Sfantul Mucenic Sava Stratilat a trait pe vremea lui Aurelian, imparatul Romei (270-275) si avea dregatoria de stratilat, adica de conducator de oaste, fiind got de neam; si era credincios si placut rob al Imparatului Ceresc, Domnul nostru Iisus Hristos. Si cerceta pe cei ce patimeau in temnite, pentru Hristos, slujindu-le, din averile sale si intarindu-i la rabdare si indemnandu-i la nevointa cea fara de frica.

   Si avea o viata atat de imbunatatita, incat, pentru curatia si infranarea sa, a luat putere asupra diavolilor si gonea din oameni duhurile cele necurate. Deci, parat fiind la imparat, ca este crestin, si pus la incercare inaintea imparatului, a marturisit cu indrazneala pe Hristos. Deci, dezlegand centironul cel ostasesc, l-a aruncat si, lepadand si dregatoria cea din oaste, s-a aratat gata spre toate chinurile cele pentru Hristos. Drept aceea, l-au spanzurat si l-au batut si cu faclii l-au ars, apoi l-au aruncat intr-o caldare cu smoala fiarta, dar, cu puterea lui Hristos, a iesit din caldare intreg si nevatamat.

   O minune ca aceasta vazand-o, cei saptezeci de ostasi au crezut in Hristos si cu mare glas L-au si marturisit. Deci, indata, dupa porunca tiranului, i-au taiat pe toti, luand cununa muceniceasca din dreapta lui Hristos. Iar Sfantul, fiind aruncat in temnita, s-a invrednicit intaririi si vederii lui Dumnezeu, pentru ca rugandu-se el, la miezul noptii, i s-a aratat Hristos, luminandu-l cu lumina slavei Sale, si poruncindu-i sa nu se teama, ci sa indrazneasca. Si, scotandu-l la a doua infatisare si in multe feluri ispitindu-l, uneori cu amagiri, iar alteori cu ingroziri si cu chinuri cumplite, il sileau spre inchinarea la idoli, iar el, nesupunandu-se, l-au aruncat intr-un rau sfarsindu-se prin incercare. Si asa, a ajuns la malul cel neinviforat, in Imparatia lui Hristos.

   Sfantul Ierarh Iorest s-a nascut in Transilvania, din parinti ortodocsi, primind la botez numele de Ilie. A invatat carte la manastirea Putna, unde a deprins si mestesugul scrierii frumoase si al zugravirii icoanelor, si unde si-a agonisit si un bun inceput de viata calugareasca ortodoxa. In vremea cat a stat la Putna, a fost cunoscut si de voievodul Vasile Lupu, care, vorbind despre fericitul Iorest, il numeste "Preacuvios si intru toate credincios."

   Cu voia lui Dumnezeu si cu sprijinul Domnului Moldovei, Vasile Lupu, si al mitropolitului Moldovei, Varlaam, Sfantul Iorest vine in Alba-Iulia, unde este ales mitropolit al Transilvaniei. In aceasta dregatorie, a intampinat greutati chiar de la inceput. I se cerea ca la slujbe sa indeparteze "bolboroseala slavona", cum numeau calvinii limba slavona, si sa tipareasca, in locul acestora, cantari in limba romana, precum si rugaciuni, catehismul calvin si alte carti, straine de invatatura ortodoxa. Noul mitropolit s-a dovedit un bun pastor, pastrand invatatura celor sapte Sinoade ecumenice, pilda fiind de tarie in credinta ortodoxa si dovedind credinciosilor ca sunt mai de folos lanturile pentru Hristos, decat laudele viclene. A tiparit Evanghelia cu invatatura, cartea ortodoxa inceputa de inaintasul sau, Ghenadie mitropolitul, intarind pe cei slabi in credinta si cercetand toate bisericile din Ardeal.

