Luna martie in 21 zile:
pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Iacob, episcopul, Marturisitorul
(sec. VIII)
Acest
marturisitor Iacob, iubind viata cea pustniceasca, s-a facut monah din
tinerete, infranandu-se pe sine cu postiri, cu privegheri, si alte aspre
nevointe si a trait in zilele imparatiei lui Copronim (741-775). Si se
indeletnicea cu scrierea dumnezeiestilor carti, curatandu-si mintea mai
intai cu rugaciunea cea din inima curata. Iar, invrednicindu-se si de treapta
episcopiei, mult a suferit pe vremea prigonirii lui Copronim, silit fiind
sa lepede inchinaciunea cinstitelor icoane. Deci, neprimind el a marturisi
ca sfintele icoane sunt idoli, a fost osandit sa indure multe chinuri,
izgoniri, inchisori, foame si sete si multe stramtori, dar nimic nu a slabit
taria dreptei lui credinte. Si asa, intru acele chinuri, si-a dat fericitul
sau suflet in mainile lui Dumnezeu, pe Care, pana la moarte L-a marturisit
si de la Dansul a luat Imparatia Cerurilor, in veci bucurandu-se.
Intru aceasta zi, cuvant de folos al presbiterului
Cosma.
Multi
ies din lumea aceasta si intra in manastire; insa, neputand sa rabde oboselile
si ostenelile de acolo, fug si se intorc, in viata lumeasca, iar altii,
in deznadajduire cazand, mai rau decat inainte gresesc, unii prin cetati
petrecand, fara de minte, se tulbura, in zadar mancand paine straina, nefolositi
fiind de amandoua ostenelile, traindu-si rau zilele lor si, pandind unde
se fac ospete, robi se fac pantecelui, iar nu lui Dumnezeu. Si le sunt
lor cele de pe urma, mai rele decat cele dintai. Drept aceea, fratilor,
daca suntem in lume si intru bogatie traitori, ascultati ce zice fericitul
Pavel Apostolul, catre Timotei: "Celor bogati in veacul cel de acum porunceste-le
sa nu se semeteasca, nici sa-si puna nadejdea in bogatia cea nestatornica
ci, in Dumnezeul cel viu, Care ne da din belsug toate, spre indulcirea
noastra, sa faca ce e bine, sa inavuteasca in fapte bune, sa fie darnici,
sa fie cu inima larga, agonisindu-si lor buna temelie in veacul viitor".
(I Tim. 6,17-18).
Vazut-ati, oare, ca nu este rea bogatia,
daca o randuim pe ea bine ? Dar daca cineva, fugind de saracie, neputand
sa se ingrijeasca de femeie si de copii, se duce la manastire, apoi, acela
nu dragostea lui Dumnezeu o cauta, nici pentru a se osteni iese din lume,
ci pofteste a se odihni si pantecului a sluji. Cela ce face asa se leapada
de-a pururea de credinta. Unul ca acesta este mai rau decat bogatul, precum
a zis Apostolul. Inca se face si pricina de mult blestem. Caci, "copiii
saracului, de foame pierind si de frig chinuindu-se, apoi, intru multa
plangere" il blesteama pe el, zicand: "De ce ne-au mai nascut tata si maica
noastra, ca ne-au parasit pe not intru atata ticalosie si in toata nenorocirea".
Caci, daca pe cei straini si saraci, ni s-a poruncit noua a-i hrani, apoi,
cu cat mai mult sa nu-i lasam sa piara, pe ai nostri.
