Cuvine-se cu adevarat sa te fericim, Nascatoare de Dumnezeu,
cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru.
Ceea ce esti mai cinstita decāt heruvimii si mai marita fara de asemanare decāt serafimii,
care fara stricaciune pe Dumnezeu-Cuvāntul ai nascut,
pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim!







Va invitam sa ascultati conferinta Parintelui Galeriu Creatia in viziunea pascala.aac (format aacPlus - 59,6MB - 173 minute, necesita ultima versiune de winamp)


Luna lui septembrie in ziua dintai: inceputul Indictionului, adica al noului an bisericesc.

    Trebuie sa stim ca Biserica lui Dumnezeu praznuieste astazi Indictonul, adica inceputul anului nou bisericesc, luand acest obicei de la cei de demult. La romani, indictionul (de la latinescul indictio) era un fel al lor de a numara anii si anume era un period de 15 ani, pentru adunarea darilor catre stat.

    Sfanta Biserica serbeaza insa aceasta zi pentru doua pricini: Intai pentru ca luna septembrie este socotita ca inceputul anului. Drept aceea, ea multumeste lui Dumnezeu pentru roadele de peste an si se roaga ca si anul nou sa fie roditor. Cea de a doua pricina a Bisericii este ca ea cinsteste aceasta zi ca ziua in care Domnul a pus inceput propovaduirii Sale in lume. Astazi ea face inceput, astfel, la anul Domnului cel bine primit, deschide impartasirea noastra din cununa bunatatilor dumnezeiesti, a anului nou ce incepe, iar scopul ei este plinirea lui Hristos in noi, adica plinirea noastra dupa chipul si asemanarea lui Hristos. In cinstea acestui inceput al propovaduirii Domnului, Biserica aminteste astazi de intrarea Domnului, in sinagoga din Nazaret, unde, dandu-I-se cartea Proorocului Isaia, a aflat locul in care Mantuitorul si lucrarea Lui in lume sunt zugravite de Prooroc prin aceste cuvinte: "Duhul Domnului este peste Mine, pentru care M-a uns sa binevestesc saracilor. M-a trimis sa vindec pe cei zdrobiti cu inima; sa propovaduiesc robilor dezdrobirea si celor orbi vederea: sa slobozesc pe cei apasati si sa vestesc anul cel placut al Domnului. Si, inchizand cartea si dandu-o slujitorului, a sezut, iar ochii tuturor din sinagoga erau atintiti asupra Lui. Si El a inceput a zice catre ei: Astazi s-a implinit Scriptura aceasta in urechile voastre". (Luca,4,18-21). Praznuim deci, astazi, anul Domnului cel bine primit, dand multumire pentru toate bunatatile pe care le-am luat din mainile Domnului, macar ca, pentru ele, si noi singuri suntem datori sa ne sarguim, ca sa fim bine primiti inaintea Lui. Dar praznuim nu indictionul cel mostenit de la imparatii romani, ci pe cel asezat noua de Imparatul slavei, Hristos, iar Indictionul lui Hristos sunt poruncile lui cele sfinte.

    Ca Imparatul nostru Hristos nu cauta de la noi fier si arama, argint si aur. Ci, in loc de fier si arama, El cauta de la noi bunatatea credintei celei intemeiate si tari, in dreapta cinstire de Dumnezeu. Ca, prin credinta aceasta, ca printr-o arama de fier si o pavaza de arama, sa biruim pe cei potrivnici, urmand stramosilor nostri care, "prin credinta, au biruit imparatii, au facut dreptate, au dobandit fagaduintele, au astupat gurile leilor, au stins puterea focului, au scapat de ascutisul sabiei, s-au imputernicit, din slabi ce erau, si s-au facut tari in razboaie, au intors taberele vrajmasilor in fuga" (Evr.11.33-34). Asemenea, in loc de argint, Imparatul nostru Hristos cauta de la noi bunatatea nadejdii celei neindoite spre Dumnezeu, nebagand seama la toate primejdiile si necazurile ce vin de la lume, de la trup si de la diavol, care navalesc asupra noastra. Ca, "nadejdea nu rusineaza". (Rom.5,5), dimpotriva, nadejdea rasplatirii indeamna pe ostasi la lupta si la nevointa, precum si Sfantul Damaschin zice: "Mucenicii Tai, Doamne, cu credinta intarindu-se si cu nadejdea imputernicindu-se, au stricat tirania vrajmasului si au dobandit cununile" (Octoih, glas trei, miercuri, stihoava vecerniei. Iata de ce "Cei ce se incred in Domnul sunt ca muntele Sionului; nu se va clatina in veac cel ce locuieste in Ierusalim" (Ps. 124, 1). In sfarsit, in loc de aur, Imparatul nostru Hristos cere de la noi bunatatea cea scumpa a dragostei catre Dumnezeu si catre aproapele, cea nefatarnica. Ca, precum aurul este mai cinstit decat argintul, arama si fierul, asa si dragostea este mai cinstita decat nadejdea si credinta, precum sta scris: "Si acum raman aceste trei: credinta, nadejdea si dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea" (I Cor. 13, 13). Ca aur ca acesta cauta de la noi Hristos, ca sa-L iubim nu numai crezand cu inima si marturisind cu gura, ci si fapta, dragostea, aratand-o, adica sa punem tot sufletul si sa fim gata de moarte pentru dragostea Lui, precum ne invata iubitul Sau ucenic, Ioan, zicand: "Fiii mei, sa nu iubim cu vorba, numai din gura, ci cu fapta si cu adevarul" (I Ioan, 3,18).

