Acest Sfant Iacov numit "fratele Domnului" (Gal. 1, 19), a fost cel dintai episcop al Ierusalimului, randuit a pastori pe credinciosii Cetatii Sfinte chiar de Sfintii Apostoli. El nu face parte din cei doisprezece Apostoli ai Domnului si era frate bun cu celalalt frate al Domnului, cu Sfantul Iuda, scriitorul epostolei din Noul Testament. Din cercetarea Sfintei Scripturi se arata ca acesti frati ai Domnului au o alta mama decat pe Maica Domnului, ca mama lor traia pe vremea parintilor patimilor Domnului si ca era sora Maicii Domnului si deci ca fiii ei erau nu frati de aceeasi mama cu Mantuitorul, ci veri si rude cu Dansul. Ramane hotarat de asemenea, ca Iacov, fratele Domnului, este altcineva decat Iacov al lui Alfeu si decat Iacov, fiul lui Zevedei.

    Ca pastor al crestinilor din Ierusalim si ruda a Domnului, Sfantul Iacov era mult iubit de popor si slavit, pentru evlavia si viata lui aspra. Si de mult ce se ruga in genunchi si cu mainile ridicate in sus, i se ingrosase pielea genunchilor lui, ca la genunchii de camila. Si isi castigase atat de mare vaza intre crestini, incat Iacov, impreuna cu Apostolii Petru si Ioan, era socotit unul din stalpii Bisericii lui Hristos. Poporul insusi il numea "cel drept", pentru viata lui curata si pentru judecata lui Apostolilor din Ierusalim, tinut la anul 51. nepartinitoare si sanatoasa de la Soborul Multumita intelepciunii lui, paganii care aveau sa se intoarca la Dumnezeu si sa creada in Hristos, nu mai erau tinuti sa pazeasca legea lui Moise. Astfel, incepea lupta mantuirii, prin credinta in Hristos si prin fapte bune.

    De la Sfantul Iacov ne-a ramas o Epistola, care se afla in Noul Testament, plina de porunci intelepte, cum sa ducem o viata sfanta. Ne-a mai ramas de la el si o Sfanta Liturghie, numita a Sfantului Iacov, pe care a facut-o mai pe scurt, mai intai, Sfantul Vasilie, iar dupa dansul, si mai pe scurt, a facut-o Sfantul Ioan Gura de Aur. Liturghia  Sfantului Iacov se savarseste si azi in Biserica ortodoxa greaca, o data pe an, de ziua Sfantului Iacov, la 23 octombrie.

    Traditia Bisericii ne spune ca Sfantul Apostol Iacov a patimit moarte de mucenic, fiind aruncat de pe aripa templului din Ierusalim si ucis cu pietre, pentru credinta lui in Hristos, la anul 62, rugandu-se ca si Domnul, pentru ucigasii sai, ca nu stiu ce fac.
 

    Veniti toti, fratii mei, si ascultati-ma pe mine, Efrem cel prea mic, sa punem duhul nostru judecator si sa cercam, cu dinadinsul, inima noastra, daca umblam asa cum zic de Dumnezeu insuflatele Scripturi. Oare nu cumva ne lepadam de Duhul Sfant, intru care ne-am pecetluit? Si daca a vazut cineva lucruri bune intru sine, sarguiasca-se a creste darul pe care l-a luat de la Iubitorul de oameni, Dumnezeu, intru smerita cugetare. Iar daca in pacate suntem prihaniti si vinovati, pentru ce ne lenevim, o, iubitorilor de Dumnezeu frati? Ca iata a sosit peste noi, fratilor, ziua aceea, intru care se va intuneca lumina soarelui si vor cadea stelele, intru care se va strange cerul ca o carte, intru care va striga trambita cu mare si infricosator glas si va destepta pe toti cei din veac morti, intru care se vor deserta camarile iadului prin glasul Judecatorului, intru care va veni Hristos pe nori, impreuna cu Sfintii ingeri, sa judece vii si mortii si sa rasplateasca fiecaruia dupa faptele lui.

