Luna august in 6 zile: Schimbarea la Fata a Domnului.

    Domnul nostru Iisus Hristos, in anul al treizeci si treilea, de la nasterea Sa, si in al treilea an, si cel de pe urma, al propovaduirii Sale, apropiindu-se de patima cea de buna voie, pentru mantuirea noastra, S-a dus in latura Cezareii lui Filip, si, dupa cuvintele pe care le-a zis Petru, acolo: "Tu esti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui Viu" (Matei 16,16), a inceput a spune ucenicilor Sai ca se cade sa mearga la Ierusalim, sa patimeasca mult de la farisei, de la arhierei si de la carturari si sa fie omorat. Din aceasta pricina, ucenicii Sai s-au instristat, dar, mai ales, Petru, care-L oprea pe El, zicandu-i: "Fie-Ti mila de Tine, sa nu Ti se intample aceasta" (Matei 16,22). Atunci, ridicand mahnirea lor, a fagaduit unora dintre ei, ca, dupa putine zile, are sa le arata lor Slava Sa zicand: "Sunt unii din cei care stau aici, care nu vor gusta moartea, pana ce nu vor vedea pe Fiul Omului, venind in Imparatia Sa" (Matei 16, 28).Deci, trecand ca la opt zile de la ziua in care a grait aceste cuvinte, Domnul a plecat in latura Cezareii lui Filip, in hotarele Galileii, la muntele Taborului, mergand dupa El ucenicii Sai si mult popor. Dar, de vreme ce era obiceiul Domnului Hristos ca rugaciunile cele catre Dumnezeu-Tatal sa le faca singur, despartit de ucenicii Sai, de aceea a lasat sub munte poporul si pe ucenicii Sai si a luat numai pe trei din ei, pe Petru, pe Iacov, si pe Ioan. Si S-a suit cu ei pe munte, ca sa se roage. Acolo, departandu-Se putin de cei trei ucenici, S-a urcat la un loc inalt si se ruga, iar cei trei ucenici, osteniti, pe de o parte, de suirea muntelui inalt, iar, pe de alta, de lungimea rugaciunii, se luptau cu somnul, precum zice Evanghelistul Luca: "Iar Petru si cei ce erau cu el erau ingreuiati de somn" (Luca 9,32). Dar, cand s-au desteptat bine, Hristos S-a schimbat la Fata, stralucind cu Slava dumnezeirii Sale. Si au stat inaintea Lui, prin porunca Lui, doi Prooroci, Moise, dintre morti, si Ilie din Rai, si graia cu ei, despre patima Lui si despre ceea ce avea sa se savarseasca la Ierusalim. Din aceasta pricina, Apostolii, desteptandu-se, au vazut Slava Lui cea negraita, Fata cea luminoasa ca soarele, hainele Lui albe ca zapada si doi barbati stand si graind cu El, intru Slava aceea, si s-au inspaimantat. Si au cunoscut, Duhul Sfant descoperindu-le lor, ca barbatii aceia erau Moise si Ilie si au inteles vorba Lor despre patima lui Hristos, cea de bunavoie. Deci, Apostolii stateau cutremurati, ascultand cele ce se graiau si indulcindu-se cu vederea Slavei cele dumnezeiesti, pe cat putea sa ingaduie vederea ochilor trupesti, caci atat cat putea suferi firea omeneasca, le-a aratat lor Domnul.  Este cu neputinta omului muritor sa vada Dumnezeirea cea fara de moarte si nevazuta, precum de demult i-a raspuns Dumnezeu lui Moise, care se ruga ca sa-i arate Slava Fetei Sale celei dumnezeiesti, la vederea ochilor, zicand: "Nu poate vedea omul Fata Mea si sa traiasca" (Iesire 33,20).

