Acest fericit Parinte Calinic s-a nascut in orasul Bucuresti, in ziua de 7 octombrie 1787, din parinti romani, tematori de Dumnezeu, si a primit, la Sfantul Botez, numele de Constantin. Cand avea varsta de 2O de ani, tanarul Constantin, din indemn launtric, si-a indreptat pasii catre manastirea Cernica, din apropiere, unde a fost primit cu dragoste parinteasca de staretul Timotei. Dupa un an de ascultare duhovniceasca si de curate osteneli, a fost tuns in calugarie, schimbandu-si numele in Calinic. Peste o luna, apoi, s-a invrednicit a fi hirotonit ierodiacon.

    In manastirea Cernica a vietuit Sfantul Calinic patruzeci si trei de ani, nevoindu-se, zi si noapte, in post si in rugaciune, in munca si smerenie, in rabdare si in dragoste. Drept aceea, dupa cinci ani de slujire in treapta diaconiei, a primit si sfintitorul dar al preotiei, iar, dupa alti cinci ani, cu glas de obste a fost ales, de sobor, staret al chinoviei de la Cernica, pe care a carmuit-o, cu multa iscusinta, timp de 31 de ani, savarsind multe fapte vrednice de lauda.

    In anul 185O, Preacuviosul Calinic a fost ales si sfintit episcop al Ramnicului, unde a savarsit mari fapte si a implinit multe din lipsurile acestei eparhii. Cu nespusa ravna si osteneala, a zidit din temelie biserica Episcopiei, impodobind-o cu zugraveala si odoare scumpe si a dat viata noua tiparnitei bisericesti, scotand la lumina multe carti de slujba si de zidire sufleteasca. Dorul de viata schimniceasca l-a indemnat, atunci, sa zideasca o biserica la schitul Frasinei, cu toate chiliile dimprejur, pentru adapostirea parintilor dornici sa petreaca o viata sihastreasca, dupa pravila calugarilor din muntele Atosului statornicita aici de acest fericit ctitor.

    Sfantul Calinic a pastorit in scaunul de la Ramnic vreme de peste 16 ani, dupa care, simtindu-se slabit de batranete si bolnav fiind, a venit iarasi, la manastirea Cernica, unde a mai trait aproape un an, mutandu-se catre Domnul, in ziua de 11 aprilie 1868. A fost ingropat, dupa a sa dorinta, in tinda bisericii Sfantul Gheorghe.

    Cat timp a vietuit pe pamant, Sfantul Calinic a dus o viata duhovniceasca placuta lui Dumnezeu. Calugar fiind, s-a supus, intru toate, randuielilor vietii manastiresti, traind in saracie si in aspra infranare. Cei ce l-au cunoscut spun ca avea trup firav si era senin la fata. Umbla mereu cu capul plecat, vorbind domol si linistit, iar la fire era nespus de bun, milos si darnic de toti.

    Acest fel de viata a facut din el un vas ales al Domnului, impodobit fiind si cu darul facerii de minuni, precum se arata in Viata sa, tamaduind bolnavi, cunoscand gandurile ascunse ale oamenilor, sfarsitul lor si chiar pe al sau. A fost mangaiere pentru saraci si vaduve, iar tot ce a agonisit, a impartit, cu milostivire, in faceri de bine. Inca si azi, mult ajutor si mare folos sufletesc dobandesc cei ce cu credinta, alearga catre acest vas ales al Domnului. Cu ale carui sfinte rugaciuni, Doamne miluieste-ne si ne mantuieste pe noi. Amin.
 

    Minunata cu adevarat si vrednica de povestire este pilda, pe care o scrie episcopul Vichentie, in cartea sa, cea numita Oglinda Naravurilor, zicand: "Un om insurat, care avea fii si robi si bogatie din destul, era foarte milostiv si primitor de straini. Si, intr-o seara, dupa ce a cinat, a adormit. Si, dimineata, l-au aflat cazut pe pamant, ca un mort, rece si fara simtire. Iar rudeniile lui l-au ridicat si l-au pus pe asternut, folosind multe feluri de doctorii ca sa se incalzeasca si sa traiasca iarasi, dar, in zadar s-au ostenit. Inca dupa multe zile, si-a venit intru sine si, intrebat fiind, sa spuna ce a patimit, de a zacut atatea zile ca si mort, n-a raspuns nimic despre aceasta, ci doar plangea nemangiiat. Si n-a vorbit nici un cuvant, in tot timpul cat a trait, pana in ceasul mortii lui, cand si-a cunoscut sfarsitul sau. Si, strigand pe fiul sau cel mai mare, a zis acestea, in auzul tuturor: iubitul meu fiu, aceasta porunca, mai de pe urma, iti dau tie, cu hotarare ca sa ai, pe cat poti, milostenie catre saraci si multa milostivire catre cei straini si calatori si sa-i iei in casa ta cu multa dragoste si sa le slujesti, fara de lenevire, si sa le dai cu indestulare cat le trebuie, dupa cum m-ai vazut pe mine. Ca, aceasta primire de straini este mai bine primita de Dumnezeu, decat toate faptele bune. Si oricine o va pazi pe aceasta cu sarguinta, pentru dragostea lui Dumnezeu, afla multa plata in Imparatia Lui cea cereasca. Si, pentru ca sa va indemnati, voi, toate rudeniile mele, la aceasta iubita de Dumnezeu fapta a facerii de bine si a milostivirii, catre cei straini si saraci, vreau sa va povestesc acum, la ziua mea cea mai de pe urma, infricosatoarea aratare, pe care am vazut-o, cand, va aduceti aminte, m-ati aflat in mijlocul casei mele, zacand ca un mort.