    Acesta este Indictionul crestinesc pe care Biserica il cere azi de la noi, in locul indictionului cel vechi al paganilor: "Dezbracati-va, zice ea, de omul cel vechi, dimpreuna cu faptele lui", si imbracati-va in omul cel nou, "dupa Chipul ce L-a zidit" (Col.3,9-10), "ca sa umblam si noi intru innoirea vietii". (Rom.6,4). Sa praznuim deci Indictionul, implinind poruncile Domnului Dumnezeului nostru, din toata inima, precum Dumnul Insusi ne indeamna, prin gura lui Moise, in Cartea Levitilor, zicand: "De veti umbla dupa legile Mele si de veti pazi si plini poruncile Mele, va voi da ploaie la timp, pamantul si pomii isi vor da roadele lor. Voi trimite pace pe pamantul vostru, veti alunga pe vrajmasii vostrii, cauta-voi spre voi si va voi binecuvanta sufletul meu nu se va scarbi de voi. Voi umbla printre voi, voi fi voua Dumnezeul vostru, si voi poporul Meu" (Lev.26, 3-12).
 


Intru aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Simeon Stalpnicul (+459).

    Slavitul Simeon a fost din partile Ciliciei, dintr-un sat ce se numea Sisan, fiu al unor parinti crestini, Susotion si Marta, si de copil era cioban la oile tatalui sau. Pe cand avea treisprezece ani, intr-o vreme de iarna, cand oile, din pricina zapezilor mari, n-au fost scoase la pasune, fericitul copil a intrat in Biserica, Duminica fiind, cu parintii sai si a auzit pe Domnul din Sfanta Evanghelie, fericind pe cei saraci, pe cei blanzi, pe cei curati cu inima si a intrebat pe un cinstit batran: "Ce sunt cuvintele acestea?" Iar batranul, fiind calauzit de Duhul Sfant, i-a descoperit lui calea cea duhovniceasca a vietii, adica urmarea lui Hristos in curatie si infranare, in desprinderea de lume si in slujba rugaciunii si a dragostei de Dumnezeu si de semeni, calea cea stramta a impacarii, care duce la fericita implinire a vietii de aici si de dincolo de moarte.

    Deci, samanta cazand in pamant bun, a inflorit indata in el dorinta de a trai dupa cuvantul Evangheliei si, fara sa se mai intoarca acasa, a intrat intr-o manastire, la loc singuratic, numita Ograda, primit de staretul Timotei, dupa sapte zile de asteptare la portile manastirii. In scurta vreme a invatat pe de rost toata Psaltirea, cum se cerea pe atunci celor ce voiau sa fie calugari, si a deprins usor toata pravila manastirii, incat, dupa doi ani Cuviosul Simeon, simtind nevoia unor osteneli calugaresti mai grele, a primit sfatul staretului sau sa mearga intr-o manastire cu pravila mai aspra, ca sa nu descurajeze pe fratii cei neputinciosi. Si asa a intrat fericitul in manastirea cu viata mai aspra, a marelui ava Eliodor, dar si aici fericitul intrecea nevointele tuturor, incat a fost sfatuit sa duca o viata de pustnic. Drept aceea, slujitorul lui Dumnezeu s-a linistit intr-o pustie, la poalele muntelui Telanis, unde a aflat o chilie mica, si a petrecut acolo timp de trei ani.

