.

    Sfantul Sixt era de la Atena, unde invatase si filozofia si mergand la Roma a fost sfintit episcop, dupa ce Sfantul papa Stefan a marturisit pe Hristos. Si, pornindu-se atunci prigoana asupra crestinilor, Sfantul Sixt a poruncit lui Laurentiu, arhidiaconul sau, care era de neam din Spania, sa chivesniseasca visteria Bisericii si ajutorarea saracilor, iar el, vazandu-le toate, le-a impartit la saraci. Deci, intorcandu-se Decius din Persia, a fost adus la el Sfantul Sixt, episcopul, si, neplecandu-se a se lepada de Hristos, ci marturisindu-L, cu indrazneala, ca Dumnezeu adevarat si atotputernic i s-a taiat capul. Deci, aducandu-se si arhidiaconul Laurentiu si cercetandu-se si despre sfintele odoare, Sfantul Laurentiu a raspuns dregatorului ca Biserica are odoare si avutii de seama, pe care daca ii vor lasa timp, le va aduna, de pe unde sunt, si le va aduce inaintea lui. Si i-au statornicit sa se infatiseze dupa trei zile. Cand s-a implinit sorocul, Laurentiu a venit inaintea imparatului, aducand, in carute, multime de saraci, orbi, schiopi, muti, vaduve si orfani, care traiau din milosteniile Bisericii. Si, aratandu-i pe acestia, a zis imparatului: "Iata comorile de mult pret ale Bisericii noastre, avutii pe care furii nu le fura si rugina nu le strica si care vor pretui mai mult in fata Dreptului Judecator". Dar imparatul, vazandu-i pe acestia, s-a pornit cu manie si a poruncit sa-l bata foarte rau pe Sfantul Laurentiu. Apoi, l-au bagat in temnita, unde Sfantul a tamaduit pe toti cei ce mergeau la el. Ceea ce vazand, tribunul Calinic a crezut in Hristos si s-a botezat.

    Deci, dupa aceasta, a stat, iarasi. Laurentiu in fata imparatului si neplecandu-se a jertfi idolilor, l-au intins pe un gratar de fier ars in foc, pe care Sfantul, dand multumire lui Dumnezeu, si-a dat sufletul. Si a fost ingropat, precum se cadea, de papa Ipolit, pe care imparatul a trimis sa-l ia si a poruncit sa-l bata cu toiege de fier cu ghimpi, apoi l-au legat de cai salbatici si, fiind tarat mult, Sfantul si-a dat sufletul lui Dumnezeu. Si aceasta s-a vestit in toata Roma, iar, de la Roma, in toata lumea. Si toti s-au intarit in credinta Domnului nostru Iisus Hristos, a Caruia este slava in veci! Amin.
 

    Umbland, Sfantul Nifon a vazut pe un om, pe care-l rugau multi neputinciosi, cerand de la el milostenie. Iar el nici nu se uita la dansii. Deci, Sfantul Nifon, apropiindu-se de ingerul pazitor al aceluia, i-a zis: "Spune-mi mie, Ingerule, oare, multa avere are omul acesta?". Zis-a Ingerul: "Bogatie multa si fara de numar are, dar este iubitor de arginti, si, pentru un ban, se imbolnaveste de moarte, si bate pe cei ai casei lui, omorandu-i prin foame si prin goliciune si silindu-i pe ei la munca". Zis-a Nifon: "Cu ce gand isi amageste cugetul sau, ca sa nu dea nimic la fratii cei saraci?" A grait lui Ingerul: "Asculta-ma, ce-ti spun, ca vine dracul cel intunecat si-i pune lui in gand, ca va imbatrani si, dupa aceea, va cadea in boala si sa nu dea averea sa la nimeni, ca nu cumva sa nu-i ajunga lui, si sa se caiasca, zicandu-si ca in zadar a impartit averea sa la saraci, si nu a sporit cu nimic. Si asa il amageste pe el necuratul drac acestea punandu-i-le in inima adeseori. Iar el se supune gandului aceluia, si se intuneca, nemiluind pe saraci". Apoi, Ingerul i-a mai zis lui Nifon: "Lasa-l, sa-i fie lui precum crede. Pentru ca Dumnezeu nu este ispititor la rau. Si pe nimeni nu ispiteste, ci fiecare se ispiteste de ale sale patimi, de vreme ce asculta de diavolul si se supune lui". Si aceasta zicand, s-a dus ingerul de la el.

