Acest Sfant s-a nascut in Capadochia, catre anul 340, si a stralucit cu nevointa si cu dumnezeiasca cunostinta, in vremile imparatilor Valentinian si Valens, ajungand pana la vremea marelui Teodosie (379-395) si a fiilor sai Honorius si Arcadie. A trait in aceeasi vreme cu Sfantul Vasilie cel Mare si cu Sfantul Grigorie de Nazianz, desi era mult mai tanar decat ei, si a avut legaturi de prietenie cu ei.
        In tinerete a invatat carte, ajungand judecator respectat si iubit de tot poporul, pentru cinstea si bunatatea sa, precum si invatator vestit al dreptei credinte, bun vorbitor impotriva ratacirilor din vremea sa si, indeosebi impotriva lui Arie si a lui Macedonie, om al faptelor, mai mult decat filosof. Pe la 373, la indemnul Sfantului Grigorie de la Nazian, parasi lumea si slava omeneasca si se retrase, cu tatal sau, intr-un tinut indepartat din Capadochia, o singuratate numita Oziz, nevoindu-se acolo cu citirea Sfintelor Scripturi si cu gradinaritul. Pentru ca in locul acela nu crestea graul. Sfantul Grigorie ii trimitea grau, iar Amfilohie ii aducea legume.
        Deci, dupa oarecare vreme, Sfantul Vasilie, fiind ales arhiepiscop al Capadochiei, Amfilohie s-a ferit de el, de teama sa nu fie asezat la vreun scaun de episcop, socotindu-se nevrednic de asemenea raspundere. Parasi deci Capadochia si se aseza in Iconia. Dar se intampla ca, in acea vreme, tocmai Iconia sa fie fara pastor. Afland ca este cautat, a voit mai intai sa fuga, dar la staruintele poporului, a primit, pana la urma, sa fie sfintit episcop al Iconiei, in anul 374. Bucurandu-se de aceasta, Sfantul Vasilie, care-l pretuia mult, ii trimise o scrisoare de incurajare si indreptar de lucru.
        S-a dovedit un viteaz cuvantator, aparand si intarind dreapta credinta in popor, pentru care pricina multe izgoniri si necazuri a rabdat, in vremea stapanirii imparatului arian Valens (364-378). Asemenea, a luat parte la cel de al doilea Sinod a toata lumea, impotriva lui Macedonie si a altor luptatori impotriva Duhului Sfant, altaturi de cei o suta cincizeci de parinti, Sinod tinut in Constantinopol, in anul 381, aratandu-se unul dintre marturisitorii credintei Bisericii, in Duhul Sfant, din crezul nostru de astazi si de totdeauna. Si asa, pastorind multi ani turma lui Hristos si alcatuind multe invataturi in dreapta credinta, s-a odihnit cu pace in Domnul.
 

        A fost, pe vremea imparatului Constantin cel Mare, un om cu numele Ioan, cunoscut imparatului pentru mestesugul sau. Acesta, avand viata inrautatita, nu si-a pus in minte niciodata gheena. Dar Domnul, Cel ce pe toate le iconomiseste spre folos, a mijlocit indreptarea lui prin vis. Deci, acesta a vazut o data in vis ca el a adus imparatului Constantin un lucru din mestesugul lui si, pentru aceasta, vorbea cu imparatul cu multa indrazneala si se bucurau impreuna. Dupa aceasta, a vazut pe imparatul ca scoate o sabie goala si ca, apucandu-l de par, se grabea sa-i taie capul fara mila. Iar Ioan isi pleca gatul sau, socotind ca, adica, imparatul glumeste. Dar in vremea ce facea aceasta, a auzit cu groaza pe imparatul, zicandu-i: "Cand sabia va manca parul tau, atunci gatul tau se va umple de sangele tau". Deci, i s-a parut lui ca i s-a taiat capul si cand sabia a ajuns pre piept, nedumirindu-se Ioan si temandu-se a cauta ajutor de la cineva, si de frica si groaza acelei lupte, s-a desteptat. Si viindu-si in sine, sta cu totul inspaimantat si, facandu-se semnul crucii peste trupul lui, zicea: "Multumescu-ti tie, visule, ca groaza aceasta mi-ai aratat-o numai cu nalucire, iar nu si cu fapta". Si asa, a ramas Ioan iarasi nepocait si neindreptat.