    Aici s-a suspus pe sine la incercare cu post de patruzeci de zile, ca Moise, si ca Ilie si ca Insusi Domnul nostru. Si-l ruga Cuviosul pe batranul  Vassus, indrumatorul duhovnicesc al locului aceluia, sa-i astupe usa chiliei, ca sa stea fara mancare, in vremea celor patruzeci de zile. Dar acesta nu s-a invoit cu o masura de ucidere de sine ca aceasta, decat punandu-i in chilie zece paini si un urcior cu apa, ca, de va avea nevoie, sa guste si sa se intareasca; si asa i-a astupat usa. Si, trecand patruzeci de zile, s-a intors Cuviosul si deschizand usa, l-a aflat pe acesta la pamant, zacand ca un mort, iar painea si apa neatinse. Si, luand un burete, i-a spalat si i-a racorit gura lui, rasufland putin Cuviosul, l-a impartasit pe el cu Sfintele Taine, dupa care, primind putina hrana usoara, s-a intarit. Si acest dar de infranare il spunea Vassus multor frati, ca un lucru de folos, iar Cuvisoul, de atunci, in toti anii, in Postul cel mare, asa postea, douazeci de zile rugandu-se neincetat in picioare, iar douazeci de zile sezand, de osteneala.

    Si, ducandu-se vestea despre el, ca primise darul tamaduirii bolilor, multime de oameni alerga spre dansul, unii cu bolnavii lor, altii de necazuri si de ispite fiind cuprinsi, si fiecare nu se intorcea desert, ci primea, unul tamaduire, altul mangaiere, altul un ajutor de folos, si cu bucurie se duceau la casele lor. Si puteai sa vezi la dansul, ca raurile de pretutindeni, adunandu-se felurimi de popoare, de semintii si de limbi: ismailiteni si persi, armeni si iberici, britani si italieni, crestini si pagani, luand binecuvantare de la dansul. Si, tulburat fiind fericitul de o cinstire ca aceasta si de neodihna, a aflat un chip strain de a scapa de impresurarile omenesti: s-a gandit sa-si zideasca un stalp. Deci, a zidit stalpul si pe el o chilioara stramta si, acolo sudindu-se, petrecea in post si rugaciune; si a fost intaiul stalpnic. Si era acel stalp inalt ca de sase coti, iar mai pe urma si-a zidit Sfantul alti stalpi si mai inalti. Si asa petrecea, udandu-se de ploaie, arzandu-se de zaduf si inghetand de frig si vorbind poporului de doua ori pe zi; iar hrana lui era lintea muiata si, ca bautura, apa.

    Si auzind parintii din pustie, se minunau de straina lui petrecere. Si au trimis la dansul ca sa vada ce duh locuieste in el, zicand: "Pentru ce nu mergi pe calea parintilor si alta cale noua ai aflat? Deci, pogoara-te de pe stalp si urmeaza vietii pustnicilor". Si parintii pustnici i-au invatat pe trimisi ca, de se va arata nesupus, cu sila sa-l traga jos de pe stalp, iar de va asculta si de va voi singur sa se pogoare, sa-l lase pe el si sa stea asa cum a inceput, cunoscand ca este de la Dumnezeu. Deci, ajungand trimisii soborului sfintilor pustnici si spunandu-i hotararea lor, el indata a pasit cu piciorul pe scara, vrand se se coboare. Dar trimisii strigara: "Nu te pogora, sfinte parinte, ci petreci cum ai inceput. Acum stim ca lucrul tau este de la Dumnezeu, Care de folos sa-ti fie pana la sfarsit".

    Puterea cuvintelor lui, asprimea vietii lui si stralucirea minunilor lui, marea lui iubire de oameni in suferinta si intelepciunea lui au intors la Dumnezeu un mare numar de necredinciosi. Imparatii Teodosie cel Tanar (408-450) si Leon cel Mare (457-474) ii cereau sfatul si rugaciunile, imparatul Marcian (450-457) a imbracat haine straine, ca sa-l poata auzi mai bine. Cu sfatul sau, Eudoxia imparateasa s-a lepadat de ratacirea lui Eutihie, pe care o cinstea, si foarte minunat a fost pentru toti oamenii din vremea lui. Si asa, a trait Sfantul pana in anul 459, cand Domnul l-a chemat la El.
 