    Iar omul acela, dupa putina vreme, a cazut in boala. Si era boala lui foarte cumplita. Deci, dupa ce a cazut omul in acea amara boala, atunci si-a dat toata averea sa la doctori si nici un folos n-a aflat de la ei, ci in si mai cumplite dureri a cazut. Si asa, multe zile chinuindu-se, a murit si cu sufletul si cu trupul. Si s-a implinit, cu el, cuvantul spus de Proorocul David: "Iata omul care nu si-a pus pe Dumnezeu ajutorul lui, ci a nadajduit in multimea bogatiilor sale" (Ps. 51,5-6). sa nu va insele dracul fratilor, ca sa nu luati judecata fara de mila pentru zgarcenie, daca aveti avere, si sa va pierdeti sufletul si trupul si sa nu luati Imparatia Cerurilor.
 

    Sa fugim, fratilor, de invidie, de cursa cea draceasca, ca nu cumva legandu-ne de rautatea pacatului, sa cadem in osanda cea amara. Pentru ca Domnul se impotriveste celor mandri, iar celor smeriti le da dar. Deci, unde este invidie si cearta, acolo nu este cercetarea darului lui Dumnezeu, ci numai lucruri de defaimare si diavolesti ganduri. Apoi, ce este mai ticalos decat invidia? Invidiaza lenesul agonisirile celui bogat, dar el nu se osteneste, ca din osteneala vine agoniseala.

    Invidiaza pacatosul curatia celui drept, dar nu voieste sa se traga pe sine insusi de la pacat. Invidiaza desfranatul intreaga intelepciune a celui curat, dar nu voieste sa se asemene cu viata lui. Invidiaza, pe cei dimpreuna cu el, lucratorul cel viclean, care a capatat aceeasi plata, ca si cei care au lucrat un singur ceas, si nu-si aduce aminte de Hristos, Care a zis: "Prietene, nu-ti fac tie strambatate, nu cu un dinar te-ai tocmit cu mine? Ia-ti al tau si du-te, ca vreau, si celui de pe urma sa-i dau, ca si tie. Oare, nu sunt Eu slobod, ca sa fac ce vreau cu ale Mele? Chiar daca ochiul tau este viclean, Eu insa sunt bun". Drept aceea, nu pasiti cu mandrie si lasati invidia. Pentru ca invidia este intristarea inimii si stricaciunea sufletului, uscaciunea trupului, stricarea dragostei, vrajba fata de toti, risipirea neamului, impiedicarea faptei bune, arvuna osandei, pierderea vietii, ce va sa fie, si mostenirea gheenei. Deci, acestea auzindu-le, fratilor, sa nu tinem invidie, ci sa petrecem in dragoste.
 

    In istoria Facerii, incepand de la Adam, la sfarsitul vietuirii fiecarui stramos, care a trait mult ani, citim acest cuvant: "Si a murit". De pilda: "Zilele vietii lui Adam au fost noua sute treizeci de ani si, apoi, a murit", "Zilele lui Set au fost noua sute doisprezece ani, si, apoi, a murit", "Zilele lui Enoh au fost noua sute cinci ani si, apoi, a murit", "Zilele lui Cainan au fost noua sute zece ani si, apoi a murit" (Facerea 5,5,8,11,14).

    Si despre ceilalti stramosi, de asemenea, se citeste ca si-au sfarsit viata lor, cea de multi ani, cu moarte, din care vadit se arata puterea lucratoare a cuvintelor lui Dumnezeu, pe care le-a zis catre Adam: "Ori in ce zi veti manca din pomul cel oprit, veti muri. Iar, pentru noi, acest cuvant: "Si a murit", ce se repeta adeseori in Sfanta Scriptura, este ca un ciocan ce loveste in piatra. Pentru ca gandul mortii bate in mintea noastra si zdrobeste impietrirea inimii. Ca, daca oamenii din lumea cea dintai, care au trait atat de mult, n-au scapat de moarte, cu atat mai mult vom muri noi, cei ce traim putina vreme. Aceia, traind atatea sute de ani, isi asteptau moartea lor, iar noi, avand sfarsitul langa usa, oare nu indelunga vreme se cuvine s-o asteptam pe ea? Oare, in zadar se cisteste in toate zilele, in rugaciunea celor ce merg spre somn: "Iata groapa imi este inainte, iata moartea imi sta de fata?" Ca ce este moartea? Ce este obiceiul mortii si care sunt faptele ei si ce nevoie ne sileste sa avem gandul mortii? Sa ne gandim la aceasta, noi muritorii.