        Iar dupa catava vreme, a cazut la grea boala si chema ajutorul lui Dumnezeu. Deci, a vazut atunci iarasi, nu in vis, ci aevea, ca sta dinaintea unui divan de judecata. Vedea inca si pe un imparat infricosator, sezand pe scaun si imbracat totodata cu podoaba imparateasca si arhiereasca. Si de-a dreapta si de-a stanga lui sedeau oarecare barbati cu sfintita cuviinta si cucernici, iar el, Ioan, sta mai jos decat aceia; de-a dreapta imparatului vedea niste tineri frumosi, iar de-a stanga lui vedea ca sta cineva mai smerit. Inapoia imparatului vedea o prapastie foarte intunecata si adanca, incat numai din vedere pricinuia nespusa frica si durere mare. Deci, in vreme ce el sta cu frica si cu cutremur, i-a zis lui imparatul: "O, tanarule, oare stii cine sunt Eu?" Iar Ioan i-a raspuns: "Stiu Stapane, ca Tu esti Cel ce Te-ai intrupat, Fiul lui Dumnezeu si Dumnezeu, precum dumnezeiestile nostre Scripturi glasuiesc". Iar imparatul a zis catre dansul: "Si daca tu, din Scripturi, Ma cunosti, apoi cunosti, si pe cei care stau impreuna cu Mine. Deci, cum ai uitat ingrozirea aceea pe care ti-a facut-o tie imparatul Constantin, cu cativa ani mai inainte? Sau, nu intelegi ce-ti spun?" Iar Ioan i-a raspuns: "Inteleg Stapane, si groaza aceea o am inca in inima mea". Si a zis imparatul: "Daca ramasitele groazei le ai inca in inima, cum staruiesti in rautati? Deci, invata-te din cercare, prin tine insuti, ca Eu eram Cel ce ti-am dat tie groaza aceea, si nu Constantin."
        Si, acestea zicandu-le, Imparatul numai cu un semn a poruncit celor Ce-l inconjurau ca sa-l arunce pe Ioan in prapastia ce se vedea in spatele tronului imparatesc. Deci, indata ce au inceput tinerii sa-l impinga in prapastie pe Ioan, fara mila, indata acesta chema in ajutor pe Nascatoarea de Dumnezeu, ca i s-a parut lui ca a vazut-o si pe Dansa acolo in mijloc. Si dupa aceasta, a auzit pe Imparatul zicand: "Lasati-l pe el sa plece pentru rugaciunile Maicii Mele". Pana aici, este ceea ce a vazut Ioan.
        Iar el, inspaimantandu-se si venindu-si in fire, s-a dus la un monah cucernic si i-a povestit lui intamplarea. Iar monahul i-a zis: "Da slava lui Dumnezeu, frate, ca te-ai invrednicit sa iei asemenea invatatura, de aceea, desteapta-te, iubitule, ca nu cumva sa patimesti si tu cele intamplate aceluia, despre care iti voi povesti acum: Un vis asemenea cu al tau, a zis monahul, a vazut si un alt om aevea. Ca, acesta aflandu-se la judecatoriile imparatesti si vazand pe un anume Gheorghe, care cu silnicie era dus legat, sa fie aruncat intr-o grozava prapastie, cu totul s-a inspaimantat. Deci, avand indrazneala catre imparatul, el a oprit pe cei ce-l duceau pe osandit la prapastie si-i ruga pe ei sa-l lase, dandu-le lor chezasie ca in douazeci de zile se va indrepta. Deci, Gheorghe a fost slobozit, prin acest fel de chezasie si de ajutor. Dupa, aceea, cel ce a vazut acestea si a inteles ce insemneaza ele, s-a dus si i-a descoperit lui Gheorghe, cel osandit la prapastie, ca ii era prieten si cunoscut. Iar Gheorghe, auzindu-le acestea, ca nimic le-a socotit. Asadar, a ramas ticalosul neindreptat. Iar dupa ce au trecut acele douazeci de zile, Gheorghe a fost rapit din viata aceasta si s-a dus ca sa plateasca fagaduita datorie."
