Acest mare sfant nu l-am aflat de unde a fost sau din ce neam si parinti s-a nascut, pentru ca nici el singur, cat a trait pe pamant, nu ne-a spus aceasta si nici altul nu a auzit, ca sa ne-o arate. Atata stim numai cum ca a trait pe vremea imparatilor Leon si Alexandru, care au fost fiii marelui imparat Vasile Macedon si care in al zecelea an al imparatiei lor au trimis niste soli in Asia, pentru treburi imparatesti.

    Solii acestia, trecand prin locuri greu de umblat, prin munti cu greu au suit, s-a intamplat ca l-au gasit pe acest preacuvios parinte al nostru Vasile. Si vazandu-l pe acesta ca a fugit, au socotit ca este un spion si l-au prins, si l-au adus legat aici, la cetatea Tarigradului. Si aducandu-l la imparatul Leon, i-au spus acestuia cum ca ei au executat porunca imparateasca, si, prinzand si un spion (dupa cum credeau ei), l-au adus la imparat.

    Imparatul a poruncit lui Patrichie Samon, dregator in palatul sau, care se tragea din agareni (turci), sa-l cerceteze pe Sfantul, ca sa vada cine este si cum de s-a aflat acolo, adica la locul unde l-au prins ostasii.

    Cand sfantul a fost dus inaintea lui Samon, care sedea in jiltul sau, cu mare pompa, acesta astepta ca el sa i se inchine dupa cuviinta, dupa cum faceau toti cei osanditi si ceilalti supusi, cum era randuiala la domni, dregatori si imparati. Sfantul insa nu s-a plecat si nu i s-a inchinat, ci a stat cuviincios in picioare.

    Vazand aceasta Samon, cum ca sfantul nu numai ca nu i s-a inchinat, dar nu i-a acordat nici o atentie, nici macar prin inclinarea capului, fierband de manie, a zis Cuviosului Vasile, cu multa rautate: "Spune, ticalos batran, cine esti si de unde ai venit, si care este numele tau, starea ta si neamul tau?"

    Dar sfantul nu i-a dat nici un raspuns.

    Atunci Samon, uitandu-se la el cu o privire salbatica, i-a zis: "Spune degrab cine esti, pentru ca cei ce te-au adus aici zic despre tine ca esti un vanzator si un spion, si pedeapsa ta va fi groaznica".

    Sfantul i-a raspuns insa cu blandete: "Spune-mi si tu cine esti". Si Samon raspunse: "Noi te intrebam pe tine acum cine esti si de unde vii,  si nu se cade ca tu sa-mi pui mie asemenea intrebare, pentru ca oricine as fi eu aceasta nu-ti foloseste. Dar asculta: eu sunt Samon Patrichie, care stau pe langa imparatul care domneste acum. Povesteste-ne dar noua cine esti tu".

    Raspunse Cuviosul: "Strain sunt eu si om care locuiesc unde ajung".

    Atunci Samon zise: "Fiindca nu marturisesti numele tau si ce neam esti, dupa cuvintele tale, curat iscoada esti si ai venit sa afli locul nostru ca sa-l vinzi".

    Dar Samon s-a tulburat foarte si a poruncit ca sa-l bata pe Cuvios cu vine de bou si fara milostivire. Si atata l-au batut, incat Cuviosul a ramas mai mult mort, si l-au dus de l-au pus asa in temnita. O, dar mari sunt minunile Tale, Hristoase Dumnezeule! Caci a doua zi, cand s-au dus ostasii sa vada daca a murit sau inca mai traieste, l-au gasit stand in picioare si asteptand in afara temnitei, desi usa ei fusese bine incuiata si zavorata.

    Si mirandu-se ostasii, l-au luat si l-au dus la Samon, caruia i-au povestit cum ca din mort, cum l-au dus ei in temnita incuiata, a ajuns viu si in afara temnitei.

    Si luandu-l iar la cercetare, Cuviosul pastra tacerea sa dintai si nu voia sa vorbeasca, astfel ca Samon, maniat peste masura, a poruncit sa-l bata timp de sapte zile, peste tot corpul, dandu-i-se cate o mie de toiege. Si trecand acele zile in mari chinuri si neclintindu-se Sfantul si rabdand toate cu mare barbatie, a poruncit iarasi Samon sa fie adus inaintea sa si, privind la el, cu multa rautate ii zise: "O, necuratule intre oameni, pana cand vei ascunde in inima ta viclesugul tau?"

    Atunci Sfantul si omul lui Dumnezeu cel plin de daruri dumnezeiesti, a raspuns cu bunatatea sa obisnuita si, ca un clarvazator ce era, a povestit si a aratat catre toti cei ce erau de fata toate faptele cele rele si ascunse ale lui Samon, zicandu-i ca toti cei ce lucreaza fapte rele si ascunse necurati sunt ca si el si cu dreptate aceia trebuie sa se numeasca vicleni, pangariti si rusinati.

    Iar Samon, rusinandu-se foarte fiindca fusese descoperit in faptele sale cele ascunse, s-a aprins cu si mai multa manie si tulburare asupra Sfantului si a poruncit sa-l lege strans cu coatele la spate si sa-l spanzure pe lemn, timp de trei zile, iar dupa aceea sa-l arunce spre mancare fiarelor.

    Si facand slujitorii toate acestea, dupa porunca lui Samon, Cuviosul nu a murit, ci a fost pazit viu si nevatamat, cu darul lui Hristos cel Atotputernic. Dar ticalosul Samon zicea ca nu este minune de la Dumnezeu, ci vrajitorie si inselaciune draceasca si nalucire. Si a poruncit Samon, fiul agarenilor, ca Sfantul sa fie aruncat departe in mare, ca sa se afunde si sa nu se mai arate la vedere sfantul lui trup, ca sa nu-l afle crestinii si sa-l cinsteasca si sa-l ingroape dupa cuviinta.

    Si facandu-se dupa porunca lui, Cuviosul a fost aruncat in apele marii, la locul unde i se zice "al barbarilor". Dar Domnul, Care nu Se departeaza de robii Sai, a stat langa Sfantul si i-a ajutat si l-a slobozit din legaturi, si l-a scos la mal intreg si sanatos. Din inecarea marii l-au adus la mal doi delfini, langa uscatul Evdomului.

    De acolo a ajuns Sfantul pana la poarta aurita si a sezut sa se odihneasca putin. Acolo a vazut un calator, anume Ioan, zacand si tremurand tare de friguri, si i s-a facut mila Sfantului de el, si facand semnul sfintei cruci peste dansul cu sfanta lui dreapta, l-a facut sanatos, prin rugaciunea lui catre Domnul.

    Si cel vindecat l-a rugat ca sa mearga in casa lui si Cuviosul l-a urmat. Si ducandu-se in casa lui Ioan si mancand bucate, L-au slavit toti ai casei pe Dumnezeu. Si a inceput Sfantul sa vorbeasca, povestind toate cate a patimit de la Samon si cum Dumnezeu, prin milostivirea si puterea Lui cea mare, a facut minuni cu el si l-a izbavit. Si fiind rugat cu multe insistente de la Ioan si de familia lui, Cuviosul a ramas sa locuiasca in casa lor.

    Si in putine zile, alergand vestea despre Sfantul, au inceput bunii crestini sa vina la dansul, ca sa ia povete folositoare pentru sufletele lor; si aduceau la el si multi bolnavi, peste care Sfantul punea mana, si cu semnul sfintei cruci si cu rugaciunile lui catre Dumnezeu indata se vindecau, pentru ca darul lui Dumnezeu locuia intr-insul, si fugea de la cei pe care el ii atingea toata boala ce o aveau.

    Dar nu numai de suferintele trupesti i-a vindecat, ci si din cele sufletesti i-a eliberat, facand peste dansii, cu sfanta lui dreapta, semnul sfintei cruci.

    Si cu cat alergau la el oamenii ca sa se foloseasca, cu atat se inmultea puterea Duhului Sfant intru dansul, incat ii cunostea nu numai pe aceia care erau stapaniti de vreo patima sufleteasca, ci si pe aceia care straluceau cu lucrurile lor cele bune. Ca apropiindu-se sau vorbind cu el cineva, Cuviosul vedea, din darul lui Dumnezeu, care ii lumina mintea lui curata, asezarea sufletului aceluia, si mai inainte ii spunea cele de departe, care aveau sa fie, ca si cum le-ar fi vazut inaintea ochilor lui, si fiecaruia ii spunea si ii arata, povatuindu-l.

    Dar petrecand el catava vreme la Tarigrad, s-au facut aratate cuvintele si minunile lui cele mari si il chemau si il rugau sa se odihneasca in casele lor multi crestini, il chemau multi dintre cei mari si slaviti ai cetatii, pentru ca sa-l aiba aproape, ca sa dobandeasca rugaciunea, binecuvantarea si invatatura lui.

    Dar Sfantul n-a ascultat pe nici unul, ci a ramas in casa mai sus numitului Ioan si a sotiei sale, Elena, cei care l-au primit dintai cu toata credinta si dragostea si care i-au slujit atata vreme ca niste ingeri.

    Dar fiindca s-a intamplat ca acestia sa moara, ca niste oameni ce erau, un fiu duhovnicesc al Cuviosului, care se numea Constantin, are cinstea sa-l primeasca in casa sa. Acesta era mare dregator al imparatului (fiind primicir al neamurilor, consul adica), cu sarcina de a-i primi pe cei din alte neamuri, care, venind din tarile lor, voiau sa vorbeasca cu imparatul pentru pricini trebuincioase tarilor lor. Acest Constantin, avand catre Cuviosul mare credinta si dragoste, cu multe rugaminti si lacrimi l-a convins pe Sfantul sa locuiasca in casa lui, unde i-a despartit un loc retras pentru o locuinta linistita si fara tulburare, dandu-i toate cele trebuincioase, precum si o slujnica, pe o batrana cinstita si cuviincioasa, Teodora cu numele, care nu numai ca-l slujea curat si cu cuviinta, dar ii primea inca, cu buna randuiala, si pe toti cei care veneau la Sfantul, intocmai ca un bun popor, astfel ca se aducea, prin mijlocirea ei, mult folos in toate cele cuviincioase si placute lui Dumnezeu.

    Aceasta credinta m-a facut sa vorbesc si eu de Sfantul, pe care l-am cunoscut in urmatoarea imprejurare: murind parintele meu duhovnicesc, cautam cu inima fierbinte ca sa aflu un alt povatuitor dupa dorinta mea si voia lui Dumnezeu a fost de m-am dus si eu acasa la Sfantul, la care toti crestinii locului aveau mare cinste si evlavie, pentru minunile lui cele preaslavite, pe care le facea in toate zilele, si pentru prorocirile lui. Il socoteau ca pe unul dintre apostolii cei dintai si il laudau, si multi care erau cu dragoste fierbinte pentru dansul ziceau cum ca este "Sfantul Ioan Blagoslovitul si ucenicul cel iubit al Domnului nostru Iisus Hristos", si intareau cuvantul cum ca "este acela cu adevarat si ca a venit la Tarigrad". Dar fiindca era mare intelept si mult invatat si adanc intru cuvinte si intru stiinte, vorbind cu oamenii uneori cu cuvinte greu de inteles, de multe ori unii, pentru ca nu-l intelegeau, spuneau despre el ca este un nebun filosof greu de inteles, spunand astfel despre acela care cu adevarat este plin de intelepciune si de intelegere dumnezeiasca si omeneasca. Dar Cuviosul folosea cuvinte grele si neintelese numai de catre aceia care il suparau cu multa lor lauda si cinste ce ii aduceau, care Cuviosului nu ii erau pe plac.

