Cuvine-se cu adevarat sa te fericim, Nascatoare de Dumnezeu,
cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru.
Ceea ce esti mai cinstita decât heruvimii si mai marita fara de asemanare decât serafimii,
care fara stricaciune pe Dumnezeu-Cuvântul ai nascut,
pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim!







Va invitam sa ascultati conferinta Parintelui Galeriu Creatia in viziunea pascala.aac (format aacPlus - 59,6MB - 173 minute, necesita ultima versiune de winamp)


Luna septembrie în 18 zile: pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Eumenie, făcătorul de minuni, episcopul Gortinei.



        Acest cuvios Parinte, Eumenie, a trait pe la anii 550-600, calatorind din tanara varsta pe calea cea stramta si lui Dumnezeu placuta, pe care mergand, doua sarcini grele are omul a lepada: averea si poftele trupesti.
        Drept aceea, a lepadat Cuviosul averea sa, impartind-o la saraci, saturand pe cei flamanzi si imbracand pe cei goi, dupa cuvantul Domnului catre tanarul care-L intrebase, zicandu-i: Vinde averea ta si da-o saracilor si vei avea comoara in cer" (Matei 19, 21). Deci, pe toate socotindu-le gunoaie, a alergat sprinten sa afle si sa urmeze pe Hristos.
        Tot asa a lepadat acest Cuvios si grosimea trupului, supunandu-si poftele sale cu nevointele, cu infranarea, cu postul, cu rugaciunea, cu privegherea, cu ostenelile si s-a facut subtire, ferindu-se de toata placerea cea trupeasca si de iubirea dulcetilor lumesti, infranandu-se de toate acelea care ingrasa trupul, inrosind poftele si nascand patimile. Nu si-a dar somn ochilor sai, pana ce sufletul si trupul lui, curatindu-se de patimi, nu s-a facut locas Sfantului Duh.
        Si asa, lepadand amandoua sarcinile cele grele, una de avere si alta a mult patimasului trup, s-a facut lesnicios pentru petrecerea pe calea cea ingusta, care duce la viata vesnica. Deci i s-a dat lui si darul propovaduirii cuvantului lui Dumnezeu, impodobit cu multa intelepciune. Iar cand viata lui cea imbunatatita stralucea ca o lumina si era multora de folos, a fost ales si ridicat la scaunul de episcop al bisericii din Gortina, unde, luminand ca un soare, pastorea Biserica cu fapta si cu cuvantul, facandu-se pilda tuturor si fiind el si foarte milostiv, ca Eumenie milostiv insemneaza. Si i s-a dat lui si puterea facerii de minuni, incat era tata sarmanilor, bogatie saracilor, datator celor ce cer, celor ce patimesc impreuna-patimitor si preaminunat facator de minuni.
        A mers si la Roma, ca un inalt luminator ce era, manat de dorinta de a propovadui Evanghelia, iar de acolo a mers in Tebaida Egiptului. Aici, ajungand pe vreme de seceta in tot tinutul, cu rugaciunile sale pamantul a primit ploaie imbelsugata.
        Deci, dupa o indelungata propovaduire in acest tinut, si aducand multe suflete la lumina credintei lui Hristos, Sfantul Eumenie isi sfarsi in Tebaida sirul zilelor sale, mutandu-se la Domnul, ca bunul slujitor din Evanghelie. Iar moastele lui au fost trimise la locul lui de nastere, la Raxos, in Grecia.
 



 
 

Întru această zi, cuvânt din Pateric, despre călugarul ce plângea în toate zilele.



