Fericitii Terentie si Neolila erau soti crestini de pe vremea marilor prigoane si au avut sapte fii, pe care i-au crescut in dreapta credinta. Si, traind ei in aceeasi casa, se inchinau si slujeau lui Dumnezeu intr-ascuns. Parati insa si dusi la judecata, ei au marturisit pe Hristos Dumnezeu adevarat si au defaimat pe idoli. Drept aceea ostasii ii spanzurara pe lemn, strujindu-i fara mila, apoi, stropindu-le cu otet ranile lor, ii ardeau cu foc. Dar Sfintii se rugau lui Dumnezeu in tacere, indemnandu-se unul pe altul la mucenicie. Si n-a trecut Dumnezeu cu vederea rugaciunile lor, ca ingeri nevazuti, slobozindu-i pe ei din legaturi, le dadeau tamaduiri, iar paganii se mirau foarte de taria lor. I-au legat apoi pe o roata si-i bateau, incat se parea ca-i omoara cu adevarat, iar ei nu patimeau nici o durere. I-au dat, de asemenea, fiarelor spre mancare, dar, fiarele si-au schimbat cruzimea in blandete de oaie, la porunca lui Dumnezeu. Deci, vazand paganii ca nu se ating de ei chinurile, li s-au taiat tuturor capetele, primind astfel cununa muceniciei pentru Hristos.
 

    Acest cuvios, din varsta tanara dorind, s-a facut monah in anul 790, venind la lavra marelui Sava. Si, fiind primit de sfintii parinti ce locuiau in lavra, a fost invatat de ei frica de Dumnezeu si toata fapta buna si lucrarea pustniceasca. Deci, fericitul acesta a ramas neimpartasit de dulcetile lumii, ca s-a facut monah foarte tanar. Iar dupa ce a sporit cu varsta, cea dupa Dumnezeu, si a stralucit cu ascultarea si cu linistea, atunci s-a invrednicit si de darul arhieriei. Si nu numai darul acesta, ci si preaslavitul dar al savarsirilor de minuni a luat de la Dumnezeu, dupa ce, mai intai, a omorat patimile sufletului si ale trupului cu infranarea, cu osteneala sihastriei si cu dumnezeiasca cugetare. Si a ajuns, dupa aceea, la varsta nepatimirii, cand a vindecat prin rugaciunea lui pe o fecioara indracita si a dat-o sanatoasa tatalui ei. Si, aflandu-se mereu in pustie, imblanzea fiarele cele salbatice. Si cerbilor, celor ce veneau la dansul, le da hrana cu mainile sale. Iar oarecand, insetat fiind ucenicul lui, lovind pamantul cu toiagul sau, a scos apa si l-a adapat, si alte semne si minuni a facut.

    Deci, era simplu din fire, dulce la vorba si cu cugetul curat. Si asa a stralucit acesta pretutindeni, ca un soare, cu nevointa si cu minunile si pilda facandu-se prin faptele sale bune uncenicilor sai, cu pace s-a mutat catre Domnul.
 

    Ne spunea noua unul din Parinti un lucru minunat si plin de folos, despre un negustor oarecare, binecredincios si milostiv, care impartea la saraci toate foloasele cate i le da Dumnezeu. Iar odata, dupa obicei, ducandu-se in negustorie, a gazduit la o casa de oaspeti, pentru odihna. Si un oarecare sarac il ruga pe el si cerea de la dansul milostenie. Iar iubitorul de Hristos negustor zicea saracului: "Iata, frate, precum ma vezi, sunt pe cale si insotitorii inaintea mea s-au dus si n-am ceva la mine sa-ti dau. Ci te roaga lui Dumnezeu pentru mine si, cand ma voi intoarce, iti voi da tie cele trebuincioase." Zisu-i-a saracul: "Dar cum voi putea eu sa stiu venirea ta?" Iar negustorul i-a aratat o scandura mica, ce se afla acolo si i-a zis: "In cutare zi sa ma astepti pe mine si, de nu ma vei afla atunci, sub aceasta scandurica, ce-mi va da mie Dumnezeu iti voi pune, iar tu sa iei ceea ce vei afla si te roaga lui Dumnezeu pentru mine."