   Nemultumita de el, stapanirea straina, calvina, a incercat sa-l castige de partea ei si, neizbutind, a plasmuit invinuiri mincinoase si Sfantul Ierarh a fost aruncat in temnita, la Balgrad, dupa numai trei ani de pastorie (1640-1643). Adus in lanturi in curtea mitropoliei din Alba-Iulia, mitropolitul a fost dezbracat de haine si batut cu nuiele, rabdandu-le toate "nu pentru vinovatie ci pentru credinta crestineasca." Dupa noua luni de chinuri indurate, fericitul Iorest a fost eliberat, in schimbul unui pret de 1000 de taleri, pe care, neavandu-i, "s-au dat chezasie pentru el, 24 de credinciosi.". Pentru dezlegarea de chezasie, Sfantul a plecat dupa ajutoare la Putna, la Domnul Vasile Lupu, la mitropolitul Varlaam, la tarul Rusiei si astfel, si-a rascumparat libertatea.

   Reintors in tara, Sfantul Iorest a fost ales episcop al Husilor, intre anii 1656-1657.

   La scurta vreme, Sfantul s-a savarsit cu pace, lasandu-ne pilda unui ierarh credincios si luptator pentru ortodoxia curata a poporului sau.

   Sfantul Ierarh Sava Brancovici, s-a nascut din parinti drept-credinciosi, la Ineul Transilvaniei, putin dupa vremea lui Mihai Viteazul +1601. A fost botezat cu numele Simeon. Fratele sau mai mic, Gheorghe, a avut o inalta dregatorie in Tara Ardealului, iar, cu numele de Brancovici, in Biserica romanilor au mai fost si alti trei vladici: Matei, Sava si Longhin. Tatal sau a fost capitan de oaste in armata Viteazului. In tineretea sa, Sfantul a vietuit o vreme in Tara Romaneasca, la manastirea Comana, unde traia unchiul sau si unde s-a deprins intru cele duhovnicesti.

   A fost ales preot si protopop al Inaului fiind hirotonit, la Targoviste, de catre Stefan, mitropolitul Tarii Romanesti. Murindu-i sotia, iar mama lui calugarindu-se, viata lui si-a schimbat cursul. Ca unul ce-si dovedise insusirile si vrednicia, tot timpul cat a fost protopop, in anul 1656, soborul preotilor si al mirenilor l-a ales mitropolit de Alba-Iulia si, fiind hirotonit arhiereu la Targoviste, de catre acelasi mitropolit Stefan, s-a intors acasa, incarcat cu daruri din tara si a fost inscaunat, cu bucurie, in ziua Inaltarii Domnului, de tot soborul romanilor din Ardeal, unde a pastorit timp de 24 de ani, cu mana inteleapta. In ciuda greutatilor, Sfantul s-a straduit sa ridice si sa intareasca Biserica stramosilor sai, folosind limba romana in slujbe si in propovaduirea Evangheilie si sprijinindu-se pe soboarele de clerici, pentru indrumearea slujirii preotesti.

   Ravna lui pentru pastrarea credintei ortodoxe, i-au adus dusmania si prigoana capeteniilor calvinesti si al principelui Ardealului. In urma unor invinuiri nedrepte, a fost judecat si scos din scaun la anul 1680.

   Batran si bolnav, a fost inchis in temnita din Alba-Iulia si Iernut, fiind batut in fiecare vineri. Dupa asemenea chinuri si grele patimiri, s-a mutat la Domnul, in aprilie 1683. Pentru vredniciile sale, Biserica ortodoxa Romana il cinsteste, ca pe un adevarat stalp al credintei, si l-a randuit in ceata sfintilor sai ierarhi. Dumnezeului nostru, slava!

   Cuvioasa Elisabeta, din pantecele maicii sale, a fost aleasa spre slujba lui Dumnezeu. Ca, din copilarie, s-a facut pe ea mireasa lui Hristos, Mirele cel fara de moarte, si slujea Aceluia, in randuiala ingereasca, in ceata de fecioare calugarite, cu postul si cu ostenelile obosindu-si trupul sau. Si a luat dar de a tamadui bolile, nu numai cele trupesti, ci, cu cuvintele si sfatuirile cele de Dumnezeu insuflate, vindeca si sufletele omenesti, povatuindu-le spre pocainta si spre toata fapta buna. Imbracamintea ei era numai o haina de par aspra si trupul ei ii degera de frig, dar duhul ei ardea totdeauna de vapaia dragostei dumnezeiesti.