Intru aceasta zi, cuvant din Limonar, despre Mina, diaconul.

    Ne-a spus noua Gheorhe de la Rait de un frate cu numele Mina, care a fost diacon acolo. Ca acesta a iesit de la o slujba in lume si ce a patimit nu am aflat, ci numai stiu atat ca a lasat chipul calugaresc si a ramas in lume. Iar dupa ce au trecut multe zile, acesta a mers in cetatea lui Dumnezeu, Antiohia, si, cand trecea prin Seleucia, a vazut de departe manastirea Preacuviosului Simeon Stalpnicul si a zis intru sine: "Ma voi sui si voi vedea pe marele Simeon", ca niciodata nu-l vazuse. Iar dupa ce a ajuns el la stalp si s-a apropiat,  daca l-a vazut pe el Sfantul Simeon, indata de la Dumnezeu s-a instiintat ca a fost calugar si a avut slujba diaconiei. Si a chemat pe cel ce-l slujea, zicand: "Adu-mi foarfecele aici". Iar acela le-a adus. Zis-a Sfantul Simeon catre slujitorul sau: "Bine este cuvantat Domnul, tunde-l pe acela", si-l arata cu degetul sau, ca erau multi stand pe langa stalp. Iar acesta, minunandu-se de cuvantul Sfantului si de frica mare fiind cuprins, deloc nu s-a impotrivit, cunoscand ca Dumnezeu a descoperit staretului despre dansul. Iar dupa tunderea lui, i-a zis marele Simeon: "Fa rugaciune, diacone". Si facand el rugaciune, Sfantul i-a grait iarasi: "Sa mergi la Rait, de unde ai iesit". Iar el zicand: "Nu pot suferi rusinea de la parinti", Simeon iarasi i-a grait lui: "Sa ma crezi, fiule, ca nu e nevoie sa te rusinezi de aceasta, ca, te vor primi pe tine cu ochi blanzi si vor avea bucurie si veselie de a ta intoarcere. Si sa stii fiule, ca Dumnezeu va sa faca semn cu tine, ca sa cunosti ca ti-a iertat tie pacatul acesta, ca negraita este bunatatea Lui".

    Iar, dupa ce a venit la Rait, l-au primit parintii cu mainile intinse si l-au dus in Sfantul altar. Iar intr-o Duminica, ducand el Preasfintele Daruri ale marelui Dumnezeu si Mantuitorului nostru Iisus, si deodata, au inceput sa-i curga ochii lui. Si, din acest semn, au cunoscut parintii, ca l-a iertat pe el Dumnezeu de greseala, dupa cuvantul Sfantului Simeon.
 


Minunea Sfantului Simeon, cu un preot.

    Un preot oarecare, sezand intr-o zi in fata bisericii, iata, un duh necurat a venit la dansul in chip de nor intunecat si innegrit si s-a pus ca un acoperamant pe capul lui si l-a lipsit de lumina si mintea lui i s-a luat si i s-au slabit lui toate oaselem si nu putea sa graiasca; si, intrand unii, l-au aflat pe el ca pe un mort. Si a petrecut in boala aceea noua ani, neputand a se intoarce pe sine pe alta parte, daca nu-l intorcea pe el cineva. Si auzind rudele lui, cele despre Sfantul Simeon, au mers la Sfantul, ducandu-l si pe el in pat si ajungand ca la trei stadii de manastire, zacea acolo. Iar Sfantul Simeon, stand la rugaciune, i s-a descoperit lui despre preotul acela. Si, la miezul noptii, a chemat Sfantul pe unul din ucenicii lui si i-a zis: "Ia din apa aceasta si mergi degraba si vei afla acolo pe un preot purtat pe pat; sa-l stropesti cu apa aceasta si sa-i spui: Iti zice tie pacatosul Simeon, intru numele Domnului nostru Iisus Hristos, scoala-te si-ti lasa patul tau si vino la mine cu picioarele tale". Iar ucenicul, mergand, a facut dupa cuvantul Sfantului. Si s-a sculat inaintea Sfantului. Si i-a zis lui Sfantul: "Scoala-te, nu te teme, macar de te-a si mahnit pe tine diavolul noua ani, ci iubirea de oameni a lui Dumnezeu nu te-a lasat pe tine pana in sfarsit sa pieri. Ca nu cu temere de Dumnezeu, ci si prea cu nedreptate ai stat in Sfantul altar si, mai inainte de a afla adevarul, ai ascultat pe clevetitorii cei ce judecau in taina pe aproapele lor si fara de nici o vina asupreai pe unii, indepartandu-i de impartasirea Sfintelor Taine. Si aceasta facand, pe iubitorul de oameni Dumnezeu nu putin L-ai mahnit. Drept aceea, se si intarise asupra ta diavolul. Ci iubirea de oameni a lui Dumnezeu si indurarile Lui s-au inmultit spre tine. Insa pe cei care te-au nedreptatit, mergand, ii vei afla pe ei rugandu-se tie, cu multa durere, sa-i ierti; precum a facut Dumnezeu mila cu tine, asa si tu sa faci mila cu dansii, inca si tarana luand de aici, vei presara peste dansii". Si a iesit preotul cu bucurie i-a poruncit lui Sfantul si indata s-au vindecat si aceia, slavind pe Dumnezeu.
 

