Cuvine-se cu adevarat sa te fericim, Nascatoare de Dumnezeu,
cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru.
Ceea ce esti mai cinstita decât heruvimii si mai marita fara de asemanare decât serafimii,
care fara stricaciune pe Dumnezeu-Cuvântul ai nascut,
pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim!







Va invitam sa ascultati conferinta Parintelui Galeriu Creatia in viziunea pascala.aac (format aacPlus - 59,6MB - 173 minute, necesita ultima versiune de winamp)


Luna noiembrie în 6 zile: pomenirea celui între Sfinti, Părintele nostru Pavel, arhiepiscopul Constantinopolului (+351).

        Marele marturisitor Pavel s-a nascut la Tesalonic si a fost notar si scriitor al Sfantului Alexandru, patriarhul Constantinopolului, si diacon al marii biserici, traind pe vremea imparatiei lui Constantiu (337-361), fiul marelui Constantin. Dupa moartea lui Alexandru, crestinii ortodocsi l-au pus pe Pavel patriarh in Constantinopol si acesta, folosind un timp cand imparatul, care era arian, se afla, pentru mai multa vreme in Antiohia, a pastorit Biserica lui Dumnezeu in pace si in buna randuiala a dreptei credinte.
        Deci, intorcandu-se imparatul arian Constantiu de la Antiohia, l-a scos din scaun si a pus in locul lui pe arianul Eusebiu al Nicomidiei. Plecand el la Roma, a aflat acolo pe marele Atanasie, fiind scos si el din scaun de acelasi imparat Constantiu, inca si pe alti episcopi din Rasarit. Deci, cu scrisori de la imparatul Constant, fratele imparatului Constantiu, si de la papa Iuliu, atat Pavel si Atanasie, cat si ceilalti episcopi si-au reluat scaunele lor. Dar, dupa o vreme, cu sfaturile arienilor, Constantiu i-a scos iarasi pe episcopii ortodocsi din scaune. Atunci a scris Constant, imparatul din Apus, fratelui sau, imparatul Constantiu de Rasarit, ca de nu-si vor lua episcopii scaunele lor, va veni cu putere asupra lui.
        Si si-a luat atunci si dumnezeiescul Pavel scaunul sau, pentru putina vreme. Murind Eusebiu, a lasat, dupa moartea imparatului Constant, pe Sfantul Pavel surghiunit in Armenia, la Caucaz, iar Constantiu a adus, in locul sau pe ereticul Macedoniu, ceea ce nu s-a facut fara rascoala poporului credincios si fara varsare de sange. Iar Sfantul Pavel, ajungand in Armenia, a fost inchis in lacasul in care sedea, parasit cu totul, nedandu-i-se nici mancare, nici apa. Deci, dupa sase zile, arienii vazand ca inca este in viata, l-au sugrumat chiar cu omoforul sau. Si asa, si-a dat sufletul in mainile Domnului.
 



 
 

Întru această zi, pomenirea prafului care, cu dumnezeiască iubire de oameni, s-a pogorat pe pământ, în zilele lui Leon cel Mare.

        Intru al optsprezecelea an al stapanirii lui Leon cel Mare (457-474), intru a sasea zi a lunii noiembrie, pe la amiaza, tot cerul s-a facut noros si obisnuita negreala a norilor s-a schimbat intr-o vedere de foc, incat se parea ca pe toate voia sa le arda. Si atata a inspaimantat pe toti, incat socoteau, numai din aceasta priveliste, ca de s-ar pogora ploaie din acesti nori, apoi negresit ploaia va fi foc si vapaie, arzand ca de demult Sodoma. Deci, pentru o asteptare ca aceasta, toti alergand la sfintele biserici, cu bocete si cu alte rugaciuni, Iubitorul de oameni Dumnezeu, amestecand bunatatea cu pedeapsa, a poruncit norilor sa ploua o ploaie neobisnuita si straina, care pricinuia mare frica pacatosilor. Ca, incepand din ceasurile de seara, ploaia s-a intins pana la miezul noptii. Iar praful care se pogora era negru si foarte fierbinte si asemenea ca spuza cea mare din cuptor. El s-a aflat cazut pe pamant si pe case, mai mult decat de o palma barbateasca. Si a ars si parjolit toate cele ce rasareau din pamant. Si s-a facut foarte greu de spalat, aratand si mania lui Dumnezeu, dar si pacatul il inchipuia. Ca de abia l-au putut spala multe si repezi ploi, pogorandu-se in multe ceasuri si zile.
        Asa, s-a aratat ca pacatul cel dintre noi sta asupra noastra, ca niste praf de foc, negru si mistuind de tot, ca focul, sadurile faptei bune. Si ca avem trebuinta de multa tanguire si de multe lacrimi, din adancul inimii, lacrimi care se varsa in suspin si amaraciunea sufletului, ca, spaland spuza cea infocata a rautatii in ingrasand pamantul cel bun al mintii, sa-l facem a rodi cele dumnezeiesti, ca de pedeapsa cea din gheena, care arde si sufletul si trupul, sa scapam si Imparatia cerului sa o dobandim. Amin.



