Sfantul Iacov, fiul lui Zevedei, era din Betsaida Galileii, dintr-o familie de pescari si a fost frate cu Sfantul Ioan, cuvantatorul de Dumnezeu, si era unul din cei doisprezece Apostoli, chemat de Domnul la ucenicie "de la vanarea pestilor". A fost numit Iacov cel Mare, spre a-l deosebi de Apostolul cu acelasi nume, care a fost cel dintai episcop al Ierusalimului si care s-a numit Iacov cel Mic.

    La chemarea Domnului, cei doi frati au lasat mrejele si pe tatal lor si au urmat pe Hristos. Ei stiau, ca fosti ucenici ai Botezatorului, ca Iisus este Mesia-Hristos si credeau in El, luand aminte la invataturile ce ieseau in preacurata gura Lui si fiind martori la minunile facute de El. Si atat ii iubea Domnul, incat unuia i-a dat spre rezemare pieptul Sau, iar celuilalt i-a fagaduit paharul pe care El Insusi l-a baut. Insa si ei atat L-au iubit pe Domnul si atata ravna au aratat fata de Dansul, incat si foc din cer au voit sa pogoare peste cei ce nu credeau in El. Pe acesti doi frati si pe Petru, nicidecum nu-i lasa Mantuitorul fara sa le descopere mai mult decat celorlalti Apostoli dumnezeiestile Lui taine, precum s-a petrecut pe Tabor, cand a voit sa-Si arate slava dumnezeiestii Sale, iar, mai tarziu, in Ghetsimani, cand le-a descoperit, tot lor trei, taina cea adanca a Crucii si a smereniei Sale.

    Traditia marturiseste ca, dupa patima cea de bunavoie, dupa Invierea si Inaltarea Domnului la cer, dupa primirea Sfantului Duh, Sfantul Apostol Iacov a fost in Spania si in alte parti si, acolo, a propovaduit cuvantul lui Dumnezeu si ca s-a intors la Ierusalim, invatand cu toata indrazneala ca Iisus este adevaratul Mesia, Mantuitorul lumii.

    Aceasta vazand-o, paganii s-au pornit cu manie mare si au indemnat pe Irod Agripa (41-44) sa ridice prigoana asupra Bisericii lui Hristos, iar pe Iacov sa-l ucida. Deci, Irod a pus mana pe cativa din fruntasii Bisericii, ca sa-i piarda si a ucis pe Iacov, fratele lui Ioan, cu sabia, iar pe Petru l-au inchis in temnita. Si, spune traditia, ca, dupa taiere, ucenicii Sfantului Iacov, luand trupul invatatorului lor, dupa dumnezeiasca povatuire, l-au dus in Spania, unde si pana acum, la mormantul lui de la Compostella, savarsesc minuni, intru slava lui Iisus Hristos Dumnezeu, Cel ce este slavit impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant, de toata faptura, in veci.
 

    In zilele lui Teodosie cel Mare (379-395) era in Constantinopol un om, cu numele Iulian, imbunatatit cu viata si foarte bogat in tineretile lui. Si avea un singur fiu, numit Teofil. Iar la batranete a saracit mult si, neavand cele de nevoie pentru trup, a zis fiului sau: "Fiul meu, iata, dupa cum vezi, eu sunt neputincios, si atata de sarac, incat nu am cu ce sa te hranesc si nici cu ce sa-mi petrec viata mea. Dar vreau sa te rog pe tine ca sa-mi faci o voie, pentru ca sa ma usurez si eu, smeritul, sa te invrednicesti, pentru ascultarea ta, de fericirea cereasca." Iar acela a zis: "Spune-mi tata, orice poftesti si eu te voi asculta la lucrurile cele cuviincioase." I-a zis lui batranul: "Fericitul Avraam avea un fiu din fagaduinta si s-a dus la munte, ca sa-l junghie, si acela nu s-a dat inapoi, ci, si lemnele le purta cu bucurie, cu osardie purtand urma tatalui sau. Si nu numai aceasta ci si multi altii au ascultat pe parintii lor. Asa fa si tu, fiule preaiubite, asculta porunca mea si nadajduiesc de la Dumnezeu, cel iubitor de oameni, ca nu te vei necaji pentru aceasta.". Deci i-a zis lui Teofil: "Au voiesti si tu sa ma omori?" Iar tatal a raspuns: "Sa nu fie fiule, ca sa fac o faradelege ca aceasta; ci o porunca sa-mi implinesti, sa primesti sa te vand ca pe un rob al meu, ca sa-mi usurez batranetile mele si sa nu umblu cerand, ca un sarac lipsit. Si milostivul Dumnezeu va face mila cu tine pentru bunatatea aceasta, ca sa-ti dea tie bogatie nemasurata intru aceasta lume, iar sufletul tau sa-l odihneasca in sanurile lui Avram. Si inca a doua porunca sa o pazesti, pana in ceasul mortii tale: de vei avea un lucru sau o slujba, la care te va trimite domnul tau, sa-ti aduci aminte ca sa te duci mai intai la Sfanta Liturghie, cand este vremea, apoi, iarasi, du-te la slujba ta, dupa sfarsitul Liturghiei. De asemenea, sa ai catre Preasfanta Fecioara multa evlavie. Si daca vei face asa, te va izbavi Domnul de la o mare si nesuferita furtuna." Iar acela a raspuns: "Dupa cum voiesti, parintele meu, asa fa."