        Acestea le-a povestit cu chip de adaugire monahul acela catre Ioan, iar Ioan, auzindu-le, si avand in mintea sa, vii inca, ingrozirile ce a vazut, si-a marturisit fara de rusine toate pacatele sale, si schimbandu-si in mai bine viata, a vietuit multi ani, placand lui Dumnezeu, si asa s-a dus la cerestile locasuri.

        Am auzit ca a fost un imparat, care se ingrijea foare mult de imparatia sa, si era bland si milostiv cu oamenii de sub stapanirea lui, dar gresea, totusi, ca nu avea luminarea cea cu dreapta cunostinta, ci de indracirea idoleasca era stapanit. Inca avea si un sfetnic bun si impodobit cu toata evlavia fata de Dumnezeu si cu toata cealalta imbunatatita intelepciune, insa se intrista si se scarbea pentru inselarea imparatului si se ispitea sa-l mustre pe el pentru aceasta, dar se oprea de la un lucru ca acesta si se infrana, temandu-se ca sa nu fie pricinuitor de rau si lui si cunoscutilor lui. Ca multora, mustrarea nu se face spre folos si, de aceea, el cauta vreme potrivita, pentru a-l trage spre bine.
        Iar odata, intr-o noapte, a zis imparatul catre dansul: "Vino, sa iesim si sa umblam prin cetate, doar vom vedea ceva de folos". Deci, umbland ei prin cetate, au vazut o raza de lumina stralucind in sus dintr-o fereastra, si privind spre fereastra aceea, au vazut sub pamant un loc ca o pestera, in care sedea un om, petrecand in cea mai de pe urma saracie, imbracat in zdrente si femeia lui ii sta inainte, amestecandu-i vinul. Iar barbatul, luand paharul, canta dulce cantare si femeia lui ii facea veselie, saltand si cu cantari laudandu-si barbatul. Iar cei ce erau impreuna cu imparatul, toti acestea auzindu-le, s-au minunat, ca oamenii aceia fiind intr-o asa saracie, incat nici casa nu aveau, nici haine, petreceau o viata vesela ca aceea. Si a zis imparatul catre sfetnicul sau: "O, ce minune, prietene, ca eu si tu n-am vrea niciodata o viata ca acesti oameni, bucurandu-se de o hrana si slava ca aceea in care stralucim, in vreme ce aceasta proasta si ticaloasa viata, pe unii oameni ca acestia ii indulceste si-i veseleste". Iar sfetnicul, raspunzand, i-a zis: "O, imparate, pe cele ce vezi, sa nu le intelegi asa. Ca viata aceasta inselatoare si ticaloasa numai pe cei necunoscatori ii veseleste. Ci aceasta este o taina crestineasca. Ca Dumnezeu nu sileste pe nimeni spre El, ci prin fapte ne da semne si chipuri, ca pe cei ce-L cunosc pe El, prin acestea, sa-i duca la Imparatia cereasca, iar pe cei ce nu voiesc a-L cunoaste, fara de raspuns, in osanda sa-i arunce. Iar talcuirea este aceasta: Noaptea, adica, este traiul vietii acesteia. Iesirea imparatului este auzirea cuvantului de suflet folositor, iar pestera cea adanca este Biserica lui Hristos, cea de Prooroci vazuta si de Apostoli zidita. Barbatul si femeia, imbracati in zdrente, arata, sufletul si trupurile dreptcredinciosilor crestini, imbracate cu deplina curatie si cu smerenia cea buna. Cantarea de dulci cantari sunt, adica, Scripturile cele de Dumnezeu insuflate. Veselia si saltarile inseamna omorarea poftelor trupesti, bautura si paharul, Sfantul Sange al lui Hristos, din care oamenii primesc viata vesnica, dupa cum zice Proorocul: "Se vor impartasi din indestularea casei Tale".
        Iar Ioasaf a zis: "Arata-mi mie, parinte, toate cele ce graiesti, ca acestea toate ma bucura pe mine". Iar Varlaam i-a zis: "In ceasul cand vei ajunge in pustie, atunci iti vei aduce aminte, despre cele vazute, si tuturor le vei spune". Dumnezeului nostru slava!