Cuviosul Nichita era din Bitinia si a trait pe vremea luptei impotriva Sfintelor icoane. Nascut din parinti dreptcredinciosi, iar tatal sau parasind lumea, dupa moartea sotiei sale, copilul a fost crescut, din frageda varsta, in lumea bisericii si a manastirilor, indeletnicindu-se cu nevointele pustnicesti si cu cercetarea Sfintelor Scripturi, in evlavie si viata curata.

    Dornic de viata imbunatatita si povatuit de un om al lui Dumnezeu, Stefan sihastrul, tanarul Nichita a fost trimis la manastirea Midichiei, a neadormitilor, zidita pe muntele Olimp, de patriarhul Tarasie al Constantinopolului, unde era egumen batranul si inteleptul staret Nichifor, care l-a primit pe el cu multa dragoste in manastirea sa. Si mult a sporit cu pustnicestile nevointe, in smerenie si in ascultare. Si, inca neimplinind el sapte ani in manastire, a fost silit de egumen sa ia randuiala preotiei si l-a sfintit pe el preot insusi Sfintitul patriarh Tarasie. Deci, indata i s-a incredintat lui toata randuiala manastirii, ca ajutor al cuviosului Nichifor, slabit de batranete. Si mult sporea numarul fratilor ce veneau, intre care si prietenul sau Atanasie, precum sporea si viata placuta lui Dumnezeu, in manastire. Iar dupa moartea Cuviosului Nichifor (8OO), Nichita, rugat de fratii din obste, a luat carmuirea manastirii. Si asa, cu placere vietuind, a ajuns la anii batranetilor si a sosit la vremea marturisirii si a patimirii celei vitejesti, pe care a rabdat-o, pentru cinstea Sfintelor Icoane.

    Lupta, in noul ei val, dupa moartea imparatesei Irina, a fost deschisa de imparatul Leon Armeanul, in anul 813. Dreptcredinciosii erau prigoniti, clericii surghiuniti si insusi patriarhul a fost inlocuit cu un om al imparatului, trecut in cateva zile prin toate treptele ierarhiei, Teodosie cu numele. Impreuna cu alti egumeni, Cuviosul Nichita a fost inchis in temnita si, apoi, trimis in surghiun, marturisind si suferind neclintit timp de sase ani, pentru credinta pe care a marturisit-o la al saptelea Sinod, de la Niceea, din anul 787.

    Slabit de suferinte si de batranete, la sfarsitul prigoanei, in anul 82O, fericitul Nichita nu s-a mai intors la manastirea sa, ci a ramas la liniste, intr-un schit la marginea orasului, de unde, luand indoite cununi, ale marturisirii si ale nevointei pustnicesti, s-a mutat la Domnul la 3 aprilie 824.
 

    Povestit-a ava Daniil Faranitul, ca a zis parintele nostru, ava Arsenie, despre un schitiot ca era mare cu faptele, dar simplu cu credinta si gresea din nestiinta si zicea ca painea pe care o luam la Sfanta Impartasanie nu este cu adevarat trupul lui Hristos, ci o inchipuire. Si au auzit doi batrani ca el zice acest cuvant si, stiindu-l ca este mare la viata, au inteles ca, din nerautate si din nestiinta, zice acestea. Si au venit la el si i-au zis lui: "Ava, cuvant de necrezut am auzit despre cineva, cum ca zice, ca painea, cu care ne impartasim, nu este cu adevarat trupul lui Hristos, ci este o inchipuire a acelui trup." A zis batranul: "Eu sunt cel ce a zis aceasta". Iar ei il rugau, zicand: "Nu tine asa, ava, ci precum a invatat Biserica cea suborniceasca. Ca noi credem ca painea este trupul lui Hristos si in pahar este insusi sangele lui Hristos, cu adevarat, si nu ca o inchipuire. Ca precum la inceput, Dumnezeu tarina luand din pamant, a zidit pe om, dupa chipul Sau, si nimeni nu poate spune ca nu este chipul lui Dumnezeu, desi chipul acesta este cu anevoie de inteles, asa si painea, despre care a zis: Acesta este trupul Meu, credem ca este, cu adevarat, trupul lui Hristos".

    Si a zis batranul: "De nu ma voi incredinta din fapte, nu am semn desavarsit de intelegere". Iar ei au zis catre el: "Sa ne rugam lui Dumnezeu o saptamana pentru taina aceasta, si credem ca Dumnezeu ne va descoperi noua". Iar batranul, cu bucurie, a primit cuvantul. Si se ruga batranul lui Dumnezeu, zicand: "Doamne, Tu stii ca nu din rautate sunt necredincios, ci, ca sa nu ma insel pentru nestiinta, descoperindu-mi mie Taina, Doamne Iisuse Hristoase." Mergand inca si batranii la chiliile lor, se rugau lui Dumnezeu si ei, zicand: "Doamne Iisuse Hristoase, descopera batranului Taina aceasta, ca sa creada si sa nu-si piarda osteneala sa". Si Dumnezeu a ascultat amandoua partile.