    Si stralucind acest de Dumnezeu luminat dascal si parinte al nostru, in casa aceluia numit boier Constantin, cu sfintele lui lucruri si mari minuni pe care le facea cu dumnezeiescul dar, eu ma duceam adesea la el si, cazand la sfintele lui picioare, le sarutam cu multa evlavie si ma hraneam din invataturile si rugaciunile lui. Si m-am obisnuit si m-am imprietenit cu dansul, incat eram mai iubit decat toti fiii lui duhovnicesti.

    Si ma primea cu fata stralucitoare si luminata la vedere, pe care le-o arata celor iubiti, zambind si binecuvantandu-i, iar cinstita batrana Teodora, care il slujea, foarte ma iubea pentru ascultarea mea si ma primea cu multa bucurie duhovniceasca, vazandu-l pe Sfant cata placere si cata dragoste avea catre mine.

    In aceasta vreme s-a intamplat de si-a sfarsit viata aceasta vrednica de pomenit batrana de multi ani, Teodora, care a facut multa slujba Sfantului parintelui nostru. Si toti s-au intristat de ducerea ei, caci era mijlocitoare pentru cei veniti ca sa vorbeasca cu Sfantul: si blanda, si buna era, si vorbea bine cu toti, si cu dragoste ii indemna la lucrul cel bun totdeauna, fiindca era milostiva, fara rautate si cu buna socoteala si slujea cu multa smerenie. Deci, dupa ce a murit, ma framanta gandul pentru ea, nestiind la ce loc s-o fi dus, la bine si la rau, daca s-a mantuit sau se munceste, si ce folos ar fi aflat din buna slujire a Sfantului parintelui nostru Vasile.

    Si ducandu-se la Sfantul, m-am rugat fierbinte sa-mi spuna ceva pentru dansa cum a murit. Cuviosul a tacut si nu mi-a raspuns, dar vazand eu nu mai contenesc a-l supara cu aceasta rugaminte a mea, mi-a zis intr-o zi zambind: "Voiesti cu adevarat s-o vezi pe Teodora?"

    Dar eu, mirat, l-am intrebat, zicand: "Si unde o voi vedea, parinte sfinte, de vreme ce aceea s-a despartit odata de cele vremelnice si s-a dus la cele vesnice?" Sfantul mi-a zis zambind bland: "Diseara o vei vedea, dupa cum ai dorit de multe ori, ca sa inceteze gandul tau care te supara mult din aceasta pricina".

    Si eu m-am mirat si gandeam in sinea mea cum sau unde oare as putea sa o vad, pentru ca foarte mult ma chinuia gandul acesta, ca sa aflu si eu la ce loc este randuita, dar socoteam cu neputinta aceasta. Deci, plecand de la Sfantul si ducandu-ma la chilia mea, m-am culcat pe patul meu ca sa dorm intr-acea noapte si, dupa obisnuinta, am adormit. Si iata ca vad un tanar care vine si imi zice: "Scoala-te si vino degrab, caci Cuviosul Vasile, dascalul tau, are sa te duca la Teodora, fiindca voiesti sa o vezi!"

    Si eu auzind aceasta, indata m-am sculat si mi s-a parut ca m-am dus la locuinta Sfantului si nu l-am gasit acasa si, intreband, mi-au spus ca s-a dus sa o vada pe Teodora, cea care mai inainte i-a fost slujnica. Si, fiind eu scarbit ca nu am ajuns degrab ca sa ma duc impreuna cu el, unul dintre cei ai casei mi-a aratat calea pe unde a plecat Sfantul ca sa ma duc dupa el. Si alergand ca sa-l ajung, mi s-a parut cum ca ma duceam pe calea care duce la Biserica Sfintei Nascatoare de Dumnezeu din Vlaherna. Si m-am aflat fara de veste intr-un loc stramtorat, foarte greu de suit, si trecandu-l cu multa frica si osteneala, am ajuns la o poarta mare, bine incuiata. Si uitandu-ma pe o fereastra inauntru, ca sa vad pe cineva care sa-mi deschida, iata ca observ pe doua jupanese cinstite care sedeau pe treptele scarii si vorbeau. Eu am strigat ca sa vina una din ele si am intrebat: "A cui este casa aceasta?"

    Si una din ele mi-a raspuns ca este casa parintelui nostru Vasile si ca putina vreme este de cand a venit si el acolo ca sa-i mai vada pe fiii lui duhovnicesti.

    Iar eu auzind acestea, m-am bucurat si am zis: "Deschide-mi, doamna mea, ca sa intru, fiindca si eu, nevrednicul, sunt fiu al lui si am venit cu dansul si alteori aici impreuna", socotind in gandul meu ca este casa lui din viata de pe pamant.

    Dar aceea imi zise: "Tu nu ai venit aici pana acum, nici nu te cunosc, asa ca nu iti voi deschide. Du-te la treaba ta, pentru ca fara de intrebarea si porunca doamnei Teodora nu intra nimeni aici".

    Eu, auzind de doamna Teodora, am prins indrazneala si, batand tare in poarta, am strigat si a auzit doamna Teodora, si a venit la poarta ca sa vada cine bate si striga asa de tare. Si vazandu-ma, m-a cunoscut si a zis jupaneselor: "Deschideti degrab, ca domnul Grigorie este fiul iubit al parintelui nostru".

    Si acelea deschizandu-mi, am intrat indata inauntru si m-a imbratisat maica Teodora si cu multa bucurie si veselie mi-a zis: "Domnul meu Grigorie, cine te-a adus aici? Oare ai murit si te-ai eliberat din inselatoarea lume de pe pamant si ai ajuns in acest loc binecuvantat si de vesnica viata?" Si eu ma minunam de acestea si intelegeam tot ce mi se spunea, pentru ca le vedeam si le traiam intru uimirea mea si in somnul meu cu mintea, si intelegeam adevarat cele ce se faceau cu mine si i-am raspuns: "Doamna si maica mea, eu inca nu am murit si sunt inca in viata cea vremelnica, dar cu rugaciunea si cu ajutorul bunului nostru parinte, am ajuns aici pentru numele tau, ca sa vad cinstita ta fata si sa ma instiintez in ce loc si parte ai ajuns. Spune-mi dar, doamna mea, adevarat, cum te afli. Cum ai suferit sila mortii? Cum ai trecut de demonii cei rai ai vazduhului? Cum ai scapat de rautatea lor cea nemasurata? Pentru ca bine stiu ca si eu voi patimi aceleasi, cand se va sfarsi viata mea de pe pamant".

    Iar doamna Teodora mi-a zis: "O, fiul meu iubit Grigorie! Cum pot sa-ti dau raspuns la aceasta intrebare de care se intuneca sufletul meu, numai sa le gandesc, si de frica se face ca un mort fara de glas? Cu toate acestea, fiindca acela care odata a murit si in locul acesta a ajuns, al celor mantuiti, firesc este de a nu se teme, ca unul care a trecut si a scapat. Pentru aceasta si eu iti voi spune totul pe cat pot, o, Grigorie, fiul meu, tot ce mi s-a intamplat pentru faptele mele cele rele, cele infricosate, dar care, cu ajutorul si rugaciunile Cuviosului nostru parinte, cel de Dumnezeu luminat, s-au facut cele grele, usoare si cele anevoioase, lesnicioase. Dar cum iti voi povesti, fiul meu, ceasul in care sufletul trebuia sa se desparta de trupul meu si cu primejdie si cata sila este si cata nevointa, pe care o sufera sufletul din durerea si chinuirea cea amara, ca sa se desparta de trupul lui?

    Acest fel de infricosata durere il cuprinde pe acela care trebuie sa-si dea sufletul, precum un om viu si-ar descarca cu totul trupul lui gol si l-ar asterne jos pe pamant pe o multime de carbuni aprinsi, pe jaratic si focul cel usturator, care il arde si il prajeste, si lesina de dureri si se imputineaza, incetul cu incetul pe acei carbuni, si isi pierde fiinta si alcatuirea lui, incat sa fuga sufletul lui dintr-insul. Asa de amara este moartea, fiul meu, si mai mult a acelora care sunt pacatosi ca mine, si stie Domnul ca iti spun adevarul. Dar pentru drepti, nu stiu in ce fel este, pentru ca eu, ticaloasa, m-am facut pravalia pacatosilor.

    Deci, cand imi dadeam sufletul meu, vedeam clar niste harapi ce stateau in jurul meu si faceau galceava, zbierand ca niste fiare salbatice, si se inversunau, cautand rautati si nedreptati de multe feluri, si urlau ca lupii cei fiorosi si cainii cei salbatici, si ca o mare cu valuri in furtuna cu talazuri si cu cumplite tunete, de ma infricosau, si latrau ca turbati, si bocaneau ca taurii infuriati, si strambau fetele lor negre intunecate si scarboase si cu totul urate, de mai multe feluri, a caror vedere numai era cumplita si grea, incat mai bine sa sada cineva de viu in insasi vapaia focului si muncilor iadului decat sa-i vada si sa-i auda pe ei.

    Si pregateau niste hartii, ca si cum l-ar fi asteptat pe un oarecare judecator sa vina colo, hartii in care erau scrise toate faptele mele cele rele.

    Deci, muncita fiind eu de relele acestea, nu-mi ajungea amaraciunea si durerea cea nesuferita a mortii, aveam insa si atata greata, incat imi venea sa ma prapadesc, sa nu mai fiu eu, sa nu mai vad, sa nu mai aud, sa nu mai sufar. Dar ce era sa fac? Intorceam intr-o parte si intr-alta ochii sufletului meu, ca sa nu mai vada fetele lor cele otravitoare de moarte (pentru ca nu puteam sa mai vad si sa aud pangaritele lor glasuri), dar in zadar, nu puteam sa scap de dansii, ca vedeam in toate partile nenumarati. Si nu era cine sa-mi ajute la o primejdie ca aceasta si, slabind pana la sfarsit, fiind fara de nadejde, iata ca am vazut venind catre mine doi ingeri straluciti, veseli, cu parul ca zapada, cu privirea foarte dulce, imbracati in haine care straluceau, si au stat de-a dreapta patului meu, acolo unde zaceam eu, si vorbeau incet intre dansii.

    Iar eu vazandu-i m-am bucurat, dar harapii aceia s-au inspaimantat si s-au departat putin. Si unul din acei ingeri stralucitori, cu glas aspru infricosat a grait catre dansii, zicandu-le: "Nedreptilor, blestematilor si lepadatilor! Pentru care pricina, prearailor, apucati inainte de moartea oamenilor, de ii infricosati si ii tulburati, barfind si strigand tare salbaticindu-va? O, railor, salbaticilor si schimonositilor, nu mult va bucurati, pentru ca aici nu veti nadajdui sa luati ceva, aici nu aveti parte, nici dobanda, pentru ca aceasta, dupa cum ati venit asa va veti duce, deserti si nelucratori!" Acestea si altele asemenea le-a zis acel preastralucit si preafrumos tanar cu glasul indraznet si plin de veselie.

    Si ca aceia care vorbesc nebuneste, avand mintea pierduta, strigau demonii toate pacatele mele, zicand: 'Nimic intru dansa nu avem? Dar aceste pacate ale cui sunt? Sau nu ea le-a facut?" Acestea si altele barfind si mult galcevind, stateam eu tremurand si asteptand moartea. Dar a venit si aceea fara veste, si era fata ei cand ca a unui leu speriat, cand ca a unui barbar, tinand multe feluri de fiare ascutite, sabii, topoare cu doua ascutisuri, tesle si alte multe si infricosate unelte, cu care da la toti oamenii felurite morti dupa pacatele lor. Si pe acelea vazandu-le smeritul meu suflet a fost cuprins de toata frica si groaza nesuferita.