    Ca, in adevar, infricosatoare va fi venirea lui Hristos intru slava. Ca minune va fi, o, iubitorilor de Hristos, sa vada cineva dintr-o data cerul desfacandu-se si pamantul schimbandu-se si mortii sculandu-se. Ca va pune pamantul de fata trupul omului, asa cum l-a luat, chiar daca fiare l-au rupt sau pasari l-au mancat sau pesti l-au mistuit, nu va lipsi nici un fir de par din capul omului inaintea Judecatorului. Ca fiecare se va preface la porunca lui Dumnezeu, intru nestricaciune. Ca vor lua semne pe trup toti, dupa cum sunt si faptele lor: trupurile dreptilor vor straluci de sapte ori mai mult decat lumina soarelui, iar ale pacatosilor intunecate se vor afla si de rau miros vor fi pline. Ca trupul omului va arata faptele lui. Pentru fiecare din noi, faptele noastre sunt scrise in trupul nostru. Ca grea cercetare a faptelor noastre se va face atunci. Ca de a gresit cineva din noi si prin grai si prin ganduri, toate vor sta inaintea lui atunci, si de a lucrat bine, asemenea si de a lucrat rau oriunde va cauta, luminat va vedea, toate faptele sale.

    Deci, sa ne nevoim, fratilor iubiti, ca sa scapam de ocara si de infricosatoarea rusine, care va intampina atunci pe toti pacatosii, si sa ne facem partasi ai bunatatilor acelora pe care le-a gatit Dumnezeu tuturor dreptilor, acelea pe care ochiul nu le-a vazut, urechea nu le-a auzit, nici la inima de om nu s-au suit, la care doresc ingerii sa priveasca. Ca, atunci cand Se va pogora Hristos din cer, indata focul cel nestins va alerga pretutindenea inaintea fetii Lui si va acoperi toate. Ca si potopul, cel ce s-a facut pe vremea lui Noe, era o inchipuire a focului acestuia nestins. Ca, precum a acoperit potopul acela toate varfurile muntilor, asa si focul acesta va acoperi toate. Atunci, vor alerga ingerii pretutindeni si vor rapi pe toti sfintii si credinciosii, spre intampinarea lui Hristos intru slava, pe nori. Deci, sa ne sarguim, iubitilor, a ne afla vrednici de rapirea aceea si a sta neprihaniti si nevinovati inaintea infricosatorului si groaznicului judet. Ca fericit va fi cel ce va intampina pe nori pe Imparatul slavei. Precum, cu adevarat, de trei ori ticalos va fi cel ce se va lipsi de rapirea aceea. Ca cei ce nu vor fi rapiti intru slava, pe nori, aceia sunt pacatosi.

    Deci, sa nu ne lenevim, o, fratilor iubitori de Hristos. Ca, iata, locul cel de nevointa este deschis tuturor. Pana avem vreme, sa ne sarguim, dar, a ne pocai. Sa biruim patimile cele pierzatoare ale trupului si dezmierdarea sufletului, facandu-ne intelepti precum Iosif nu numai cu trupul, ci si cu gandul. Ca barbatul cel desavarsit asa se sarguieste a fi, cu totul intelept. Ca cel ce cauta la femeie, spre a o pofti, iata, s-a si defaimat cu ea intru inima lui. Ca pe faptele trupului, de multe ori, multe pricini le taie si frica omeneasca le opreste. Iar faptele mintii fara de frica se lucreaza si fara de osteneala se savarsesc. Adica ce zic, iubitilor? Iata, de multe ori, cineva se gandeste la pacat, cu inversunare, si se invoieste cu gandul acesta, dar ispita trece totusi de la el. Unul ca acesta se aseamana cu caprioara sagetata, care, de multe ori, scapa din mainile vanatorilor, dar se duce, luand cu sine sageata. Ca daca pe cineva din noi l-ai birui gandul, unul ca acesta nu mai este cu totul intelept fata de Dumnezeu. Ca, desi de multe ori cineva pentru frica de oameni sau pentru rusine nu si-a spurcat trupul impreuna cu sufletul, unul ca acela nu se incununeaza ca un preaintelept, ci, desi placut oamenilor, se osandeste neincetat, de nu se va pocai.

