Dumnezeu când a făcut pe om a sădit întrânsul o dumnezeiască scânteie de luminare, ca un cuget mai călduros si ca un cuvânt povăţuitor minţii omeneşti, ca sa deosebească binele de rău. Aceasta este legea cea fireasca, ce se numeşte conştiinţă. Aşa Isaac săpa puţurile pe care le astupau filistenii; acestei legi supunându-se patriarhii si toţi sfinţii, înainte de a se fi dat legea cea scrisă au plăcut lui Dumnezeu. Iar când s-a întunecat aceasta pentru păcatele neascultării, atunci ne-a trebuit legea cea scrisa, ne-au trebuit sfinţii prooroci, ne-a trebuit însăşi venirea Mântuitorului nostru Hristos, ca să o lumineze şi să o învieze, ca să aprindă iarăşi scânteia întunecată din nepăzirea poruncilor.

   Acum în mâna noastră stă, fie să oprim această conştiinţă, fie sa o lăsăm să strălucească şi să ne lumineze de o vom asculta; pentru că de ne zice: fă aceasta şi nu o ascultăm şi de ne mai îndeamnă să nu o băgăm în seamă, ci o trecem cu vederea, o înecăm si nu mai poate să ne povăţuiască din greutatea ce este asupra-ne. Că fiind lipsiţi de luminarea ei, începem a vedea lucrurile toate întunecate, iar ea ajunge ca o apă tulbure in care nu-ţi mai poţi vedea faţa, iar noi nemaisimţind ce ne învaţă ea, ajungem să credem ca nici nu o mai avem, ceea ce nu este cu putinţă, căci nu există cineva să nu o aibă, fiind lucru dumnezeiesc, precum am zis. Conştiinţa niciodată nu piere, ci pururi ne aduce aminte de ceea ce se cuvine sa facem, chiar dacă noi, nu o simţim, pentru că nu o băgam în seamă şi o călcăm, precum am zis.

   Pentru aceasta proorocul plânge pe Efraim, zicând: a asuprit Efraim pe potrivnicul său şi a călcat judecata! Împotrivitor numind conştiinţa. De aceea zice si la Evanghelie: caută de te împacă cu potrivnicul tău degrabă, cât eşti cu el pe cale, ca să nu te dea judecăţii, că judecătorul dându-te pe mâinile slugilor, te va pune la închisoare, de unde, adevărul îţi zic, nu vei ieşi, până nu vei plăti şi cel din urmă bănuţ. Oare de ce numeşte conştiinţa împotrivitor? Pentru că se împotriveşte voii noastre celei rele, ne mustră pentru ceea ce ni se cade să facem şi nu facem, de aceea se numeşte împotrivitor şi porunceşte de asemenea zicând: caută de te împacă cu potrivnicul tău cât eşti pe drum. Drumul, precum zice marele Vasile, este lumea aceasta.

   Să ne sârguim dar, o fraţilor, să ne împăcam cu conştiinţa, până suntem în această lume! Să nu o lăsăm să ne mustre cu ceva, ci să o ascultăm şi la cel mai mic lucru, pentru ca să ştiţi, de la cele mai mici lucruri, cu nebăgare de seama şi cu călcarea, ajungi şi la cele mari. Când va începe cineva a zice: Ce este de voi grăi acest cuvânt? Ce este de voi gusta această mâncare? Ce este de voi vedea acest lucru? Din ce este aceasta si din ce este aceea, ia obiceiul rău, ajungând să defaime si cele mai mari, si cele mai grele şi calcă ştiinţa lui. Astfel, puţin cate puţin, sporind cu răutatea, se primejduieşte şi vine întru nesimţirea cea desăvârşită. Drept aceea, să luam aminte fraţilor, să nu defăimăm nici faptele cele mici, ca să nu se facă întru noi rea deprindere. Să luam aminte să păzim faptele cele mici până sunt uşurele, ca să nu se îngreueze; că si faptele bune ca şi păcatele, încep de mici ca să se facă mari. De aceea ne porunceşte Domnul să nu ne împotrivim conştiinţei noastre, ci să ne împăcam cu ea, zicându-ne ca si cum ne-ar deştepta: vezi ce faci ticăloase, caută de te împacă cu pârâşul tău cât eşti pe cale cu dânsul, arătându-ne si primejdia întru care ne poate aduce, zicând: ca să nu te dea judecăţii, iar judecătorul te va da slugilor şi te vor pune în temniţă, de unde adevărul îţi zic, nu vei scăpa până ce nu vei plăti toată datoria. Conştiinţa, precum am zis, şi acum ne mustră, ori la bine ori la rău şi ne arată ce trebuie să facem şi ce să nu facem. Dar tot ea ne va fi pârâş în veacul cel viitor. De aceea zice: ca să nu te dea judecătorului si celelalte.