Despre talharul ce s-a pocait langa stalpul Sfantului Simeon.

    Un oarecare talhar din Antiohia, Ionatan cu numele, pe multi oameni ii ucidea pe drumuri si prin case, talhareste navalind naprasnic prin sate si prin cetati; si nimeni nu putea sa-l prinda pe el, macar ca multi ii pandeau calea, ca era puternic si viteaz foarte, incat nimeni nu putea  sa-i stea impotriva.  Deci, s-a pornit toata Antiohia si a trimis ostasi ca sa-l prinda pe dansul, iar el neputand sa se ascunda de dansii, ca un leu fugind de la fata celor ce-l goneau pe el, a alergat in ograda Cuviosului Simeon si, apucandu-se de stalp, ca pacatoasa de picioarele lui Hristos, plangea cu amar. Deci Sfantul a strigat catre dansul, de sus: "Cine esti, de unde si de ce ai venit aici?" Iar el a zis: "Eu sunt Ionatan, talharul, cel ce am facut toate rautatile si am venit aici, ca sa ma caiesc de pacatele mele". Acestea graindu-le el, iata au navalit de la Antiohia ostasii care-l goneau pe el, strigand catre Cuviosul: "Da-ne noua, parinte, pe vrajmasul nostru, talharul, ca, iata, si fiarele sunt gata in cetate sa-l manance pe el". Raspuns-a lor fericitul Simeon: "Fiii mei, nu eu l-am adus pe el aici, cu Dumnezeu, Cel ce voieste pocainta lui, l-a povatuit aici. Deci, de veti putea intru inauntru, prindeti-l pe el, ca eu nu pot sa-l scot la voi, ca ma tem de Acela Care l-a trimis la mine". Acestea auzindu-le ostasii si neindraznind nu numai sa intre in ograda, ci nici cuvant sa zica impotriva, s-au intors cu teama si au spus toate in Antiohia. Iar talharul a petrecut sapte zile langa stalp, cazand la rugaciune catre Dumnezeu, marturisindu-se si plangand cu plangere mare, cat si cei ce erau acolo, vazand pocainta si plangerea lui se umileau. Iar dupa sapte zile, a strigat catre Sfantul: "Parinte,  imi poruncesti sa ma duc?" Iar parintele i-a zis: "Au, iarasi, la lucrurile tala cele rele, te vei intoarce?" Iar el a raspuns: "Ba nu, parinte, ci vremea mea a sosit". Si asa, vorbind cu dansul, si-a dat duhul sau la Dumnezeu. Iar ucenicii Sfantului Simeon, vrand sa ingroape pe talhar langa ograda, iata mai marii ostilor venira de la Antiohia dupa talhar si incepura a striga: "Da-ne noua, parinte, pe vrajmasul nostru, de care toata cetatea s-a cutremurat". Raspuns-a Cuviosul: "Cel ce l-a adus pe el la mine, Acela in multime de oaste cereasca a venit si l-a luat pe el la Sine, curatit prin pocainta; deci nu ma tulburati pe mine". Acestea, auzindu-le acei dregatori si vazand pe talharul mort, s-au inspaimantat si au laudat pe Dumnezeu, Cel ce nu voieste moartea pacatosului. Si, intorcandu-se, au spus in cetate cele de la Cuviosul au auzit si au vazut.
 



  • Despre pacatul avortului si gravitatea lui
  • FATA ASCUNSA A PROSTITUTIEI LEGALIZATE