Din acesti doi Mucenici, Teodul era mai tanar, iar Agatopod mai ajuns cu varsta si erau amandoi din Tesalonic, clerici bineplacuti lui Dumnezeu, de la biserica cea de acolo. Agatopod avand randuiala de diacon, era batran de ani si foarte intelept, iar Teodul, aflandu-se tanar si fara prihana, era citet la aceeasi biserica. Si au trait pe vremea pagmilor imparati Diocletian si Maximian.

    Deci, iesind porunca de la paganii imparati, ca oamenii de pretutindeni sa jertfeasca zeilor, unii din crestini fugeau si se ascundeau de frica chinurilor, altii, ca acesti doi Sfinti, Teodul si Agatopod, fara sa iasa inaintea prigonitorilor, au ramas inchisi in biserica, rugandu-se lui Dumnezeu ziua si noaptea. De aceasta instiintandu-se, ostasii i-au prins si i-au aruncat in temnita.

    Peste cateva zile, sezand la judecata, Faustin, capetenia cetatii, a poruncit sa fie adusi Teodul si Agatopod inaintea sa, la cercetare. Si vreme de multe zile a incercat dregatorul cu amagiri si viclesuguri sa-i indepaneze de credinta in Hristos si sa-l intoarca la paganeasca cinstire a idolilor. Deci, neplecandu-se ei sa jertfeasca zeilor si pazind neclintita credinta lui Hristos, au fost aruncati din nou in temnita, pregatindu-i pentru chinuri.

    In temnita, cu ei, se aflau inchisi tot felul de oameni, unii cu mari faradelegi in viata lor. Pe toti acestia, cei doi Sfinti i-au adus la credinta in Hristos, la pocainta si la impacarea cu Dumnezeu. Iar poporul din cetate, afland ca, in zidurile inchisorii, cei doi propovaduiesc vestea cea buna a lui Dumnezeu, a sfaramat incuietorile inchisorii si, dand navala inlauntru, asculta cuvantul lor.

    Instiintandu-se de aceasta, Faustin dregatorul i-a scos, iarasi, pe cei doi Sfinti afara, voind sa-i dea la chinuri in fata poporului. Si i s-a facut mila dregatorului de dansii si ar fi vrut sa-i scape, daca ei ascultand de imparat, ar fi jertfit idolilor. Dar ei nu incetau a chema pe Iisus Hristos, zicand: "Suntem crestini si, pentru numele lui Hristos, toate voim a le patimi." Si numeau tirani pe imparati, ca nu se multumeau a robi trupul, bratele si averile supusilor lor, ci si cugetul lor voiesc sa-l robeasca. Deci, dupa a treia cercetare, ramanand ei tari de credinta, au fost osanditi la mucenicia marii. Si asa, cu pietre grele la grumaz si cu mainile legate la spate, au luat cununa patimirii de la Hristos, fiind aruncati in mare.
 

    Pe vremea imparatiei lui Diocletian si Maximian-Galeriu (284-311), mai mare in Alexandria era dregatorul Eustratie. Si au dat imparatii porunca impotriva crestinilor, ca ori sa jertfeasca zeilor, ori, sa fie schingiuiti. Iar dregatorul, sezand la judecata in Alexandria, a poruncit sa aduca inaintea sa pe Teodora, fecioara crestina, care nu de mult era prinsa si pazita in temnita. Deci, fiind adusa inaintea lui, i-a zis judecatorul: "Fecioara, de ce credinta esti tu ?" Ea a raspuns: "Sunt crestina". Judecatorul zise: "Esti libera sau roaba ?" Raspuns-a Teodora: "Ti-am spus ca sunt crestina, ca Hristos venind, m-a eliberat de pacat si sunt nascuta din parinti slaviti si liberi, in aceasta lume desarta". Dregatorul, cautand spre judecatorul cetatii, care se numea Luchie, i-a zis: "Stii pe fecioara aceasta ?" Luchie a raspuns: "Da, o stiu, cu adevarat, ca este de neam bun si cinstit." Zis-a dregatorul catre fecioara: "Daca esti fecioara de neam bun si cinstit, de ce n-ai voit sa te mariti dupa barbat ?" Raspuns-a fecioara: "Pentru Hristos, m-am lepadat de nunta, ca Domnul nostru Iisus Hristos, venind in lume, prin nasterea Sa din Preacurata Fecioara, maica Lui, ne-a mantuit din stricaciune si ne-a fagaduit viata vesnica; iar eu, crezand intr-insul, am voit sa petrec in feciorie, pentru dragostea Lui, pana la sfarsitul meu". Zis-a judecatorul: "Imparatii nostri au poruncit ca, pe voi, fecioarele, care voiti sa va paziti fecioria voastra totdeauna sa va aducem la inchinarea zeilor, iar, de nu veti voi sa va inchinati zeilor, sa va dam in case de desfranare". Raspuns-a fecioara: "Mi se pare ca tu stii bine ca Dumnezeu cauta la vointa inimii, de vreme ce este stiutor de inimi. El stie cugetele noastre si scopul nostru il primeste. El stie vointa mea, care este sa-mi pazesc fecioria neintinata. Si chiar de vei porunci, precum te lauzi, sa ma necinsteasca cu sila, aceea nu va fi necuratia trupului meu, ci silire si patimire. Daca mi-ai taia capul, sau mana, sau piciorul, si de-mi vei lua fecioria cu sila, tot mucenita a lui Hristos ma voi face, iar nu desfranata. Deci, Stapanul meu este puternic, ca fecioria mea, cea fagaduita Lui, s-o pazeasca intreaga, ca pe o parte a Sa, precum va voi".

