Cuvine-se cu adevarat sa te fericim, Nascatoare de Dumnezeu,
cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru.
Ceea ce esti mai cinstita decât heruvimii si mai marita fara de asemanare decât serafimii,
care fara stricaciune pe Dumnezeu-Cuvântul ai nascut,
pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim!







Va invitam sa ascultati conferinta Parintelui Galeriu Creatia in viziunea pascala.aac (format aacPlus - 59,6MB - 173 minute, necesita ultima versiune de winamp)


Luna septembrie în 29 de zile: Cuviosul Părintele nostru Chiriac Sihastru.


        Acesta a fost pe vremea imparatiei lui Teodosie cel Tanar (408-450) si a lui Leon cel Mare (457-474) in cetatea Corint. Tatal sau se chema Ioan, fiind preot al bisericii din Corint, iar mama lui era Evdochia. Era nepot al lui Petru episcopul, care l-a facut citet la aceeasi biserica. Deci, plinind el de la nasterea sa optsprezece ani, s-a dus la Ierusalim si, mergand in lavra, a fost facut calugar de marele Eftimie. Si, aratand el multa nevointa, a petrecut 30 de ani in ascultarile manastirii cu viata de obste apoi, la saptezeci de ani, a inceput a se nevoi in pestera Sfantului Hariton, ca pustinic.
        In vremea aceasta, se inmultea eresul lui Origen, in Sfanta Cetate, la a carui dezradacinare, Cuviosul Chiriac a indurat multe osteneli, cu rugaciunea si cuvantul, intorcand pe cei inselati de la amagire si intarind pe cei credinciosi in dreapta credinta si proorocind grabnica risipire a eresului, prin grabnica moarte a incepatorilor ereziei, Hon si Leontie.
        Deci, la nouazeci si noua de ani ai vietii sale, a mers Cuviosul Chiriac la liniste si s-a linistit in munte, vreme de inca noua ani, inainte de sfarsitul sau. Si avea Cuviosul un leu mare si infricosator, care nu vatama pe frati, paznic al lui de talhari si al verdeturilor lui, de caprele salbatice. Si era Sfantul Chiriac bland si primitor si spunea mai dinainte cele ce aveau sa fie. Si era drept la trup, cu cuviinta si cu har, pastrand la peste o suta de ani de varsta, toate partile trupului intregi si neschimonosite de batranete. Si niciodata nu s-a aflat sezand degeaba, ci, sau se ruga sau lucra ceva. Si, asa, ajungand la adanci batraneti si facand multe minuni, cu harul lui Hristos, a raposat in Domnul.


 
 
 

Întru această zi, povestire din viata Părintelui nostru Chiriac Sihastrul.