        Un frate, imbracandu-se in chipul calugaresc, a mers si s-a salasuit in muntele Nistriei. Insa era chilia lui aproape de alt frate, si-l auzea pe el in toate zilele plangandu-si pacatele sale. Deci, dupa ce multa vreme nu i-au venit si lui lacrimi, isi mustra sufletul sau, zicand: "Oare nu vei plange, ticalosule, si nu te vei tangui? Sa ma crezi pe mine, ca macar ca nu voiesti, vei plange". Si, luand o varga, se batea pe sine peste trupul gol, pana ce ii veneau lacrimi. Insa, s-a intrebat fratele si s-a rugat lui Dumnezeu sa-i arate lui, de face bine pedepsindu-se pe sine. Deci, intr-o noapte, a vazut in somn pe fratele cel ce locuia aproape, purtand cununa si stand in ceata Mucenicilor, iar pe un oarecare barbat privind si zicand: "Vezi pe bunul Mucenic? Si tu mantuieste-te pentru Hristos, ca si acesta, si impreuna cu Mucenicii te vei incununa".


 
 

Întru această zi, cuvânt despre milostenie, căci cel ce dă săracului, dă lui Hristos.


       Un om oarecare din Constantinopol era foarte milostiv, incat si pe ulitele cetatii umbland el, mergea dupa dansul multime de saraci. Iar el se facea ca si cand ii gonea si-i indeparta, insa punea in mainile lui milostenie. Si facea aceasta, voind sa se tainuiasca de oameni. Deci, unul din prietenii lui credinciosi l-a intrebat pe el cum s-a facut milostiv. Si i-a spus lui, graind: "Cand eram mic, ca de zece ani, si am intrat in biserica sa ma rog, am vazut pe un batran duhovnic, invatand poporul si spunandu-i despre milostenie: cel ce da saracului pune in insesi mainile lui Hristos. Iar eu am auzit si n-am crezut pe cel ce invata, ca gandeam: Eu am auzit ca Hristos sta in cer, de-a dreapta Tatalui, deci, cum se afla pe pamant, precum invata acesta, ca sa ia ceea ce se da saracilor? Iar acestea gandind eu, m-am dus la casa mea si am vazut pe un sarac in haine rupte mergand, iar deasupra capului sau sta un chip al Domnului nostru Iisus Hristos. Si cum mergea saracul acela pe calea sa, iata un om milostiv l-a intampinat pe el si i-a dat lui o paine. Si cum a intins  mana cela ce da painea, iata si chipul Mantuitorului, care Si-a intins mainile Sale spre mainile lui si l-a binecuvantat pe acela. Deci aceasta vazand-o, am crezut ca acel ce da saracului, cu adevarat lui Hristos da. Dar eu inca si acum vad acelasi chip, stand deasupra capului saracilor si pentru aceea sunt cuprins de frica si fac milostenie dupa putere, pe cat pot."
 



 

Întru această zi, cuvânt despre viata ce va să fie, dintr-ale Fericitului Augustin.