    Zis-a judecatorul: "Nu dori sa-ti necinstesti neamul tau cel bun, nici sa te dai spre batjocura si ras, de vreme ce esti fiica de parinti cinstiti si slaviti, precum se spune despre tine". Raspuns-a fecioara: "Preamaresc pe Hristos, Dumnezeul meu, Cel ce mi-a dat neam bun si cinstit si nadajduiesc spre Dansul, ca va pazi intreaga pe roaba sa". Zis-a judecatorul: "Pentru ce te amagesti, crezand in Omul cel rastignit, ca intr-un Dumnezeu ? Oare te va izbavi El din mainile celor ce vor sa te ia spre desfranare ? Sa nu socotesti ca, daca, te vei duce la desfranare, vei iesi curata de acolo". Teodora a raspuns: "Cred in Hristos, Cel ce a patimit pe vremea lui Pontiu Pilat, ca ma va izbavi din mainile necuratilor si va pazi nespurcata pe credincioasa roaba Sa".

    Dupa acestea, judecatorul i-a dat trei zile, timp ca sa se gandeasca, dar ea voia indata sa patimeasca chinuri, spunandu-i ca, dupa trei zile si dupa mai multe, scopul si dorinta ei nu vor fi altele, decat numai sa moara pentru Hristos, Dumnezeul sau.

    Deci a trimis-o, iarasi, in temnita si, dupa trei zile, a scos-o si a pus-o din nou, de fata, la judecata. Si dregatorul, vazand-o pe ea neschimbata, petrecand in sfanta credinta, a poruncit sa o dea spre batjocura, unde, dusa fiind, s-a rugat Domnului, zicand: "Hristoase, Dumnezeule, Cel ce ai imblanzit necuvantatoarele fiare, inaintea fetii Sfintei Tecla, imblanzeste pe aceste fiare cuvantatoare, care sunt mai salbatice si mai fara rusine si care s-au adunat ca sa strice curatia trupului meu. Cel ce ai izbavit pe Suzana din mainile desfranatilor batrani, izbaveste-ma si pe mine, roaba ta, de acelasi fel de desfranati. Nu lasa sa se spurce trupul meu, biserica Duhului Sfant. Cel ce ai gonit de la mine pe nevazutii vrajmasi, care, de multe ori, talhareste si in taina, se sileau sa fure vistieria fecioriei mele, goneste si acum, ma rog, pe acesti nelegiuiti, care s-au pregatit sa rapeasca bogatia mea, talhareste. Doamne, Dumnezeul meu, vino spre apararea mea si fa, cu atotputernica Ta tarie, sa ies curata si neatinsa de mainile acestor necurati si voi preamari preasfant numele Tau".

    Pe cand Sfanta Teodora se ruga astfel, spurcatii profitori sedeau afara din casa si se certau intre ei, care sa intre mai intai la fecioara. Atunci, un oarecare tanar voinic, imbracat ostaseste, a venit la dansii si, impingandu-i pe toti, a intrat in casa la fecioara, inaintea tuturor, neindraznind nimeni sa-l impiedice sau sa-l intrebe. Acela era unul din fratii de credinta, cu numele Didim, care, fiind indemnat de Dumnezeu, a venit acolo intr-adins, in chip de ostas, nu pentru fapta de pacat, ci, spre apararea fecioarei. Deci, vazandu-l, Sfanta Teodora s-a inspaimantat. Atunci, fericitul Didim a zis catre dansa: "Nu te teme, sora, ca, desi ma vezi lup pe dinafara, pe dinauntru sunt mielusel si frate cu tine in sfanta credinta. Eu am venit aici sa te izbavesc pe tine, care esti roaba si porumbita Dumnezeului meu. Deci, sa schimbam hainele: tu te imbraci intr-ale mele si eu intr-ale tale, ca asa, acoperita cu hainele mele, sa duci, de aici, fecioria ta intreaga, iar eu, in imbracamintea ta, voi intra in nevointa muceniceasca, sa arat ca sunt adevarat ostas al lui Hristos. Deci, sfanta fecioara s-a invoit la aceasta, ca a cunoscut ca acel ostas a fost de la Dumnezeu trimis, la dansa.