        Intru aceasta vreme se inmultea eresul lui Origen, pentru dezradacinarea caruia Sfantul Chiriac a suferit multe osteneli si, cu rugaciunea si cuvantul, pierzand ereticeasca si fara de Dumnezeu invatatura, pe cei inselati i-a intors de la amagire, iar pe dreptcredinciosi i-a intarit in credinta, de care lucru graieste Chiril, scriitorul cartii acesteia, asa:
        Eu, zice el, iesind atunci din Lavra marelui Eftimie, am mers in Lavra Sfantului Sava, la parintele Ioan, episcopul cel din liniste (sihastrie) si am fost trimis de dansul cu carti la ava Chiriac, instiintandu-l de razboiul ce a fost cu ereticii in Sfanta Cetate si rugandu-l pe el sa se osteneasca in rugaciuni catre Dumnezeu, ca degraba sa cada invataturile lui Hon si Leontie, capeteniile ereticesti, care barfesc asupra lui Hristos hulirile lui Origen. Si, sosind eu la locasul Suchiului, am mers la pestera Cuviosului Hariton si, inchinandu-ma fericitului Chiriac, i-am dat scrisoarea si i-am spus si din gura cele ce-mi poruncise minunatul Ioan Sihastrul. Iar el mi-a zis mie: "Sa nu se mai mahneasca parintele cel ce te-a trimis, ca degraba vom vedea, cu darul lui Dumnezeu, risipirea eresului". Si a poruncit despre grabnica moarte a lui Hon si Leontie, care raspandeau dogmele lui Origen. Deci, intinzand cuvantul de invatatura, Cuviosul mi-a aratat mie nebunia si amagirea origenistilor si cum ca, prin dumnezeiasca descoperire i s-a aratat lui otrava eresului acestuia si pierzarea celor inselati de el. Apoi, fericitul, intelegand din vorbe ca sunt calugar din Lavra marelui Eftimie, mi-a zis: "Iata, dar, frate, partas al manastirii mele esti". Si a inceput a spune multe despre Sfantul Eftimie, spre folosul meu. Si asa, cu povestirile cele folositoare si cu vorba lui cea dulce hranindu-mi sufletul meu, m-a slobozit cu pace. Si degraba s-a implinit proorocia fericitului Chiriac, ca au murit de naprazna incepatorii eresurilor si s-a risipit ereticeasca putere si a incetat razboiul cel din mijlocul dreptcredinciosilor. Atunci Chiriac, fara de grija fiind, a iesit din pestera Cuviosului Hariton si a mers, iarasi, la sihastrie in Susachim, la nouazeci si noua de ani ai vietii sale si a sihastrit intr-insa noua ani. Drept aceea, eu iarasi poftind sa vad fata cea cu sfanta podoaba a Cuviosului si sa ma indulcesc de vorbele lui cele dulci, am mers in locasul Suchiului, la fericitul Chiriac, si am aflat acolo pe Ioan, ucenicul lui.
        Iar cand ne apropiam de locul acela, ne-a intampinat pe noi un leu foarte mare si infricosator pe care, vazandu-l, m-am temut foarte. Iar Ioan, ucenicul Sfantului, vazandu-ma inspaimantat, mi-a zis: "Nu te teme, frate Chiril, ca leul acesta este ascultator al parintelui nostru si nu vatama pe fratii ce vin la dansul". Iar leul, vazandu-ne pe noi venind la staret, a pasit in laturi din cale. Si, vazandu-ma pe mine, ava Chiriac a zis: Iata, fratele manastirii mele, Chiril, vine la mine, si s-a bucurat de mine". Apoi, facand rugaciune, am inceput sa vorbim