    Deci, sa fugim fratilor, de pofta cea rea, ca  aceasta a dezgolit de slava pe Eva, ca a poftit gustarea unei mancari. Aceasta a adus si potopul asupra lumii, ca au vazut fiii lui Dumnezeu (fiii lui Set) pe fetele oamenilor si s-au apropiat de ele si s-au pangarit. Aceasta si pe egipteanca a facut-o sa se indraceasca asupra lui Iosif, celui preaintelept. Insa, tanarul acela, temandu-se de Dumnezeu, a biruit ispita. Aceasta, si pe viteazul si nebiruitul nazireu Samson, l-a facut sa cada in robie. Ca, cel ce, mai inainte, despicase pe un leu mancator de sange si a ucis o mie din cei de alta semintie, numai cu o falca de asin, acelasi, cand a poftit sa locuiasca cu vipera (Dalila) indata a pierdut si parul nazireului si lumina ochilor, orbandu-se cu jale, si a ajuns indata batjocura tuturor. Asemenea inca si David pe Urie l-a junghiat. Pentru pofta a murit si Habot. Aceasta si pe ticalosul Iuda l-a facut a vinde pe Hristos, stapanul meu. Deci, fericit este acela ce s-a facut biruitor a toata pofta, a auzului, a vederii, a pipairii si a mirosirii, ca, de va castiga cununa intregii intelepciuni, va purta aceasta cununa si inaintea Divanului celui groaznic si infricosator. Veniti deci, toti impreuna, sa ne inchinam Lui, zicand cu un glas: Aliluia! Veniti toti sa slavim pe Hristos! Amin.
 

    In manastirea ce se numeste a Sfantului Asclipie, care este in Mesopotamia, intre apele Tigrului si Eufratului, unde erau multi monahi care petreceau viata placuta lui Dumnezeu, erau si acesti trei monahi cu viata sfanta: Serghie, Ughin si Teofil. Acestia, din multa ravna si din oarecare descoperiri dumnezeiesti s-au unit intre dansii ca sa umble, incojurand pamantul pana la margini, ca sa vada lucruri dumnezeiesti, spre proslavirea numelui Domnului. Si asa, rugandu-se si chemand numele Domnului in ajutor, au mers mai intai in Palestina, spre Ierusalim si, ajungand in hotarele Betleemului, au gasit locul magilor, de unde ei au luat vestire de la inger sa mearga pe alta cale in tara lor. De acolo, mergand la Betleem, s-au inchinat sfintei pesteri unde S-a nascut Mantuitorul, si, de la sfanta pestera, nu departe de acolo, au fost la locul unde au cantat ingerii: "Slava intru cei de sus lui Dumnezeu!" Au inconjurat, apoi, tot muntele Eleonului, de unde S-a inaltat Domnul Hristos. De acolo, au intrat in Ierusalim si, dupa inchinarea la Mormantul Domnului, au vazut toate locurile sfinte si au cercetat toate manastirile, inchinandu-se si rugandu-se sfintilor parinti, sa-i binecuvanteze, ca pe unii ce aveau atatea locuri departate de strabatut. Si, iesind ei de acolo, au mers mai mult de douasprezeci si cinci de zile, pana au trecut apa Tigrului si au ajuns in partile Persiei. Dupa aceea, au mers in orasul Ctesifon, ce este in tara Babilonului si, inchinandu-se acolo, au slavit pe Dumnezeu, Care i-a invrednicit a ajunge pana si la acel loc.

    Si, pornind mai departe, au mers douazeci si patreu de zile pana in partile Indiei, si acolo nu au avut pace, ca au venit multimi de indieni cu prajini si, izgonindu-i, i-au petrecut pana ce i-au scos afara din tara lor.

    Si, de acolo, calatoreau flamanzi -  numai unul Dumnezeu stie necazul lor - si asa au mers patruzeci de zile spre rasarit si au gasit un loc cu tot feului de pomet si erau copacii incarcati si roadele erau foarte dulci la gust si, mancand, au dat mare multumire Mantuitorului Iisus Hristos.