    Atunci i-au zis tinerii aceia: "Ce stai? Dezleaga legaturile trupului! Dar sa nu-i dai atata durere, pentru ca nu are multe si grele pacate". Si apropiindu-se de mine cu un ciocanas, mi-a deznodat si vinele, si cele 20 de unghii ale mele si au ramas moarte toate madularele mele indata si n-am mai avut nici maini, nici picioare, nici nu puteam sa misc vreunul, din acele mari dureri, o fiul meu!

    Si dupa aceasta, a taiat cu o tesla gatul meu si nu mai puteam sa mai ridic capul, si mi se parea ca nu este al meu. Apoi, umpland un pahar cu nu stiu ce, mi-a dat sa beau fara de suflare si, stie Domnul, era atat de amar, incat a sarit sufletul meu cu mare sila, greu si infricosat, si a fugit din trup si, iesind din locul lui, intru care era legat, l-au primit intru calatoria lor sfintii ingeri si l-au acoperit cu aripile lor.

    Si dupa ce m-au primit acei binecuvantati tineri, priveam trupul meu ce zacea fara de suflet si mort, nemiscat si nelucrator, si ma minunam ca unul ce-si scoate haina lui si o arunca in jos si sta si o priveste. Si mi se parea lucru de mirare si ziceam: O, minune mare! - nu stiam eu cum ca in acest fel se face la ticalosul om.

    Si cand m-au apucat de ma tineau sfintii ingeri, m-au inconjurat demonii cei intunecati si nemilostivi, strigand greselile pe care le-am facut si pe care le aveau scrise si cerand sa le raspund la acestea. Dar sfintii ingeri, de pe alta parte, cercetand ce bine am facut in viata mea si aflandu-l, il socoteau si il aratau, si il socoteau cu pacatele, fiindca si eu, saraca, m-am ingrijit dupa puterea mea de sufletul meu.

    Si de s-ar fi intamplat de am dat vreo bucata de paine la un sarac flamand; sau de am dat vreunui insetat un pahar cu apa rece sau cu vin; sau de m-am dus de am ingrijit de un bolnav; sau de l-am cercetat si l-am vizitat pe cel inchis in temnita; sau de am primit vreun strain in casa mea si l-am odihnit; si de m-am dus la Biserica si am pus undelemn in candela si am aprins lumina la icoane sau la un sfant; sau in camera mea noaptea m-am rugat si am privegheat; sau de am pus oamenii invrajbiti sa se impace si intelegere intre ei am facut; sau de am plans cu lacrimi in rugaciunile mele; sau de am suferit ocara pe nedrept, fara carteala; sau de m-am smerit si am spalat picioarele fratilor mei; sau de l-am intarit si l-am ajutat pe un batran dandu-i un loc bun; sau de am mangaiat pe un slab de suflet ca sa aiba nadejdea la Dumnezeu; sau de am impiedicat pe vreunul sa greseasca; sau de am suspinat si m-am intristat pentur necazul si primejdia aproapelui meu, ca pentru mine insami si am plans si m-am rugat lui Dumnezeu pentru binele lui; sau de am convins pe vreunul sa faca un lucru bun si placut lui Dumnezeu si de folos sufletului lui; sau de m-am inchinat Atotputernicului Dumnezeu cu metanii pana la pamant; sau de m-am rugat cu lacrimi fierbinti pentru iertarea pacatelor celor plecati din lumea cea desarta; sau de am postit; sau de m-am inchinat ca sa smeresc patimile si gandurile mele cele rele, neimblanzite si salbatice, si mai mult in sfintele paresimi (posturi), de am tinut ochii mei ca sa nu vada frumusetile cele trupesti si bucuriile lumii, de am inchis gura mea ca sa nu spuna cuvinte rele, nebunesti, lipsite de cuviinta, sau de ocara, osanditoare sau clevetitoare sau juraminte netrebnice sau mincinoase, si orice bine am facut in lumea cea inselatoare, pe toate le adunau sfintii ingeri si le cumpaneau cu greselile si le masurau si le tocmeau cu viclenii harapi.

    Si pentru aceste fapte bune ale mele foarte rau le parea demonilor si se ridicau salbaticindu-se asupra mea si se luptau cu sfintii ingeri ai lui Dumnezeu si incercau sa ma rapeasca din bratele lor si sa ma coboare in intunericul iadului.

    Si dupa ce facura acestea, veni fara veste Sfantul lui Dumnezeu, Vasile, cu puterea cea data lui de la Dumnezeu, si zise catre ingeri: "Domnii mei, acest suflet mi-a facut multe slujbe si mi-a odihnit batranetile mele, pentru aceasta L-am rugat pe Dumnezeu pentru el si mi l-a daruit, cu milostivirea Lui.

    Dar mai inainte de toate sa primiti acestea (si se parea a fi fost multime de galbeni de aur legati intr-o punga), si trecand vamile vazduhului sa platiti datoriile lui si sa-l rascumparati de la draci, pentru ca, cu darul lui Dumnezeu, sunt bogat foarte intru indurarile cele ceresti si dumnezeiesti. Si pe acestia i-am adunat (care imi prisosesc), din multele mele osteneli si sudori, si ii daruiesc acestui suflet ca sa ne rascumpere."

    Si vazand harapii cei negri acestea, neputand sa-si stapaneasca rautatea lor, zbierau si urlau ca turbatii, pentru ca au pierdut nadejdea lor, si asa au fugit de la noi.

    Si plecand acestia, a venit iarasi domnul meu, robul lui Dumnezeu, Vasile, aducand impreuna cu dansul vase nenumarate, pline de sfant undelemn, vase pe care le tineau niste tineri frumosi, carora Sfantul le porunci sa le rupa pecetile si sa le verse deasupra mea, unul cate unul.

    Si varsandu-le, m-am umplut cu mireasma cereasca si minunata, de m-am curatit toata, si mi s-a facut fata sufletului meu preastralucita si luminata, si ma cautam pe mine insami sa aflu cum sunt; si m-am aflat foarte slaba si preafrumoasa si plina de veselie duhovniceasca.

    Atunci a zis domnul meu, marele Vasile, catre ingerii care erau cu mine: "Domnii mei, dupa ce veti face cele de trebuinta sufletului acestuia, sa-l aduceti la locasul meu cel ceresc, pe care mi l-a gatit Dumnezeu". Si, cuvantand acestea, s-a dus de la noi.
 
 

    Deci, ridicand ingerii picioarele lor cele in chipul fulgerului, au zburat la inaltime, ca norii cand ii goneste vantul si, tinandu-ma, au alergat asa in sus spre rasarit.

    Si acolo am ajuns la vama grairii de rau pe altul, adica a osandirii si clevetirii. Si am vazut cat de greu pacat este a vorbi de rau pe altul si a-l osandi, si pe ale tale pacate a nu le vedea, si a rade de pacatul aproapelui.

    Si era colo o adunare de harapi negri si s-au asezat inaintea mea cu mare rautate si m-au oprit sa nu-mi pot continua calea, zicandu-mi pe cati am osandit in viata mea din lumea cea inselatoare, precum si cuvintele pe care le-am zis acelora, pe toate mi le strigau ticalosii, si-mi spuneau si persoanele catre care le-am zis, si ceasul si ziua cand le-am spus, de nu stiu cum le stiau. Dar si cu multe ma napastuiau cu minciuna si viclenie, din rautatea lor, aratand si cuvinte pe care eu le-am zis cu alt scop, nu de clevetire sau osanda, ci cu dragoste cinstita si cu socoteala, ca sa se indrepte cel ce a gresit. Ma invinuiau chiar si pentru acestea, spunand cum ca le-am spus din rautate, si nu pentru indreptare, ceea ce nu era adevarat.

    Si ii intrebau pe sfintii ingeri sa le raspunda la acestea, si ei au raspuns cum ca unele sunt adevarate si, pentru rascumpararea mea, le-au platit din cele ce imi daruise domnul meu Vasile; si asa ne-am dus de la ei de indata.
 

    Si suindu-ne in sus, am ajuns la vama ocararii si a batjocoririi, si am fost intrebati ca si la cea dintai, si cheltuind si acolo din darurile primite de la Cuviosul Vasile, din rugaciunile si stradaniile lui, am trecut nesuparati mai departe.

    Si suindu-ne catre cele de sus, vorbeau intre ei ingerii, zicand: "Cu adevarat mult folos si bunatate a aflat sufletul acesta de la iubitul rob al lui Dumnezeu, Vasile, ca altfel am fi fost foarte mult stramtorati la trecerea noastra prin aceste vami".
 

    Si povestind acestea, am ajuns la vama zavistiei si a dusmaniei, unde se cerceteaza cei ce zavistuiesc, adica pizmuiesc si fac cearta intre oameni, unul cu altul, si uraciune si neiubire de frati. Si neavand, cu darul lui Hristos, astfel de fapte ca sa mi le zica acei vicleni, am trecut bucurandu-ne, pentru ca nu tin minte sa fi ravnit asupra vreunuia sau a avutului altuia, sau sa fi facut cearta intre frati, ci eu totdeauna cautam la impacarea lor.

    Cu toate acestea, scrasneau necuratii cu multa rautate si salbaticie, stramband catre mine fetele lor puturoase si parea ca vor sa ma inghita de vie.
 

    Si trecand multa inaltime, am ajuns la vama minciunii, la care se intreaba de tot cuvantul mincinos si de calcarile de juraminte, si de luarea numelui lui Dumnezeu in desert, de neimplinirea fagaduintelor, de spovedania cea neadevarata si nesincera si incompleta si de fatarnicie. Si erau acolo multi harapi adunati, si erau fetele lor umflate si grozav de urate la vedere. Si cel mai mare dintre dansii sedea inainte cu multa rautate.

    Si dupa ce n-au vazut, au alergat ca niste talhari asupra noastra si se tulburau blestematii, aducand pentru mine dovezi, multe minciuni, pe care le-am vorbit ca o nebuna, prea de multe ori, si am ascuns adevarul, aratandu-mi-se nu numai vorbele mincinoase, ci si vremile si locurile unde au fost spuse, pricinile si fetele oamenilor catre care le-am spus, si dantuiau asupra mea, voind sa ma rapeasca din mainile sfintilor ingeri care ma tineau.

    Dar facand ingerii ca si la vamile trecute, le-au dat cat au cerut pentru rascumpararea mea, si cu rugaciunile parintelui nostru, care a facut atata mila cu mine, ne-am slobozit de aici.
 

    Si suindu-ne mai sus in inaltime, am ajuns la vama maniei si a iutirii, la care se intraba cei maniosi si iuti, cu multa cercetare. Si era multime mare de harapi adunati. Si sedea cel dintai dintre ei in scaunul sau, ca un idol salbatic foarte, si a poruncit cu iutire si cu glas pe care nu-l intelegeam; iar cei ce stateau inaintea lui, si aceia, umflati fiind de rautatea lor, se muscau unii pe altii, intre dansii, ca niste caini turbati se tarau si groaznic strigau ca niste fiare neimblanzite.