Deci, zabovind negustorul, a venit saracul acela la vremea cea hotarata si, ridicand scandurica, a aflat o comoara de aur de mult pret ascunsa. Si a asteptat pana a venit noaptea si a luat-o toata si s-a imbogatit. Si si-a cumparat palate de mult pret si robi si roabe, sate si vii, boi si camile, cai si catari si toate cate sunt de nevoie la un bogat. Si si-a luat femeie din oameni mari si a inceput a vietui cu slava, avand multe slugi. Iar dupa multa vreme, a venit acel binecredincios negustor si, fiind la acel loc, si-a adus aminte de saracul acela si, luand aur in mana, a voit sa-l puna sub scandura aceea, precum fagaduise saracului, dar l-a lovit pe el un duh viclean si au cazut peste dansul niste rani rele, de la cap pana in picioare, ca si la fericitul Iov. Si, dintr-o boala ca aceasta, a petrecut vreme nu putina si, cautand tamaduire, si-a dat toata averea sa la doctori, incat nimic nu i-a mai ramas pentru el. Si, ca oricare din saraci, cerea milostenie. Deci, a venit si la casa bogatului celui ce fusese mai inainte sarac, la acela care, dupa sfatul negustorului, aflase, sub scandura, comoara si se imbogatise. Iar acela, primindu-l pe el ca pe un sarac, a poruncit sa-l hraneasca.

    Si, dupa aceasta, l-a intrebat: "Cum si de unde ti s-a intamplat tie durerea acelei boli cumplite?" Iar el, pe rand, i-a spus lui toate. Si a cunoscut bogatul ca pentru aceasta i-a dat Dumnezeu lui atata bogatie. Si i-a zis: "Tu esti, dar, cutare negustor?" A raspuns saracul: "Eu sunt." Si i-a zis bogatul: "Acestea toate care le vezi, pentru tine mi le-a daruit Dumnezeu, ca sub scandura aceea am aflat bogatia aceasta." Deci, si acesta cunoscandu-l, i-a zis: "Si mie, pentru tine, mi-a adus diavolul boala aceasta." Apoi, a zis bogatul: "Daca pentru mine ti s-a intamplat aceasta boala grea, vie este Domnul, ca nu vei iesi din casa mea si de la masa mea nu te vei desparti, ci te voi odihni pe tine, intru toate zilele vietii mele." Si l-a primit pe el in casa sa. Si nu putin se ingrijea de dansul. Si a inceput a-i aduce doctori, care aveau mestesugul tamaduirii. Insa, multa vreme, nu l-a putut tamadui de neputinta aceea.

    Apoi, mai pe urma decat toti, a venit un doctor care zicea: "Cu nimic nu se poate tamadui patima aceasta, fara numai daca cineva isi va junghia pe pruncul intai nascut al sau si cu sangele lui ii va unge trupul de la cap pana la picioare, si indata bolnavul va fi sanatos." Deci, bogatul, auzind aceasta, a pus la inima sa. Si, avand el un prunc intai nascut, a gandit sa-si junghie pruncul, pentru sanatatea bolnavului, ca se ingrijea de sanatatea lui. Si, pentru multa dragoste, de aproapele sau, cauta vreme priicioasa ca sa-si junghie, cu durere, pruncul. Deci, a aflat ceas, cand femeia lui s-a dus sa se spele. Si, vazandu-si pruncul sau pe pat, dormind acoperit, luandu-l pe el degraba, l-a junghiat si i-a scurs sangele lui intr-un lighean mic si iarasi a pus la loc pe prunc mort si l-a acoperit pe el. Si, luand pe omul cel bolnav la un loc ascuns si dezbracandu-l l-a lasat pe el gol. Si, luand sangele pruncului, i-a uns aceluia tot trupul, de la cap pana la picioare, si, indata, s-a facut sanatos omul, precum a fost mai intai. Insa aceasta minune a facut-o Dumnezeu pentru credinta omului aceluia si pentru dragostea lui cea spre saraci si spre Dumnezeu. Deci, venind maica pruncului a intrat la prunc ca sa-l alapteze. Si, cand a descoperit fata pruncului, a inceput pruncusorul, dupa obicei, a plange. Si auzind, tatal sau a alergat la prunc inspaimantat, si vazand viu pe pruncul sau, pe care-l junghiase, pentru tamaduirea bolnavului, a multumit cu lacrimi si a proslavit pe Dumnezeu, cel ce face niste minuni ca acestea, ca si pe cel bolnav l-a tamaduit si pe cel mort l-a inviat. Iar aceasta a facut-o Dumnezeu pentru credinta amandoura si pentru mila si dragostea Lui. Caruia se cuvine slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.
 