    Apoi, mergand multa cale si strabatand tinuturi neprielnice, dar paziti de Dumnezeu, au ajuns la o rapa mare, ce era ca o prapastie adanca si au stat acolo sapte zile, nepricepandu-se incotro vor merge, fara numai ca se rugau lui Dumnezeu, ca sa-i scoata de la acel loc rau. Si, iata, ca s-a aratat inaintea lor o ciuta mugind si, luandu-se ei dupa ea, au sosit la o alta rapa si cu multa nevoie s-au putut cobora pana intr-un ses, unde se aflau cirezi de elefanti, de cerbi si de ciute. Si au trecut pe acolo, nepatimind nici un rau. Si nu mai aflau, de acum, nici un drum. Insa, rugandu-se lui Dumnezeu, au mers de-a dreptul, fara drum, ca la saptezeci de zile si a dat Dumnezeu de au sosit la un loc ses, plin de pomet cu roade si, mancand, au multumit Domnului Iisus. Si mai mergand putin de la acel loc cu pomet au inceput a se arata neguri intunecoase si li s-a inchis si calea. Si, iata, pe neasteptate, a sosit o porumbita si s-a asezat la un loc inalt. Si, mergand spre dansa, ea a zburat si ei se tineau dupa ea. Si au sosit la un loc unde era un stalp de piatra ce avea slove elinesti scrise pe el: "Acest stalp l-a ridicat imparatul Alexandru al Macedonilor. Iar, cine va voi a se indrepta, sa mearga, de aici spre partea stanga, de unde curg apele, si asa va iesi la loc mai bun". Si, apucand ei in partea stanga, au mers patruzeci de zile si au inceput a simti un miros greu si iute. Si, ajutand Domnul, au scapat de acel loc. Si, mai mergand cateva zile, au ajuns la doi munti foarte inalti si plini de fiare si au trecut pe acolo cu mare frica. Si, stand la rugaciune, au auzit un glas ce le arata lor cale. Si au mers ca la patruzeci de zile, avand mare lipsa de mancare, ca numai cu apa isi mangaiau foamea. Si au ajuns la un rau mare si, band apa cu multa dulceata, au dat multumire lui Dumnezeu. Si, stand ei langa acel parau, ca la o suta de zile, au pornit de acolo si au ajuns intr-un loc unde au aflat un fel de buruiana, ca de un cot deasupra pamantului, ce avea intr-insa roade mai dulci decat laptele si stridiile si, mancand, s-au saturat si au preaslavit pe Dumnezeu, Cel ce hraneste pe toti cei ce nadajduiesc spre Dansul.

    Apoi, mergand de acolo inainte, au calatorit multe zile pe cai neumblate si au dat de o cararuie si, tinandu-se de ea, au ajuns pana la pestera Cuviosului Macarie. Si, ajungand ei acolo, si-au facut sfanta cruce, bucurandu-se. Si, intrand inlauntru, n-au aflat pe nimeni. Si graiau intre dansii, zicand: "In pestera aceasta se vede ca locuieste om. Sa asteptam, deci, pana seara, ca sa vedem, nu va veni cineva?" Asa stand, au simtit un miros placut, ca de un mir foarte minunat. Si, luand aminte spre rasarit, au vazut un barbat, care era fericitul Macarie. Si, apropiindu-se acesta de pestera, a simtit ca sunt calugari acolo si, stand, nu departe de pestera, a ingenunchiat la rugaciune si, sculandu-se, a inceput a-i jura, zicand: "De sunteti de la Dumnezeu, spuneti-mi mie. Iar de sunteti de la satana, fugiti de la mine, smeritul si pacatosul." Iar ei, au strigat zicand: "Blagosloveste, sfinte al lui Dumnezeu, ca suntem oameni, iar nu draci." Atunci, apropiindu-se de dansii, fericitul si-a intins mainile spre Cer si s-a rugat lui Dumnezeu. Si, desfacandu-si parul de pe obraz, i-a blagoslovit si a inceput a vorbi cu dansii. Si ei se minunau de dansul, vazandu-l cu asa par alb ca zapada, si, de multa batranete, nu i se vedeau ochii, ca erau slobozite sprancenele peste ochi. Iar mustatile, acoperindu-i gura, se amestecau cu barba, care ajungea pana la pamant. Si i-a intrebat fericitul de unde sunt si pentru ce au venit la dansul. Iar ei i-au spus toate intamplarile lor si ca au gandul sa mearga pana la marginile pamantului. Si le-a raspuns, zicand: "Fiii mei, nu este cu putinta a afla aceasta. Ca si eu pacatosul, dupa ce m-am asezat in pestera aceasta, mi-am pus in gand sa fac aceasta, mergand in multe locuri si multe vazand. Intr-o noapte, mi s-a aratat mie Domnul in vis, zicandu-mi:  Nu te apuca a ispiti aceasta, ca nu vei putea trece mai departe de acest loc, ci te intoarce la pestera ta. Si daca am auzit aceasta de la Domnul, n-am cutezat a merge mai departe." Iar monahii, daca au auzit aceasta de la Sfantul Macarie, s-au infricosat si au slavit pe Dumnezeu.