    Dupa ce si-au schimbat imbracamintea, adica, fecioara s-a imbracat cu hainele cele barbatesti si ostasesti, iar tanarul intr-ale fecioarei, acesta a zis catre fecioara: "Cand vei iesi de aici, sa-ti acoperi fata, ca si cum te-ai rusina, ca toti, rusinandu-se, vor iesi de aici si astfel nu te vor cunoaste, avand fata acoperita". Fecioara facand asa, a iesit in haina ostaseasca cu fata acoperita si s-a dus intr-ale sale, laudand pe Dumnezeu pentru purtarea Lui de grija, ca, intr-un chip ca acesta, a izbavit-o din mainile necuratilor poftitori, ca pe o pasare, din lat si, ca pe o oaie, de lupi. Dupa iesirea Sfintei Teodora, a intrat in casa aceea un alt tanar, cuprins de pofta desfranarii si a gasit barbat in loc de fecioara. Atunci, s-a inspaimantat si a strigat, zicand: "Ce este aceasta ? Oare fecioara s-a prelacut in barbat ? Am auzit ca, odata, Hristos al lor a prefacut apa in vin, acum vad ca tot Acela a prelacut partea femeiasca in barbateasca". Deci, iesind degraba din casa, a strigat catre insotitorii sai: "Sa fugim de aici, sa fugim, mai inainte de a nu ne preface Hristos in femei". Si, alergand, au vestit aceasta judecatorului.

    Deci, trimitand dregatorul, a adus pe Didim la judecata si l-a intrebat: "Cine esti tu ?" Didim a raspuns: "Sunt robul lui Iisus Hristos si ma numesc Didim". Atunci, judecatorul a zis: "Pentru ce nu te vad pe tine imbracat in haine barbatesti, ci, in haine femeiesti ?" Didim a raspuns: "Le-am luat de la Teodora, iar pe ale mele le-am dat ei, ca sa nu fie cunoscuta de acei barbari, carora ai dat-o s-o necinsteasca si, astfel, am scapat-o din mainile lor". Judecatorul a zis: "Cine ti-a poruncit sa faci astfel ?" Didim a raspuns: "Iisus Hristos, Dumnezeul meu, m-a invatat si m-a trimis ca sa scap oaia Lui, intreaga si nevatamata, din dintii fiarelor". Judecatorul i-a zis: "Unde este Teodora acum, sa ne spui, mai inainte de a incepe sa te pedepsim". Raspuns-a Didim: "Cu adevarat, nu stiu unde este ea acum, decat aceasta stiu, ca este roaba buna si credincioasa a Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos si marturiseste preasfant numele Lui. Pentru aceea, a iubit-o El pe ea si a pazit-o neintinata, ca pe o mireasa a Sa". Deci, stapanitorul, umplandu-se de manie, a poruncit ca sa-i taie capul cu sabia, iar trupul sa i-l arunce in foc.

    Auzind porunca de moarte, Sfantul Didim s-a bucurat si a strigat catre Dumnezeu, zicand: "Bine esti cuvantat, Dumnezeule, Tatal Domnului nostru Iisus Hristos, Cel ce n-ai trecut cu vederea rugaciunea mea si mi-ai implinit dorinta. Ca pe roaba Ta, Teodora, ai pazit-o nevatamata, iar, pe mine, ma invrednicesti de cununa muceniceasca". Dupa aceasta, au luat pe SfantuI si l-au dus ca sa-l taie.

    Deci, afland de aceasta, Sfanta Teodora a alergat dupa Sfantul Mucenic Didim si, ajungandu-l la locul unde aveau sa-l taie, cauta, ca si dansul, cununa cea muceniceasca, zicand: "Macar ca ai aparat fecioria mea de stricaciune, eu nu te-am rugat, insa, sa ma aperi si de moarte, eu am fost prinsa, cercetata si judecata. Deci, lasa-mi mie sfarsitul mucenicesc, ca eu sa fiu taiata, iar tu du-te liber oriunde vei voi. Destul iti este plata de la Domnul, ca ai pazit fecioria mea, eu nu vreau sa mori pentru mine. Nu vreau sa fiu pricinuitoarea mortii tale, ci eu sa mor singura si, astfel sa-mi platesc acea datorie. Am cap, care sa fie taiat pentru Hristos, iar sangele meu, sa se verse pentru Domnul nostru. Eu n-am voit Si nu voiesc sa fiu intinata, dar am dorit si doresc sa sufar pentru Hristaos. Deci, nu-mi lua cununa, pe care, inainte de tine, am inceput s-o impletesc; mie mi se cade sa merg, mai intai, sub sabie, iar tu, dupa mine, poti sa fit mucenic al lui Hristos. Deci, tu sa ramai dupa mine, iar nu eu dupa tine, de vreme ce, de la tine nu pot sa-ti ia curatia, iar pe mine pot sa ma necinsteasca. Asa cum m-ai scapat curata de la desfranare, asa si acum, sa ma trimiti curata inaintea lui Hristos". Sfantul Didim a zis catre dansa: "Iubita sora, Domnul nostru Iisus Hristos, Cel ce te-a pazit pe tine nebatjocorita. Acela puternic este de a te pazi totdeauna curata, iar, pe mine, cel judecat spre moarte, sa nu ma opresti a muri pentru Hristos si, cu sangele meu, sa-mi spal pacatele mele !"

    Astfel, intrecandu-se ei pentru marea dragoste a lui Hristos, s-a poruncit ca sa-i taie pe amandoi. Deci, Sfanta Mucenita Teodora a pus mai intai capul sub sabie, apoi si SfantuI Mucenic Didim, iar trupurile lor au fost aruncate in foc. Si asa, si-au luat cununile biruintei de la Hristos, Domnul nostru, Caruia se cuvine cinste si slava, in vecii vecilor ! Amin.
 