si Ioan, ucenicul lui, i-a spus de mine: "Parinte, fratele Chiril, vazand leul, s-a temut foarte". Deci, mi-a zis mie staretul: "Sa nu te temi, fiule Chiril, de leul acesta, ca petrece cu mine, si-mi pazeste aceste putine verdeturi de caprele salbatice". Si, vorbind, mi-a spus mie multe din marele Eftimie si de alti parinti pustinici, care au vietuit cu fapte bune; apoi, a poruncit sa-mi puna inainte mancare. Si, mancand noi, a venit leul si sta inaintea noastra. Si, sculandu-se, staretul i-a dat lui o parte din paine, zicandu-i: "Mergi de pazeste verdeturile". Iar mie mi-a zis: "Vezi, fiule, leul acesta? Nu numai verdeturile imi pazeste, ci si pe talhari si pe barbari ii goneste de aici. Ca de multe ori, oameni rai au napadit asupra acestui loc sarac si i-a gonit pe ei leul". Iar eu, auzind acestea, m-am mirat si am proslavit pe Dumnezeu, Cel ce a supus fiarele salbatice, ca pe niste oi, placutului Sau. Si am petrecut la dansul o zi si multa invatatura de la dansul am luat. Iar a doua zi, facand rugaciune, mi-a dat blagoslovenie si m-a slobozit cu pace, poruncind ucenicului sau sa ma petreaca. Si, iesind, am aflat leul sezand in cale si mancand o capra salbatica. Si m-am oprit, neindraznind a merge pe langa el. Iar el, vazandu-ne pe noi ca stam, si-a lasat vanatul sau si s-a abatut din cale, pana ce am trecut.
        Locul unde Cuviosul vietuia era sec si fara apa si fantana nu avea. Deci, sapand fericitul o groapa intr-o piatra, aduna intr-insa apa iarna si destula ii era, spre trebuinta si spre adaparea verdeturilor, pe toata vara. Iar intr-o vara, in luna lui iulie, fiind arsita mare, a secata apa cea adunata in piatra si se mahnea Sfantul, neavand apa. Deci, ridicandu-si ochii la cer, s-a rugat zicand: "Dumnezeule, Cel ce ai scapat in pustie pe Israel cel insetat, da-mi mie in pustiul acesta putina apa, pentru cele de nevoie ale saracului meu trup". Si indata s-a aratat un nor mic deasupra Susachimului, unde vietuia, si a plouat in jurul chiliei lui si i-a umplut lui toate gropile, cele ce erau de piatra. Asa, degraba, a ascultat Dumnezeu pe robul sau.
        Inca, socotesc de folos cu dreptate - zice scriitorul vietii acesteia, Chiril - a spune aici si aceasta pe care mi-a povestit-o mie parintele Ioan, ucenicul fericitului Chiriac. Umbland noi prin pustie, mi-a aratat mie un loc, zicandu-mi: "Aceasta este locuinta fericitei Maria". Si l-am rugat pe el, ca sa-mi spuna mie de dansa. Iar el a inceput a-mi spune: "A fost, zicea el, ceva mai inainte, ca mergand eu impreuna cu prietenul meu, fratele Paramon, la parintele Chiriac, cautand, am vazut de departe un om stand. Si socoteam ca este un pustnic si, sarguindu-ne, am mers la dansul, vrand sa ne inchinam lui. Si, daca ne-am apropiat de locul acela, el indata s-a ferit de noi. Apoi, ne-am infricosat si ne-am inspaimantat, socotind ca am vazut un duh viclean si stam la rugaciune. Iar, dupa rugaciune, cautand incoace si incolo, am aflat o pestera in pamant si am cunoscut ca nu duh viclean