Acesti Sfinti Mucenici, africani, de neam, au trait in anii imparatiei lui Decius si a lui Fortunian dregatorul, in Africa, stapanita de romani. Deci, indata dupa inscaunarea sa, Decius a dat porunca in toata imparatia, ca nu este ingaduit sa fi crestin. Orice cetatean, banuit a fi crestin, trebuia sa se lepede de credinta in Hristos, aducand, pe fata, jertfe idolilor. Cine se impotrivea era pedepsit cu temnita, cu chinuri si cu moarte. Si mult au primit cu curaj cununa muceniciei dar au fost si multi slabi in credinta.

    Aceasta vazand-o, dreptcredinciosii Terentie, Pompius si toti cei impreuna cu dansii, patruzeci fiind toti, s-au unii a sta impotriva barbateste, intarindu-si si vitejia sufletului si a trupului, pentru marturisirea lui Hristos, aducandu-si aminte de cuvantul Domnului, Care indeamna pe ucenicii Sai spre marturisire, zicand: "<>Nu va temeti de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot sa-l ucida" (Matei 1O, 28).

    Deci, stand in fata dregatorului Fortunian, tinerii acestia propovaduiau puterea lui Hristos si neputinta idolilor, fara de simtire, ce se cinsteau de pagani, iar dregatorul a poruncit sa fie aruncati in temnita. Si a trimis dregatorul sa aduca pe sotiile fericitilor Zenon, Alexandru si Teodor si ele ii indemnnau sa se desparta de credinta in Hristos si sa se inchine la idoli, ca sa ramana in viata. Iar ei, prin cuvintele lor, impotrivindu-se din porunca dregatorului, au fost batuti cu toiege cu ghimpi si cu vine de bou, si atat i-a zdrobit, incat se rupea carnea de pe ei. Deci, le-au strapuns spinarile cu tepusi de fier, inrosite in foc, turnand peste rani otet amestecat cu sare. Si, cu cat chinurile erau mai cumplite, cu atat credinta lor era si mai mare, rugandu-se neincetat lui Hristos sa ii intareasca in credinta.

    I-au dus, apoi, din nou, in temnita, i-au legat cu lanturi grele de gat, de maini si de picioare, i-au silit sa se culce pe tepi de fier sub dansii si i-au tinut mai multe zile nemancati si fara apa, dar ei toate le-au rabdat, ramanand tari in credinta, primind indulcirea ajutorului de la Dumnezeu.

    Deci, pierzand orice nadejde de a-i intoarce, de la Hristos, la idoli, dregatorul a poruncit sa le taie capetele. Si aza, primind cununa biruintei, s-au mutat la Domnul.

    Spuneau fratii, despre ava Ilie, ca, din pruncie, cu ostenelile se nevoia. Ca, de multe ori foc in san purta si invata pe frati spre smerenie, aratandu-le lor chip de nevointa si zicand: "Daca, cu adevarat, va osteniti, aratati-o cu fapte!" Iar, odinioara, fiind el in pustie, a poftit miere. Si indata a aflat sub o piatra miere, dar a zis: "Departeaza-te de mine, pofta rea, ca scris este: De traiti cu Duhul, pofta trupului sa nu o faceti". Si lasand mierea, s-a dus. Dupa aceea, iarasi, trei saptamani postind, a aflat niste poame, aruncate in pustie, si a zis: "Nu voi manca, nici nu ma voi atinge de ele, ca sa nu smintesc pe fratele meu." Caci scris este: "Ca, nu numai, cu paine, va fi viu omul".

    Deci il ruga pe el un oarecare frate, ca sa petreaca impreuna cu dansul in pustie, iar el zicea: "Nu vei putea suferi ispitei satanei in pustie". Iar acela, mai mult II ruga, zicand: "Toate le voi rabda". Si l-a primit pe el si intr-o alta pestera i-a poruncit lui sa petreaca. Iar, dupa ce a venit noaptea, au inceput dracii a-l supara cu ganduri spurcate, tulburandu-l pe el. Deci, acela, alergand, a spus lui ava Ilie ceea ce i se intamplase. Iar Sfantul, mergand acolo, a insemnat locul acela si i-a poruncit lui, ca, de acum, fara de frica, sa petreaca acolo.

    Iar acestea, un sihastru din pustia din apropiere le spunea fratilor ce veneau la dansul.
 

    A zis un staret: "Cel ce sta in ascultare, la un parinte duhovnicesc, mai mare plata are, decat cel ce sta in pustie si de sine petrece".