    In timpul domniei lui Iustinian (527-565) a fost un mare cutremur in Antiohia si, ca la un ceas, s-a auzit o infricosatoare scrasnire in cer. Si au murit, atunci, ca la zece mii de oameni, unul peste altul cazand. Deci, iesind cu crucile si facand rugaciuni tot poporul si fiind inspaimantati toti, s-a aratat semn unui oarecare din cetatea aceea, zicandu-i-se asa: "Sa scrie fiecare deasupra usilor sale 'Hristos s-a impacat cu noi'". Si, dupa ce s-a facut aceasta, indata a incetat mania lui Dumnezeu. Sa ne temem, deci, de cutremurul ce ne chinuieste, pentru pacatele noastre.

    Ne-a spus noua un parinte: "Mergand eu, zicea, in Alexandria, am intrat in biserica la rugaciune si am vazut o femeie de Dumnezeu iubitoare, care era in haine smerite si de plangere, si avea cu sine o slujnica. Si se inchina la sfanta icoana a lui Hristos Dumnezeu, zicand: Parasitu-m-ai, Doamne, miluieste-ma, pe mine, Milostive ! Deci, de strigarea si de lacrimile ei cele multe, mi-am lasat rugaciunea mea si priveam la strigarea si la lacrimile ei, de unde am venit si eu intru umilinta si graiam, zicand: Aceasta este o vaduva si n-o ajuta nimeni in vreo nevointa a ei. Apoi, am asteptat pana ce si-a sfarsit rugaciunea si, chemand deosebi pe slujnica ei, i-am zis: Sa spui stapanei tale, ca am sa vorbesc cu dansa ceva. Deci aceea a venit la mine si ne-am dat deoparte si am inceput a o intreba pe ea: De ce, oare, plangi si strigi asa, ca si cand ti-ar face cineva vreo suparare ? Iar ea a strigat, iarasi, cu plangere, zicand: Parinte stii, oare, ce este cu mine ? Petrecand eu in mijlocul oamenilor, iata, nici o incercare nu vine peste mine, apoi tocmai aceasta este pricina plangerii mele, pentru ca vietuiesc cu nebagare de seama fata de Dumnezeu, si Dumnezeul meu m-a parasit, si nu ma mai cerceteaza. Iata, sunt trei ani de cand nu m-am imbolnavit nici eu, nici copiii mei, nici casa mea n-a patimit vreun necaz. Deci, aceasta socotindu-le, vad ca Si-a intors Dumnezeu fata Sa de la mine, pentru pacatele mele. Apoi, pentru aceasta plang, parinte, ca doar m-ar cerceta pe mine Dumnezeu, dupa mila Sa.

    Iar eu m-am minunat mult de sufletul ei cel de Dumnezeu iubitor si, cu tarie rugandu-ma lui Dumnezeu pentru dansa, m-am dus, fiind uimit de dreapta ei socotinta".

    Cand iti va zice tie gandul, in inima ta, ziua sau noaptea, ca sa te scoli si sa te rogi lui Dumnezeu, o frate, sa cunosti ca sfantul inger te-a cercetat pe tine si acela ti-a grait tie. Deci, de te vei scula tu, frate, ca sa te rogi, se va scula si acela cu tine si va face rugaciune si te va pazi pe tine si va goni de la tine duhurile cele rele. Iar, de nu te vei scula, indata se va duce de la tine sfantul inger si atunci vei cadea in mainile vrajmasilor tai.
 

    Sa nu osandim fratilor, va rog pe voi, nu numai pe preot, ci si pe tot omul, ca sa ne invrednicim iertarii de pacate. Pentru ca tu vezi pe cineva gresind, insa nu-l stii, cu ce fel de fapte isi petrecea el viata. Talharul acela, ce s-a rastignit impreuna cu Hristos, ucigas de oameni a fost, iar Iuda, ucenic al lui Hristos si apostol a fost, din cei mai dintai ucenici, si in scurta vreme, schimbare intru amandoi s-a facut. Talharul in Imparatia lui Dumnezeu a intrat, iar ucenicul in pierzare. Deci, pentru aceea, nu se cade a osandi pe om, macar de ar fi pacatos, ca frate al tau este. De unde stii tu faptele lui cele bune sau rele ? Ca multi, de multe ori, au gresit la aratare, iar, in taina, s-au pocait cu adevarat, iar noi, greselile lor le-am vazut, iar pocainta lor si intoarcerea nu le-am cunoscut. Deci, de catre noi, ca niste pacatosi, sunt osanditi, iar de la Dumnezeu, indreptare au castigat. Drept aceea, va rog pe voi, asupra nici unuia sa nu tinem rautate, nici sa nu judecam pe cineva, pana ce va veni Dreplul Judecator, Care va lumina ascunsurile intunericului si va arata sfaturile inimilor.