era, ci un rob al lui Dumnezeu este si s-a ascuns inaintea noastra. Si, mergand aproape de pestera, l-am rugat pe el cu juramant, ca sa se arate noua si sa nu ne lipseasca pe noi de rugaciunile sale si de folositoarele lui cuvinte. Si am auzit din pestera un raspuns ca acesta: "Ce folos voiti de la mine? Sunt o femeie pacatoasa si proasta. Si ne-a intrebat pe noi, zicand: "Voi unde mergeti? Si i-am raspuns ei: Noi mergem la parintele Chiriac Sihastrul. Ci, sa ne spui noua, pentru Dumnezeu, cum iti este numele si viata ta si de unde esti si pentru ce pricina ai venit aici. Iar ea a raspuns: Sa mergeti unde voiti sa mergeti si, cand va veti intoarce, va voi spune voua. Iar noi ne-am jurat, zicand: Nu ne vom duce, pana nu vom auzi de la tine numele si viata ta. Iar ea, vazandu-ne pe noi ca nu voim sa ne ducem, a inceput, din pestera sa si nearatandu-se, a ne spune asa: Eu ma numesc Maria si am fost cititoare de psalmi la biserica Invierii lui Hristos, dar diavolul pe multi ii ranea din pricina mea, si m-am temut ca sa nu fiu vinovata de sminteala spurcatelor ganduri ale cuiva si sa nu adaug pacate peste pacatele mele. M-am rugat lui Dumnezeu cu osardie, ca sa ma izbaveasca de pacat si de unele sminteli ca acestea. Deci, umilindu-ma, odinioara, cu inima, de frica lui Dumnezeu, am mers la Siloam si am scos un vas cu apa si am luat si o cosnita de bob muiat si am iesit noaptea din cetate si, incredintandu-ma dumnezeiescului ajutor, m-am dus in pustie. Iar Dumnezeu a binevoit de m-a adus in acest loc si am optsprezece ani vietuind aici si, cu darul lui Dumnezeu, nu mi-a sfarsit apa, nici cosnita de bob, pana astazi. Ci, ma rog voua, mergeti acum la parintele Chiriac si sfarsiti slujba voastra, iar, cand va veti intoarce, sa ma cercetati si pe mine, saraca.
        Aceasta auzind-o, am mers la parintele Chiriac si i-am spus lui toate cele ce am auzit de la fericita Maria. Iar parintele s-a minunat si a zis: Slava tie, Dumnezeul nostru, cati sfinti ascunsi ai, nu numai barbati, ci si femei, slujindu-ti Tie in taina. Ci sa mergeti, fiii mei, la placuta lui Dumnezeu si ce va zice voua, sa paziti. Deci, intorcandu-ne de la parintele Chiriac, am mers la pestera fericitei Maria si am strigat-o, zicand: "Roaba lui Dumnezeu, Maria, iata, am venit dupa porunca ta; si nu ne-a raspuns. Apoi, apropiindu-ne de intrarea pesterii, am facut rugaciune si nu ne-a raspuns noua. Deci, intrand inlauntrul pesterii, am aflat-o pe ea raposata in Domnul. Iar din sfant trupul ei iesea mare si frumoasa mirosire si nu am avut in ce sa o invelim si sa o ingropam pe ea. Si ne-am dus la manastire si am adus de acolo toate cele de trebuinta si, imbracand-o, in ingropat-o pe ea in pestera si am astupat pestera cu pietre."
        Aceasta mi-a spus parintele Ioan, iar eu m-am minunat de o viata ca aceasta, a roabei lui Dumnezeu si am socotit sa o dau in scris, spre umilinta celor ce o vor auzi si intru slava iubitorului de oameni Dumnezeu, Care da rabdare celor ce-L iubesc pe El.
 