   Paza conştiinţei este de trei feluri: faţă de Dumnezeu, faţă de vecinul său şi faţă de cele materialnice.

   Faţă de Dumnezeu, nedefăimând poruncile Lui şi a te păzi să nu faci nimic din cele ce nu te vede nimeni sau nu te opreşte cineva a face şi nici a face pe ascuns ceva împotriva, numai din conştiinţa ta faţă de Dumnezeu.

   Faţă de vecin o păzim când nici facem, nici grăim, nici cu chipul însemnăm, nici cu vederea pricinuim ceva din cele ce ştim că scârbesc sau smintesc pe vecin, că şi chipul şi vederea de multe ori sminteşte pe vecin. Chiar şi de cele ce ştii că pot să dea bănuială că le faci înadins ca să pricinuiască sminteală şi scârbă vecinului, să te păzeşti a le face. Aceasta este a păzi conştiinţa către vecin.

   Iar paza conştiinţei faţă de cele materiale o avem când chiar lucrurile noastre nu le întrebuinţăm rău, adică nu lăsam să se risipească ceva in zadar, nici să se cheltuiască în deşert şi nici să se strice din nebăgare de seama, ci purtăm grijă de ele cu luare aminte ca sa le păstrăm şi să le ferim; precum a zice de pildă: poate cineva să poarte cămaşă nespălată două săptămâni, sau trei, sau şi o lună, iar el o spală adesea şi mai înainte de vreme; sau întinde haina sa la soare si nu mai poartă grijă să o ia, ci o arde soarele, şi în loc să-i ţină alte cinci luni sau şi mai mult, se strică curând. De asemenea şi la aşternut. Cineva poate să-şi împlinească trebuinţa şi cu un acoperământ de rând, totuşi nu se mulţumeşte, ci caută să aibă aşternut mai bun; sau are vreun covoraş de lână şi caută să-l schimbe ca să ia unul mai nou sau mai frumos; îşi poate împlini nevoia şi cu un acoperământ cum s-ar întâmpla, dar nu se mulţumeşte cu acela, ci cere mai bun şi se gâlceveşte daca nu i se dă, începând a răbufni către fratele său şi a zice: pentru ce cutare are aceasta si eu n-am? (unul ca acesta este departe de vieţuirea călugărească). Tot aşa şi la bucate. Poate cineva trăi şi cu puţină varză, cu legume sau puţine măsline; totuşi nu vrea, ci cere alte bucate mai dulci sau mai scumpe.

   Acestea toate şi altele asemenea sunt împotriva păzirii conştiinţei faţă de cele materialnice. De aceea părinţii noştri zic că nu se cade călugărului a-şi lăsa conştiinţa să-i fie mustrată de vreun lucru. Deci, fraţilor mei, să luam aminte pururi si să ne păzim de toate răutăţile acestea, ca să nu cădem în primejdia ce ne-a spus-o Domnul nostru mai înainte, precum v-am arătat.

   Al cărui dar şi mila sa ne învrednicească a asculta şi păzi toate acestea, ca sa nu fie cuvintelor Părinţilor noştri spre osânda noastră. Căruia se cuvine slava şi puterea în veci,

Amin!