    Insa, mai ales, pe preotul lui Dumnezeu, sa nu-l judeci, fie pentru greselile lui cele tainuite, fie pentru cele aratate, cate vei auzi asupra lui, nici sa zici: "Pacatos este si iata-l se apropie de taine si nu va veni darul Sfantului Duh"; nimic din acestea sa nu gandesti. Ca Unul este Judecatorul celor ascunse si Cel ce incearca. Si sa cunosti ca preotul va da socoteala mai mult decat tine, si lasa Dreptului Judecator judecata ... Ca, chiar de a si gresit preotul, fata de poruncile dumnezeiesti a gresit, iar tu nu esti Judecatorul altula; cunoaste-ti dar, a ta masura. Dar vei zice: "Au nu este supus preotul judecatilor si canoanelor bisericesti ?" Asa este. Dar nu sa fie judecat sau cercetat de tine, ci de Dumnezeu si de mai marele arhiereu. De ce judeci pe pastor, oaie fiind tu ? De ce rapesti, ca fariseii, judecata lui Dumnezeu, judecand preoteasca randuiala, atata vreme cat nu-ti este incredintat tie lucrul acesta, nici dat tie de la Dumnezeu ?

    Drept aceea, te rog pe tine, sa nu judeci pe nimeni si, mai ales, nu judeca pe preotul lui Dumnezeu. Ci, cu credinta sa te apropii si cu frica mare, cu pocainta adevarata si cu stiinta curata, de dumnezeiestile Taine si de sfintenie sa te atingi. Ca, chiar si inger al lui Dumnezeu de ar fi cel ce aduce Sfanta Jertfa, cea fara de sange, daca tu te vei impartasi, fiind nevrednic, nicidecum nu te va curati pe tine, nici ingerul, de pacate, precum zice Scriptura, ca Iuda, macar ca de la Hristos Dumnezeu a primit painea, de vreme ce, insa, cu nevrednicie s-a impartasit cu aceasta, indata a intrat intr-insul satana, de care sa ne izbaveasca pe noi Domnul Dumnezeu. Amin.
 

    Ne-a spus noua ava Serapion, zicand: "Petrecand eu in pustia Egiptului am mers la ava Ioan, staretul cel mare, si binecuvantandu-ma el, am voit sa ma odihnesc de cale. Si, atipind putin, m-am aflat intr-un vis si am vazut pe doi sihastri, vorbind cu staretul Ioan, despre mine: Acesta este ava Serapion, care, macar ca mult se osteneste in pustie, la ava Marcu, cel ce vietuieste in muntele Fracesc, n-a mers; ca acela petrece de nouazeci si cinci de ani acolo si nici un om, din cei ce vietuiesc pe pamant n-a vazut. Acestea graindu-le ei, m-am desteptat si am spus visul meu parintelui Ioan, care mi-a zis: Acesta este un vis dumnezeiesc. Si, aprinzandu-se intru mine ravna si dorinta ca sa ma duc la acel munte, am luat binecuvantare de la staret si am pornit spre Alexandria, cale de douasprezece zile, pana acolo, am facut-o in cinci zile.

    Si intrand in Alexandria, am intrebat pe un negutator cata cale este pana la muntele Fracesc. Si mi-a spus ca este cale de treizeci de zile. Deci, luandu-mi apa intr-o plosca si putine finice si punandu-mi nadejdea in Dumnezeu, am pornit si am mers douazeci de zile, prin pustia aceea. Si n-am vazut nici fiara, nici pasare, nici n-am putut gasi ceva de mancare, si in acele douazeci de zile mi s-au sfarsit apa si finicele. Si am slabit mult si eram ca un mort.

    Si, iata, mi s-au aratat cei doi sihastri, pe care ii vazusem in vis si mi-au zis: Scoala-te si mergi cu noi. Si, mergand eu, s-a aplecat unul spre pamant si, luand o buruiana, mi-a dat-o sa o mananc si, mancand-o, m-am intarit si m-am racorit si, aratandu-mi calea, au plecat de la mine. Si, mai mergand cateva zile, am ajuns la muntele Fracesc, care este langa mare si atat de inalt este, incat sapte zile am urcat pe el. Si nu are pe el nimic in afara de tarana si pietre. Si, spre a opta zi, noaptea, am vazut pe Ingerul lui Dumnezeu din cer, pogorandu-se spre Sfantul Marcu si zicand: Fericit esti, ava Marcu, ca, iata, am adus la tine pe ava Serapion, pe care a dorit sufletul tau sa-l vada. Iar eu acestea auzindu-le, am ramas fara de frica si mergeam dupa Ingerul acela, pana ce am ajuns la pestera in care vietuia Sfantul. Iar cand m-am apropiat de usa pesterii, am auzit pe Sfantul, graind aceste stihuri din psalm: "O mie de ani, inaintea ochilor Tai, sunt ca ziua de ieri" (Ps. 89, 4) si cealalta parte a acestui psalm. Dupa aceea, din mare bucurie duhovniceasca si dulceata a inceput a grai catre sine si a se ferici sufleteste si trupeste, zicand: "Binecuvanteaza, suflete al meu, pe Domnul si toate cele dinlauntrul meu, numele cel sfant al Lui. Binecuvanteaza, suflete al meu, pe Domnul si nu uita toate binefacerile Lui". (Ps. 1O2, 1-2). Pentru ce te mahnesti suflete, nu te teme, nu te vei opri in temnitele iadului, dracii nicidecum nu vor putea sa te cleveteasca pe tine, pentru ca nu este intru tine, cu darul lui Dumnezeu, prihana pacatului. Veni-va ingerul Domnului alaturi de cei ce se tem de Domnul si-i va izbavi pe ei Domnul. Fericita este sluga, care a facut voia Domnului sau.