 
 
 

Întru această zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Dada, Govdela si Casdoas, fiu si rudenii ai lui Saporie, împăratul persilor (sec.IV).

        Intru zilele lui Saporie cel Mare, imparatul persilor, tatal Sfantului Govdela, era un oarecare crestin anume Dada, mai de frunte la iatacul imparatesc, preaiubit si neam imparatului, trimis sa domneasca in tarile ce erau sub stapanirea persilor si el credea, aratat, in Hristos. Deci, parandu-l oarecine la imparat, acesta a trimis la dansul pe Andramelec, cel mai mare dintre dregatorii lui, ca sa afle adevarul, si, gasindu-l ca adevarat crede in Hristos, a scris de aceasta imparatului. Iar imparatul, scriindu-i raspunsul, i-a dat putere asupra oricarui crestin. Si acest raspuns l-a trimis cu fiul sau, Govdela. Deci, primind Andramelec raspunsul si Govdela sezand alaturi cu dansul, a inceput a face cercetare si, luandu-i seama ce aveau ei in gandul lor, au aflat pe Sfantul, crezand cu tot sufletul in Domnul nostru Iisus Hristos si vrand sa moara cu osardie pentru Dansul.
        Atunci, au aprins un cuptor de foc foarte mare si au poruncit sa bage pe Sfantul intr-insul. Si, aprinzandu-se cuptorul foarte si intaltandu-se para focului, incat se ingrozeau cei ce o vedeau, au adus pe Sfantul Dada sa-l arunce intr-insul, ca nu se supuneau paganiei.
        Deci, daca s-a apropiat de cuptor si si-a facut semnul cinstitei si de viata facatoarei Cruci, au vazut cuptorul stins si izvorand apa, in loc de vapaie. Si se minunau toti o minune mare ca aceea. Iar fiul imparatului, Govdela, a zis: "Iubitul meu Dada, cine te-a invatat niste farmece ca acestea?" Iar el a zis catre dansul: "Macar de te-ai fi invrednicit si tu sa fi invatat de la dascalul meu". Si Govdela a zis: "Dar, de voi crede in Hristosul tau, putea-voi sa faci si eu lucruri ca acestea?" Zis-a Dada: "Nu numai ca acestea vei face, ci cu Dansul vei imparati". Si a poruncit Govdela de a aprins un cuptor si, chemand el numele lui Hristos, indata l-a stins si, cazand la Sfantul, a crezut in Hristos.
        Acestea vazand, Andramelec s-a dus de a spus toate imparatului. Deci, imparatul, auzind ca fiul sau s-a facut crestin, a trimis de l-au adus si a poruncit sa taie toiege cu ghimpi si a pus patru slujitori de l-au batut, care, obosind si nemaiputand, a pus pe altii in locul lor. Iar Sfantul, fiind batut peste tot trupul, se ruga intru sine, ca sa i se dea rabdare. Si, aratandu-i-se, ingerul il intarea zicandu-i: "Fii barbat, ca eu sunt cu tine". Si, bagandu-l in temnita, a stat acolo cinci zile.
        Dupa aceea, un oarecare Gargal, luand voie de la imparatul asupra Sfantului si asupra tuturor crestinilor si scotand pe Sfantul din temnita si batandu-l cu vine de bou. Sfantul se ruga si osandea legea tatalui sau. Atunci, a poruncit Gargal sa-i scoata doua fasii de piele de la picioare pana la cap, zicand: "Lasa, ca va veni, cu adevarat, Hristosul tau si te va tamadui". Si, dupa aceasta, legandu-l foarte tare, l-au bagat iar in temnita. Deci, legaturile singure dezlegandu-se si Sfantul indata facandu-se sanatos, precum era si mai inainte, Gargal vazand aceasta, se minuna si a mers de a spus imparatului. Iar imparatul i-a zis: "Mergi de-l omoara pe pagan, ca nu-mi este fecior, ci-mi este vrajmas, de vreme ce a crezut in Hristos". Deci, i-a bagat o frigare arsa prin ureche, ce a razbatut in celalta ureche si l-a aruncat in temnita. Iar el, facand rugaciune, a venit ingerul Domnului si i-a scos frigarea si l-a tamaduit. Deci, Gargal, vazand aceasta, iarasi, l-a batut cu vine de bou si l-a inchis, iar, a doua zi, l-a batut cu bete de rugi. Dupa aceea, zgariindu-i coastele cu unelte de fier, fara mila zicea: "Ia sa vedem, veni-va Hristos sa te tamaduiasca?" Si numai cat s-a rugat, fiind in temnita, indata s-a tamaduit, slavind si multumind lui Hristos Dumnezeu. Deci, vazandu-l cei ce erau in temnita s-au minunat, zicand: "Mare este Dumnezeul crestinilor!" Iar stapanitorul, maniindu-se, a poruncit sa-l ia cu carlige de fier, sa-l spanzure de umeri si sa stea asa de la al treile ceas, pana la al noulea, si, facandu-se aceasta, Sfantul se ruga intru sine, fiind spanzurat. Deci, pogorandu-l de acolo, l-au dus, iarasi, in temnita. Iar mama sa si sora sa doreau ca sa-l vada, dar se temeau de imparat.
