Sfantul Simeon, care se numea frate al Domnului nostru Iisus Hristos, era fiu al lui Cleopa, fratele bun al lui Iosif, logodnicul Maicii Domnului, precum marturisesc vechii scriitori, vrednici de credinta ai Bisericii: Eusebiu, episcopul Cezareei Palestinei, Gheorghe Chedrin si Nichifor Zantopol. Ca, dupa intoarcerea lui Iosif din Egipt, acest Cleopa a luat, intru insotire, pe rudenia mai departata a lor, Maria, si a nascut pe dansa pe acest Simeon, care ajungand la varsta intelegerii si vazand minunile Domnului nostru Iisus Hristos, a crezut in El. Iar, dupa patima cea de buna voie a Domnului si dupa invierea si inaltarea Lui la cer, fericitul Simeon a fost numarat in ceata sfintilor saptezeci de Apostoli. Si se ostenea, ca si ceilalti Apostoli, la bunavestirea lui Hristos, umbland prin cetati si prin sate, invatand si facand minuni, luminand poporul la lumina dreptei credinte si infrangand intunericul inchinarii idolesti.

    Si era pe vremea cand Iacov, alta ruda a Domnului, tinea scaunul ierarhiei crestinilor din Ierusalim, fiind intaiul episcop de acolo. Dar necredinciosii doborasera pe Iacov de pe scaunul Bisericii, fiindca acesta isi marturiseste credinta lui in Hristos, si, lovindu-l cu un lemn in cap, l-au ucis.

    Deci, la cata vreme, dupa aceasta ucidere, Apostolii si ucenicii, adunandu-se in Ierusalim, au dat un nou urmas Sfantului Iacov, alergand cu un singur glas, pe fericitul Simeon, al doilea episcop al Ierusalimului. In acest timp, au venit romanii, condusi de Tit, fiul lui Vespasian, imparatul (69-79). risipind Ierusalimul, dupa zisa, cea mai dinainte, a Domnului Insusi. In tot acest timp, crestinii, ascultand de glasul lui Dumnezeu, au plecat, cu episcopul lor, si s-au retras dincolo de Iordan, intr-o cetate numita Pella. Era prin anul 70. Deci, dupa risipirea Ierusalimului, crestinii s-au intors in Ierusalimul daramat si au inceput a inflori din nou, multi locuitori imbratisand noua credinta.

    Si era fericitul Simeon ca si sufletul noii infloriri a Bisericii din Ierusalim, fiind, el insusi, biserica a Duhului Sfant, impodobind scaunul Ierusalimului si aducand, pe cei rataciti, la Hristos Dumnezeu. Si asa, lucrand cu intelepciune la inflorirea Bisericii din Ierusalim, pana la varsta de peste o suta de ani, Sfantul Simeon si-a dat sufletul sau in mainile lui Dumnezeu, sub Traian, imparatul romanilor, fiind osandit la rastignirea pe cruce, ca si Stapanul sau, pentru marturisirea ca este crestin si iubeste pe Hristos Dumnezeu.
 

    Daca te-ai saturat de bucate, sa-ti aduci aminte de cel flamand. Baut-ai, adu-ti aminte de cel insetat. Incalzindu-te-ai, incalzeste si tu pe cel ce tremura de frig. Ori, daca in case inalte si frumoase stai, adu in casa ta pe cei ce se zbuciuma. Veselitu-te-ai la masa, veseleste pe cel scarbit. Bucuratu-te-ai de ceva, mangaie pe cel necajit si trist. Cinstitu-te-au pe tine ca pe un bogat, cerceteaza si tu pe cei saraci. Ai iesit vesel de la stapan, fa si tu la fel, ca si in casa ta, fara de frica sa umble casnicii tai. Ca nu putina milostenie este ca, adica, pe casnicii tai, sa-i faci fara de frica si fara de suspine si fara de lacrimi, macar de ar fi vrednici de pedeapsa, ca, in locul acesteia, sa fie miluiti. Ca nu atat cu bataile, cat cu mila se cutremura si se pedepsesc ei. Deci, de vei face asa, apoi si tu, in loc de pedeapsa, la iesirea sufletului tau, mila vei afla.

    Inca, sa fie casa ta odihna slujitorilor lui Dumnezeu, preotilor si a tot cinul bisericesc, du pe unii ca acestia in casa ta si, cu mare cinste sa-i odihnesti pe ei. Adu-ti aminte de cei ce sunt in manastiri, care tin randuiala ingereasca si poarta chipul cel calugaresc du-i pe ei in casa ta si sa le pui masa, dupa randuiala manastireasca, si pe femeia ta si pe copiii tai sa-i invete ca, in frica si cu tacere, sa le slujeasca, precum ingerilor lui Dumnezeu. Dupa putere, sa le dai lor cele trebuincioase la manastire, ca mult este si aceasta, daca vor zice ei odata: "Doamne miluieste" ca iti vei avea, de la dansii, binecuvantare, care fara de pret este. Ca, scris este: "Mult poate rugaciunea dreptului" (Iacob 5, 16). Deci, daca unul poate, apoi, cu atat mai mult, daca multi vor striga catre Dumnezeu.

    Inca, si mai mult, cu cei ce sunt in munti, sa te ostenesti, ca stau in pesteri, ca niste ingeri in trup, instrainandu-se de lumea aceasta si Unuia Dumnezeu slujesc, sa le duci cele trebuincioase lor si sa iei rugaciune de la dansii; pune in inima ta cuvintele lor, unge-te cu binecuvantarea lor. Roaga-i, inca, sa mijloceasca la Dumnezeu, pentru pacatele tale, si te vei intoarce in casa ta curat. Iar clevetiri sa nu primesti despre calugari si nici despre vreunul din cei sfintiti. Iar, de vei vedea pe vreunul gresind, sa nu-l judeci pe el, ci sa asculti pe Domnul, cel ce a zis: "Nu osanditi, ca sa nu fiti osanditi." Slujitorilor lui Dumnezeu, care trec alaturi pe cale, sa nu te rusinezi a-ti pleca capul tau. Si de vei petrece asa, nu-ti face tine necaz nici stapanirea, nici bogatia, ci, dimpotriva, iti vor fi tie de ajutor la dobandirea Imparatiei cerului, ca niste prieteni buni. Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.