Si, implinindu-se saptamana, au venit ei Duminica la biserica si au stat impreuna, numai ei trei, pe o rogojina, iar la mijloc era batranul. Si li s-au deschis lor ochii cei intelegatori. Si cand s-a pus painea pe Sfanta masa s-a aratat numai lor trei, ca un prunc, iar cand intindea preotul mana sa franga painea, iata ingerul Domnului s-a pogorat din cer, avand cutit, si a jertfit pe prunc si a turnat sangele lui in pahar. Iar cand a frant preotul painea in bucatele mici, si ingerul taia din prunc bucatele mici. Iar cand batranul s-a apropiat sa ia din cele sfinte, s-a dat numai carne cu sange. Si, vazand aceasta, s-a infricosat si a strigat zicand: "Cred, Doamne, ca painea este trupul Tau si, in pahar, este sangele Tau". Si indata s-a facut carnea, cea din mana lui, paine, dupa taina, si s-a impartasit, multumind lui Dumnezeu. Si i-au zis lui batranii: "Dumnezeu stie omeneasca noastra fire, ca nu poate sa manance carne cruda si, pentru aceasta, a prefacut trupul Sau in paine si sangele Sau in vin, la cei ce le primesc cu credinta". Si au multumit ei lui Dumnezeu pentru batranul, ca nu a lasat sa se piarda ostenelile lui. Si s-au dus toti trei, cu bucurie, la chiliile lor.

    Inca si alt frate, cu aceleasi ganduri luptandu-se, ca si cel mai sus-zis batran, indoindu-se si necrezand despre Sfintele Taine, a fost luat de ceilaiti frati la slujba si povestea ca a vazut unele ca acestea, fiindca fratii, care il luasera pe el, se rugau cu deadinsul lui Dumnezeu, ca sa i se arate lui, de la Domnul, adevarul lucrurilor si sa lepede gandurile necredintei. Deci, dupa ce s-a sfarsit slujba, le-a povestit lor fratele, zicand: "Dupa ce s-a citit Apostolul, indata ce s-a suit diaconul sa citeasca Sfanta Evanghelie, am vazut acoperamantul bisericii deschis si cerul deasupra, iar pe diacon inconjurat de foc din toate partile. Apoi, dupa ce s-au adus darurile si s-au pus inainte, am vazut cerurile deschizandu-se si, peste dumnezeiestile daruri, foc pogorandu-se, si, dupa foc, multime de ingeri, si, in mijlocul lor, un prunc si alte doua fete, a caror frumusete nu este cu putinta a o spune, ca era stralucirea lor ca fulgerul. Si ingerii aceia stateau imprejurul mesei, iar pruncul sedea pe masa. Si, dupa ce s-au apropiat preotii sa franga painile punerii inainte, am vazut pe cele doua minunate fete, ca s-au apropiat si au tinut mainile si picioarele pruncului si, cu cutitul pe care-l tineau, l-au injunghiat pe prunc si sangele lui l-au turnat in pahar. Apoi, au taiat bucatele trupul lui si l-au pus pe paini. Si indata s-au facut painile trup. Iar cand s-au apropiat fratii sa se impartaseasca, mi s-a dat mie trup curat si, neputand sa ma impartasesc cu el, plangeam. Si am auzit un glas, graindu-mi in urechile mele: Omule, pentru ce nu te impartasesti ? Nu este aceasta ceea ce ai cerut ? Si eu am zis: Milostiv fii mie, Doamne, nu pot sa mananc trup. Si iarasi glasul a zis: Cunoaste, dar, ca, de putea omul sa se impartaseasca cu trup, trup s-ar fi aflat, precum si tu vezi. Dar nu poate sa manance trup si, pentru aceasta, Domnul Dumnezeul nostru a randuit ca punerea inainte sa fie paine. Deci, de ai crezut, impartaseste-te si tu. Iar eu am zis: Cred, Doamne. Si aceasta zicand eu, s-a facut indata trupul, pe care-l aveam in mana mea, paine, si, multumind lui Dumnezeu, m-am impartasit.

    Iar, dupa ce s-a sfarsit sfanta slujba cea de taina, am vazut, de asemenea, acoperamantul bisericii deschis si pe dumnezeiestile si cerestile puteri iarasi la ceruri inaltandu-se. Acestea auzindu-le, de la fratele cel ce le povestea si umilindu-se pentru atata dar al lui Hristos, fratii, s-au dus, multumindu-I si slavindu-L pe El. A Caruia este slava, acum si pururea si in vecii vecilor ! Amin.