    Moartea este despartirea sufletului de trup, dezlegarea de legatura fireasca a acestora, risipirea stihiilor, prin care firea omeneasca sta impreuna. Oprirea organelor omenesti, nesimtirea simturilor, incetarea vietii, dezlegarea alcatuirii omenesti. Ca omul din trup si din suflet este alcatuit, iar, murind el, nu mai este om, chiar daca trupul vazut sta de fata, chiar daca si sufletul ramane nemuritor. Ca, de vreme ce sunt despartite intre ele, nici sufletul nu este om, ci numai suflet, nici trupul nu este om, ci starv. Si, pentru aceea, firea celor vii se teme de moarte, de vreme ce moartea ia, de la firea celor vii, puterea aceasta, ca, adica, sa nu fie ea cum era, sa nu fie omul om, ci intru nimic sa se intoarca cu totul, pana in ziua judecatii, si la trambita Arhanghelului, care va sa destepte pe cei morti.

    Obiceiul cel firesc al mortii este ca, fara de stire, sa vie la om, chiar daca de toti este stiuta. Pentru ca, ce este mai stiut in viata noastra, decat moartea, de vreme ce, dupa cuvantul apostolic: "Este randuit oamenilor o data sa moara, iar, dupa aceea, sa fie judecata" (Evr.9,27). Si ce este mai nestiut decat venirea sau ceasul mortii? Precum si Domnul insusi, in Evanghelii, graieste: "Nu stiti ziua, nici ceasul, cand vine Fiul Omului" (Matei 25,13). Stiuta este de toti moartea, de vreme ce ea, nemutat si neschimbat, la fiecare va sa vie. Si nimeni nu poate sa scape de ea. Neinstiintata este venirea ei, deoarece nu da veste despre sine, nici nu cauta la vreme, nici nu numara zilele si anii, nu asteapta batranetea, nu cruta tineretea, nici nu intreaba daca este cineva gata. Nici un ceas nu slabeste pe omul cel nepregatit, atunci cand vine la el. Stiuta este moartea, ca dupa cum oameni suntem, tot atat si muritori suntem. Stiuta este moartea, de vreme ce tuturor, celor ce se nasc in lumea aceasta, calea vietii lor nu duce in alta parte, ci numai la moarte. Insa, nearatata este vremea mortii, pentru ca nu stie nimeni in ce loc il asteapta pe el moartea, sau cand il va ajunge pe el ceasul mortii. Stiut este, ca sufletul, de trup, se va desparti negresit, dar nu se stie, cum se va desparti, dupa firea legii mortii, sau dupa vreo silitoare primejdie. Toti stiu ca vor muri, dar chipul mortii lor, cum, si in ce intamplare, vor muri, nimeni nu poate sa stie. Moartea stiuta este, fiindca, dupa dreapta judecata a lui Dumnezeu, ca o pedeapsa, cade pe tot neamul omenesc, pentru pacatul stramosesc. Dar nearatat este ceasul mortii, fiindca, vremii vietii omenesti, Dumnezeu nu i-a pus hotar vadit, ci intru judecatile Sale cele nestiute, a ascuns-o pe ea. Stim ca vom muri, dar nu stim cand vom muri, ori astazi, ori maine, ori dimineata, ori tarziu, ori ziua, ori noaptea. Multi, culcandu-se sa doarma, spre noapte, nu s-au mai desteptat din somn, ci au fost gasiti morti, si li s-a facut lor somnul, moarte, iar patul, mormant. Multi, din somnul noptii, desteptandu-se si vazand ziua, noaptea n-au mai ajuns-o. Benchetuia Baltazar, imparatul chaldeienilor, de cu seara, si, acum, tare se veselea, si, iata a vazut mana unei fete nevazute, scriind pe perete, in preajma luminii, nestiute cuvinte, judecata de moarte asupra lui, si a fost ucis chiar in noaptea aceea. Oare, stia el ceasul cel atat de grabnic al mortii sale? Oare, se gandea ca va muri in acea noapte? A adormit pe patul sau, seara tarziu, Olofern, conducatorul oastei asirienilor, pin de vin, si, indata, somnul, in moarte l-a schimbat, taindu-i-se capul, de o mana femeiasca. Si cel ce, seara se lauda, ca a doua zi va lua cetatea Betulia, ca pe o pasare, acela, el insusi, a cazut in latul mortii. Se ingrijea bogatul caruia ii rodise tarina, unde sa-si adune roadele, hambarele cele mici sa le risipeasca si mai mari sa le zideasca. Sa gandea la ani multi, sa manance, sa bea, sa se veseleasca. Iar Dumnezeu i-a zis lui: "Nebune, in aceasta noapte voi cere de la tine sufletul tau" (Luca 12,20). Si, asa, cel ce astepta sa traiasca multi ani a murit fara de veste. O, cat de nestiuta este venirea si ceasul mortii. Bine ne sfatuieste Domnul, zicandu-ne: "Luati aminte, privegheati si va rugati, ca nu stiti cand va fi acea vreme" (Marcu 13,33).