    Si ajungand noi catre raii aceia si ei cautand la noi cu fetele lor insangerate, cu multa rautate ne cercetara. Si ne-au adus nu numai acele vorbe pe care cu adevarat cu iutire si cu manie le adresasem catre cineva, sau ma aparasem de nedreptatea ce mi se facuse, sau chiar numai de avusesem vreo cautatura mai manioasa, chiar si pe acele vorbe pe care le spusesem mai cu tarie, atunci cand i-am certat (dar cu dragoste) ca sa pun la randuiala pe fiii mei, sau i-am batut pentru indreptare, sau de m-am amarat si m-am maniat pe ei; pe toate acestea, una cate una, mi le strigau mult stiutorii, ca si acele vorbe pe care le-am zis cu iutire catre cineva, sau am tinut vrajba si rautate in inima mea, sau am plecat amarata si am ocarat; si cu groaza mi le aratau si pe acelea, facad fel de fel de strambaturi, dupa cum am facut eu.

    Si maniindu-se ca o mare care face valuri salbatice, au alergat asupra mea, zicand numele oamenilor si vremile si insesi cuvintele necuviincioase pe care le-am zis, sau care le-am tinut in mintea mea cu rautate, chiar fara sa le zic, aratandu-mi-se si oamenii ce s-au intamplat sa fie de fata in ceasul acela si sa le auda.

    Si fiindca le-au platit preastralucitii tineri care ma pazeau, am trecut si prin aceasta vama si am lasa-o in urma.
 

    Si suindu-se mai sus in inaltime, am ajuns la vama mandriei si a desertei slave, unde se cerceteaza acei ce se mandresc in invataturile lor, in stiinta, in hainele lor, precum si pe acele femei care isi sulemenesc obrajii, buzele si sprancenele si se impodobesc si cu alte podoabe decat cele de trebuinta, aratandu-se mai frumoase decat le-a zidit Dumnezeu, pacat care este la fel ca si inchinarea la idoli.

    Si cautand vreo greseala, nu au aflat la mine, pentru ca eu, cu darul lui Hristos, nu aveam in lume asemenea fapte, pentru ca eram slujnica saraca, si intru ce aveam eu sa ma mandresc?

    Si i-am trecut si pe acei rai ingamfati draci, fara nici un rau si fara nici o cheltuiala.
 

    Si departandu-ne urcand, am ajuns la vama grairii de cuvinte nebunesti si desarte, adica a grairii fara de rusine.

    Si alergand asupra noastra, cercetatorii aceia uratori de oameni au scos multe scrisori, in care aveau scrise toate cuvintele mele din tinerete, glumele, cantecele cele fara de rusine. Si ne sileau sa dam raspuns la acelea, cu care ma invinovateau, aducand inaintea mea cuvintele cele zise fara de rusine si cuvintele cele intinate, care indemnau la dragostea cea trupeasca, cea sataniceasca; le-au adus pe toate asa dupa cum le zisesem eu, incat intelegand m-am infricosat si m-am ingrozit, marturisind eu cum ca dracii spun adevarul, si eu nu aveam nici un raspuns de aparare.

    Dar nu stiu cum de le tineau minte, pentru ca eu, de multa vreme ce trecuse si nicidecum nu le mai spusesem, in viata mea de pocainta si de rugaciune, nici nu le mai tineam minte. Dar bunii mei ingeri au dat si acolo dupa cum erau greselile mele si, rascumparandu-ma, ne-am despartit de ei si ne-am urmat calea.
 

    Si continuand calatoria pe calea aceea necunoscuta si intunecata si infricosata, am ajuns la vama luarii de camata si a viclesugului si a nedreptatii, care-i cerceteaza pe aceia care iau dobanda la banii imprumutati si pe cei ce amagesc pe altul ca sa ia lucrul lui, si pe judecatorii cei nedrepti care judeca pe altii, si oprirea platii slugilor si negustorii ce vand cu lipsa la cantar, luand din greutatea marfii, si pentru orice lucru nedrept.

    Si cercetandu-ma acea adunare, nu a aflat sa fi gresit eu cu ceva din acestea, si numai pentru viclesug ma invinuiau, cum ca as fi amagit pe vreunul ca sa iau lucrul aceluia, dar nu era adevarat. Si, fiindca nu au putut sa dovedeasca aceasta, scrasneau din dintii lor si ma infricosau.

    Si plecand de acolo, ne-am suit spre calea aceea lunga si neasemanata, a carei lungime nu se masoara de mintea omeneasca, si am ajuns la vama lenevirii si a trandaviei, unde se cerceteaza toate zilele si ceasurile cele trecute in zadar, si mananca ostenelile altora, si pe cei ce se lenevesc sa mearga duminica la biserica, si la praznice (sarbatori), si la utrenie, si la liturghie.

    De acolo multi dintre crestini se surpa jos in prapastie. Acolo si eu fiind intrebata cu de-amanuntul si mult cercetata, nu mai era cu putinta a scapa, de nu mi-ar fi implinit neajungerea mea daruirea Cuviosului Vasile, cu care rascumparandu-ma, ne-am dus de acolo.
 

    Si suindu-ne am ajuns la vama iubirii de argint. Si era multa negura si ceata la aceasta vama, mai multa decat la celelalte, pentru ca, dupa cum scotocesc din adancul pamantului, metalele si pietrele ca sa faca locuintele lor impodobite si placute, iubitorii de argint se arata aici ca mancatori de sange si de sudoare, si de pamant, si de alte uraciuni.

    Si cercetandu-ma si acestia si neafland la mine pacate din acelea de care ma intrebau (pentru ca unde aveam eu sa aflu comoara sau sa fiu iubitoare de argint, cand eu in viata mea vremelnica am fost o sluga smerita), pentru aceasta i-am lasat indata si am plecat.

    Si urcandu-ne am ajuns la vama betiei, si stateau slujitorii ei departe ca niste lupi rapitori, cautand sa-l inghita pe cel pe care vor putea sa-l apuce. Si fiindca au stapanire de la Dumnezeu aceia sa cerceteze toate sufletele care se suie pe drumul ceresc, au ajuns catre dansii si ingerii, pazitorii mei.

    Si s-au adunat toti ai lor si ma cercetau: cate pahare de vin aveam baute in toata viata mea, pe toate le aveau scrise si numarate, zicandu-mi: "Au n-ai baut intr-aceasta zi de praznic, cand era cu tine cutare om si cutare femeie, atatea pahare de vin? Au n-ai baut si te-ai imbatat, fiindca ai baut peste trebuinta ta, atatea si atatea pahare? Au n-ai baut atatea pahare cand te-ai dus la cutare om si la cutare femeie, si erau de fata si oamenii acestia? Si ii numeau pe fiecare.

    Si mi le strigau pe acestea si alte asemenea si incercau sa ma rapeasca de la ingeri, profitand sa ma inghita ca niste fiare salbatice. Si toate cate mi le ziceau erau adevarate si cunosteam cum ca le-am facut in lumea cea desarta.

    Si de multe ori, de-ar fi venit vreun prieten iubit si cunoscut si as fi baut mai mult de un pahar, si pentru acelea ma invinuiau, inca si pentru acele pahare pe care in zilele de post, de dimineata pentru oaspeti le-am baut, cand le-am servit lor, sau pentru neputinta (cand eram slabita), sau mai inainte de liturghie, am fi baut din intamplare, si pe acestea mi le puneau inainte si le  bucurau ca acum ma aveau in mainile lor, vrand sa ma arunce in fundul iadului, si eu tremuram de frica. Dandu-le dar si acelora, bunii mei pazitori, ceea ce se cadea dupa greselile mele din cele oferite pentru sufletul meu de bunul nostru parinte Vasile, am platit si m-am rascumparat.

    Si aceia vazand rascumpararea mea, au facut mare galceava, strigand ca au pierdut ostenelile lor, si slobozeau in vazduh hartiile pe care aveau scrise pacatele mele. Si eu vazand acestea ma veseleam. Si plecand de acolo, ne-am dus, suindu-ne in calea noastra, si imi zisera sfintii ingeri: "Vezi ce primejdie mare are sufletul cand trece asprele, intunecatele si blestematele incepatorii si stapaniri ale dracilor, care stau aici in vazduh sa cerceteze?"

    Iar eu le-am zis asa: "Domnii mei, multa sila si primejdie se afla aici si nu poate nici un suflet sa treaca fara suparare si fara tulburare, dar socotesc cum ca nimeni dintre cei vii nu stie aceasta sau ce fac rapitorii acestia, si ce-l asteapta pe suflet la moartea lui si dupa ce iese din trupul lui".

    Zise ingerii: "O, stim si noi aceasta, cum ca desfatarea si inselaciunea vietii aceleia mincinoase si vremelnice nu-i lasa sa caute si sa cerceteze Scriptura, care le arata pe acestea toate si le zice sa lase lucrurile cele rele, sa faca lucruri bune,  si mai mult milostenia, pentru ca aceasta poate aici, mai mult decat altele, sa le rascumpere pacatele, si de le-ar face acestea mai inainte de a veni moartea trupului, ar putea sa scape sufletul lor de relele acestea, si de vesnicele munci si pedepse ale iadului. Pentru aceasta s-au scris Scripturile, si de ar fi lucrat cele bune, pe care le arata Scripturile - dupa cum le fac unii oameni buni si scapa neispititi si nevatamati de aceste vami, macar ca sunt prea putini - si din mii si milioane, unul de ar fi avut trecute aici fapte bune cu care sa-si plateasca pacatele si sa le ramana si altora, s-ar mai putea salva si alte suflete, pentru ca sa petreaca vesnic in locasurile cele ceresti. Dar fiindca petrec fara grija si bagare de seama, ca si cum ar fi nemuritori, si slujesc, cei mai multi, pantecelui si inselaciunii, ii cuprinde moarte fara de veste si ii rapeste, si trebuie sa patimeasca relele acestea. Si vai aceluia care nu are lucruri bune si multe pentru mantuirea lui, ca indata, cat ai clipi din ochi, il rapesc demonii acestia uratori si, batandu-l si impingandu-l pe dansul, il pogoara intru intunecatele, si puturoasele, si scarboasele locuri ale iadului, si il tin acolo legat pana la Infricosata Judecata a Domnului si Dumnezeului nostru Iisus Hristos, Izbavitorul lumii, care este judecator al viilor si al celor morti, rele pe care si tu aveai sa le patimesti, daca ai fi fost lipsita de milostivirea Sfantului Vasile, care ti-a dat atat de mare dar."

    Si zicandu-mi acestea am tot suit si am ajuns la vama pomenirii de rau, care-i cerceteaza pe cei care stau multe zile in suparare, cu rautate, invrajbiti unii pe altii si nu-i iarta pe vrajmasii lor indata, dupa porunca lui Dumnezeu, sau rasplatesc cu rau pentru rau; aceia cu multa manie se surpa in tartar cu duhurile necurate de la aceasta vama.

    Si apropiindu-se si de acea blestemata vama, au sarit asupra noastra ca niste talhari salbatici, cautand in catastifele lor diavolesti, nu cumva vor avea scrisa vreo greseala, pentru ca sa ma tina in stapanirea lor.

    Dar fiindca, cu darul lui Hristos si cu rugaciunile bunului meu parinte Vasile, n-au putut sa afle nimic, s-au rusinat si strigau cum ca le-au uitat. Pentru aceasta am scapat din mainile lor, pentru ca eu, desi la altele eram pacatoasa si ticaloasa in lumea cea desarta, stii bine, iubitul meu fiu Grigorie, cum ca eram impacata si cu dragoste duhovniceasca, fara de viclesug, si pentru cei mari, si pentru cei mici si niciodata n-am tinut minte raul, nici am rasplatit cu vreun lucru rau acelora care ma ispiteau si ma necajeau.

    Si plecand de la dansii bucurandu-ne, nu le-am dat nimic.

