Acesti Sfinti Apostoli au fost ucenici ai Sfantului Apostol Pavel si au lucrat, impreuna cu el, la raspandirea Evangheliei Domnului.

    Sfantul Aristarh era din Tesalonic (Fapte 20, 4). El a mers cu Apostolul Pavel in Asia, la Efes, la Colose si la Roma (Col. 4,10, Filimon v. 24) unde a stat cu Pavel si in temnita. Ajuns episcop in Apameea Siriei, pana la adanci batraneti, a adus pe multi la cunostinta Evangheliei.

    Sfantul Pudens este pomenit de Sfantul Apostol Pavel in Epistola lui, a doua catre Timotei, unde zice: "Inchina-se voua si Pudens" (II Tim. 4, 21). Acest Sfant Pudens era dregator in sfatul Romei, barbat dreptcredincios, care a primit in casa lui pe Sfintii Apostoli Petru si Pavel, precum si adunarea credinciosilor. Casa lui s-a prefacut, dupa aceea, in biserica si se numea "Pastoreasca", sau "Pudentiana" dupa numele lui. Acolo, Sfantul Petru lucra cele sfinte.

    De Sfantul Teofim, pomenesc si Faptele Apostolilor (Fapte, 20, 4) dar si Sfantul Pavel, in Epistola sa a doua, catre Timotei, zicand: "Pe Trofim l-am lasat bolnav in Milet" (II Tim. 4, 20). Acesta era din Efes si, impreuna cu Pudens si cu Aristarh, a insotit pe Apostolul Pavel, in toate calatoriile sale in Asia, Grecia si in Iudeea (Fapte, 21, 29) si a indurat muceniceasca moarte, prin sabie, dupa taierea Sfantului Pavel, sub Nero, la Roma.
 
 

    Doi frati dintr-o manastire, fiind foarte tulburati si biruiti de razboiul si de pofta desfranarii si, neputand ei sa mai sufere acel foc si razboi in trupul lor, s-au sfatuit amandoi si, iesind din manastire, s-au dus la tara, intr-un sat si s-au insurat si traiau cu femeile lor, aproape unul de altul. Iar dupa catava vreme, a inceput sa le vina uraciune amandurora si simtire si cunostinta si cainta si umilinta, in inimile lor. Si, asa, au inceput, iarasi, amandoi a se sfatui, zicand: "Frate, ce am castigat? Si ce folos am dobandit noi ca ne-am supus spurcatei pofte si patimii trupesti si am lepadat sfantul chip ingeresc si am venit intru aceasta viata? Deci, frate, sa lasam femeile si sa mergem, iarasi, in pustie, sa ne pocaim. Si Dumnezeu, vazand pocainta noastra. Isi va face mila de noi si ne va ierta, precum si pe alti multi pacatosi, cati s-au pocait, i-a iertat si i-a miluit."

    Acestea sfatuindu-se si invoindu-se amandoi, s-au tainuit de femeile lor si, ladandu-le pe ele, au venit in pustie, la manastirea, din care iesisera. Si, cazand cu umilinta la picioarele parintelui lor, l-au rugat pe dansul, ca sa-i primeasca pe ei, marturisindu-si caderea si pacatul lor. Iar parintele, vazand cainta si umilinta lor, facandu-i-se mila de dansii, i-a primit pe ei si le-a dat lor canon de pocainta si iertare: a poruncit iconomului sau sa-i puna pe ei intr-un loc deosebit un an intreg si sa le dea mancare si bautura, paine si apa, la amandoi, intocmai. Iar daca s-a implinit anul canonului lor, a poruncit parintele si i-a adus la el. Si unul era galben la fata si uscat, ca un mort, iar celalalt era vesel si luminat la fata, ca si cum ar fi fost la o mare desfatare, de care mult se minunau, fiindca paine si apa li se daduse amandurora, intocmai. Si au intrebat pe acela galben si uscat la fata, sa spuna cum traia si ce facea si ce ganduri il luptau pe el. Iar el, le spunea lor, zicand: "Eu, fratilor, ale ganduri nu aveam, fara numai ma gandeam la rautatea faptelor mele, pe care le-am facut si la vesnicile chinuri si de frica acelora mi s-a lipit pielea de oasele mele." Dupa aceea, au intrebat si pe celalalt, zicand: "Dar tu ce gandeai?" Raspuns-a lor si acela, zicand: "Eu alta nu gandeam, fara numai multumeam si slaveam pe Dumnezeu, ca m-a miluit si m-a scos din viata, care nu era pentru mine, si m-a izbavit de robia lumeasca si de chinurile vesnice si, iarasi, m-a adus in viata si in chinul ingeresc."

