Parintele nostru si marele arhiereu, a fost din Frigia, dintr-un sat ce se chema Tiacomi si a trait pe vremea imparatiei marelui Justinian. De la varsta de 12 ani, a tamas langa bunicul sau, Isihie preotul, in Constantinopol, care l-a crescut in frica lui Dumnezeu, adapandu-l la izvorul curat de invatatura al dreptei credinte. Deci, cautand intelepciunea cea de sus, fericitul acesta sporea in cunoasterea Sfintelor Scripturi, si, avand darul cuvantarii, se nevoia, aratand poporului comoara de intelepciune, daruita de Dumnezeu noua, in Sfintele carti si avea, pe atunci, 3O de ani, dorind sa slujeasca lui Dumnezeu si pe oameni.

    Faima lui ajunsese pana la episcopul Amasiei, care l-a chemat si l-a facut citet, iar, mai apoi, l-a sfintit diacon si preot in biserica de acolo. Deci, s-a statornicit la manastirea zidita in Amasia, de episcopii Meletie si Selevchie si, acolo, s-a facut monah, iar, mai pe urma, a primit cinstea de arhimandrit.

    Intr-acea vreme, Justinian imparatul a chemat, la al cincilea Sinod a toata lumea, pe patriarhii si pe toti dreptcredinciosii arhierei de pretutindeni. Este singurul Sinod a toata lumea, la care a luat parte un papa al Romei, in persoana Papei Vigilius (537-555). Numai episcopul Amasiei, fiind bolnav, n-a cutezat a calatori, ci, a trimis in locul sau, pe fericitul Eutihie arhimandritul, in Constantinopol, la Sinod. Aici, el s-a deosebit, cu totul, prin inalta intelepciune si temeiurile noi din Scriptura, pe care le-a infatisat, incat, toti arhiererii, cat si insusi imparatul, i-au aratat multa dragoste si deosebita cinste, iar batranul patriarh Mina, prin dumnezeiasca descoperire, a zis ca Eutihie avea sa fie urmasul sau la Patriarhia ecumenica, lucru care s-a si intamplat, cu adevarat. Si, indata, dupa moartea fericitului Mina patriarhul, trimitand alai imparatul, a adus pe Sfantul, din Amasia si l-a asezat patriarh al prealuminatei cetati a Constantinopolului, cu judecata tuturor arhiereilor si a tot poporul si pentru implinirea intregii Biserici.

    Dar vrajmasul diavoi, neputand suferi pacea Bisericii, a nascut in mintea unor rataciti, invatatura gresita, ca trupul Donmului Hristos, nascut din Fecioara, a fost nestricacios, adica n-a fost supus patimilor, foamea, setea, durerea, moartea, decat ca o parere. Si la ratacirea aceasta s-a alaturat si imparatul, o vreme. Deci, aparand dreapta credinta a Bisericii, Sfantul patriarh Eutihie a statut tare impotriva ratacirii. Ca urmare, din porunca imparatului, a fost batjocorit si izgonit din scaunul sau si dus la manastirea sa din Amasia, unde a petrecut, in stramtoare si in surghiun, timp de doisprezece ani.

    La moartea imparatului Justinian, luand imparatia Justin si Tiberiu, uciderile si prigoana au incetat si patriarhul Eutihie a fost adus, iarasi, la carma Bisericii, spre bucuria tuturor dreptcredinciosilor. Si, pastorind inca patru ani Biserica, Sfantul patriarh Eutihie s-a mutat la Domnul, in Duminica Tomei, cinstit de toata lumea crestineasca, ca un marturisitor si stalp al dreptei credinte.
 

    La inceputul secolului al IV-lea, pastorea la Sirmium (azi Mitrovita), resedinta provinciei romane Pannonia Inferior, un episcop cu numele de Irineu.

    In urma mai multor edicte potrivnice noii credinte, a inceput in provinciile dunarene ale Illyricului, unde crestinii erau numerosi, cea mai grea persecutie cunoscuta pana atunci in Imperiul Roman. Astfel, a fost arestat de catre prigonitori si Episcopul Irineu.