    Si ducandu-ne in calea noastra, am luat indrazneala de i-am intrebat pe sfintii ingeri, ca sa ma invete despre acelea pe care nu le stiam si le-am zis: "Va rog sa-mi aratati, ca sa cunosc si eu, cum cercetatorii acestia nedrepti ai rautatii, care sunt atat de departe, stiu toate greselile oamenilor care sunt in lume, ale fiecaruia deosebit?"

    Imi zise unul dintre ingeri: "Au nu stii ca fiecare crestin are de la Sfantul Botez un inger bun ca sa stea totdeauna cu dansa ca sa-l pazeasca, fara sa fie vazut de acesta, si sa-l povatuiasca la tot lucrul bun si sa scrie cu de-amanuntul, una cate una toate faptele cele bune pe care le-ar face in viata lui? De asemenea, ii urmeaza un drac rau, care ii scrie tot pacatul pe care omul il face in viata sa. Si gresind omul, indata ii aduce pacatul la fiecare vama, care este a pacatului aceluia, ca sa-l aiba scris si sa poata, cand va sui sufletul spre cer (din care au cazut ei, blestematii), sa-l impiedice sa urce, ci sa-l coboare in adanc, ca sa stea acolo unde locuiesc ei, pana va veni infricosata zi a Judecatii. Si in acest fel, pot ei sa tina un suflet, daca acela nu ar avea lucruri bune si sfinte mai multe decat pacatele lui, ca sa le arate ingerul care il pazeste, si cumpanindu-le, sa dea atatea lucruri bune, pe cat ingreuneaza pacatele lui si sa-l rascumpere. Asa stiu, dupa cum ti-am spus, greselile omului pe care le face fiecare in lume. Dar acestea se fac numai la crestinii care urmeaza cu credinta Sfanta Treime si pazesc legile cele dumnezeiesti si poruncile bisericesti, carora le este calea lor sa se suie pe aici. Caci pentru aceia care sunt necredinciosi sau pentru crestinii cu rele purtari si pentru eretici, dracii nu se ingrijesc defel, nici nu au vreo sarguinta ca sa scrie pe deplin toate rautatile lor, pentru ca acestia, ca unii ce sunt ai lor, pentru necredinta, reaua-credinta (erezia), pentru faptele lor rele, nu-i baga in seama si nu-i socotesc nicidecum, pentru ca stiu bine cum ca ai lor sunt, ai necuratilor. De aceea au pace cu ei, nici zadarasc [atata] patimile lor cele trupesti, cum au obiceiul sa faca la cei credinciosi, si nu se supara de apucaturile lor rele".

    Si afland despre lucrurile acestea, ma ingrozeam tare.
 

    Si mergand in drumul nostru, am ajuns la vama descantecului si a vrajitoriei, pe care le fac femeile si barbatii si pun chei si lacate, vatama si farmeca pe oameni. Si erau pangaritii draci ai aceste vami asemenea cu serpii, cu balaurii si cu scorpiile, si ca taurii grozavi, vederea lor era intunecata si innegurata.

    Neavand nimic sa ma intrebe, i-am trecut indata. Si racneau acele duhuri si ziceau catre mine: "Ajunge-vei la locurile de curvie si vedea-vom cum vei mai scapa!"

    Si noi am alergat in sus pe calea aceea departata si nesfarsita.

    Si iarasi i-am intrebat pe povatuitorii mei: "Spuneti-mi, va rog, tot pacatul pe care-l face omul in lumea cea vremelnica si ce trebuie sa faca pentru ca sa nu se impiedice sufletul lui, trecand pe aici. Si nu poate el traind sa se ierte si sa se stearga pacatele ce se scriu la fiecare vama, dupa cum mi-ati spus? Pentru ca vad cum ma cerceteaza, una cate una, toate faptele mele, si ma infricoseaza si ma inspaimanta!"

    Imi raspunse ingerul: "Aceasta cercetare nu se face la toti asa, ci numai la aceia care nu au apucat sa se marturiseasca, ca si tune, pentru ca daca nu te-ai fi rusinat ca sa marturisesti cu deamanuntul duhovnicescului tau parinte toate pacatele tale si sa iei iertaciune de la dansul, sau cu cuvantul sau cu scrisoarea lui, ai fi trecut fara de impiedicare toate infricosatele acestea si purtatoarele de moarte vami, neputand cineva dintre dansii sa caute si sa deschida gura lor asupra ta, sau sa te invinuiasca de vreo greseala dintre cate ai marturisit; dar pentru ca nu ai apucat sa le marturisesti duhovnicescului tau parinte si ti se parea ca este de-ajuns numai ca ai incetat a le mai face de atatia ani si nu le-ai mai facut de mult, dar pentru marturisirea lor nu te-ai ingrijit, pentru aceasta acum te cerceteaza cu de-amanuntul vamesii acestia din vazduh. Pentru ca atunci cand cineva isi marturiseste in lumea aceea pacatele lui si dupa aceea sta intru pocainta, ii iarta Dumnezeu toate pacatele acelea, pentru care, nevazut, primeste dezlegarea si iertarea lui. Si atuncea, raii draci si vamesi care au scris pacatele lui, deschizand pangaritele lor hartii, nu pot sa afle scrisul, nici macar urma celor scrise, pentru ca Duhul lui Dumnezeu cel Sfant, cu dumnezeiasca Lui putere, le-a sters de tot de acolo. Si o stiu balaurii vamilor cum ca prin marturisire s-au sters din cartile lor, si suspina ca le-au pierdut si ca le-au uitat. Dar se straduiesc iara, incat atat cat traieste omul care s-a marturisit si i s-au sters pacatele sa-l arunce iar intru altele, pentru ca sa le scrie a doua oara. Pentru aceasta, dupa ce se va marturisi omul, ii face mult mai mult razboi patimilor celor trupesti si-l ispiteste mai rau, ca sa cada in pacat. De aceea cu adevarat nu este alta fapta mai buna, mai folositoare si mai puternica, decat marturisirea; dar numai marturisirea cea curata, fara viclesug si fara acoperire, adica aceea care nu se face cu mestesugire si cu minciuni, astfel ca omul sa-si scuze pacatele si sa-si justifice faptele cele neplacute lui Dumnezeu, cu motivarea ca le-ar fi facut din cutare cauza sau din cutare nevoie, sau ca a fost obligat la aceasta sau determinat de vreo imprejurare, sau ca a fost indemnat de altul, sau ca nu a cunoscut raul pe care il face, sau alte asemenea scuze fata de sine si de duhovnic, asa cum fac negustorii care cauta sa insele pe unul dintre ai lor. Numai acele marturisiri sincere si curate il elibereaza degraba pe om si aici va putea trece slobod si fara paguba sufletul lui prin toate vamile acestea si ajunge catre STAPANUL lui, aducand lucrurile lui cele bune neatinse si nepatate. Dar daca se sarguieste cineva ca sa faca pocainta si sa inceteze de a mai lucra acele rautati, dar nu si le marturiseste pe cele trecute catre duhovnicul sau, cu de-amanuntul si curat, ci i se pare ca ajunge numai de va inceta sa mai faca acele pacate, zic deci, macar de s-ar osteni ani multi, nu-i va folosi la nimic daca nu va insoti pocainta sa cu multa cercetare la vami. Tot astfel patimesc si cei care se duc de se marturisesc la alt duhovnic, cat duhovnicul sau mai traieste, sau il lasa pe unul si se duce la altul, ca sa ia iertare si sa nu se rusineze sau se tem sa marturiseasca toate pacatele la un singur duhovnic, ca sa nu fie rusinat de greutatea si uraciunea pacatelor lui, sau ca sa nu fie certat de duhovnic sau sa nu i se dea canon de ispasire; acestia se vor munci si nu voi avea calea lor curata si nu vor trece cu usurinta prin vami".
 

    Si vorbind, am ajuns la vama lacomiei si a imbuibarii pantecelui, si erau slujitorii acelei vami grasi si salbatici foarte si parea ca poarta blide si caldari cu bucate puturoase. Si acestia, mai mult decat ceilalti vamesi, alergau asupra mea si latrau aducand mancarurile cele fara de vreme randuite, pe care le-am facut din copilarie si am mancat ca porcii si ma saturam de dimineata si pana seara, si am mancat si in posturile randuite de Biserica apostolica, de dimineata inainte de a-mi face rugaciunea mea, si imi aratau cum am mancat in toate zielele saturandu-ma fara de randuiala, mai inainte de a veni timpul pranzului si al cinei, umflandu-mi pantecele cu multe bucate.

    Acestea si pe toate aceste mi le strigau si ma ocarau, si incercau sa ma inghita cu totul strigandu-mi: "Au nu te-ai fagaduit la Sfantul Botez Domnului tau si ai zis: "Ma lepad de satana si de toate slugile lui, si de toate lucrurile lui, si de toata surparea lui, si de toata bucuria lui?" Si dupa ce ai facut niste legaminte infricosate ca acestea, cum ai indraznit sa faci aceste fapte spre voia noastra, fara nici o frica?"

    Pe toate aceste mi le puneau inainte si se bucurau, ca si cum m-ar fi avut in mainile lor si vrand sa ma apuce ca sa ma arunce in fundul iadului, iar eu tremuram de frica, neavand ce sa raspund.

    Dar dand iarasi sfintii ingeri si acolo datoriile pentru pacatele mele care se cercetau, ne-am dus la acea vama pangarita.
 

    Si numaidecat am ajuns la alta vama, cea a slujirii de idoli si a fiecarui eres (ratacire). Si nu ne-au intrebat nimic acolo si ne-am dus de indata, cu puterea lui Iisus Hristos, caci n-au avut sa-mi zica nimic la acea vama.
 

    Mergand mai sus, ne-am aflat in fata vamii Sodomei, la care se cerceteaza toti cei care se amesteca unul cu altul si pacatele cele peste fire, muieresti, si impreunarea cu animale si amestecarea de sange, bolile si alte pacate spurcate.

    Si cel mai mare dintre dansii, ca un balaur infricosator cu fata grozava si mai marsav decat toti dracii, statea sus si poruncea ca la o mie de draci. Si odata se arata ca un balaur cu coarne mari si iarasi se schimba ca un guzgan (sobolan) si apoi ca un porc salbatic si ca un peste sau fiara de mare, si era imprejurul lui multa putoare amara si omoratoare, si era colo un pat mare, si zacea, si se odihnea pe el. Si slujitorii lui erau amari si grozavi, ca niste idoli sluti care sunt pusi la priveliste, si infricosati la vedere.

    Si vazandu-ma ca sunt femeie, n-au avut sa-mi zica nimic, nici cum ca as fi dormit cu alta muiere, ca ibovnica a mea, sau ca am facut vreun alt pacat greu, cum as fi fost femeie cu barbat.

    Si deoarece, cu darul lui Dumnezeu, n-au putut sa afle aceste fel de pacate la mine, ramanand deserti, s-au rusinat. Si noi ne-am dus mangaiati, caci ne-am izbavit de spurcaciunea si multa lor putoare.

    Si apropiindu-ne de poarta cerului, imi ziceau bunii mei pazitori, sfintii ingeri, despre pangarita aceasta vama a sodomitilor, cum ca multe suflete in fiecare zi se suie fara impiedicare pana aici, ca sa treaca sa se inchine scaunului Celui Sfant, si vama aceasta ii trage si ii arunca jos. Pentru ca multi sunt cei care se iubesc fara randuiala si fara saturare, ca sa faca cu multa dorinta pofta lor, cea veselitoare dracilor, cea a Sodomei, adica a amestecarii impotriva firii, nu cum a hotarat Domnul pentru inmultirea oamenilor, sau cu parte barbateasca intre ei, si asemenea si femeile intre ele.
 