    Frate, asteapta in fiecare zi iesirea ta si te gateste catre calatoria aceea. Ca, in ceasul intru care nu te astepti, infricosatoarea porunca va veni si, vai aceluia ce se va afla nepregatit. Iar de esti tanar, de multe ori, vrajmasul iti pune in gand, zicand: "Esti inca tanar, indulceste-te de dulcetile vietii si la batranete te vei pocai. Ca stii pe multi indulcindu-se si de dulcetile acestea de aici si, la urma pocaindu-se, dobandesc si bunatatile ceresti. Si tu ce voiesti sa-ti chinuiesti trupul inca din tinerete? Vezi, nu cumva si in boala sa cazi." Dar tu, stand importiva, zi vrajmasului: "O, prigonitorule al sufletelor si luptatorule, inceteaza sa-mi pui in gand unele ca acestea. Dar daca ma va apuca moartea la tinerete si nu voi ajunge la batranete, ce voi raspunde inaintea judecatii lui Hristos? Ca vad pe multi tineri murind si batrani indelung traind, ca hotarul mortii, nu-i asezat la cunostinta oamenilor. Deci, daca voi fi luat, pot eu zice atunci Judecatorului: "Am fost luat fiind tanar, ci slobozeste-ma, ca sa ma pocaiesc?" Nicidecum. Ci, intr-alt chip, vad cum Domnul, slaveste pe cei ce Ii slujesc Lui din tinerete pana la batranete. Ca a zis catre Ieremia Proorocul: "Adusu-Mi-am aminte de mila tineretelor tale si de dragostea faptelor tale." Tu urmeaza calea lui Israil. Iar pe cel ce a urmat din tinerete pana la batranete gandul inselaciunii, Proorocul l-a mustrat, zicand: "Tanar si tu fiind, invechitule in zile rele, acum te-au ajuns pacatele tale, care le-ai facut mai inainte." Pentru aceasta si Duhul Sfant fericeste pe cel ce se ridica din tinerete jugul lui Hristos, zicand: "Bine este barbatului cand va ridica jugul din tineretele lui." Deci, departeaza-te, de la mine, iubitorule de faradelege si viclean sfatuitor. Domnul Dumnezeu sa strice maiestriile tale, iar pe mine, din vrajmasiile tale sa ma scoata, cu a Sa putere si dar.

    Deci, iubitorule, sa ai in minte pururea ziua sfarsitului tau, cand vei zacea pe rogojina ta, gata sa mori. Vai, vai, ce fel de frica si de cutremur cuprinde pe suflet intru acel ceas! Si, mai vartos, daca isi va cerceta cugetul de a facut, sau nu, vreun bine in viata aceasta. Adica, daca a rabdat vreun necaz si ocara pentru Domnul si cele placute inaintea Lui a facut. Atunci, cu bucurie multa se suie in ceruri, de Sfintii ingeri fiind povatuit. Ca precum cel ce se osteneste a lucra toata ziua, si asteapta ceasul al doisprezecelea ca, dupa osteneala, sa primeasca plata sa, si apoi, sa se odihneasca, asa si sufletele dreptilor asteapta ziua aceea. Iar sufletele pacatosilor se cuprind de multa frica si cutremur in acel ceas. Ca, precum un osandit, fiind prins de ostasi si dus la judecata, se teme si se clatina in toate partile, socotind chinurile pe care le va patimi, asa si sufletele osanditilor tremura cumplit, in ceasul acela, privind la nesfarsita munca a vesnicului foc si la celelalte chinuri nesfarsite si netrecute. Chiar de ar zice catre cei ce-l silesc sa mearga: "Lasati-ma putin sa ma pocaiesc", nu are cine sa-l auda, ci mai vartos ii raspunde lui: "Cand aveai vreme nu te-ai pocait, acum fagaduiesti a te pocai? Cand iti era cu putinta nu te-ai nevoit, acum vrei a te nevoi, dupa ce s-au inchis toate usile si a trecut vremea nevointei? Nu ai auzit pe Domnul zicand: Privegheati ca nu stiti ziua, nici ceasul?"

    Acestea si altele ca acestea stiind, iubitule, nevoieste-te, pana mai ai vreme, si faclia sufletului tau o pazeste nestinsa pururea, cu lucrarea faptelor bune. Ca, venind Mirele si gata aflandu-te, sa intri impreuna cu Dansul in camara cereasca, impreuna cu celelalte suflete ale fecioarelor celor ce cu vrednicie au vietuit pentru El. Caruia se cuvine slava in veci! Amin.