    Din actul sau martiric, alcatuit dupa procesul-verbal de judecata, aflam ca Sfantul Irineu era episcopul Bisericii din Sirmium. Probus - guvernatorul provinciei - i-a poruncit Sfantului Irineu sa se supuna poruncilor imparatesti si sa jertfeasca zeilor, renuntand la credinta sa in Domnul Iisus Hristos. Dar alesul Domnului a amintit cu hotarare adevarata credinta: "Cel ce jertfeste la alti dumnezei, afara de Domnul, sa se piarda!" (Ies. 22, 2O). Demnitarul imparatesc i-a repetat si acestui episcop ceea ce spusese unor martiri judecati mai inainte: ori isi pastreaza viata, ca pagan, ori va muri in chinuri, ca alti crestini. Dar fericitul Irineu, luminat de Duhul Sfant, i-a precizat: "Mi s-a poruncit sa primesc mai degraba chinurile decat sa sacrific demonilor, tagaduind pe Dumnezeu".

    Perseverand in gandurile sale diabolice, ocarmuitorul i-a repetat ca, de nu jertfeste, va porunci sa fie dus la chinuri. Iar Sfantul Irineu, cu chipul transfigurat de lumina cea neinserata, i-a marturisit: "Ma bucur de vei face-o, ca sa fiu si eu partas la suferintele Domnului". Atunci nelegiuitul a poruncit sa fie supus caznelor. Si pe cand il chinuiau cu cea mai mare cruzime, Probus i s-a adresat din nou, indemnandu-l sa jertfeasca zeilor. Dar Sfantul Irineu a raspuns ca suferintele sale sunt, in realitate, o dreapta marturisire a credintei sale in Dumnezeul Caruia l-a jertfit intotdeauna.

    Venind insa parintii lui, rudeniile si vazand cat era de schingiuit, il rugau sa se supuna poruncii paganului. Toti plangeau pentru tineretea si frumusetea lui si-l indemnau sa jertfeasca zeilor. Se auzeau acolo bocetele rudelor, plansul slujitorilor, vaietele prietenilor, care, cu totii, lacrimau si-l rugau: "Ai mila de floarea tineretii tale !" Dar Sfantul Irineu, cuprins de o dorinta mai inalta, avand inaintea ochilor porunca Domnului care a zis: "Iar de cel ce se va lepada de Mine inaintea oamenilor si Eu Ma voi lepada de el inaintea Tatalui Meu, Care este in ceruri" (Matei 1O, 33), n-a raspuns nimanui, caci se grabea sa ajunga la implinirea chemarii celui de sus.

    Vazand ca nu-l poate convinge cu atatea mijloace de tortura sa se lepede de credinta in Mantuitorul si sa jerfeasca zeilor, Probus a poruncit ca Sfantul Irineu sa fie pus sub paza la inchisoare. Dupa oarecare timp, aflandu-se din nou la judecata, guvernatorul a poruncit sa fie adus iarasi sfantul, la miezul noptii, insistand sa jertfeasca zeilor spre a fi crutat de alte cazne. Iar episcopul, plin de curaj, nu s-a induplecat: "Fa ceea ce ti s-a poruncit, iar aceasta sa n-o astepti de la mine !" Paganul, manios, a poruncit atunci ca Sfantul Irineu sa fie batut cu vergi. Iar acesta a marturisit plin de nadejde: "Am pe Dumnezeu, Caruia am invatat sa-I slujesc din copilarie. Lui ma inchin. El ma intareste in toale si Lui ii aduc jertfa, iar zeilor facuti de maini omenesti nu li se cuvine nici o cinstire". Probus l-a amenintat cu moartea. La auzul acestor cuvinte, a grait cu nadejde: "Sunt ferit, continuu de moarte, cand, prin chinurile pe care cred ca mi le-ai facut, dar pe care nu le simt, primesc pentru Domnul viata cea vesnica". "Sa stii, o Probus, ca exisia o invatatura a Domnului meu Iisus Hristos care spune: Cel ce iubeste pe tatal ori pe mama mai mult decat pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeste pe fiu ori pe fiica mai mult decat pe Mine nu este vrednic de Mine" (Matei 1O, 37). Astfel, Sfantul Irineu, privind spre cer la Dumnezeu si luand aminte la fagaduintele Lui, dispretuind amagirile lumesti, marturisea ca el nu cunoaste si nu are nici un parinte, afara de Dumnezeu. Tulburat, Probus, care se ferea sa-l faca martir, a mai staruit pe langa statornicul pastor, spunandu-i: "Te sfatuiesc, tinere, jertfeste, ca sa nu te dau chinurilor". "Fa ceea ce vrei, a raspuns Sfantul Irineu. Vei vedea chiar acum cata putere de rabdare imi va da Domnul Hristos fata de cursele tale".