    Si zicandu-mi acestea, am ajuns la vama preacurviei, la care se cerceteaza pacatele celor casatoriti care nu pazesc credinta insotirii unul cu altul, nici nu-si pazesc patul lor nespurcat, asijderea si rapirile spre curvie si siluirile la curvie, si ale fetzelor celor sfinte lui Dumnezeu (calugari si calugarite) care n-au pazit fagaduinta lor.

    Si ne-au ajuns dracii si mi-au cercetat lucrurile mele cu mare sarguinta si eu mult am aratat a fi datoare si vadita (descoperita) ca am fost ca o preacurva, si acum preaspurcatele duhuri si nemilostivii cercetatori voiau sa ma coboare in adancul iadului - fiindca mai inainte de a ma da pe mine ca slujnica fericitului Vasile, dregatorul boier care ma avea ca roaba, imi daduse barbat si, locuind cu el, m-au inselat alti tineri ai casei si au cazut cu mine in pacat pentru usuratatea si nepriceperea mea.

    Pe acestea le aveau scrise dracii vamii aceleia si se gateau sa ma smulga de la ingeri, si multa ingrozire afla sufletul meu. Dar pazitorii mei s-au impotrivit, zicandu-le ca acest suflet, adica eu, a fost cumparat ca rob in lume si preotul nu l-a blagoslovit, nici nu l-a cununat in biserica cu barbatul acela pe care i l-a dat stapanul ei si nu se pot socoti pacatele ei ca preacurvie, si pentru aceasta se cuvine  sa se numeasca mai bine pacate ale curviei.

    Dar aceia se tulburau si vorbeau impotriva, zicand: "Au nu este al doilea dumnezeu al robului aceluia stapanul care l-a cumparat cu bani? Deci, si acesta fiind, cu socoteala stapanului ei l-a luat pe acel barbat, trebuie deci ca greselile ei sa se numeasca, mai bine, pacate ale curviei".

    Si contrariindu-se unii cu altii, pana la sfarsit au dati sfintii ingeri din daruirea domnului Vasile, pe cat au cerut si, rascumparandu-ma, ne-am dus de acolo.
 

    Si suindu-ne, am ajuns la vama uciderii, acolo unde se cerceteaza si se cumpanesc de draci sufletele celor care au ucis om sau prunc in pantece sau dupa nastere, si pe cei ce au lovit cu mana cu pumnul, sau cu palma sau cu un lemn, sau cu orice alt obiect, si le strigau dracii dare infricosat, ca si la alte vami, ca pentru fiecare fapta isi vor lua plata lor. Si dand si la acestia cate ceva, am trecut mai departe.

    Si am ajuns la vama furtisagului, si imi cereau amarii aceia de tirani sa dau socoteala pentru tot ce am facut in viata mea, pe care mi-o cercetau zi de zi. Si dand si la aceasta vama oarecare cheltuiala, am trecut nevatamati.
 

    Si suindu-ne mai sus, ne-am apropiat de poarta cerului la vama curviei, la care se cerceteaza tot felul de curvii si nalucirea pacatului curiviei,  cel cu mintea, cu zabovirea gandului intru acel pacat, invoirea si indulcirea, si spurcatele pipairi, si patimasele atingeri. Si cel mai mare dintre dansii purta o haina putrezita si stropita cu spume si sange, si se bucura de ea ca o poarta, ca si cum ar fi fost imbracat stralucit ca o haina rosie imparateasca.

    Si aceasta haina (ziceau ingerii vorbind intre ei) era facuta din grozava si spurcata lucrare a acelora care, fara frica lui Dumneze, se tavalesc ca porcii intr-o amestecare de curvie. Si multime de draci stateau inaintea lui. Si sarind asupra noastra acei rai cercetatori, li se parea straina trecerea mea pana acolo. Si pareau prostiti si nedumeriti, mirandu-se de cum am putut eu sa trec de celelalte vami de am ajuns pana la dansii, si imi cercetau cu multa sarguinta una cate una faptele vietii mele, in noapte ori in zi, cu cine le-am facut, si nu aveam ce sa raspund, si tremuram si ma umpleam de rusine, intrucat nu numai pe cele adevarate mi le spuneau, ci si pe unele asa adaugate de la ei, si se luptau tare pentru fiecare fapta a mea, si ma invinuiau cu multe minciuni, aducand intru marturie nume si fapte fara de lege, facut cu ibovnicii mei, si zicandu-mi-le acestea, se porneau sa ma rapeasca din mainile sfintilor ingeri ai lui Dumnezeu, ca sa ma arunce jos.

    Si povatuitorii mei le ziceau: "Multa vreme este de cand au incetat acestea si nu le-am mai facut nicidecum", dar blestematii aceia impotriva-le graiau cum ca stiu ei ca este vreme multa de cand nu le-am mai facut, dar ziceau ca au mai avut tainele lor intru mine, fiindca eu nu am descoperit acele fapte, nu am marturisit acele pacate la vreun duhovnic, nici n-am cerut iertare de la vreun preot. Pentru aceasta, spuneau ei, lasati-ne-o noua pe dansa si va duceti sau cumparati cu lucruri bune si o rascumparati. Atunci ingerii dandu-le lor, dupa cum cereau, din bunele osteneli ale domnului meu Vasile, m-au luat pe mine si ne-am suit mai sus.

    Si raii aceia de tavalitori in noroi si intunecatii draci scrasneau asupra mea cu dintii, pentru ca am scapat din mainile lor si se minunau de darurile cele de mult pret ale parintelui meu Vasile, cu care am rascumparat pacatele mele si pentru care nu au putut sa ma ia in stapanirea lor.

    Si ducandu-ne, mi-au spus sfintii ingeri ai lui Dumnezeu: "Vezi vama aceasta? Putine suflete trec de la ea nevatamate, pentru ca oamenii lumii se insala si, cu multa bautura si mancare, ajung la pofta cea rea si o fac fara saturare. Si mai mult aceia care nu cunosc Scripturile si greutatea pacatului lor si osandele si pedepsele pe care le da Dumnezeu pentru acestea. Pentru aceasta cei mai multi dintre dansii se arunca, de la aceasta vama, jos in iad, si se inchid acolo ca intr-o temnita. Dar tu, cu rugaciunile sfantului si ale cinstitului batran Vasile, iata ca ai scapat si de aceasta vama, care se faleste tare si zice: "Eu negresit voi umple munca iadului de suflete care trag jos pentru desfranarile si bucuriile lor". Dar tu ai biruit si ai batjocorit vama aceasta a vazduhului si stapanirea ei. Si de acum inainte nu vei mai vedea rele si munci, pentru ca, cu milostivirea lui Dumnezeu, te-a salvat cu bunatatile lui iubitul Sau rob Vasile".
 

    Si zicandu-mi aceasta, am ajuns la vama nemilostivirii si a neindurarii de frati. Pentru ca macar de ar savarsi omul poruncile lui Dumnezeu, dar daca ar fi nemilostiv si neindurator, cand se suie sufletul lor acolo ca sa treaca, indata raii acestia si cercetatorii il arunca jos, batandu-l si ucigandu-l, cum ca a fost nemilostiv si n-a dat milostenie, si-l inchid in intunecata temnita a iadului pana cand vor invia toti.

    Pentru ca lui Dumnezeu nu ii este mila de el pentru celelalte fapte bune ale lui si se scarbeste de el, caci n-a dat saracului vreo bucata de paine, nici un ban cat de mic slugii, pentru ca i-a nesocotit pe bolnavii care aveau nevoie de ajutor, de vreo doctorie, sau care erau neputinciosi si singuri si fara de ajutor sau pe batranii care aveau nevoie de trebuinte si de hrana, nu i-a ajutat pe cei inchisi si straini, sau avand posibilitate nu a facut alte fapte bune asemenea, sau daca nu ar fi putut cu lucrul sa faca milostenie, macar sa fi milostivit cu un cuvant bun si cu o mangaiere.

    Dar nevrand sa faca acestea, au facut cele impotriva, adica au fost foarte lenevosi, iubitori de argint, zgarciti, nemilostivi foarte catre aproapele, pe unii ca acestia ii trag jos si intru adancul iadului ii incuie pana la judecata de obste.

    Si ajungand la aceasta vama, l-am vazut pe cel mai mare al ei, si era foarte uscat si obosit ca de o indelungata si mare boala, plangandu-se pe sine si de rautatea lui, si gemea ca un bolnav, si se schimonosea inchipuindu-i pe cei care au patimile si nevoile nemilostivirii si ale asprimii si altii asemenea care se certau la aceasta vama.

    Si se strambau, imitand semnele pe care le fac, la patimile lor, cei lipsiti, cei saraci, cei inchisi  in temnita si bolnavi, si neputinciosi, pentru ca nu se milostivesc fata de ei cei nemilostivi ca sa-i ajute, si iarasi se faceau salbatici cu foc, fieband de nemilostivirea lor.

    Si apropiindu-se de noi, s-au pornit acei harapi asupra noastra ca o multime multa de furnici, si cautau si alergau, cercau, intrebau ca sa-mi afle vreo pricina, cum ca as fi fost nemilostiva si n-am facut milostenie. Dar daca au aflat cum ca am dat celui flamand paine sau vin, sau apa, indata de rusinea lor au tacut, neputand sa ma prihaneasca, si noi, bucurandu-ne ca nu ne-au pagubit, am plecat de la acea vama.
 

    Si urcand am aluns la vama acelora care se sulmenesc, facandu-si fata alba si rumena, ca sa arata mai frumoase, cu farduri si podoabe, si cu flori, si cu miresme se ung pentru atragerea barbatilor.

    Si dracii acelei vami erau foarte marsavi si grozavi, foarte urati, aratandu-se ca si cum ar fi fost muieri sulemenite, si cu tot felul de podoabe pe capetele lor, si altii erau cu multime de flori impodobiti, si iesea o mare putoare de la dansii, si altii se aratau cu cutii de dresuri, cu paharute pline de scarnavii.

    Si daca m-au vazut ca sunt femeie, au alergat asupra mea, racnind ca niste fiare slabatice, repezindu-se ca sa ma rapeasca din mainile sfintilor ingeri. Si facand tot felul de strambaturi nerusinate si mascariciuni, ma cercetau foarte cu de-amanuntul, daca in viata mea pe pamant m-am sulemenit si m-am dus astfel la biserica, si in ce zi m-am sulemenit si de cate ori, asa numai ca sa par mai frumoasa decat m-a zidit Dumnezeu, si de cate ori m-am spalat cu ierburi, cu gand sa ma fac mai alba, sa plac celor ce ma vor vedea, sau de m-am uns cu ceva miresme si unsori mirositoare, pentru pofta curviei; si se mirau dracii cum am ajuns pana la acea vama, iar eu tremuram de frica cu toate ca, fiind femeie saraca, n-am facut, nici nu stiu sa ma fi dres vreodata. Dar la unele m-am facut vinovata, si se repezeau dracii sa ma rapeasca din mainile sfintilor ingeri. Dar sfintii ingeri au dat din cele ce mi-au daruit Sfantul nostru Vasile, si am scapat si de la aceasta vama, iar dracii aceia strigau si scrasneau cu dintii si se laudau ca vor umple iadul cu femeile care se sulemenesc si se impodobesc.