    Deci, sfarsindu-se vorbirea lui Hristos cu Moise si Ilie, si plecarea lor cunoscandu-se prin Duh, de Apostoli, i-a parut rau lui Petru ca Proorocii vor sa se duca de la vederea lor. Ei doreau neincetat acea dulce Slava a lui Hristos, ca sa se indulceasca de vederea cinstitilor Prooroci, si a luat indrazneala si a zis: "Invatatorule, bine este ca noi sa fim aici si sa facem trei colibe: una Tie, una lui Moise si una lui Ilie" (Luca 9,33). Pe cand graia Petru acestea, un nor luminos a umbrit pe Apostoli, inconjurand varful muntelui aceluia. Atunci Apostolii mai mult s-au temut, ca apropiindu-se de Hristos, au intrat si ei in nor si, intr-acel ceas, s-a auzit glas din nor, zicand: "Acesta este Fiul Meu cel iubit, in Care am binevoit; pe acesta ascultati-L" (Matei 17,5). Datorita acestui glas, venind de sus, le-a pierit Apostolilor toata puterea de spaima aceea mare, si, temandu-se mult, au cazut cu fetele la pamant. Deci, cazand ei, Slava Domnului s-a luat de la vederea lor. Iar Domnul, apropiindu-Se, S-a atins de ucenicii care zaceau la pamant, zicandu-le: "Sculati-va si nu va temeti" (Matei 17,7). Ucenicii, ridicandu-si ochii, n-au vazut pe nimeni, decat numai pe Iisus Hristos, singur. Apoi, pogorandu-se ei din munte, Domnul le-a poruncit lor sa nu spuna nimanui despre intamplarea aceea, pana ce, dupa primirea patimilor si a mortii, El va invia, a treia zi, din mormant. Deci, ei au tacut si, in acele zile, n-au spus nimanui nimic, din cele ce vazusera.

    Pe scurt, la intrebarea, cu ce scop a savarsit Domnul Schimbarea Lui la Fata de pe Tabor, raspunsul Bisericii este acesta:  Mantuitorul, stiindu-se pe drumul spre Ierusalim, drumul spre patima, cruce si moarte si cunoscand omeneasca slabiciune a Apostolilor Sai, n-a vrut sa-Si lase ucenicii doborati sub lovitura. Cu schimbarea Lui la Fata, Domnul a ridicat si a imbarbatat inima lor, fata de sminteala crucii, ce urma sa fie. Umilirile oricat de adanci, ale patimilor si mortii Mantuitorului, nu vor mai fi in stare sa clatine, cu totul, credinta unor oameni, care au cunoscut dumnezeirea ascunsa a Invatatorului lor. Patimile si moartea Mantuitorului nu mai sunt un sfarsit, ci dovezi ca El s-a dat mortii, de buna voie, pentru mantuirea lumii. In cantarile ei Biserica isi marturiseste, fara ocol, aceasta intelegere, zicand: "In munte Te-ai schimbat la Fata si, pe cat au cuprins ucenicii Tai, Slava Ta, Hristoase Dumnezeule, au inteles, ca, daca Te vor vedea rastignit, sa cunoasca patima Ta cea de buna voie si lumii sa propovaduiasca ca Tu esti cu adevarat raza Tatalui" (Condacul la 6 august).
 