    Deci, fiind seara, le-a zis batranul: "Fiii mei, dati-va in laturi putin, ca eu am doi copii care vin in fiecare seara la mine si ma tem ca, nu cumva vazandu-va straini, sa va vateme." Si, dandu-se ei in laturi, au vazut doi lei fiorosi, care, venind repede din pustie, indata s-au inchinat la picioarele Sfantului, racnind. Iar monahii s-au infricosat foarte, dar fericitul Macarie, punandu-si mainile peste lei, le-a zis: "Fiii mei cei buni, au venit acesti parinti la noi, din lumea oamenilor, deci voi sa nu le faceti nici un rau, ca sunt robi ai lui Dumnezeu." Si a zis Sfantul Macarie catre parinti: "Veniti, fratilor, sa citim Vecernia si nu va temeti." Si, mergand ei, au sarit leii spre intampinarea lor. Si, ca niste oameni priceputi, li s-au inchinat lor, iar ei au proslavit pe Dumnezeu pentru toate acestea. Si, facand Vecernie, au inceput calugarii a intreba pe fericitul Macarie, zicand: "Spune-ne noua, cinstite parinte, cum ai venit aici?" Iar el, raspunzand, le-a zis: "Plecati auzul vostru, fratilor, si ascultati cuvintele mele si veti intelege cum am venit eu aici.

    Eu, smeritul, sunt fiu al lui Ioan dregatorul din Roma, care voia a ma insura fara voia mea. Si, facandu-se nunta, seara m-au inchis cu mireasa in camera, iar eu, gasind un loc tainic, am iesit afara si, fugind, m-am ascuns la o femeie saraca - Dumnezeu sa o pomeneasca! Si acea femeie mergea si la casa parintilor mei, de imi aducea veste, cum se tanguiesc, cautandu-ma si nu ma aflau. Iar eu, dupa sapte zile, sculandu-ma intr-o noapte, am slavit pe Dumnezeu si, multumind acelei femei sarace, am iesit la drumul cel mare. Iar iubitorul de oameni Dumnezeu, Cel ce voieste ca toti oamenii sa se mantuiasca, prin milostivirea Sa, a trimis pe Arhanghelul Rafail, in chip de batran. Si, aflandu-l sezand langa cale, l-am intrebat: Unde mergi, parinte? Iar el a zis: Unde gandesti tu, acolo merg si eu. Iar eu am zis: Parinte, indrepteaza-ma la calea pe care sa pot dobandi mantuirea. Si el mi-a poruncit sa merg dupa dansul, si, mergand, am avut toata indestularea despre cele de nevoie. Si, in scurt, in trei ani am ajuns aproape de locul acesta si, stand acolo putin, am adormit. Iar cand m-am desteptat, nu am mai vazut pe acel batran. Si am inceput a plange si a ma vaita. Si indata mi s-a arata el si mi-a zis: Eu sunt Rafail Arhanghelul, cel ce, aratandu-ma tie in chip de calugar batran, te-am adus pana aici. Deci, nu te teme, ci da slava lui Dumnezeu. Si acestea zicand, Arhanghelul s-a facut nevazut. Iar eu am plecat, iarasi, si, asa mergand, am intalnit un asin salbatic si am zis catre asin: Te jur cu numele Domnului ca, mergand, sa-mi arati calea. Si a mers cu mine asinul doua zile. Si dupa doua zile, am intalnit un cerb. Si, ramanand asinul, m-a povatuit, trei zile, cerbul. Si, dupa trei zile, am intalnit un balaur. Si am mers dupa balaur, pana ce am venit la pestera aceasta, si s-a dus balaurul. Si eu, intrand inlauntrul pesterii, am aflat o leoaica moarta si puii ei amandoi, scancind de foame, ca nu aveau ce suge, si am luat de i-am hranit cu cele ce se afla in pustiul acesta si i-am crescut ca pe niste fii ai mei. Iar pe mana lor am ingropat-o, afara din pestera, in pamant." Si, auzind aceasta parintii, au proslavit pe Dumnezeu.