    Si ducandu-ne, vorbeau sfintii ingeri intre dansii: "Vezi, de la aceasta vama nu scapa nici una dintre femeile acelea care se sulemenesc si se impodobesc, ca sa arate mai frumoase, ca le rapesc dracii de la aceasta vama si le arunca jos in iad, fiindca femeile socotesc ca n-ar fi pacat, si este mai mare decat curvia, ca da sminteala celor ce le vad si-i rapesc pe tineri spre pacatuire, asemanandu-se dracilor."
 

    Si mergand inainte, am ajuns la vama care ii opreste pe aceia care beau (fumeaza) tutun sau trag tabac, si erau dracii, pazitorii acelei vami, foarte grozavi si plini de fum si cu negura acoperiti, si toti erau cu lulele si cu trabucuri si cu tabachere, si slobozeau fum din narile lor ca dintr-un cuptor. Si au alergat inaintea mea si vazandu-ma cu sunt femeie si cercetandu-ma n-au aflat vreuna dintre acestea la mine, dar racneau si se laudau foarte ca vor umple iadul cu acele suflete care beau tutun si trag tabac. Insa noi am trecut nesuparati si aceasta blestemata vama.

    Si suindu-se, vorbeau sfintii ingeri: "Vezi, la aceasta vama se opresc toti aceia care beau tutun si trag tabac si, fiindca s-a dat dupa aceasta buruiana mai toata lumea, dupa cum a zis si proorocul Isaia, se opresc si se arunca jos in iad, de aceasta rea intrebuintare a tutunului si a tabacului".
 

    Si urcand noi tot mai sus, am ajuns la vama cea simoniceasca a arhiereilor, adica a celor care iau bani pe cele sfinte, vanzand darul Dumnezeu, al Duhului Sfant, pe bani. Si erau dracii acelei vami foarte ingrozitori si grozav de mari, ca niste uriasi, si fetele lor ca cerneala, ingamfati, plini de mandrie, si se aratau imbracati ca arhiereii, cu odajdii, si tineau pungi cu bani in mainile lor. Iar altii se faceau cum ca dau pungi cu bani acelor draci ce erau imbracati ca arhiereii si se laudau tare ca aceasta vama va umple iadul cu arhiereii aceia care iau bani, ca sa faca diaconi sau preoti, sau care dau bani pentru aceasta, sau se hirotonesc cu dare de bani, aceia toti se arunca in iad la un loc cu Simon vrajitorul.

    Si ajungand noi si vazand ca sunt femeie, am trecut in pace.
 
 
 

    Si ne-am suit de la acei prigonitori, cu inima buna. Si am trecut poarta cerului care stralucea luminos ca si cristalul si mestesugul cu care era facuta era minunat si ceresc, din stele care luminau si erau ca aurul cel curat, stralucind si impodobind-o cu preaminunata si cereasca frumusete.

    Si tanarul, portarul ei, era cu un brau in chipul fulgerului incins si picioarele lui erau colorate preafrumos si straluceau. Si ne-a primit bucurandu-se, si a slavit pe Dumnezeu ca a trecut sufletul meu slobod de primejdia vamilor si de amarii si intunecatii draci ai vazduhului.

    Si ducandu-ne in cer, se despica si fugea dinaintea noastra apa care este deasupra lui si, trecand noi, apa se intorcea la locul ei. Si trecand apa aceea, am ajuns la un vazduh neinteles pentru mine, ce era intins ca un acoperamant ca o piele de aur, care acoperea acea infricosata inaltime a vazduhului. Si erau dedesubtul acoperamantului niste tineri preafrumosi, o multime nenumarata, imbracati in stralucire, rosii ca razele soarelui cand apune. Si era parul lor ca fulgerul si picioarele lor albe ca laptele, si fetele lor ca zapada care stralucea ca lumina cereasca. Si vazandu-ma in mainile sfintilor ingeri care mergeau cu mine, au alergat toti inaintea noastra si se bucurau si se veseleau pentru mantuirea mea, bucurandu-se ca s-a mantuit un suflet in ceasul acela. Si s-au suit intru Imparatia Cerului, si ma petreceau impreuna si cantau cantare dulce si veselitoare in auz, cum niciodata in lumea cea amagitoare n-am mai auzit. Fiindca atunci ne-am dus sa ne inchinam Scaunului celui in chipul fulgerului si Sfantului Sfintilor si Domnului Domnilor, Dumnezeul Dumnezeilor.

    Si dupa ce am trecut, vedeam inaintea noastra un nor, nu ca aceia care sunt sub cer, ci altfel, fiindca arata ca floarea sau ca o garoafa, sau ca trandafirul cel preamirositor, dar mai stralucit la vedere si mai dulce la miros decat acestea insutit. Si acest nor s-a despartit inaintea noastra si s-a dat in laturi, ca si cel dintai, si dupa aceea s-a aratat alt nor in chipul aurului, slobozind lumina ca focul din toate partile lui cele de-a dreapta, si s-a dat in laturi ca si celelalte. Si de acolo mai inainte se afla o curte care era acoperita cu lespezi de aur, impestritata cu multe feluri de flori de o frumusete fara seaman si cu o atat de dulce mireasma, incat mintea omului nu isi poate imagina. Si statea acolo un om asemenea focului si venea si o mireasma de la Dumnezeu preadulce si mirositoare.

    Si mergand inca, am vazut foarte sus, intru nemarginita inaltime, scaunul lui Dumnezeu alb si inmiit si slobozind raze ca niste fulgere. Si fulgerand, lumina in toate partile si ii saruta cu privirea aceea pe toti aceia cati s-au invrednicit sa locuiasca acolo. Caci stateau inaintea si imprejurul lui Dumnezeu tineri cu braie de aur, foarte mari si inalti, stralucind preafrumos, si erau imbracati cu haine stralucitoare si de mult pret, atat de minunate, incat nu poate cuvantul omenesc a le descrie.

    Si apropiindu-ne in dreptul acelui preainfricosat Scaun, care nu se parea intru nemarginita inaltime, care era acoperit si impodobit cu adevarul si cu bunatatea, am vazut atat de mare slava, ca nu poate cineva sa povesteasca. Si atunci ingerii care ma povatuiau au cantat de trei ori infricosatului scaun al Domnului, slavindu-L cu cutremur pe nevazutul Dumnezeu, Care Se odihneste pe dansul, si iarasi s-au inchinat de trei ori Tatalui, si Fiului, si Sfantului Duh.

    Si cei ce stateau inainte, la acea inaltime prealuminata, au slavit Sfanta Treime impreuna cu noi, bucurandu-se pentru mantuirea mea.

    Si atunci am auzit un glas foarte incetisor, dintru acea inaltime, plin de multa dulceata si veselie, zicand celor ce m-au adus: "Duceti-l intru toate locasurile sfintilor, cum aveti obiceiul sa faceti cu sufletele, imprejurul raiului si la cele mai dedesubt ale pamantului, si de acolo sa-l odihniti la locul unde M-a rugat robul meu, Vasile".

    Deci, plecand de acolo, ne-am dus la locasurile sfintilor. Si erau atatia, incat nu aveau numar si straluceau foarte ca niste raze preastralucitoare ale soarelui cand este la amiaza, iar locuintele lor cele zidite de Dumnezeu sunt in locuri cu verdeata cereasca, unde curge izvorul cel fara de moarte, apa si bautura vietii, in locul unde este odihna cea adevarata, unde se odihnesc sfintii. Si erau ca niste palate imparatesti si zugravite, dar se deosebeau unul de altul aceste minunate locasuri ale sfintilor, deosebite cu slava si cu stralucirea, zidite de Dumnezeu pentru fiecare tagma a sfintilor, care sunt noua in veci.

    Pentru ca sunt deosebite: ale sfintilor apostoli, ale prorocilor, ale patriarhilor, ale sfintilor mucenici, ale arhiereilor, ale pustnicilor, ale cuviosilor si ale dreptilor. Si fiecare avea locuinta lui, care i s-a gatit din lucrurile lui cele bune, pe care le-a facut in lumea cea vremelnica.

    Deci toti sfintii ieseau din sfintele lor locasuri, veseli, si ma sarutau si se bucurau pentru mantuirea mea.

    Si am mers in sanul patriarhului Avraam, adica in locul in care locuieste intru slava nepovestita si nevestejita, plin de dulceata cereasca, si de trandafiri minunati si mult mirositori si mult mirositori si de mireasma pe care o raspandesc acele flori ceresti, de care era plin locul acela si care dadeau mangaiere pe care nu poate omul cu cuvantul si o infatiseze, fiind greu a intelege si pricepe, cu minte omeneasca, toate acele frumuseti si palate ale tuturor patriarhilor, ale lui Avraam, ale lui Isaac, ale lui Iacov, care sunt cu mestesug dumnezeiesc zidite de Dumnezeu Atotiitorul, cioplite foarte frumos, si aveau multa stralucire, raspandind raze infricosate si nenumarate.

    Acolo locuiesc copiii crestinilor cei botezati, care au murit fara pacate, si imprejurul lor era nepovestita slava si nespusa bucurie. Acolo sunt cei 12 patriarhi, din care se trag cele 12 semintii ale evreilor, care stau si se odihnesc cu stralucire pe 12 scaune minunate. Si dupa cum vede cineva raza soarelui care straluceste, dar nu poate sa o priveasca nicidecum, asa si sufletele tuturor sfintilor se vad ca si cum ar avea trupuri, dar sunt neprinse, ca si razele soarelui, si nu pot sa se prinda de o mana omeneasca.

    Si dupa ce am trecut si am vazut toate acestea care sunt imprejurul raiului, m-au calauzit sfintii ingeri intru cele de dedesubtul pamantului, intru adancul iadului, unde l=a zdrobit Domnul nostru Iisus Hristos pe satana.

    Ne-am intors deci spre apus, in locul in care sunt amare munci si pedepse, care-i asteapta pe pacatosii ticalosi, cei asemenea mie. Si mi-au aratat sfintii ingeri, zicandu-mi: "Vezi din cate munci te-a slobozit Domnul?"

    Pentru ca am vazut intunecatele temnite in care sunt incuiate sufletele pacatosilor celor morti, care s-au nascut din inceputul lumii, multe ca nisipul marii sau ca tarana pamantului, care nu pot sa vada preadulcea luminata niciodata, pentru lespedea pacatului care zace asupra lor. Toate aceste suflete striga: "Vai mie!", si tot cuvinte de jale si plansete, si flamanzesc, si inseteaza dupa mancarea cereasca si bautura mantuirii lor, si sunt goale de darul lui Dumnezeu si ii roade cu totul intinaciunea si putoarea greselilor lor, zicand: "Nu este nimeni caruia sa-i fie mila si sa ne mantuiasca sufletele dintru intunecatele locuri in care ne muncim noi, pacatosii!" Si se lumina locul acela de sfintii ingeri ca si cum ar fi fost lumina intru intuneric, si vedea sufletul meu toate muncile care se afla acolo, ca sa stie din ce infricosata intinaciune si amaraciune s-a slobozit, la fel si dreptii, care nu au trait in pacate, si cei care s-au pocait de greselile lor si au vietuit apoi cinstit intru poruncile Domnului.