        Deci, imparatul auzind, a zis catre Gargal: "Inca tot traieste acel fermecator Govdela?" Iar el a zis: "Asa, imparate, inca este viu. Si eu multe chinuri i-am facut lui, dar tot este viu". Atunci, imparatul a poruncit sa-i descopere pielea capului, incepand de la spate, sa-i acopere obrazul. Si, facandu-i si aceasta, iar l-a bagat in temnita si el slavea pe Dumnezeu. Iar dimineata, afland ca tot este viu, i-au dezradacinat unghiile de la maini si de la picioare si cele patru masele mari si l-au auncat in temnita, ca pe un mort, poruncind sa nu-i dea nici apa, nici sa intre cineva la dansul. Iar sora-sa, a mers la dansul si i-a dat apa, zicand temnicierului sa nu spuna cuiva, ca-si va pune capul. Deci, pana aici primea Sfantul tamaduirile, de vreme ce inca nu era sufletul lui intarit si intemeiat. Iar daca i s-a adevarit credinta, nu-i mai trebuia lecuire. Ci, luand rabdare, indraznire si osardie la chinuri, cu luminarea Sfanului Duh, aflandu-se si ranit, se bucura si tamaduia pe toti, si toti se minunau de aceasta.
        Deci, mai era si un alt oarecare Gargal, fermecator, ce se afla in temnita, pentru multe rele ce facuse, care, vazand rabdarea Sfantului si acele slavite si minunate lucruri ce se faceau de catre dansul, a cazut la picioarele Sfantului, zicand: "Rogu-te, robul lui Dumnezeu, pomeneste-ma si pe mine inaintea Hristosului tau". Iar Sfantul i-a zis: "Crede intr-Insul si te va izbavi de toate relele tale". Si Gargal a zis: "Cred intru Tine, Doamne Iisuse Hristoase". Si s-a alaturat lui Govdela. Deci, a doua zi, i-a adus stapanitorului pe amandoi inaintea sa si, dezbracand pe Gargal, a poruncit de l-au batut cu toiege si el, cazand la cer, zicea: "Doamne Iisuse Hristoase, pentru numele Tau patimesc, intareste-ma". Si acestea zicand, si-a dat sufletul la Dumnezeu. Iar pe Sfantul Govdela, punandu-l intr-un teasc de lemn, i-au strujit picioarele si aprinzand niste faclii, i-au ars subtiorile. Deci, bagandu-l in temnita, cei inchisi se ungeau cu sangele de pe trupul Sfantului si se lecuiau de ranile lor, ce le aveau din batai si alti bolnavi intrau si se tamaduiau si slaveau pe Dumnezeu. De care lucru auzind, dregatorul nu credea. Iar peste cincisprezece zice, scotandu-l din temnita, l-au aflat intreg si sanatos si, vazandu-l se minunau. Deci, punand intr-o caldare iarba, pucioasa si smoala si fierbandu-le foarte, a poruncit sa bage pe Sfantul intr-insa, iar Sfantul, cautand la cer si rugandu-se, s-a aruncat inauntru, dar spargandu-se caldarea, a iesit sanatos si neatins de smoala. Atunci Gargal socotindu-se cu sotii lui, au rastignit pe Sfantul gol, sus pe un lemn si l-au sagetat multa vreme. Si era de vazut lucru preaslavit, de vreme ce, nu numai ca Sfantul ramanea neranit, ci si sagetile, ce se slobozeau asupra lui, se duceau in vazduh. Aceasta i-a facut pe toti de s-au cutremurat, iar cel ce a dat sfatul acesta a tras cu arcul asupra Sfantului, dar sageata s-a intors si i-a scos ochiul cel drept. Deci, vazand iarasi, imparatul toate lucrurile desarte, a trimit pe fiica sa, Casdoas, sa invete pe Govdela si sa-l intoarca. Iar ea, daca s-a dus, invatandu-se de fratele sau, s-a facut crestina. Deci, imparatul maniindu-se, de aceasta, a poruncit de a pus pe fiica sa de au batut-o cu toiege, apoi au bagat-o in temnita si, durand-o ranile ce primise, a zis catre Sfantul: "Roaga-te pentru mine, ca nu pot rabda chinurile." Iar Sfanul i-a zis: "Sa nu-ti lipseasca credinta lui Hristos si nadajduiesc in Acela in Care ai crezut, ca nu te vor mai cuprinde chipurile, nici vei mai cunoaste alta durere." Apoi, scotand imparatul pe Sfantul