    Si, inca vorbind ei, a venit un corb mare, aducand o paine si jumatate si, punand paine intre dansii, s-a dus. Si le-a zis fericitul: "Sa cunoastem ca nu ne paraseste Dumnezeu, ci ne-a trimis hrana. Ca, iata, sunt multi ani de cand mi se trimite hrana prin pasarea aceasta, in fiecare zi, cate o jumatate de paine, iar astazi ne-a trimis pentru noi toti. Deci, acum sa mancam si apoi voi mai povesti si alte intamplari de ale mele." Si, mancand ei si dand multumire lui Dumnezeu, a inceput fericitul a le spune lor, zicand: "Dupa ce s-au implinit doi ani de petrecere a mea aici, iesind intr-o zi afara, ca pe la al saptelea ceas, sedeam cu acesti leisori. Iar satana a inceput a ma ispiti. Ca indata am vazut inaintea mea o basma femeiasca zacand jos, foarte subtire si frumoasa, iar eu, ticalosul, n-am cunoscut cursa vrajmasului, caci n-am mai fost ispitit vreodata. Si, nefacandu-mi Sfanta Cruce, am luat-o si am bagat-o in pestera si cugetam ce poate fi, si de unde sa fi ramas acel lucru pe aceste locuri. Si, iesind iarasi a doua zi, dupa obicei, am aflat niste papuci frumosi femeiesti si iarasi nu mi-am facut Sfanta Cruce, ca tot crestinul dator este a o face, de orice lucru s-ar apuca (precum scrie fericitul Chiril al Ierusalimului in Catehezele sale: Tot crestinul in viata sa sa-si faca Sfanta Cruce, ca dracii de semnul cinstitei Cruci se tem si fug si se cutremura. Pentru aceasta si suntem datori a tine predania Sfintilor Apostoli si a ne apara cu Crucea si a o avea pe dansa in casa si spre infrumusetarea bisericii ei cu dansa a goni toate vrajile, cu dansa sa ne sfintim). Si, luand papucii i-am dus si pe ei in pestera. Si, iesind a treia zi de dimineata, ca sa ma inchin lui Dumnezeu, si inca neputand a-mi face Sfanta Cruce, iarasi mi-a intins vrajmasul mreaja sa: ca am vazut o femeie tanara, stand deasupra unei pietre, imbracata cu haine de aur foarte scumpe si de frumusetea ei nu ma puteam satura. Si am zis catre dansa: De unde ai iesit si cum ai nimerit aici? Iar ea se arata ca plangea nemangaiata, incat m-a facut de am plans si eu de jalea ei. Si mi-a raspuns cu foarte umilit glas, zicand: Eu, ticaloasa de mine, am fost oarecand mireasa lui Macarie si sunt fiica a unui dregator roman. Deci, m-au logodit parintii mei fara a voi, nevrand eu a ma marita. Si, dupa facerea nuntii si inchiderea in camera cu dansul, nu stiu ce i s-a intamplat lui, ca am ramas singura. Si eu, vazand acest bun prilej, m-am tainuit si am iesit de acolo, ascunzandu-ma pe unde puteam si, dupa aceea, am iesit noaptea la drumul cel mare. Apoi am ratacit si, nemaicunoscand drumul, am luat muntii si pustiile, nestiind unde sa merg; si, asa, cale lunga am facut, pana am nimerit aici.