Si dupa ce am vizitat toate aceste locuri, m-au intrebat preadulcii ingeri care ma pazeau: "Oare stii, Teodora, ca astazi face pomenirea cea de 40 de zile pentru sufletul tau bunul tau parinte Vasile, dupa cum se pomenesc mortii la cele 40 de zile dupa moarte?" Si din aceasta am cunoscut eu, ticaloasa, cum ca, trecand 40 de zile de cand am murit, am ajuns la locuinta aceasta pe care o vezi, care nu este a mea, ci a cuviosului si duhovnicului nostru, parintele Vasile cel incredintat rob al Domnului, care este parinte duhovnicesc si al altor fii si, aflandu-se in lumea vremelnica cu sfanta viata, povatuieste multe suflete ratacite si le aduce lui Dumnezeu ca un dar de mult pret, si tamaie, si mireasma cereasca, cu pocainta cea launtrica si cu adevarata marturisire, intru lauda si slava lui Dumnezeu. Pentru ca si alte suflete locuiesc aici cu mine, pe care le-a povatuit mai inainte de mine si le-a pazit nevatamate, cu darul lui Dumnezeu, si le-a curatit bine si le-a mantuit. Aici sunt si sufletele domnului Ioan si al sotiei sale Elena, cei care l-au primit pe Cuviosul in casa lor si i-au slujit in lumea cea vremelnica, si sunt aici si alte suflete pe care le-a povatuit mai inainte, cu multi ani, si i-a adus la viata aceasta cereasca, dar eu nu le stiu numele. Deci a venit vremea sa mergem si sa vedem si locasurile noastre, pentru ca bunul nostru parinte Vasile a venit aici mai inainte de tine. Si eu urmand dupa ea, am intrat inauntru si privind la doamna Teodora, acea vrednica de pomenit si povatuitoarea mea, vedeam ca pica de pe fata ei broboane de sudoare. Dar aceasta erau sfantul undelemn impreuna cu mir de mult pret, cu care era unsa spre curatirea de pacate, si eu m-am inspaimantat de aceasta minune.

Si mergand inaintea mea, ea purta o haina de in alba ca zapada si avea capul acoperit cu o marama rosie. Si am intrat intr-o curte ce era pardosita cu lespezi de aur si stralucea, si era impodobita cu multe culori preaminunate, si nici praf, si nici paianjeni, si nici o necuratie nu se vedea acolo, nicidecum. Si printre acele lespezi stralucitoare de aur erau copaci saditi si multe flori, si tineri multi stralucitori, ei era o mare bucurie sa le vada omul. Si privind la rasarit, am vazut infricosate palate facute de foc si preainalte, dar nu am intrat intr-insele. Si aproape de acele trepte ale palatelor ce se vedeau, se afla o masa mare ca de 30 de coti, de piatra de mult pret, ce se numea smarald, care raspandea raze prealuminate. Si langa ea era sadit, la rasarit, un migdal preafrumos si mult inflorit si era plecat deasupra mesei, acoperind-o toata si dand o mare frumusete pentru privitor. Si deasupra mesei se aflau potire de aur in chipul fulgerului, cu niste pietre de mult pret, incrustatii cu smaralde, safire, sardonix verde si galben si toate pietrele cele scumpe, cu zugraveli felurite si foarte frumoase. Si bucatele care se aflau pe masa erau minunate: poame in culori foarte frumoase, rosii, albe ca laptele, culoarea trestiei, a crinului si multe feluri necunoscute, ce slobozeau nepovestite miresme si cu neputinta a se descrie cu cuvinte omenesti. Si fiecare poama avea mireasma ei deosebita si dulce, si toate miresmele acestea fiind amestecate dadeau o mare veselie, de nu se mai satura inima celor care priveau.

Si era acolo si acest parinte sfintit al nostru Marele Vasile, care statea intr-un scaun minunat, in capul mesei, si se odihnea cu slava mare, ca un stapanitor si domn al celor ce se vedeau, iar scaunul era verde si minunat si avea o stralucire deosebita.

Si la masa sa se aflau acei tineri care mancau impreuna cu dansul minunatele poame, dar nu erau oameni ca sa poarte trup gras, ci erau ca o raza a soarelui, care este usoara si aprinsa. Dar aveau fata de om, tanara, si toata alcatuirea partilor corpului omenesc, dar nu aveau deosebirea sa se arate care erau barbati si care erau femei.

Si pe cat mancau din masa aceea minunata, pe atata se inmulteau poamele acelea imparatesti si minunate, fiindca era duhovniceasca si cereasca hrana, de la Dumnezeu gatita, pentru cei ce locuiau acolo. Si aceia care le mancau se aratau indestulati si cu bucurie si veselie vorbeau unul cu altul, cu zambire lina si blanda. Si vorbeau ei cu glas dulce preafrumos si unii tineri umpleau cupele cu o bautura rosie si culoarea trandafirului, dar care stralucea ca zapada. Si cand cineva din cei de la masa apuca acel minunat pahar sa-l bea, indata ce il turna in gura lui, saturandu-se de dulceata si de lucrarea Duhului Sfant, fata ii stralucea si lumina ca un trandafir tanar cand iese din bobocul lui. Si acei care le slujeau, aducand hrana si bautura la masa, erau tineri preafrumosi cu fata alba, cu bratele si picioarele ca zapada, si erau imbracati in haine rosii, si erau incinsi pe mijloc cu niste curele, in trei culori stralucind, ca un curcubeu ceresc, ca si cum ar fi fost facut acel brau din trei feluri de cordele. Si pe capetele lor purtau cununi de aur cu pietre de mult pret si cu margaritare, cu mare mestesug lucrate. Si mergand inaintea mea, minunata doamna Teodora, ajungand la sfantul parintele nostru, s-a apropiat de el si a vorbit pentru mine. Si el a privit catre mine cu zambire si mi-a poruncit sa ma apropii. Si apropiindu-ma de dansul, i-am facut dupa obicei plecaciune pana la pamant si i-am cerut binecuvantarea. Si l-am auzit cu glas incetisor zicandu-mi: "Dumnezeu, fiule, sa se milostiveasca si sa te binecuvanteze si sa-ti arate fata Lui, si sa te binecuvanteze si sa-ti arate fata Lui, si sa te saturi de toate bunatatile cerului si ale pamantului si sa-ti ajute din locasul Lui cel sfant".

Si sezand eu jos pe lespezile acelea de aur, m-a atins cu mana sfantul meu parinte si m-am ridicat si mi-a zis: "Vezi pe Teodora pe care cautai si doreai sa o vezi - si mi-o arata cu degetul -, pentru care ma rugai mult, sa stii ce s-a facut si in ce loc s-a asezat. Deci, vazand-o acum, sa nu mai superi pentru dansa de acum inainte".

Si acel cinstit suflet, binecuvantat de Dumnezeu, doamna Teodora, cautand la mine, imi zise: "Dumnezeu sa-ti dea plata, fiule Grigorie, ca ai atata grija pentru mine, smerita. Pentru aceasta Atotputernicul Dumnezeu ti-a implinit dorinta ta, pentru rugaciunile domnului si parintelui nostru Vasile, dascalul si povatuitorul nostru, care a facut mari faceri de bine pentru noi".

Si toti cei de fata priveau la noi in tacere, si cei ce sedeau la acea masa minunata, si toti se bucurau. Dupa aceea a zis Cuviosul Vasile catre doamna Teodora: "Mergi impreuna cu el, ca sa-i arati frumusetea pomilor care sunt in locasul nostru".

Deci, ducandu-ma doamna Teodora catre partile cele de-a dreapta ale gradinii, privind, am vazut o poarta minunata din aur facuta si zidul gradinii era ridicat inalt inauntru. Si era gradina cu verdeturi si cu copacei de aur si cu trandafiri preafrumosi impodobita. Si eu, mirandu-ma de frumusetea aceea si de dulceata aceea nemasurata, care nu se aseamana cu toate parfumurile lumii, cautam cu privirea si cu mintea mea la tot ce mi se arata; si vedeam acolo 70 de feluri de copaci si o alta multime nenumarata de feluri de alte specii necunoscute pe pamant, si fiecare avea rod imbelsugat, si ramurile lor erau plecate si nu se vestejeau si nici nu putrezeau, pentru ca erau ceresti si fara de moarte, si dupa cum am observat din poamele acelea minunate se aflau pe masa sfantului nostru parinte si a celorlalti sfinti cu care statea el la masa. Deci stateam eu uimit si priveam acea largime si inaltime de verdeata si minunatele roduri, pentru ca niciodata nu s-a intamplat sa vad asa ceva in lumea cea vremelnica. Si vazand uimirea mea, imi spuse doamna Teodora: "Acestea te fac sa te minunezi? Dar daca ai fi vazut raiul acela, pe care l-a sadit si l-a rasadit Dumnezeu, te-ai fi inspaimantat foarte si ti s-ar fi intunecat mintea si te-ai fi ingrozit. Fiindca daca ai pune aceasta gradina inaintea aceleia a raiului, ar fi cu adevarat o umbra si un vis, inaintea lucrurilor care stau ziua si le vede destept omul".

Si eu am zis: "Te rog, doamna mea, sa-mi spui cine a sadit acest rai, pentru ca niciodata acest fel de minunate plante eu nu am mai vazut".

Si ea mi-a zis: "Si unde ai fi putut sa vezi acest fel de minunata gradina, gatita de mainile Atotputernicului Dumnezeu, aflandu-te inca in lumea cea vremelnica? Pentru ca toate acelea pe care le vede sufletul tau, ca si cum ar fi pamantesti, sunt ceresti si ne bucuram de dansele cu sufletul. Acestea, gradina si casa, sunt facute din ostenelile si sudorile Cuviosului parintelui nostru Vasile, care din copilarie si pana la batranete s-a trudit si s-a ostenit. Posturile lui, privegherile lui, mersul pe jos, rugaciunile, plecarea genunchilor lui, indurarea frigului, raceli si alte rele patimiri pe care le-a rabdat in pustietati, mancand numai roduri slabatice si iarba, cu multi ani mai inainte de a veni la Tarigrad, din voia lui Dumnezeu, ca sa se mantuiasca multi, acelea i-au daruit acet rai, pe care il vezi. Pentru ca aceia care patimesc in lumea ce vremelnica, cu osteneli si truda, si necazuri, si alte patimiri pentru Dumnezeu, si pentru ca sa se implineasca sfintele Sale porunci, pentru slava lui Dumnezeu, aceia acest fel de plata si odihna primesc de la Dumnezeu, ca sa se bucure in veci si sa se veseleasca fara de moarte, dupa cum zice psalmistul: "Rodurile ostenelilor tale vei manca"... Adica, cei care se tem de Dumnezeu, se ostenesc si se muncesc vremelnic se vor bucura vesnic si celelalte pe care le zice Sfanta Scriptura asemenea cu acestea. Si eu ma minunam inca de cele ce mi-a zis; ca nu eram acolo cu trupul, ci ganditor cu sufletul, si am incercat sa ma aflu pe mine, ca sa vad daca sunt si port trup si daca pot sa ma prind de mana; si incercand sa ma prind, ca sa-mi simt alcatuirea mea si oasele mele, mi s-a parut ca si cum as fi incercat sa prind sau vapaia focului, sau raza soarelui, pentru ca, desi parea ca imi ating cu mana partea din trup pe care o cautam, nu puteam sa o prind, ca fiind straina de fire, si ma inspaimantam de cele ce vedea duhul meu cu mintea mea.

Si fiindca mi s-a parut cum ca ne-am intors la curtea aceea si la poarta unde am intrat in locuinta raiului, am aflat masa desarta si nu mai sedea nici unul la masa, dar toate bucatele pe care mai inainte le avea erau pe dansa si o impodobea dumnezeiasca asezare. Si mi se parea ca am laudat-o pe fericita Teodora, si m-am dus de acolo, si mi-am venit intru sine, si m-am slobozit de acele infricosate, dar si minunate locuri pe care le-am vazut intru vedenia mea, in somnul meu. Si aflandu-ma iar cine sunt si unde ma aflu, le pastram cu grija in mintea mea, ca sa nu uit cele vazute.