    Stiti ca, din copilaria mea, aveam multa evlavie catre Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu si ii citeam in fiecare zi laude si rugaciuni, pe cat puteam. Si, pentru acest mult dar si dragoste, pe care le aveam catre Dansa, din tot sufletul si inima mea, m-a invrednicit Stapanul, pentru rugaciunile Ei, de multe daruri si haraziri. Si, mai ales, pentru milostivirea si indurarea catre cei saraci si straini, dupa cum voi toti stiti. Ca multa osardie aveam catre primirea strainilor, pe fiecare odihnindu-l si daruindu-le tuturor cu indestulare, cele de trebuinta. Deci, in noaptea aceea, in care stiti ca am avut visul, am auzit un glas, care ma striga pe nume, zicand cu hotarare catre mine: Ridica-te de pe pat si urmeaza mie. Si eu ridicandu-ma, m-a apucat de mana si ma tragea cu sarguinta acela care m-a strigat si m-a dus pe mine intr-o livada mare. Si atunci, povatuitorul meu s-a facut nevazut si m-a lasat pe mine in campul acela mare, foarte intristat. Stand asa si nestiind ce sa fac, am auzit in urma mea glasuri infricosatoare si mare tulburare. Si, intorcandu-ma, am vazut multime nenumarata de demoni, venind asupra mea, ca sa ma rapeasca, ca niste fiare neimblanzite. Iar eu, dupa ce i-am vazut, am fugit pe cat puteam, alergand cu frica si cu groaza neasemanata, pana ce am ajuns la o casa si, intrand, am inchis usa. Dar au stricat-o si au intrat, ca sa ma rapeasca. Insa, ca sa intelegeti pricina bine, ascultati si acestea: Sunt trei ani de cand, in seara Sfintelor Patimi, am luat aici, in casa mea, pe un strain, ca sa-l ospatez, dupa obicei. Si ajungand acasa, am aflat pe un alt sarac, pe care il primise maica mea, dupa porunca ce i-am dat-o, ca sa ospateze pe cate unul, caruia sa-i slujeasca precum unui inger. Si, dupa putin timp, s-a intamplat ca un frate a adus un alt sarac. Si m-am bucurat foarte mult ca m-am invrednicit sa primesc in casa mea pe strainii aceia trei, in chipul Preasfintei Treimi. Si i-am ospatat cu indestulare, pe cat imi era puterea, cu fata vesela. Deci, cand au aruncat demonii jos usa, dupa cum am spus mai sus, si au intrat, am inceput sa strig, catre Domnul, ca sa-mi ajute, pentru rugaciuile Pururea Fecioarei Maria.

    Atunci, am vazut trei barbati frumosi, care au zis catre mine: Sa nu te temi, ca noi am venit ca sa-ti ajutam. Si asa, dupa ce au gonit pe demoni, m-au intrebat daca ii cunosc. Iar eu am zis: Nu va stiu, domnii mei. Iar aceia au raspuns: Noi suntem acei trei tineri straini, pe care ne-ai primit in casa ta si ne-ai ospatat totdeauna, prea cu indestulare, cu toata inima si dragostea, ca si Avraam; si ne-a trimis Domnul spre ajutorul tau, ca sa-ti rasplatim pentru multa dragoste, pe care ai aratat-o catre noi, si, iata, te-am slobozit din mainile demonilor. Acestea zicand, s-au facut nevazuti. Atunci, s-a aflat acolo, indata, inaintea mea, Maica Milostivirii, Cea iubitoare de milostivire, Imparateasa ingerilor, si mi-a dat sfanta ei dreapta, zicandu-mi: Nu te teme, iubite robul meu. Ca dupa cum tu ai fost totdeauna prietenul meu, citind rugaciuni si laude si miluand pe saraci, fratii Fiului si Stapanului meu, tot asa am venit si eu sa-ti ajut in nevoia ta. Acestea zicand, ma tinea de mana cea dreapta si, in scurt timp, m-a adus la casa mea, in care m-ati aflat, de am ramas ca un mort, atatea zile, de frica.

    Deci, fiul meu, pazeste-te sa te lenevesti vreodata de la slujirea acestei Atotputernice Maici a Stapanului, si, in tot ceasul, laud-o si o slaveste, dupa cuviinta, dupa cum stii ca am facut si eu, daca vrei sa o afli si tu ajutatoare la atatea nevoi. Si aceasta este intaia mea porunca, iar, a doua, iarasi, sileste-te, pe cat poti, sa iubesti pe cei straini si pe saraci, sa le dai toate cele de trebuinta, daca vrei sa dobandesti, in aceasta lume, tot binele, iar in veacul ce va sa fie, sa mostenesti Cereasca Imparatie. Si, acestea zicand si sfatuind pe cei ce stateau de fata, si-a dat sfantul sau suflet in mainile lui Dumnezeu. Iar fiul lui, aducandu-si aminte de parintestile porunci, a petrecut viata cu fapte bune, dorind a se invrednici si el de vesnica viata. Dumnezeului nostru slava!