    Deci, a doua zi, a vandut Iulian pe fiul sau unui dregator al palatului, Constantin cu numele. Acesta tinea mult la tanar, pentru multa lui ascultare, pentru infranarea si pazirea curatiei si smerenia lui, pentru frumusetea fetii lui, pentru cunostinta si invatatura lui. Si il insotea totdeauna la plimbare si la masa, pentru ca-l slujea cu sarguinta. Deci, intr-una din zilele acelea, ducandu-se la palatul imparatesc, domnul sau a uitat acasa un hrisov cu insemnari de seama si l-a trimis pe Teofil sa alerge, in graba, sa-l aduca. Iar tanarul a alergat, pe cat a putut, si, intrand in camara dregatorului cu indrazneala a luat hrisovul. In ceasul acela, insa, acolo, femeia dregatorului se desfrana cu un rob al ei, iar tanarul n-a cautat la ei, in graba lui. Insa ticalosii aceia, care au facut pacatul, au cugetat rele asupra lui. Deci, venind dragatorul, i-a zis lui femeia: "Pentru aceasta ai cumparat pe nerusinatul de rob, ca sa vina in pat sa se desfraneze cu mine? Ca daca n-as fi strigat ca sa-mi ajute cutare, lua cinstea mea paganul acela. Au sunt de neam prost si nenorocit, de m-ai defaimat? Asa ma jur pe parintii mei si pe mantuirea sufletului meu, de nu voi vedea maine taiat capul intru tot indraznetului si al obraznicului robului aceluia, nu stau nici un ceas mai mult in casa ta, ci ma despart de tine si imi iau zestrea mea." Acestea auzindu-le, dregatorul s-a maniat asupra robului si a fagaduit sa-i faca voia ei.

    Si, a doua zi, s-a intalnit in palat cu judecatorul cetatii si i-a zis: "Maine de dimineata iti trimit pe rob al meu, sa-i tai capul lui, si sa-l pui intr-o panza, sa-l pecetluiesti si sa mi-l trimiti". Iar judecatorul a zis: "Eu nu fac nedreapta judecata, trebuie sa marturiseasca trei oameni, in scris, ca este vrednic de moarte, ca sa-l omor." Atunci, dregatorul a zis inaintea a trei martori: "Am cumparat un rob tanar si acela a silit pe doamna mea, ca sa doarma cu dansa."  Acestea zicand, a luat marturie scrisa si asa a primit judecatorul ca sa-l omoare. Deci, cand s-a facut ziua, a strigat dregatorul pe acel nevinovat, zicandu-i lui: "Du-te la judecator si ii spune lui ca il felicit si sa-mi trimita raspuns." Si Teofil ducandu-se, a trecut pe langa o biserica a Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu, in care se slujea. Atunci si-a adus aminte de parinteasca porunca si, intrand in biserica aceea, a ramas pana la incheierea slujbei.

    Deci, robul cel rau, acela care se desfranase cu femeia dregatorului, vazand ca a zabovit judecatorul ca sa trimita capul lui Teofil, a zis dregatorului: "Sa ma duc eu sa-l aduc, daca puruncesti." Iar acela a zis lui: "Du-te." Si acesta, alergand, ca si cand ar fi vrut sa ia o comoara de mult pret si ajungand la casa judecatorului, a intrat, felicitandu-l pe dansul, in numele dregatorului. Dar acolo sta ascuns calaul, cu sabia ascutita, si i-a taiat capul lui indata. Si, spalandu-l, l-a infasurat intr-o panza. Iar, cand a vrut sa-l pecetluiasca, iata, a ajuns si robul cel credincios si fara de viclesug, dupa ce s-a ispravit Liturghia. Si, felicitand pe judecator, a luat de la dansul capul pecetluit intr-un sort, nestiind ce are inauntru.