    Si au cunoscut parintii ca amandoi, intocmai, au facut pocainta catre Dumnezeu, fiecare dupa sufletul sau, si asa s-au mantuit.
 

    Marirea desarta este o patima fara de indreptatire si in tot lucrul bun se amesteca si-l face pe el nesuferit. Ca precum strugurele, cazand din vita pe pamant, putrezeste degraba, asa si fapta buna, piere din pricina slavei desarte. Calugarul cel cu slava desarta este ca un lucrator fara de plata; osteneala face, dar plata nu ia. Vasul cel crapat nu tine ceea ce se toarna intr-insul, asa si desarta slava pierde plata cea adevarata a faptelor bune. Infranarea cea cu mandrie este ca fumul cuptorului, ce se risipeste in vazduh si a carui urma o pierde vantul. Asa si milostenia si infranarea omului, mandria le pierde. Precum o aruncatura a pietrei nu ajunge la cer, asa si rugaciunea celui care vrea sa placa oamenilor, nu se va sui la Dumnezeu. Omul cel cuminte pazeste comoara, precum si calugarul intelept, ostenelile faptelor bune. La loc larg, porunceste marirea cea desarta a ne ruga, iar cela ce se pazeste pe sine, se roaga lui Dumnezeu, in chilia sa.

    Omul cel nebun isi arata bogatia sa si scorneste pe multi ca sa cugete la ea, dar tu sa-ti pazesti bogatia ta, pentru ca esti in calea talharilor, pana ce vei intra in cetate, si cu paza sa o pazesti pe ea in viata aceasta trecatoare, stiind sfarsitul ei si ca vine asezarea cetatii veacului, ce va sa fie.

    Fapta buna, cea cu marire desarta, este ca jertfa unui miel cu betesug si nu va fi bine primita la Jertfelnicul Domnului. Iar in zilele postirii, sa nu arati infranarea ta, ca Tatal, vazandu-te pe tine, in taina, sa-ti dea tie plata la aratare.
 
 

    Odata, a venit la Schit un om, care era suparat de un duh necurat. Si, petrecand multa vreme acolo la Schit, n-a simtit nici un folos sau usurare. Iar unui parinte oarecare, facandu-i-se mila de dansul si milostivindu-se, a facut rugaciune catre Dumnezeu pentru el si i-a insemnat, pe fata lui, cu semnul cinstitei Cruci. Iar dracul, fiind foarte stramtorat si necajit de acel parinte, i-a grait lui, zicandu-i: "Iata, ca ma gonesti pe mine dintr-acest om, dar, sa stii, ca, daca ma gonesti de la el, eu la tine si peste tine voi veni." Zis-a lui acel parinte: "Vino la mine, ca eu cu bucurie te voi primi pe tine." Si asa, necuratul duh, iesind din acel om, a mers si s-a lipit de acel parinte. Si indata a inceput a-l ingreuia si a-l necaji pe el. Si asa, doisprezece ani l-a suparat pe el, cu fel de fel de ispite, necajindu-l. Iar batranul rabda si se ruga lui Dumnezeu, cu priveghere si cu mult post, muncind pe acel duh necurat, care petrecea cu dansul. Ca mancarea lui era, in toate zilele, numai cate doisprezece samburi de finice pe zi.

    Iar dupa doisprezece ani, necuratul duh nemaiputand sa-l sufere pe el, l-a parasit si a fugit de la dansul. Iar batranul, vazand pe dracul fugind de la dansul, a zis lui: "Pentru ce ma parasesti si fugi de la mine? Intoarce-te, sa mai petreci cu mine." Zis-a lui dracul: "Dumnezeu sa te pedepseasca pe tine, calugare, ca numai Acela va putea sa te biruiasca." Si aceasta zicand, a plecat cu rusine de la dansul, Dumnezeului nostru, slava!