    Acestea zicand ea, eu ticalosul, fiind uimit de dragostea ei, o credeam in toate cele graite de dansa, iar ea, cu mare mestesug satanicesc, imi mangaia sufletul meu. Si eu, ingreuiat de pacatele mele, nicidecum nu am putut pricepe, si, luand indrazneala, am luat-o de mana si am adus-o intru aceasta pestera. Si satana, ca mai bine sa ma incredintez ca-i fiinta omeneasca, a zis ca-i este foame, si eu i-am dat sa manance din mugurii acestei pustii, ca sa-si astampere foamea, si ea a mancat. Iar lacrimile ei nu se mai opreau si eu cautam cu suflet umilit la dansa si am uitat cu totul a-mi face Sfanta Cruce. Iar dupe ce s-a inserat, mi-a venit o ingreuiere si o uraciune de a-mi mai face rugaciunea si slujba Vecerniei catre Hristos Dumnezeu. Dar, cu mare osteneala, deabia am facut-o si, culcandu-ma ca sa ma odihnesc, eu, ticalosul, am adormit. Si ea indata s-a aflat langa mine si a inceput a ma ispiti, dar eu, ticalosul, eram ingreuiat ca de un somn greu, fiindca eram uimit cu gandul. Si eu, cel ce niciodata n-am poftit macar urma de pacat trupesc, biruit fiind de pofta femeii, m-am plecat a ma culca cu dansa. Si, cand mi se parea ca savarsesc pacatul, atunci ea indata s-a facut nevazuta de la mine si eu, ticalosul, m-am pomenit zacand cu fata in jos. Si, daca m-am trezit din inselaciunea satanei, atunci am venit in simtire. Si, vazandu-mi greseala, ca este foarte mare, am iesit afara din chilie si am plans cu amar.

    Iar acei doi lei n-au venit la mine opt zile, iar dupa opt zile, venind, stateau departe, privind la mine ca la un pacatos si nu voiau a ma asculta ca mai inainte. Si, vazand eu aceasta, ma rugam lui Dumnezeu ca sa-mi ierte mie aceasta greseala. Si, iubitorul de oameni Dumnezeu nu a trecut cu vederea rugaciunea mea, ci mi-a trimis iarasi leii. Deci, dupa aceasta, am socotit sa ma mut aiurea, intr-alta parte, ca nu candva, iarasi, sa ma insel si sa fiu lepadat de la fata lui Dumnezeu. Si, sculandu-ma, am iesit din pestera aceasta si, mergand cale ca de doua zile, mi-a stat inainte ingerul Domnului, zicandu-mi: Unde te duci, Macarie? Iar eu am zis: Fug de pacatele mele. Iar ingerul mi-a zis: O ispita nu ai putut rabda. Intoarce-te la chila ta. Si eu l-am intrebat: Cine esti tu, Doamne? Iar el a zis: Eu sunt Rafail Arhanghelul, care te-am ajuns la calea aceasta. Si, aceasta zicand, s-a facut nevazut de mine.

    Deci intorcandu-ma la chilie, am ingenunchiat inaintea Domnului si m-am rugat patruzeci de zile si patruzeci de nopti, nemancand nimic. Iar dupa ce m-am sculat de la rugaciune, am vazut pestera aceasta toata plina de lumina si pe un barbat imbracat cu porfira, avand pe cap o cununa impodobita cu pietre scumpe, care canta cantari ceresti si preaslavite. Si, glasul lui era ca de norod mult, parandu-mi-se ca multi viersuiau impreuna cu el. Si, dupa savarsirea cantarii, s-a facut un miros preaplacut si indata barbatul acela s-a facut nevazut.  Dupa aceea, a intrat in pestera un nor ca de foc, care a cules toata acea nepovestita lumina din pestera. Si, suindu-se norul, s-au facut tunete, fulgere si cutremur si se parea ca muntii si dealurile si pietrele rasunau cu glasurile lor, zicand: Sfant, Sfant, Sfant esti Doamne. Si atat m-am inspaimantat, cat am fost ca un mut saptezeci de zile si cei doi lei erau ca niste morti, zacand la pamant, din care am cunoscut ca aici a fost Insusi Domnul Iisus Hristos, de a sfintit aceasta pestera cu nor si cu foc. Si m-am infricosat, mirandu-ma si nepricepandu-ma cum m-am invrednicit a vedea niste minuni ca acestea, om fiind eu si ca un nimic inaintea lui Dumnezeu. Si, de atunci, sunt saptezeci de ani si mai bine. Iata acestea, cate ati auzit de la mine, pe toate le-am patimit eu; iertati-ma pentru Domnul, fratilor." Iar parintii, daca au auzit unele ca acestea, au proslavit pe Dumnezeu.