    Cand s-a intors la stapanul sau, toti s-au minunat si, mai ales doamna lui; ca l-au trimis sa-i taie capul, iar el s-a intors sanatos. Si, intrebandu-l pe dansul ce a adus acela a raspuns, zicand: "Dupa cum mi-ai poruncit, doamne al meu, am felicitat pe judecator si, indata, mi-a dat lucrul acesta, sa ti-l aduc: eu nu stiu ce este inauntru." Deci, luandu-l si descopecetluindu-l, au aflat capul desfranatului. Iar, desfranata s-a ingrozit si a ramas fara glas mult timp. Apoi, dupa ce si-a venit in mintea ei, a inteles judecata cea dreapta a lui Dumnezeu. Si, fiindu-i frica, ca nu cumva, sa patimeasca ceva asemenea si ea, ca o pricinuitoare a raului, a plans din toata inima si a marturisit cu indrazneala faradelegea ei, zicand: "Domnul meu, eu ticaloasa si nenorocita sunt pricina raului acestuia. Si ma tem sa nu patimesc, cumva, dupa lucrurile mele, ca nu este lucru ascuns, cum zice glasul Domnului, care sa nu se faca aratat. Iata, sunt astazi trei ani si jumatate de cand fac pacatul acesta, cu robul tau cel omorat si tu n-ai stiut, iar robul acesta tanar este curat si pacat nicidecum nu a facut, ci, cu nedreptate l-am defaimat, ticaloasa. Pentru aceasta, Domnul cel drept a iubit dreptatea, dand fiecaruia dupa lucrurile lui. Deci, iarta-ma pe mine, domnul meu, pentru indurarile lui Dumnezeu, ca de astazi, inainte nu-ti voi mai gresi tie."

    Si au luat toti frica si spaima, slavind pe Domnul cel iubitor de oameni, ca niciodata nu trece cu vederea pe cela ce face voia Lui. Atunci, dregatorul a intrebat pe Teofil, sa-i spuna toate cele despre dansul, adica petrecerea lui si faptele lui cele bune. Si acela i-a povestit despre bunul neam, cel mai dinainte al tatalui sau, si saracia cea mai de pe urma, despre ascultarea pe care a facut-o, de s-a vandut ca rob, ca sa hraneasca pe tatal lui cel batran si despre porunca pe care i-a dat-o, ca sa se duca la Sfanta Liturghie si celelalte. Iar dregatorul, acestea auzindu-le, l-a luat pe dansul nu ca pe un rob, ci ca pe un fiu al lui adevarat, mancand impreuna cu dansul si impreuna petrecand. Si nu numai aceasta, ci si mostenitor l-a scris, la toata averea lui.

    Pentru aceasta, si noi iubitilor, sa ne tememe de judecata lui Dumnezeu si sa ne ducem la biserica si sa stam cu frica si cu cutremur pana la sfarsitul Liturghiei, ca si cum am vedea cu ochii cei trupesti pe Insusi Stapanul Hristos, care va sa ne judece pe noi, in ziua cea infricosatoare a invierii celei de obste; si sa nu iesim afara pana nu se va sfarsi slujba, si nici sa nu indrazneasca cineva sa vorbeasca in biserica. Iar acela care iese din biserica, fara de mare nevoie, sau va vorbi de grijile trupesti, se aseamana lui Iuda, care s-a sculat de la Cina cea de Taina si, ca un nemultumitor, s-a dus si l-a vandut le Hristos.
 

    Ne-a spus noua ava Paladie: "Un oarecare om a fost prins facand furtisag si, dupa lege fiind pedepsit, graia ca si altul a fost tovaras cu el.

    Deci, acela de care zicea hotul era un tanar, ca de douazeci de ani. Si au fost mult batuti amandoi, iar tanarul graia: N-am facut furtisag si nici n-am fost cu el. Si mult chinuindu-i pe dansii, i-au osandit ca sa-i spanzure pe lemn. Si, daca au ajuns la locul osandirii, au vrut ostasii dregatorului sa-l spanzure intai pe cel tanar. Iar tanarul s-a inchinat ostasilor, zicand: Va rog, pentru Domnul, intoarceti-ma spre rasarit, ca sa iau aminte la Cel rastignit. Au grait lui ostasii: "Pentru ce graiesti aceasta? A raspuns lor tanarul: Domnii mei, am numai sapte luni, eu, ticalosul de cand am luat Sfantul Botez si m-am facut crestin. Si, auzind aceasta, ostasii au lacrimat pentur tanar. Iar, batranul, auzind a racnit foarte si a zis ostasilor: La Serapis si la Cronos, faceti-ma pe mine a lua aminte. Atunci, afland ostasii credinta cea rea a batranului, au lasat pe tanar si l-au spanzurat pe batran. Si, spanzurand ei pe batran, iata un ostas calare, trimis de la dregator a venit degraba, cu porunca de a nu spanzura pe tanar, ci a-l aduce la curtea imparateasca.

    Si s-a facut bucurie mare ostasilor si tuturor celor ce erau de fata si l-au dus pe el inaintea divanului si l-a slobozit pe el imparatia. Iar tanarul, afland de izbavire, cand nu mai nadajduia, indata s-a dus si s-a facut calugar. Iar aceasta am scris-o, sa-mi fie, si mie si voua, de folos ca sa cunoastem ca stie Dumnezeu a-i izbavi din napasta pe cei binecredinciosi. Caruia este slava acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.