    Acestea si altele multe cantand din dumnezeiasca Scriptura, spre mangaierea sufletului sau, a iesit pe usa pesterii si, vazandu-ma, a strigat de bucurie, zicand: O, cata este osteneala iubitului meu fiu Serapion, care s-a trudit a-mi vedea petrecerea mea. Si, binecuvantandu-ma, m-a imbratisat, m-a sarutat, si a zis: Iata, sunt nouazeci si cinci de ani de cand petrec in pustia aceasta si n-am vazut alta fata de om, in afara de a ta, pe care am dorit sa o vad, ca nu te-ai lenevit, fiul meu, a suferi atata osteneala si a veni la mine. Acestea zicandu-le, Cuviosul Marcu mi-a poruncit sa stau. Deci, asezandu-ma, am inceput a-l intreba despre venirea si petrecerea lui in acea pustie. Iar el, cu bucurie mi-a raspuns, zicand: Nouazeci si cinci de ani am, precum am zis, de cand petrec in aceasta pestera si n-am vazut, nu numai om, ci nici fiara, nici paine omeneasca n-am mancat, nici cu imbracaminte nu m-am imbracat, ci treizeci de ani am patimit nevoi mari si necazuri: de foame, de sete, de goliciune, iar mai ales, de navalirile dracilor. Si in acei ani, silit fiind de foame, am mancat pamant si setea imi potoleam cu apa din mare. Si dracii s-au jurat intre ei, ca de o mie de ori sa ma inece in mare si, apucandu-ma, ma trageau spre partile cele de jos ale muntelui, dar eu, dupa ce ma lasau, sculandu-ma, ma suiam iarasi in varful muntelui. Ci ei, apucandu-ma, ma trageau iarasi jos, pana ce pe trupul meu n-a mai ramas nici piele. Si, cand ma trageau si ma bateau, ziceau: Iesi din locul nostru, ca, de la inceputul lumii, nici un om n-a venit aici; dar tu, cum ai indraznit sa vii ? Dupa o patimire ca aceasta si foame si sete si goliciune si razboi dracesc, ca la treizeci de ani, m-a cercetat darul si milostivirea lui Dumnezeu si a crescut par pe trupul meu, din cap pana in picioare, si ca si cum ar fi fost firesc, m-am facut mai presus de fire, cat si hrana a inceput, nevazut, a mi se aduce si a fi adeseori cercetat de ingerii lui Dumnezeu, si, adesea, eram rapit si vedeam locul Imparatiei cerului si locasurile Sfintei Sfintilor si fericirea cea gatita celor ce fac cele bune si Raiul lui Dumnezeu si petrecerea lui Enoh si a lui Ilie intr-insul. Si nimic nu este din cele ce am dorit, pe care sa nu mi le arate Domnul.

    Iar eu l-am intrebat, din nou, zicand: Spune-mi mie, parinte, cum ti-a fost venirea la aici ? Iar el a inceput a spune asa: Eu sunt nascut in Atena si am trecut prin invatatura filozofiei. Iar, dupa moartea parintilor mei, am zis intru mine: Voi muri si eu, ca si parintii mei. Deci, sculandu-ma, ma voi lepada de lume, mai inainte de a fi rapit eu de ea. Si, mergand la malul marii, m-am desbracat de hainele mele si asezandu-ma pe o scandura, m-am aruncat in mare si, purtat de valuri, cu darul lui Dumnezeu, am sosit la muntele acesta.

    Deci, asa vorbind noi toata noaptea, a sosit ziua si, luminandu-se, m-am speriat, tremurand, vazand trupul lui ca de fiara, ca asa era crescut parul pe dansul, ca nu puteai vedea deloc infatisare omeneasca si dupa nimic nu se putea cunoaste ca este om, in afara de cuvintele ce ieseau din gura sa. Iar el, vazandu-ma pe mine inspaimintat, mi-a zis: Nu te teme de vederea trupului mea, ca este trup stricacios si facut din pamant stricacios. Si a inceput a ma intreba, zicand: Oare pazeste acum lumea Legea lui Hristos ? Oare, mai este slujire idoleasca si prigonire a crestinilor ? I-am raspuns lui: Cu ajutorul sfintelor voastre rugaciuni si cu darul lui Hristos, credinta s-a intins, iar slujirea idoleasca si prigoana asupra crestinilor s-au curmat. Si, aceasta auzind, batranul s-a bucurat, cu bucurie mare. Si, iarasi, a intrebat: Oare se afla oameni sfinti in lume, ca sa faca minuni si puteri, precum a zis Domnul, in Sfanta Evanghelie: De veti avea credinta, ca un graunte de mustar, si veti zice muntelui acestuia, muta-te de aici si te arunca in mare, asa va fi voua. Acestea zicand, Sfantul, deodata, s-a ridicat muntele si, pornindu-se din locul sau, ca la cinci mii de coti, s-a dus in mare. Si Sfantul Marcu vazand muntele ducandu-se, a facut cu mana semn zicand: Ce faci tu, munte ? Eu nu ti-am zis tie sa pornesti, ci vorbesc cu fratele, dar tu stai la locul tau. Acestea zicand, a stat muntele la locul sau. Iar eu vazand acesta minune, de frica am cazut, cu fata la pamant. Dar el, intinzandu-si mana sa, m-a ridicat si mi-a zis: Au n-ai vazut niste minuni ca acestea in zilele tale ? Iar eu am zis: Nu, parinte. Si a inceput el a se vaita cu amar si a zice: Amar pamantului, ca are pe el crestini, care numai cu numele se numesc, iar cu faptele sunt departe. Si iarasi, a zis: Bine este cuvantat Dumnezeu, Cela ce nu ne lasa sa pierim.