    Ascultati fratilor, sa va spun voua puterea si marirea acestei cinstite zile si ce fel de bunatati s-au aratat intr-insa. Pentru ca, in aceasta zi, Domnul nostru Iisus Hristos Si-a descoperit Slava dumnezeirii Sale, ucenicilor Sai, aratandu-ne ca El stapaneste viii si mortii. Fiindca multe minuni se faceau de El si nu credea in El neamul evreilor, cel cu inima de piatra. Ca unii, adica, il numeau pe El ca este Ilie, iar altii Moise, iar altii Ieremia, sau ca unul din cei de demult a inviat. Si ziceau ca de ar fi fost Acesta Fiul lui Dumnezeu, apoi, n-ar fi stricat Legea lui Moise, pe care ei, de la Dumnezeu, au luat-o si n-ar fi calcat-o, ca potrivnic este Legii. Si pentru aceasta ucenicii Lui se tulburau cu mintea si neintelegerea era intre dansii si carturari. Pentru aceasta, dar, de trebuinta era sa arate Slava dumnezeirii Sale inaintea ucenicilor, ca sa nu se tulbure si ei, gandind desertaciuni. Si, luand impreuna cu Sine pe Petru, pe Iacob si pe Ioan, i-a incredintat pe ei ca este Fiul lui Dumnezeu. Ca suindu-i pe acestia pe un munte inalt, S-a schimbat la Fata inaintea lor. Si a stralucit Fata Lui ca soarele, iar hainele Lui s-au facut albe ca lumina. Si, iata, li s-au aratat lor Moise si Ilie, vorbind cu Domnul. Insa, vorbeau de patima Lui, pe care avea sa o patimeasca la Ierusalim: unul, adica, vestea dinainte patima Lui, iar altul arata ca Hristos este Datatorul de Lege si Implinitorul Legii, de la Care luase, de demult, Legea, pe muntele Sinai, pe lespezi de piatra, scrise cu degetul Tatalui, adica prin Sfantul Duh. Pentru ca, si inainte de Intrupare si dupa Intrupare, este Unul si Acelasi, pe Care necunoscandu-l iudeii cei fara de lege, ei insisi calcand Legea, au judecat pe Datatorul de Lege, ca sa moara pe nedrept. Ca n-a venit sa strice Legea, ci sa o implineasca. Insa, iarasi, sa intoarcem cuvantul nostru la ceea ce zice Evanghelia, care arata ca Apostolii, dupa ce au vazut Slava Lui cea dumnezeiasca, au cazut cu fetele la pamant, neputand privi lumina Fetei Lui. Si, indata s-a facut un glas din cer, zicand: "Acesta este Fiul Meu cel iubit, intru Care am binevoit, pe Acesta sa-L ascultati." Iar, cand s-a auzit glasul, Iisus s-a aflat singur. Dar Apostolii au tacut si nimanui nimic n-au spus, intru acele zile, din cele ce vazusera. Si s-a aratat lor, nu cu totul desavarsit, ci pe cat puteau sa vada ei, cu ochii cei trupesti, fiindca Ii era mila de dansii, si-i pazea, totodata, ca nu cumva, impreuna cu vederea, sa-si piarda si viata. Si, vestindu-le lor Invierea, pentru aceasta, pe Moise, din morti, l-a adus de fata, iar pe Ilie, din cei vii, aratand ca El este judecatorul viilor si al mortilor si ca pe toti ii va invia. SCa vor iesi, zice, cei ce au facut cele bune, intru invierea vietii, iar cei ce au facut rele, intru invierea judecatii. Deci, daca mortii nu vor invia, atunci, nici Hristos n-a inviat. Iar, daca Hristos n-a inviat, desarta este credinta noastra si in zadar este si propovaduirea noastra.

    Acestea auzindu-le, fratilor, sa ne sculam ca din somn, din groapa lenevirii si sa ne sarguim a pazi poruncile lui Dumnezeu si a-I placea Lui, prin fapte bune, adica prin pocainta si prin rugaciuni, cu lacrimi, cu milostenii, cu dragoste si smerenie. Pentru ca, prin milostenie si prin credinta se curatesc pacatele, iar dragostea si smerenia, mai intai, pururea ne ridica pe noi si ne apropie de Dumnezeu, iar, in al doilea rand, ne intaresc si ne desavarsesc. Sa ne iubim unul pe altul, precum si Hristos ne-a iubit pe noi si S-a dat pe Sine pentru noi si pentru a noastra mantuire. Gol pe Cruce pironit a fost, pentru ca, pe noi, sa ne imbrace in haina nestricaciunii. Si a flamanzit si a insetat, pentru ca, pe noi, sa ne sature hrana cea vesnica si sa ne adape cu apa nemuririi. Asa si noi sa facem, pe cei flamanzi sa-i hranim, pe cei insetati sa-i adapam, pe cei goi sa-i imbracam. Pentru ca, zice, daca ati facut unora din acestia, Mie Mi-ati facut. Deci, fiindca vremea este scurta, sa ne sarguim sa aflam gata, mai inainte de ziua mortii, pentru ca, nu fara de veste venind El, sa ne afle pe noi in rautate, fara de pocainta, caci, atunci, va rapi, ca un leu, sufletele noastre. Iar, in iad, zice, nu este pocainta, nici marturisire, nu este cu putinta nici a face milostenie, fiindca acestea nu se mai pot face, acolo, si candelele noastre se vor stinge, caci sunt fara de undelemn. Paziti-va, pentru ca sa nu se ingreuieze inimile voastre. Si, iarasi, privegheati si va rugati, ca nu stiti ziua, nici ceasul. Si stiti cine este credincioasa si inteleapta sluga si, iarasi, fericit este slujitorul, pe care venind Domnul, il va afla facand asa.