    In cele din urma, guvernatorul Probus, manios ca nu-l poate convinge sa renege pe Domnul Hristos, a poruncit ca Sfantului Irineu sa i se taie capul cu sabia, iar trupul sau sa fie aruncat in raul Sava, care se varsa in Dunare. Sfantul Irineu, primind moartea ca pe o a doua biruinta, multumind lui Dumnezeu, s-arugat: "Iti mullumesc, Doamne, Iisuse Hristoase, Care prin felurite pedepse si chinuri mi-ai dat tarie si m-ai socotit vrednic sa ma fac partas slavei Tale celei Vesnice".

    Si, dupa ce a ajuns la podul care se numeste al lui Basent, dezbracandu-se de hainele sale si ridicand mainile spre cer, s-a rugat fierbinte: "Doamne Iisuse Hristoase, Care ai binevoit sa patimesti pentru mantuirea lumii, fa sa se deschida cerurile, ca ingerii sa primeasca sufletul robului Tau, Irineu, cel ce moare pentru numele Tau si pentru poporul care sporeste in credinta Bisericii sobornicesti. Pe dreptslavitorii crestini intareste-i in credinta ortodoxa".

    Si astfel, fiind taiat cu sabia de catre ostasi, a fost aruncat in raul Sava.

    Urmasii acestora au transmis din veac in veac faptele de ingereasca statornicie in credinta si de putere de jertfa ale Sfantului Irineu de la Sirmium, pentru ale carui rugaciuni Doamne Iisuse Hristoase mantuieste-ne pe noi. Amin.
 

    Era un sihastru cu mare socotinta si voia sa petreaca intr-o chilie, dar nu a aflat atunci chilie. Iar alt batran, instiintandu-se despre sihastru si avand acolo o chilie goala, a rugat pe acela sa stea in acea chilie, pana ce va afla alta. Si acela, mergand, a stat intr-insa. Iar unii din cei ce stateau in locul acela, veneau la dansul, ca la un strain, aducandu-i ceea ce puteau fiecare, si el, luandu-le, ii primea pe dansii. Iar batranul, cel ce ii daduse chilia, a inceput a-l asupri si a-l grai de rau si a zice: "Eu multi ani am aici, cu multa nevointa, si nimeni, nu vine la mine, iar acesta, putine zile are, si iata, cati vin la dansul !" Si a zis ucenicului sau: "Mergi si zi-i lui: "Du-te de aici, ca imi trebuie chilia". Iar ucenicul, venind la el, a zis: "Intreaba parintele meu, cum te afli ?" Iar el a zis: "Sa se roage pentru mine, ca m-am imbolnavit de stomac". Si, intorcandu-se la cel ce il trimisese, a zis: "Batranul a spus ca, iata, isi cauta alta chilie si se va duce".

    Iar, dupa doua zile, a zis iarasi ucenicului: "Du-te si spune-i lui ca, de nu se va duce, vin eu si-l scot pe el cu toiagul". Iar fratele, mergand, iara a zis catre sihastru: "A auzit parintele meu ca esti bolnav si iarasi se mahneste si m-a trimis ca sa te cercetez". Raspunsu-i-a lui acela: "Spune-i lui ca sunt sanatos". Deci, a venit la batranul sau si i-a zis: "A spus ca, pana Duminica, iese, cu voia lui Dumnezeu". Iar, dupa ce a trecut Duminica si n-a iesit sihastrul, batranul, luand un toiag, s-a dus sa-l goneasca. Si mergand el, ucenicul i-a zis: "Sa merg eu mai inainte, ca nu cumva sa se afle acolo cineva si sa se sminteasca". Iar acela i-a dat voie. Si fratele pornind mai inainte, a zis catre sihastrul: Parintele meu vine ca sa te mangaie si sa te ia la chilie. Iar acela, cum a auzit de dragostea batranului, a iesit intru intampinarea lui si i-a pus lui metanie de departe, zicand: "Eu vin la sfintia ta, si nu te supara, parinte." Iar Dumnezeu, vazand lucrarea ucenicului, a umilit pe batranul lui si acesta, aruncand toiagul, a alergat spre inchinaciunea celuilalt si s-a inchinat lui si l-a dus la chilia sa, ca pe unul ce nu ar fi auzit nimic din cele ce spusese el si a zis catre ucenic: "Nimic nu i-ai spus lui, din cele ce ti-am zis tie ?" Iar el, a raspuns: "Asa, nimic".