   Si, pusa fiind egumena surorilor, mare nevointi a aratat, ingrijindu-se de mantuirea lor. Infranarea ei in toate era neinchipuita, multi ani petrecand fara sa manance paine, ci, numai verdeturi si legume, iar undelemn si vin n-a gustat niciodata. De multe ori, cate patruzeci de zile, ca marele Moise, petrecea in postire, nimic gustand. Iar cand, dupa obiecei, inalta rugaciunile cele de la miezul noptii, in singuratate, era stralucita si luminata de sus, cu lumina cereasca. Si facatoare de minuni a fost. Pe o femeie, care de multi ani avea pierdere de sange, a tamaduit-o; gonea duhurile necurate din oameni si alte multe minuni a facut, nu numai in viata, ci si dupa moarte, ca sa se slaveasca, printr-insa, Hristos, Dumnezeul nostru, Cel preamarit in veci. Amin.

   Aceasta va spun eu voua, prietenilor si fratilor mei, ca s-ar fi cazut ca, din zi in zi, mai mult popor sa se adune la biserica, pentru ascultarea dumnezeiestilor cuvinte, iar acum, mai putini ati venit. Daca as fi grait eu de la mine, apoi ati fi facut nevenind de loc. Dar eu va arat voua voia lui Dumnezeu, pe care de o veti face, va veti mantui. Daca cineva aduce o scrisoare imparateasca, la cetateni, acestia nu se uita la viata celui ce a adus-o, de este bogat sau sarac, de este drept sau pacatos, ci toti asculta cu luare aminte cele ce se citesc, sau de nu le aude cineva, apoi intreaba pe cela ce le-a auzit. Deci, daca atata frica fata de un domn pamantean este la voi, apoi, cu cat mai mult, se cade sa ascultam, cu luare aminte aici, in biserica, unde, din partea Facatorului puterilor ceresti, vorbim noi, pacatosii, slujitorii Sai. Drept aceea, va rog pe voi, cei ce veniti aici, sa invatati pe cei lenesi ca sa vina si ei la biserica. Pentru ca voi ati gustat din dulceata invataturii, iar aceia, nu. Pentru ca, daca cineva va face istet pe cel lenes, spre cele placute lui Dumnezeu, mult folos va lua de la Dumnezeu. Dar, inca si despre rugaciune va voi invata; ca printr-insa, se savarsesc faptele cele bune. Ca daca se suia cineva catre Dumnezeu, din inima smerita, fara de rautate, apoi, ca tamaia se suie acolo. Pentru aceasta si Proorocul a zis: "Sa se indrepteze rugaciunea mea, ca tamaia inaintea Ta." Precum tamaia este binemirositoare, cand este pe foc, asa si rugaciunea, cand se face din inima aprinsa, se apropie de Dumnezeu.

   Deci, veniti fratilor si surorilor si ascultati aceasta invatatura sfanta, care va fi spre mantuirea sufletelor voastre, de o veti face. Iar nefacand-o, osanditi veti fi, pentru ca n-ati ascultat pe acela ce v-a invatat. Voi n-ati mers atat cale, cat a mers imparateasa de la miaza-zi, ca sa auda intelepciunea lui Solomon. Si, iata, aici, mai mult, decat Solomon este. Ca nici pe cale lunga nu va osteniti, nici treceti peste mare, nici nu cheltuiti averi, nici de boli nu suferiti. Ca Biserica adapostire este tuturor celor ce alearga la dansa. Ca de esti drept, sa intri, ca sa nu-ti pierzi dreptatea, iar de esti pacatos, sa vii, ca sa te mantuiesti. Pentru ca eu, nu pentru mine va indemn pe voi, ca sa veniti, ca mai pacatos decat toti sunt, dar de veti asculta invatatura, veti mantui sufletele voastre. Iar, neascultand invatatura cea sfanta, cum va putea cineva a-si indrepta sufletul sau?