    Pentru aceasta, sa ne sarguim mai inainte de ziua mortii, ca sa ne aflam gata si sa castigam locurile celor milostivi si mantuiti, ca si catre noi sa zica Domnul: "Bine,  sluga buna si credincioasa, peste putin ai fost credincios, peste multe te voi pune. Intru intru bucuria Domnului tau." A Caruia este slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.
 

    "A stralucit Fata Lui ca soarele, iar vesmintele Lui s-au facut albe ca lumina" (Matei 17,2). Astfel El a aratat ca, din tot trupul Lui, izvora Slava dumnezeirii Lui si, din toate madularele Lui, a stralucit Lumina Lui. Ca nu a stralucit trupul Lui, ca al lui Moise, dinafara, ci dintr-Insul izvora Slava dumnezeirii Lui. Si nu le-a aratat tot adancul Slavei Lui, ci cat a ingaduit masura luminii ochilor lor.

    Si, deci, vedeau Proorocii pe Apostoli si Apostolii pe Prooroci. S-au vazut acolo unii pe altii, incepatorii Legii vechi pe incepatorii Legii celei noi. A vazut Moise cel Sfant pe Simon cel sfintit. A vazut iconomul Tatalui, Moise, pe epitropul lui Dumnezeu, Petru. A vazut feciorelnicul Legii vechi, pe feciorelnicul celei noi; Ilie pe Ioan, cel ce s-a suit in car de foc, pe cela ce a cazut pe pieptul cel de vapaie. Si s-a facut muntele, ca o biserica. Si a unit, intru Sine, Iisus amandoua Testamentele, pe care le-a primit Biserica. Ne-a facut pe noi sa cunoastem ca El este Datatorul amandurora. Un Testament a primit Tainele Lui, iar celalalt a aratat slava lucrurilor Lui.

    Si, in acest fel, a fost cuvantul vorbirii cu Moise si cu Ilie. Ca vorbirea aceasta cu Iisus, cu adevarat, asa a fost. Ii multumeau, adica, ca profetia lor s-a implinit, ca si profetia tuturor Profetilor, prin venirea Lui. Inchinaciune Ii aduceau Lui, pentru mantuirea pe care a facut-o El in lume neamului omenesc. Ca taina pe care ei au zugravit-o, El cu fapta a implinit-o. Si, a pricinuit bucurie Proorocilor si Apostolilor, prin suirea Lui pe munte. S-au bucurat Proorocii, vazand inomenirea Cuvantului, s-au bucurat Apostolii, vazand dumnezeierea lui Iisus si, mai ales, Slava dumnezeirii Lui.

    Ca zice Hristos catre Petru: O, Simone, de ce spui, sa ramanem aici? Dar, atunci, cuvintele Proorocilor, cine le va implini? Graiurile propovaduitorilor, cine le va pecetlui? Tainele dreptilor, cine le va savarsi? Daca aici vom ramane atunci proorocirea: "Strapuns-au mainile Mele si picioarele Mele", cu cine se va implini? Apoi, "impartit-au hainele Mele intre ei si pentru camasa Mea au aruncat sortii", cui se vor potrivi? Si, iarasi: "Dat-au spre mancarea Mea, fiere si, spre setea Mea M-au adapat cu otet", cui se vor intampla? Apoi, "Intru cei morti, slobod" cine il va adeveri? Deci, de vom ramane aici, inscrisul lui Adam, cine-l va rupe? Datoria lui, cine o va plati? Imbracamintea slavei, cine i-o va da lui inapoi?

