Sfantul Mucenic Evpsihie a fost din Cezareea Capadochiei si a trait pe vremea imparatiei lui Iulian, cel lepadat de credinta. Nascut si crescut din parinti credinciosi, de bun neam si mari dregatori in cetate, fericitul acesta si-a petrecut viata in dreapta credinta si in fapte bune, ajutand pe saraci, avand intelepciune si viata neintinata, incat traiul sau era o pilda vie de crestineasca vietuire.

    In acest timp, imparatul Iulian silea, prin amenintari si chinuri pe "galileeni", asa numea el pe crestini, sa se lepede de Hristos si sa se inchine idolilor; si nenumarati crestini erau, ucisi, ramanad neclintiti in credinta lor.

    Auzind acestea si vazand multimea de pagani din Cezareea, mergand sa aduca jertfe la praznicul idolilor, din capistea cetatii, indata dupa savarsirea nuntii sale legiuite, Evpsihie s-a umplut de ravna pentru Domnul si, luand cu sine multime de crestini, s-a dus si a sfaramat idolii, iar capistea idoleasca a daramat-o pana in temelie. Fapta aceasta a maniat cumplit pe Iulian, iar Evpsihie, cunoscand patimirile ce il asteptau, a impartit averile lui saracilor si se pregatea pentru muceniceasca nevointa, in postiri si in rugaciuni petrecand.

    Deci, a poruncit imparatul ca pe toti cetatenii vinovati sa-i prinda, pe unii sa-i ucida, iar pe altii in surghiun sa-i trimita, iar averile lor sa le jefuiasca si, inca si averile bisericilor din cetate sa le ia, iar pe clerici sa-i trimita la oaste. S-a luat apoi, cetatii numele ei imparatesc de Cezareea, incat cu numele ei cel dinainte, sa se numeasca cat, si printre sate sa fie numarata. A pus dajdie mare si pe capul crestinilor locuitori ai cetatii, pana ce vor ridica iarasi capistea cea daramata, a dumnezeilor pagani. Iar pe Evpsihie, ca pe un pricinuitor al acestei fapte, a poruncit sa-l chinuiasca si la idoleasca jertfa sa-l sileasca. Insa, ostasul lui Hristos, nicidecum nu s-a supus, ci cu barbatie, ramanea la marturisirea lui Hristos. Si l-au spanzurat de un lemn si l-au strujit cu piepteni de fier, apoi, dupa multe chinuri, cu sabia i-au taiat capul.

    Si s-ar fi implinit toate celelate porunci, daca Iulian imparatul, n-ar fi pierit in razboiul cu persii. Drept aceea, dupa moartea imparatului, poporul din Cezareea a zidit o preafrumoasa biserica in cetate, deasupra mormantului cu oasele Sfantului Mucenic Evpsihie, spre slava lui Hristos Dumnezeu, Cel impreuna slavit cu Tatal si cu Sfantul Duh in veci. Amin.
 

    A fost un barbat pustnic, in partile Eracliei Tebaidei, anume Pafnutie, despre care multi spun lucruri bune. Acesta, dar, dupa multe osteneli ale sale, se ruga lui Dumnezeu sa-i arate cu care sfinti este asemenea. Iar ingerul Domnului i s-a aratat lui si i-a zis: "Asemenea esti cu fluierarul din cetate." Deci, el mergand cu osardie la dansul, il intreba: "Cine esti tu si ce fel de viata ai ?" Iar el a zis: "Om pacatos, betiv si desfranat sunt." Inca mai spunea ca, nu prea de mult, venise de la talharit. Dar Pafnutie il intreba daca a facut el, vreodata, vreun lucru bun. Iar el i-a zis lui: "Nici un lucru bun nu am facut, fara numai ca, pe cand eram talhar, afland ceilaiti talhari o fecioara si voind sa o batjocoreasca, eu am scapat-o pe ea de dansii si am dus-o, noaptea, petrecand-o pana la casa ei. Inca, alta data, iarasi, am aflat o femeie foarte frumoasa, ratacind prin pustie si plangand, si am intrebat-o de pricina plansului ei, iar ea mi-a zis: 'Nimic sa nu ma intrebi pe mine, ticaloasa, ci, ca pe o roaba a ta, unde voiesti, acolo ma duci, caci barbatul meu, de multe ori, a fost batut, pentru o datorie de trei sute de galbeni si in temnita l-au inchis si mi s-au vandut trei copii ca robi. Iar eu umblu, din loc in loc, si acum ratacesc prin pustia aceasta, ca, de multe ori, ma gaseau si ma bateau. Si, iata, acum sunt trei zile, de cand n-am gustat nimic prin pustia aceasta'. Deci, mi s-a facut mila de dansa si, ducand-o la pestera mea, cea din pustie, i-am dat ei trei sute de galbeni si am petrecut-o pana la cetatea ei si am slobozit-o din datorie pe dansa cu barbatul si cu copiii ei."

    Iar, dupa aceea, a zis Pafnutie catre dansul: "Mie, fiule, nu mi s-a intamplat nici un lucru ca acesta, afara de ostenelile vietii mele. Ca, vezi ca sunt slabit pentru nevointa, ca nu in lene mi-am petrecut viata mea, insa mi-a descoperit mie Dumnezeu, despre tine, ca prin nimic nu esti mai prejos, decat mine, in fapte. Deci, de vreme ce nu putina grija are Dumnezeu de tine, fiule sa nu faci nedreptate sufletului tau". Iar, el, indata lepadand fluierul, cantarile cele de fluier le-a schimbat in cantari duhovnicesti si, mergand dupa staret, in pustie, a petrecut trei ani cu nevointa desavarsita si s-a invrednicit preafericitul la petrecerea cea cereasca. Dumnezeului nostru, slava, acum si pururea. Amin.