       Scrie Fericitul Augustin aceasta istorie, zicand: Fratele meu Ghenadie, doctorul cel slavit, s-a deprins din tinerete a fi milostiv si mult indurat catre saraci, precum insusi mi-a povestit. Si i-a venit lui o indoiala de la uratorul binelui, vrajmasul, gandind: "Oare mai este alta viata dupa moarte?" Si asa petrecea intristat. Insa, milostivul Dumnezeu, nevrand sa piara lucratorul faptelor bune, a iconomisit in acest chip: Odata, culcandu-se el pe patul sau, ca sa se odihneasca, i s-a aratat in somn un tanar preafrumos si i-a zis lui: "Vino dupa mine!" Si, mergand dupa dansul, l-a dus pe el intr-o cetate, unde se auzeau preaminunate cantari. Si a intrebat pe tanarul care il purta: "Ce este aceasta?" Si i-a raspuns lui: "Aceasta este cantarea si veselia sfintilor lui Dumnezeu". Si dupa aceasta si-a venit in sine si s-a desteptat. Iar vrajmasul, iarasi, ii zicea, prin gand, ca acestea sunt niste naluciri. Deci, culcandu-se a doua noapte, intristat, iarasi i s-a arata lui acelasi tanar si l-a intrebat: "Oare ma cunosti?" Iar el a raspuns: "Tare bine te cunosc". Si l-a intrebat: "Dar unde m-ai vazut?" Si i-a zis Ghenadie: "Nu de mult te-am vazut, ca m-ai dus si m-ai purtat intr-o cetate, unde se auzeau cantari dulci si veselii". Si l-a intrebat: "In ce chip m-ai vazut, in somn sau aievea?" Si i-a raspuns: "In somn". I-a zis tanarul: "Bine ai grait, ca si acum, in somn ma vezi". Si a raspuns Ghenadie: "Stiu, cu adevarat, ca si acum in somn te vad". Deci, l-a intrebat, ca si acum in somn te vad". Deci, l-a intrebat ingerul: "Unde dar este acum trupul tau?" A raspuns: "In camara mea". L-a intrebat iarasi: "Au stii tu ca acum ochii tai sunt inchisi si fara simtire in trupul tau si nu vad nimic?" I-a raspuns: "Stiu tare bine". Iar el i-a zis: "Deci dar, cu care ochi ma vezi tu acum si privesti la mine?" Ghenadie sta uimit si nu stia ce raspuns sa dea. Ingerul a inceput a-l dojeni si a-l invata, zicand: "Ochii tai cei trupesti acum sunt nesimtitori si nu pot sa vada. Iar acestia, cu care privesti la mine, sunt alti ochi, si cand vei muri, atunci fara ochii cei trupesti ai sa vezi si ai sa vietuiesti si toata stiinta si cunostinta o sa ai. Iata, de acum, sa pui inceput bun si sa nu te mai indoiesti de viata cea de dupa moarte". Si, zicand acest cuvant, ingerul s-a facu nevazut, iar el s-a trezit. Si de atunci pana la moartea sa, n-a mai avut nici o indoiala in inima sa.
        Iarasi, asemenea acesteia, ne istoriseste Sfantul Augustin, zicand: Am auzit de la Mihail insusi ca i s-a intamplat a auzi aceasta de la unchiul sau, ce se cheama tot Mihail, care, iubind mult filosofia, se indeletnicea mult cu invataturile lui Platon si cu alte asemenea filosofii si castigase mare prietesug cu Marsilie, barbatul cel prea invatat si sporit in faptele cele bune. Si acestia doi, Mihail unchiul si Marsilie, de multe ori se indeletniceau cu vorbe adanci filosofesti. Iar odata, dupa obicei, intrand iarasi in noime adanci filosofesti si intrebandu-se, Marsilie a dus vorba si despre viata cea fara de sfarsit, ce are sa se descopere dupa mutarea cea de aici. Si din multa vorba ce a fost, au venit la atata neintelegere, ca au dat mana unul cu altul si cu juramant au intarit, ca oricare din ei va muri mai inainte, sa vie sa se arate celui ce a ramas, spre mai buna incredintare. Si a mers Marsilie la locul sau, in cetatea Florenta. Si a trecut vreme indelungata. Odata, Mihail, indeletnicindu-se in invataturile sale acasa, deodata a auzit o alergare de cal, care a stat langa usa lui. Si s-a auzit glas, strigand: "Mihaile, Mihaile, toate cele vorbite de noi sunt adevarate, adevarate" Si, sculandu-se, Mihail a deschis fereastra si a vazut pe un barbat imbracat tot in alb in calare; si cum l-a vazut Mihail, indata a intors calul si se ducea. Si a inceput a striga Mihail dupa dansul, zicand: "Marsilie, Marsilie". Si s-a facut nevazut. Si Mihail s-a infricosat foarte de aceasta. Si, incepand a cerceta cu deamanuntul despre Marsilie, a aflat, ca in ziua si ceasul acela in care i s-a arata, Marsilie s-a fost mutat catre Domnul, in cetatea Florenta. Dupa aceea, Mihail lasand desarta filosofie, se ingrija de viata cea vesnica.



 




  • Despre pacatul avortului si gravitatea lui
  • FATA ASCUNSA A PROSTITUTIEI LEGALIZATE