    Si asa, vorbind noi vorbe duhovnicesti, a trecut ziua aceea si am ajuns spre seara, incepand cantarea psalmilor si rugaciunile. Si, dupa rugaciune, mi-a zis mie Cuviosul: Frate Serapion, oare, nu este vremea ca, dupa rugaciune, cu dragoste si cu multumire, sa gustam noi la masa ? Atunci i-am raspuns lui: Cum voiesti, Sfinte parinte. Si, indata, ridicandu-si mainile spre cer, a inceput a citi psalmul acesta: "Domnul ma paste si nimic nu-mi va lipsi (Ps. 22,1)". Si sfarsind psalmul s-a intors spre pestera si a strigat, graind: Pune, frate, masa. Iar eu m-am minunat in mine, pentru ca toata ziua, pe nimeni si nimic n-am vazut in pestera, in afara de Sfantul singur, iar el vorbea catre cineva nevazut si ii poruncea sa puna masa. Si, intrand noi in pestera, am aflat masa si doua scaune si pe masa doua paini albe si moi si poame cu buna cuviinta si doi pesti fripti si verdeturi curate si masline si finice si sare si un vas cu apa, mai dulce decat mierea. Si, sezand noi, a zis SfantuI Marcu: Binecuvinteaza, fiule Serapion. Iar eu am zis: iarta-ma parinte. Si a zis Sfantul: Doamne, binecuvmteaza. Si am vazut indata o mana din cer, intinsa aproape de masa, si insemnand cu cruce cele puse inainte. Iar, dupa ce am mancat, a zis: Ia, frate, acestea de aici. Si eu mult ma minunam ca ingerul Domnului, ca o sluga slujea Cuviosului. Si asa fel de paine si hrana dulce si apa n-am gustat in toate zilele vietii mele. Atunci, mi-a grait mie Sfantul: Vazut-ai, frate, cate bunatati trimite Dumnezeu robilor sai ? Pentru ca in toate zilele, cate o paine si cate un peste mi se trimitea mie de la Dumnezeu, iar astazi, indoit ne-a trimis noua. Si cu o masa ca aceasta, in toate zilele ma hraneste Dumnezeu. Ca, precum ti-am spus, treizeci de ani petrecand la locul acesta, nici o radacina de buruiana nu aflam, ca sa ma hranesc. Iar foamea si setea neputand a le suferi, mancam tarina si beam apa din mare si umblam gol si descult, incat mi-au cazut degetele de la picioare si de cumplitele stihii ale noptii si ale milei, imi degera trupul, noaptea de ger, iar ziua, de arsita soarelui si zaceam la pamant, ca un mort, iar dracii ma impilau, ca pe un parasit de Dumnezeu.

    Si, dupa ce s-au ispravit acei treizeci de ani, cu porunca lui Dumnezeu, mi-a crescut mie parul acesta, care mi-a acoperit, ca la o fiara, tot trupul meu. Si de atunci si pana astazi, n-au mai putut dracii sa se apropie de mine si nici foamea si setea, gerul si arsita nu ma mai stapanesc pe mine. Si, iata, acum, a sosit sfarsitul vietii mele, pentru care te-a trimis Domnul, ca sfintele tale maini sa-mi ingroape smeritul meu trup. Si mi-a zis, iarasi: Frate Serapion, sa petreci noaptea aceasta fara somn, pentru despartirea mea. Si am stat indata la rugaciune, cantand psalmii lui David. Dupa aceea, mi-a grait Sfantul: Frate Serapion, dupa ducerea mea, sa-mi pui trupul in pestera aceasta si usa pesterii sa o astupi cu pietre, iar tu aici sa nu petreci, ci sa te duci la locul tau. Si eu am inceput a-l ruga, cu lacrimi, zicand: Roaga-te parinte, lui Dumnezeu, ca sa ma iei si pe mine impreuna cu tine. Iar Sfantul a zis: in ziua veseliei mele, nu plange, ci te veseleste; si ti se cade tie a te intoarce la locul tau. Iar Domnul, Cela ce te-a adus pe tine aici, sa-ti daruiasca tie mantuire, pentru osteneala cea placuta Lui. Si sa stii ca nu pe aceeasi carare pe care ai venit aici va fi intoareerea ta, si pe alta, neobisnuita vei ajunge la locul tau. Si mi-a grait, iarasi Cuviosul, zicand: Frate Serapion, mare este pentru mine ziua aceasta, mai mult decat toate zilele mele, pentru ca astazi se desparte suflelul meu de trup si merge, dupa darul lui Dumnezeu a se odihni in locasurile ceresti; astazi, o sa se odihneasca trupul meu de cele multe osteneli.