    Iar lucrarile mortii sunt acestea: ia, de la om, tot ce are el in lumea aceasta: bogatia, cinstea, slava, frumusetea, desfatarea tutoror bunatatilor, deoarece cand moare, omul le lasa pe toate, "nu va pogora cu el slava lui" (Ps. 48,18). Desparte pe unul de altul, pe parintii de fii, pe stapani de slugi, si toata iubirea omeneasca, si toata nadejdea celor vremelnice o curma si o pierde. Deschide omului usa vesniciei si o incepe pe ea, oricum ar fi, buna sau rea. Dreptilor, le deschide usa vesniciei celei fericite, care este Imparatia Cereasca, iar pacatosilor, celor ce mor fara pocainta, le deschide usa vesniciei celei dureroase, care este in iad. Pentru ca, in ce fel ii este aici aceasta viata, in acest fel, ii va fi lui acolo si rasplatirea.

    Deci, ni se cade noua, muritorilor, sa avem de-a pururea in minte gandul mortii si sa invatam aceasta, ca temandu-ne de nestiutul ceas al mortii, sa ne infranam de la lucrurile care manie pe Dumnezeu si sa fim totdeauna gata de iesire. Sfantul Ioan Scararul spune ca atat de folositor este gandul mortii, la cei ce vor sa se mantuiasca, pe cat de trebuincioasa este painea pentru om. Ca, precum fara paine nu se poate trai, asa fara de gandul mortii, nu este cu lesnire cuiva sa-si indrepte viata sa.  Fara de paine, cu trupul, si, fara de gandul mortii, cu sufletul, omul slabeste. Painea intareste inima omului, iar pomenirea mortii intareste viata cea imbunatatita. Cel ce are paine nu moare de foame, iar cel ce are de-a pururea gandul mortii, nu-si omoara sufletul sau cu moartea pacatului, nu greseste de moarte. Despre Isihie Hozevitul, scrie acelasi Ioan Scararul ca, traind din inceput fara grija de sufletul sau, s-a imbolnavit si a murit. Si, zacea mort timp de un ceas, s-a desteptat din moarte, ca din somn, intorcandu-se sufletul lui intr-insul, cu dumnezeiasca porunca. Deci, dupa invierea sa, s-a inchis in chilia lui, si a trait, acolo, doisprezece ani, neiesind si nevorbind cu nimeni, nimic, ci numai putina paine si apa, ce i se aducea lui, gusta si, pururea tacand, lacrimi fierbinti din ochii sai varsa neincetat. Iar, cand avea sa se sfarseasca cu totul, fratii, deschizand usa, au intrat la el si l-au rugat mult sa le spuna lor ceva de folos.  Si numai aceasta au auzit de la el; "Iertati-ma, nimeni, de va avea pomenirea mortii, nu va putea sa pacatuiasca vreodata". (Scara, Cuv. VI.20). Aceasta zicand, s-a sfarsit in Domnul. Si se minunau aceia, care cunoscusera mai inainte viata lui cea fara de grija, cum s-a indreptat el, prin gandul mortii. Deci, sa ne invatam si noi, spre aducerea aminte de moarte si sa ne indreptam, pe noi insine, pana ce avem vreme, ca sa nu ne apuce pe noi moartea nepregatiti. Sa luam aminte la sfatul, folositor al Sfantului Ioan Scararul, care zice: "Pomenirea mortii, de-a pururea, sa se culce si sa se scoale cu tine!"