    Daca vom ramane aici, atunci toate cele ce am zis, cum se vor face? Biserica cum se va zidi? Cheile Imparatiei Cerurilor, cum le vei lua de la Mine? Pe cine vei lega? Pe cine vei deslega? Daca aicea vom ramane, toate cuvintele graite de Prooroci vor fi desarte. Ai zis, iarasi: sa facem trei colibe. Simon a fost trimis sa zideasca Biserica in lume, dar el sa stea sa faca trei colibe in munte? Ca, inca omeneste, lua aminte la Hristos si, ca si pe Moise si pe Ilie, asa il socotea, pe El, Petru. Si, indata, i-a aratat ca nu are trebuinta de coliba lui. Ca Domnul este Acela care a facut parintilor lui cort si nor in pustie. Ca, inca graind El, iara, un nor luminos i-a umbrit pe dansii. Vezi, acum, Simone, colibe fara de osteneala, care opresc arsita si nu au intuneric, cort care straluceste si lumineaza. Si ucenicii, minunandu-se, iata, glas s-a auzit din nor, de la Tatal Insusi, zicand: "Acesta este Fiul Meu Cel iubit, intru Care bine am voit, pe Acesta sa-L ascultati!" Impreuna cu glasul Tatalui, Moise s-a intors la locul sau, Ilie s-a dus in tara lui si Apostolii cu fata la pamant au cazut si Iisus a ramas singur. Ca glasul acela, numai in El singur s-a implinit. Au fugit Proorocii si pe ucenici i-a invatat Tatal ca s-a implinit iconomia lui Moise, ca, de aici incolo, pe Fiul sa-L asculte. Acela, ca un rob, a grait cele ce i s-au poruncit. Acesta, ca un Stapan si Datator de Lege, a poruncit cele ce a voit.

    Ca si pe ucenici, pentru aceasta i-a suit pe munte, ca sa auda, de la Tatal, cine este El si al Cui Fiu este. De vreme ce, cand i-a intrebat pe ei: "Cine zic oamenii ca sunt Eu, Fiul Omului," i-au raspuns Lui: "Unii zic, Ilie, altii, Ieremia sau unul din Prooroci." Pentru aceasta i-a suit pe ei pe munte si le-a aratat lor, ca nu este Ilie, cin Dumnezeul lui Ilie; nici Ieremia, ci Cel ce a sfintit pe Ieremia, din pantecele maicii sale; nici unul din Prooroci, ci Domnul Proorocilor, pentru ca ceea ce a descoperit Tatal, lui Petru, credinta aceasta s-o marturiseasca si ceilalti, si cu fapta si cu graiurile. Deci, i-a suit pe ei pe munte si le-a aratat lor Slava Lui, mai inainte de necinstirea Lui, si Puterea Lui, mai inainte de Patima Lui, ca, dupa ce va fi prins si va fi rastignit de iudei, sa afle ca, nu pentru neputinta, a fost rastignit, ci ca El, pe Sine Insusi, S-a dat, de bunavoie, pentru mantuirea lumii. I-a suit pe ei pe munte si Le-a aratat lor Slava dumnezeirii Sale, mai inainte de Invierea Sa. Pentru ca, dupa ce, din morti, va invia, in Slava firii dumnezeirii Sale, sa cunoasca ca nu asemenea unei rapiri, a luat Slava dumnezeiasca, ci era slava Lui, de mai inainte de veci, impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant, precum a zis, cand mergea spre patima cea de bunavoie: "Parinte, proslaveste-Ma cu Slava pe care o aveam la Tine, mai inainte de a fi lumea." Deci, pe Slava aceasta, a dumnezeirii Sale, care era nearatata si ascunsa prin intruparea Sa, pe aceasta a aratat-o Apostolilor pe munte, iar pe Tatal Il avea impreuna, glasuind si zicand: "Acesta este Fiul Meu cel iubit."