    Acestea zicand, s-a umplut pestera de o lumina mai stralucitoare decat soarele si s-a umplut muntele de buna mireasma. Si, apucandu-ma pe mine de mana, Cuviosul a inceput a grai asa: Ramai, pestera intru care am petrecut cu trupul meu, slujind lui Dumnezeu, si, iarasi, voi petrece intru tine pana la Invierea cea de obste. Iar Tu, Doamne, desparte suflelul meu de trup, imbraca-ma pe mine, Doamne, cu haina slavei in infricosata zi a venirii Tale. Ca eu ma duc din viata aceasta vremelnica, iar tuturor celor ce raman pe pamant, le doresc sa se mantuiasca.

    Apoi, dupa ce a grait acestea, Cuviosul Marcu, intorcandu-se catre mine, m-a sarutat, zicandu-mi: Mantuieste-te si tu, frate Serapion. Hristos, pentru care ai suferit aceasta osteneala, Acela sa-ti dea tie plata in ziua venirii Lui. Si iarasi a zis: Frate Serapion, te jur pe tine cu Domnul nostru Iisus Hristos, sa nu iei ceva din smeritul meu trup, nici macar un fir de par ci, asa cum l-a imbracat Domnul cu par, asa sa-l ingropi; si tu aici sa nu petreci. Acestea Sfantul zicandu-le si eu tanguindu-ma, s-a auzit un glas din cer, graind: Aduceti-Mi Mie pe vasul cel ales din pustie, aduceti-Mi pe lucratorul dreptatii, vino Marcu, vino de te odihneste in lumina bucuriei. Si a zis catre mine Sfantul: Sa plecam genunchii, frate. Si am ingenunchiat. Si, indata, am auzit un glas ingeresc, catre Cuviosul, graind: Intindeti mainile tale. Si acest glas auzindu-l eu, m-am sculat indata si, privind, am vazut sufletul Sfantului, dezlegandu-se din legaturile trupului si cu haina luminoasa, alba, acoperindu-se si la cer inaltandu-se. Inca, am vazut si calea vazduhului catre cer si acoperamantul cerului deschizandu-se. Am vazut si cetele dracilor, stand gata langa cale, si a fost oprit sufletul Sfantului, ca la un ceas in vazduh, pana ce a venit un glas, zicand catre ingeri: Luati si aduceti aici pe cel ce a rusinat pe draci. Si, ducandu-se sufletul Cuviosului spre cer, am vazut o mana intinsa din cer si primindu-l. Dupa aceea, s-a ascuns vederea de la ochii mei. Si era ca la al saselea ceas din noapte si am ingrijit si am asezat trupul Sfantului si am petrecut toata noaptea, rugandu-ma.

    Iar dupa ce s-a facut ziua, am facut obisnuita cantare asupra trupului si, sarutandu-l cu lacrimi, l-am pus in pestera si am astupat gura pesterii cu pietre si, dupa multe rugaciuni, m-am pogorat din munte, rugandu-ma lui Dumnezeu si chemand pe Sfantul, ca sa-mi fie mie de ajutor la intoarcere. Iar, dupa apusul soarelui, sezand eu sa ma odihnesc, iata acei doi sihastri, care mai inainte mi se aratasera mie, mi-au stat inainte, zicandu-mi: "Cu adevarat, frate Serapion, ai ingropat astazi trupul unui fericit parinte, care s-a invrednicit, mai presus de toata lumea. Deci, sculandu-te, calatoreste noaptea, cand vazduhul este racoros, ca ziua, pentru arsita cea mare, nu este cu putinta a umbla". Iar eu, sculandu-ma, le-am urmat lor, calatorind cu dansii pana dimineata. Iar, cand incepea sa rasara ziua, mi-au zis mie: Frate Serapion, mergi cu pace la ale tale. Si, despartindu-ma de dansii, mi-am ridicat ochii, cautand inaintea mea, si m-am vazut sosind la usile bisericii din manastirea parintelui Ioan, staretul. Si, mult minunandu-ma, am proslavit pe Dumnezeu si mi-am adus aminte de cuvintele Cuviosului Marcu, care imi spusese ca nu pe aceeasi cale imi va fi mie intoareerea de la dansul.

    Si, auzindu-mi glasul, ava Ioan a iesit degraba si a zis: Ava Serapion, s-a intors la noi, cu Dumnezeu, in pace. Si am intrat in biserica si am spus staretului si ucenicilor lui toate cele ce se facusera si, cu toti, am proslavit pe Dumnezeu. Si a zis catre mine staretul: Cu adevarat, frate, acela a fost desavarsit intru toate. Fie ca iubitorul de oameni si milostivul Dumnezeu, cela ce a primit pe Sfantul Marcu, Acela sa ne primeasca si pe noi smeritii robii Sai, pentru ale lui sfinte rugaciuni. Ca, impreuna cu ava Marcu, marele parinte, sa inaltam slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh". Amin!