    Si aceasta auzind batranul, mult s-a bucurat si a cunoscut ca fusese lucrarea vrajmasului. Si atunci s-a linistit batranul si, cazand la ucenicul lui, i-a zis: "Tu sa-mi fii mie parinte si eu tie ucenic, ca prin lucrarea ta, s-au mantuit sufletele noastre".
 

    Imparati de sunteti sau dregatori ori judecatori, sa socotiti, care, de la cine ati luat stapanirea ? Sau cine v-a dat voua stapanirea si cinstea, mintea si intelepciunea, ca sa invatati popoarele ? Deci, asa graieste Domnul: "Auziti, dregatori si judecatori ai oamenilor, sa nu scoateti drept pe cel vinovat, pentru mita, si sa nu va rusinati de fata celui puternic. Sa izbaviti pe cel asuprit, ca si voi sa fiti izbaviti in ziua cea infricosatoare. Deci, la orice vaduva si sarac sa nu faceti rau, ca sa nu se manie cu iutime Domnul, asupra voastra".

    Ca, zice, prin Proorocul Isaia: "De vei face rau cu nedreptate saracului sau vaduvei si, daca in amaraciunea sufletului lor, suspinand, vor striga catre Mine, degraba le voi auzi strigarea lor. Si voi slobozi asupra voastra mania Mea si va voi pierde naprasnic si vor ramane femeile voastre vaduve, iar fiii vostri saraci si nimeni nu-i va milui pe dansii". Deci, cela ce ravneste la averea saracului si a vaduvei si pofteste sa o ia pe aceea, pedeapsa va lua de la Dumnezeu, pentru ca Domnul cel puternic ii razbuna pe ei, zicand: "Eu sunt tatal saracilor si al vaduvelor si ii voi izbavi pe ei, din mana celor puternici". Amar celui ce face nedreptate vaduvei, mai bine ar fi fost lui, ca sa arunce foc in casa sa, decat, pentru suspinul acestora, sa fie aruncat in focul gheenei. Drept aceea fara cercetare, sa nu primesti clevetirile impotriva saracilor si a vaduvelor si sa nu crezi degraba pe cei ce ii parasc, de care sa te pazesti, ca de niste laturi ale diavolului.

    Iar mai mult sa ascultati Scriptura, care zice: "Saracului tu sa-i fii ajutator si bine te va cuvanta gura vaduvelor". Sa fii saracilor ca un tata, si, in locul barbatului, sa ai grija de vaduve si rugamintea celui asuprit, degraba sa o asculti, pentru ca aceasta, mare fapta buna este inaintea lui Dumnezeu, adica, a imparti averea la saraci si la vaduve si a milui si a mangaia pe cei din necazuri. Mai bine este sa-si castige cineva nume bun, cu binecuvantare decat bogatie multa, cu blestem.

    Iar de te-a pus pe tine imparatul in dregatorie mare si vin la tine mari si mici, slaviti si neslaviti, aducandu-ti tie daruri si cinste, atunci bine este sa socotesti ca de la Dumnezeu, ti s-a daruit tie acestea. Dar tare sa te feresti, ca sa nu aduni cu pacat, ca nedreptate este cand cineva iti da plata, vrand sa biruiasca pe al sau plans; ia aminte, sa nu judeci cu nedreptate pe omul cel facut dupa chipul lui Dumnezeu, pentru care Hristos sangele Sau Si-a varsat. Ca blestemat este, zice, tot cela ce judeca cu nedreptate si osanda Domnului asupra lui, nevindecata, pana in veac, va ramane. Ca focul va mistui casele celor ce iau mita. Si fiii lor vor suferi pentru mita parintilor lor, pe care cu nedreptate au luat-o. Cele ce le-ati adunat de la vaduve si de la saraci, acelea ca focul cel nestins vor fi spre arderea sufletelor voastre. Pentru aceea ingrijiti-va de sufletele voastre, si milostivi sa fiti spre cei neputinciosi, ca si voua milostiv sa va fie Dumnezeu. A Caruia este slava, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.