    Dupa aceea, venind cei doi lei din pustie, au cazut si s-au inchinat Sfantului Macarie, iar el si-a pus mainile peste dansii si i-a blagoslovit. Apoi a zis si catre acei calugari: "Puneti si voi mainile pe capetele lor." Iar ei, cu mare frica, au facut ascultare. Dupa aceea au zis catre Sfantul: "Da-ne blagoslovenie, cinstite parinte, ca sa ne ducem inapoi in lume, ca sa povestim cele despre tine si despre sfanta ta petrecere. Si sa vestim in toate bisericile si manastirile si in Ierusalim la preacuviosul episcop, iar sfintia ta fa rugaciune mare la Dumnezeu pentru noi." Iar Sfantul le-a zis: "Mantuiti-va cu pace, sufletestii mei fii, si va rugati pentru mine." Si asa au pornit batranii, fiind trei zile petrecuti de lei, care, apoi, le-au sarutat urmele picioarelor si s-au intors catre Sfantul Macarie. Si parintii, calatorind catre lume vreo cateva zile si, sosind la un rau, au adormit putin si indata au fost luati de dumnezeiesti ingeri si dusi in Ierusalim. Iar ei, desteptandu-se si vazand, au cugetat, mirandu-se, cata cale si cate grozavii au strabatut ca prin vis, si au proslavit pe milostivul Dumnezeu. Si, facand rugaciune pe la toate sfintele locuri, s-au intors la manastirea de unde erau ei si au povestit calugarilor de acolo toate cate au vazut si au patimit pe drum si cele despre Sfantul Macarie, toate le-au spus, ca, auzind de sfintenia lui, sa proslaveasca pe Tatal si pe Fiul si pe Sfantul Duh, Caruia este slava si pururea in vecii vecilor! Amin.
 

    Deplina dragoste este aceea ce nu deosebeste pe om, zicand: "Pe acela il stiu, iar pe celalalt nu-l stiu," sau: "Acesta ma lauda, iar acela ma blestema." Ci, spre firea ta de om privind de-a pururea, pe toti oamenii intocmai sa-i iubesti, pe prieteni, adica, si pe vrajmasi, pe cei buni si pe cei rai, ca sa fii desavarsit inaintea lui Dumnezeu. Si de la vrajmasi sa rabzi rautatile cele aduse asupra ta si nicidecum sa nu gandesti ca de la ei iti este facut raul, ci de la diavolul, pentru pacatele noastre. Drept aceea si Domnul nostru Iisus Hristos, aratandu-Si dragostea Sa fata de noi, a patimit pentru noi toti oamenii si tuturor la fel le-a daruit nadejdea Invierii, intru care nadejde vrednic se face fiecare, ori de cinste ori de osanda. Ca robii lui Hristos ii iubesc pe toti, curat, macar ca ei nu sunt iubiti de toti. Iar prietenii lumii acesteia, nu iubesc din inima pe nimeni. Iar oamenii duhovnicesti pazesc pana la sfarsit dragostea cea de Dumnezeu alcatuita. Deci, sa va sarguiti a iubi pe tot omul din sufletele voastre, ca aceasta este porunca Domnului. Iar daca nu puteti sa o paziti, macar pe nimeni sa nu urati, ca sa primiti harul de la Hristos Dumnezeu, Caruia este slava in vecii vecilor! Amin.