 
 

Întru această zi, cuvânt despre vedenia Sfântului Ioan Gură de Aur.

        In Antiohia Siriei era o manastire, intru care se calugarise Sfantul Ioan Gura de Aur. Acolo a fost un calugar sirian de neam, anume Isihie, batran fiind cu trupul, care facuse multi ani in manastire, infranandu-se si foarte aspru vietuind si care avea proorocie, prin dumnezeiasca aratare. Acestuia ii urmă fericitul Ioan cu obiceiul, cu chipul si cu infranarea. Deci, intr-o noapte, batranul, priveghind si rugandu-se lui Dumnezeu, a vazut intrand la Ioan, unde-si facea el rugaciunile sale, doi barbati imbracati in haine albe si curate, foarte frumosi si luminati cu slava cereasca nespusa. Pe unul il vedea tinand in mainile sale o carte scrisa, iar pe altul tinand niste chei. Pe acestia, vazandu-i, Ioan s-a infricosat si, cu indraznire sarguindu-se, s-a inchinat lor pana la pamant. Iar ei amandoi, luandu-l pe el de mana, l-au sculat, zicandu-i: "Nadajduieste si nu te teme". Iar Ioan le-a zis lor: "Cine sunteti, stapanii mei, care n-ati pregetat a veni la mine, robul vostru, fiind voi intru aceasta mare dregatorie? Ca n-am vazut niciodata pe nimenia sa fie intr-o slava ca aceasta, precum va vad pe voi amandoi". Iar ei, iarasi, au raspuns si i-au zis lui: "Nu te teme, barbatule al doririlor, ca intru tine a voit Duhul Sfant sa locuiasca, pentru curatia vietii sale, ca trimisi suntem la tine de Invatatorul cel mare si Mantuitorul nostru Iisus Hristos, ca sa-ti spunem o bucurie mare, care va fi la toate bisericile lui Dumnezeu."
        Deci, cel dintai, intinzand mana sa, i-a dat lui cartea cea scrisa, pe care o tinea, zicandu-i: "Primeste cartea aceasta din mana mea. Ca eu sunt Ioan, cel ce am cazut la pieptul Domnului in vremea Cinei cea de Taina, si scotand de acolo dumnezeiestile picaturi, am grait: La inceput era Cuvantul si Cuvantul era Dumnezeu si Dumnezeu era Cuvantul. Asa si tie iti va da Domnul cunoasterea Adevarului, ca sa hranesti, prin buzele tale, pe toti oamenii, cu mancare nestricacioasa, din viata cea vesnica, si sa astupi gurile ereticilor care spun faradelegi asupra Domnului nostru Iisus Hristos."
        Iar, celalalt, tinzandu-si mana sa, i-a dat lui cheile, pe care le tinea in mainile sale, zicandu-i: "Primeste acestea, caci eu sunt Petru cel fierbinte la credinta, care am marturisit pe Domnul Hristos, ca Dumnezeu viu este si pentru aceasta am luat de la Domnul cheile Imparatiei Cerurilor. Asemenea si tie, Domnul iti da cheile sfintelor lui biserici si ori pe cine vei lega, va fi legat, si pe oricine vei dezlega, va fi dezlegat".
        Deci, iarasi, plecandu-si genunchii sai, fericitul Ioan s-a smerit inainte lor, zicand: "Cine sunt eu, robul cel pacatos al Domnului meu, cel mai nepriceput decat toti oamenii, ca sa fiu bun de slujba de care mi-ati vorbit? Nu sunt destoinic sa primesc o slujire atat de mare si infricosatoare. Nu pot eu, adica, sa-i fiu de folos ei".
        Iar acestia, luandu-l iarasi de mana dreapta, l-au sculat, zicandu-i: "Stai pe picioarele tale, imputerniceste-te si te intareste si fa toate cele ce ti-am poruncit si sa nu tainuiesti darul cel dat tie de la Dumnezeu spre a grai, spre a sfinti si a intari poporul Sau cu invatatura ta, popor pentru care sangele Sau Si-a  varsat, ca sa-l mantuiasca din inselaciunile cele multe. Si sa graiesti Cuvantul lui Dumnezeu cu indrazneala. Adu-ti aminte de Domnul, cel ce a zis: Nu te teme, turma mica, pentru ca Tatal vostru a binevoit sa va dea voua imparatia (Luca, 12,32). Si tu, dar, nu te teme, ca a voit Hristos, Dumnezeul nostru, a sfinti multe suflete, prin tine, si la cunostinta Sa a le aduce. Iti vei petrece zilele insa in intristari si in necazuri multe pentru dreptatea sufletului tau. Dar tu sa rabzi, ca unul tare si treaz, ca prin aceasta vei primi Imparatia".
        Deci, cei doi, aceastea zicandu-le si insemnandu-i fruntea si toate madularele lui si apoi dandu-i lui sarutarea cea intru Domnul, s-au dus. Iar Ioan, facand intru sine lacas Duhului Sfant, a inceput a invata credinta lui Dumnezeu. Aceluia slava se cuvine, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
 



 
 




  • Despre pacatul avortului si gravitatea lui
  • FATA ASCUNSA A PROSTITUTIEI LEGALIZATE