    Si zicea: "A spus, unul din stareti: Am vazut patru randuieli in ceruri. Intaia randuiala este a omului bolnav, care lauda pe Dumnezeu. A doua randuiala este a aceluia ce are iubirea de straini si pe aceasta o slujeste. A treia randuiala este a celui ce vietuieste in pustie si nu vede om. A patra randuiala este a aceluia ce sta in ascultare la un parinte duhovnicesc si i se spune, pentru Dumnezeu. Iar acela ce avea ascultarea, purta un brau de aur si avea mai mare slava decat ceilalti. Deci, am zis celui ce ma purta pe mine: Cum de are mai mare slava acest calugar, decat ceilaiti ? Iar acela, raspunzand, mi-a zis mie: De vreme, ce cel ce iubeste pe straini, a sa voie face, asemenea si pustnicul, de a sa voie, se duce in pustie, iar cel ce are ascultare, toata voia sa lasandu-si, se supune lui Dumnezeu si parintelui sau duhovnicesc, pentru aceasta mai mare slava, decat ceilaiti, are.

    Deci, acum stiti, o fratilor, ca bine este a face ascultare pentru Dumnezeu, auzindu-i, in parte, cinstea si slava faptelor ei, careia si cuvinte de lauda ii voi canta, ca sa o cinstesc: O, ascultare, nascatoarea tuturor faptelor bune, o, ascultare, mantuirea credinciosilor, o, ascultare, aflatoarea Imparatiei, o, ascultare, deschizatoarea cerurilor, care inalti, pe oameni de pe pamant, o, ascultare, vietuitoarea cea impreuna cu ingerii, o, ascultare, crescatoarea tuturor sfintilor, ca prin tine s-au sadit si cu tine s-au savarsit".
 

    De vreme ce Dumnezeu este bun si drept, a hotarat ca la ziua Invierii si a Judecatii, sa isi ia fiecare suflet trupul sau si cel rau, rele sa-si ia acolo, si pentru cele ce a gresit sa se osandeasca, iar, cel ce a fost bun aici, sa fie acolo mostenitor bunatatilor. Ca vor auzi, zice Domnul, cei ce sunt in mormant, glasul Fiului lui Dumnezeu, si, vor iesi, cei ce au facut cele bune, intru invierea vietii, iar cei ce au facut cele rele, intru invierea osandirii, atunci scaunele se vor pune si Cel vechi de zile, Facatorul tuturor inainte va sta si cartile se vor deschide, avand scrise faptele si gandurile tuturor, si raul cel de foc va curge si toate tainele se vor descoperi.

    Acolo nimeni din cei ce vorbesc, sau mesteri la cuvant, sau amagitori la cuvant, la raspunsuri, sau cu puterea bogatiei, sau cu mandria, sau cu daruri imbelsugate, nu va putea fura judecata cea dreapta. Ci, Cel fara partinire si cu adevarata judecata, in cumpene, drepte, pe toate le va judeca, si cuvintele si faptele si gandurile. Dupa aceea, vor merge cei ce au facut cele bune, in viata vesnica, intru lumina cea nespusa, impreuna cu ingerii veselindu-se si, de toate bunatatile cele negraite indulcindu-se, curati vor sta inaintea Sfintei Treimi. Iar cei ce au facut cele rele si toti necuratii si pacatosii se vor trimite in osanda cea vesnica, care se cheama gheena focului, viermele cel neadormit, scrasnirea dintilor si alte neinchipuite chinuri. Iar cea mai rea, decat toate, este a fi cineva strain de Dumnezeu si lepadat de la fata Lui cea preadulce si lipsit de slava cea negraita si mustrat inaintea a toata faptura si a fi rusinat cu rusinea ce nu are sfarsit. Ca, dupa ziua raspunsului aceluia infricosator, toate cele hotarate nemutate vor fi si neschimbate. Luminata bucurie a dreptilor nu va avea sfarsit, chinurile pacatosilor nu vor lua odihna niciodata, nici alta judecata nu va mai fi dupa aceea, nici alt raspuns pentru fapte, nici slabire ori schimbare, ci, in veci, va fi cu dansii chinul osandirii.

    Deci, acestea asa fiind, in ce chip, care, ni se cade nu noua a fi in cinstitele noastre indeletniciri si intru cele binecuvantate ale vietii, ca sa ne invrednicim a scapa de certarea si dreapta manie ce va sa fie si de vesnica munca si a sta de-a dreapta Fiului lui Dumnezeu ? Ca aceea, adica, partea cea dreapta, este starea dreptilor, iar pacatosilor le este data partea cea preaticaloasa, de-a stanga. Iar pe dreptii de acolo, Stapanul, oi binecuvantate numindu-i, intru imparatia cea fara de sfarsit ii va duce, iar pe pacatosi, cu manie si blestem izgonindu-i de la fata Sa, cea blanda si lina, in munca cea vesnica, cea preaamara si preacumplita, cu blestem, ii va trimite. Aceluia este slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.