Govdela, a poruncit sa-i lege mainile si picioarele si sa-l arunce in picioarele cailor de la moara, ca sa-l calce toata noaptea. Deci, facandu-se si aceasta, s-a pazit nevatamat, binecuvantand pe Dumnezeu. Iar dimineata, aflandu-se sanatos si dezlegat de legaturi, se minunau toti. Deci, au ars si niste tepi de fier si l-au mai ars. Apoi, a poruncit de i-au bagat doua carlige de fier prin mani si l-au spanzurat intre doua lemne, fiind de trei coti departare unul de altul. Dar Sfantul, si spanzurat, tot se ruga. Iar Dadi si Alvin, crestini fiind, staruiau si scriau chinurile Sfantului, in taina, de frica imparatului. Catre ei a zis Sfantul: "De puteti, aduceti-mi apa si undelemn, ca sa ma botezez, iar de nu puteti, rugati-va, ca sa te faca aceasta." Si, graind aceste cuvinte, iata, un norisor, mic cat cat o neghinita, l-a acoperit pe Sfant si au turnat pe capul lui undelemn si apa multa si a auzit glasuri zicandu-i: "Iata ca ai primit Sfantul Botez, robule al lui Dumnezeu, Govdela". Si s-a facut fata lui ca lumina si a iesit mult miros frumos. Iar Sfantul, auzind glasul, spanzurat fiind pe acel lemn, facea rugaciune catre Dumnezeu, multumindu-I si slavindu-L. Deci, Gargal pogorandu-l si dintru acel chin, ascutind trestie, a pus de l-a impanat pe tot trupul de la picioare, pana la cap. Si, astfel, stand impanat multe ceasuri, si, iarasi, Sfantul rugandu-se catre Dumnezeu, si-a dat sufletul. Atunci, Gargal i-a legat picioarele cu streanguri si atarnandu-l de cozile unor cai neinvatati, i-au tarat trupul gol, prin locuri rele si pietroase, de i se rupea carne in bucati de pe dansul, si ce a mai ramas din trupul lui, l-au taiat si l-au facut trei parti si l-au risipit. Iar crestinii, cei mai sus zisi, barbati care erau si preoti, adica Dadi si Avdin si Armazac diaconul, le-au luat si le-au dus la casele lor. Si infasurandu-le cu panza si cu aromate, le-au ingropat cu osardie. Iar pe Sfantul Dada cel slavit, varul imparatului, chinuit mai inainte cu multe feluri de chinuri, l-au taiat in bucati si asa s-a savarsit si el in Domnul. Iar oarecare iubitori de Dumnezeu, adunand si bucatile moastelor lui, le-au ingropat la loc insemnat.
        Deci, cei trei barbati, ce s-au pomenit mai inainte, cantand toata noaptea, cand a fost la miezul noptii, s-a aflat in mijlocul lor si Sfantul Govdela, care le-a zis: "Imbarbatati-va in Domnul, fratilor si stati intariti si neschimbati si nu va temeti de cei ce ucid trupul, iar pe suflet nu pot sa-l ucida." Iar ei, daca l-au vazut, s-au bucurat si, iarasi, le-a zis: "Dumnezeu sa va dea plata pentru cele ce ati ostenit pentru mine". Deci, plecandu-si capul catre Dadi, a zis: "Ia cornul cu undelemn si Sfantul Trup al lui Hristos si intra in gradina imparatului si unge pe sora-mea Casdoas si o impartaseste cu Sfantul Trup.". Deci, acelea luandu-le, a mers si cum a sosit la poarta i s-a aratat ingerul Domnului si a intrat cu dansul si, botezand-o preotul si impartasind-o cu Trupul Domnului i-a zis ei: "Mergi si dormi, pana la venirea Domnului nostru Iisus Hristos" si, indata, luand ingerul sufletul ei, l-a adus la cer. Iar dimineata, mama sa, intrand la dansa si afland-o savarsita, s-a dus la imparat si i-a zis: "De acum inainte, bucura-te tu si imparatia ta. Ca fiul meu, ca si cum ar fi avut el singur greselile a mii de ucigasi, cu mii de chinuri muncindu-l tu, s-a savarsit. Iata, acum, si fiica mea, ca si cum ar fi ucis pe tatal ei, omorata cu toiege s-a savarsit si ea". Acestea auzind, cumplitul si nemilostivul acela bautor de sange imparat nu s-a plecat nicidecum moastele sfintei fiicei sale si, invelind-o spre mila. Iar imparateasa, luand aromate de tot felul cu mirosuri scumpe, a uns intr-o porfira imparateasca, a pus-o impreuna cu Govdela, fiul ei. Intru slava Bunului si Iubitorului de oameni Dumnezeului nostru, Caruia I se cuvine slava in veci, Amin.
 


 





  • Despre pacatul avortului si gravitatea lui
  • FATA ASCUNSA A PROSTITUTIEI LEGALIZATE