Dar, in orice stare am fi, ne primeste
pe noi Domnul, de vom vietui drept, dupa Legea Lui. Ca nu ne mantuiesc
pe noi hainele cele negre, nici nu ne pierd cele albe, daca facem lucruri
placute lui Dumnezeu. Drept aceea, de esti bogat, atunci cu milostenia
si cu rugaciunea, sa te mantuiesti si sa citesti, adeseori, sfintele carti,
ca sa faci cele poruncite de ele. Iar de esti sarac, apoi, cu mainile tale
sa-ti castigi painea, pe care o mananci si pe ai tai sa-i hranesti. Fereste-te
de furtisag si de tot raul. Inca, sa lauzi pe Dumnezeu si de aceasta, ca,
adica, in saracie, si nu intru bogatie, te ostenesti lui Dumnezeu, in viata
ta, intru curatie si intru celelalte faceri de bine, ca mai multa plata
sa iei, precum a zis Domnul: "Caruia i s-a dat mult, mult se va cere de
la dansul". Drept aceea, faramitura ta data saracului intrece cu multe
darurile cele mari, care se dau de cei bogati. Ca s-a zis: "Gol am fost
si nu M-ati imbracat; strain am fost si nu M-ati adus in casele voastre;
bolnav si in temnita si nu M-ati cercetat". Si iarasi a zis: "De postesti,
unge-ti capul tau si fata ta o spala, ca sa nu te arati oamenilor ca postesti,
ci numai lui Dumnezeu". Drept aceea si noi fratilor, sa ungem capul sufletelui,
cu untdelemnul iubirii de saraci, spalandu-ne fata noastra cu lacrimi in
taina. Pentru ca vedem pe unii sarguindu-se cu cresterea parului si cu
neingrijirea trupului, care se aseamana cu cei fatarnici, care, dupa cuvantul
Domnului, isi pierd plata lor. Ci, inca, sunt si graitori impotriva, neascultand
pe cei care ii invata pe dansii. Si, asemanmdu-se pe ei cu luminatorii
cei mari, zic: "Cum a facut Antonie, cum Sava si alti Parinti, de au scapat
de desertaciunile lumii ?" insa, de voiesti sa incepi lucrul cel bun, sa
socotesti, daca, incepand, putea-vei sa suferi si chinurile acelora ? Pentru
ca aceia nu au avut un ceas de odihna si multe patimiri au luat de la dracii
cei vicleni. Apoi, inca, infranarile lor cele pustnicesti au fost mari,
si setea de apa si foame si alte patimiri ale lor cine le va spune ? Insa,
de vreme ce tu asa te bizuiesti ca vei patimi, ispiteste-te, frate, mai
intai, in casa ta sezand, macar trei ani, invatandu-ti sufletul a rabda
patimile, pe care Domnul Iisus Hristos, pentru noi, le-a suferit. Iar,
de te graieste cineva de rau, sa nu lasi sa iasa din gura ta cuvinte de
manie. Sau, de-ti face tie cineva vreun rau, sa nu cartesti asupra lui,
nici sa fii impotriva lui. Ci, sa te rogi lui Dumnezeu pentru dansul, ca
sa-l impace cu tine. Insa, sa postesti cu postul cel duhovnicesc, mai mult
decat trupesc. Sa nu te bucuri cand patimeste vrajmasul tau, nici sa te
mahnesti vazand ca se imbogateste fratele tau. In tot ceasul Numele Domnului
sa izbucneasca din inima ta; fie mancand, fie band, ori altceva, facand,
sa zici: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma !" Si,
acestea toate, in taina, sa se faca. .
Si, daca te vei vedea pe tine intru
toate desavarsit, pazeste-te bine de vicleanul drac al mandriei, sa nu-ti
semene tie in inima pierzarea: ca, adica, sa ti se para ca esti om mare,
ori iti va zice tie gandul ca esti placut lui Dumnezeu. Atunci sa gandesti
la pacatele tale, cele dintai, si sa zici: "Macar ca m-a iertat pe mine
de pacate milostivul Dumnezeu, pentru Imparalia Lui cea fara de sfarsit,
dar, inca, tot mi se cade mie a fi osandit". Iar, de-ti pui tie, in minte,
multimea pacatelor, ce s-au facut de tine in tinerete, zicand intru tine:
"Mult am gresit si nu voi fi iertat" sa nu asculti de acel gand, nici sa
nu deznadajduiesti, ci sa zici: "Domnul meu Iisus Hristos pe cei pacatosi
a venit sa-i mantuiasca".
Deci, daca te va vedea pe tine ca poti
suferi toate patimile, atunci, sa te duci la manastire si sa te supui egumenului,
ca lui Dumnezeu, pentru Hristos, lepadandu-ti toata voia ta, iar voia lui
sa o pazesti, pana la moartea ta. Sa cinstesti pe egumen, ca pe Dumnezeu,
iar pe frati, ca pe ingeri. Si sa nu dai voie inimii tale sa caute Roma
si Ierusalimul. Ci, rugaciunile tale, cele date tie de egumen, sa le faci,
petrecand in chilia ta. Si, acolo fiind tu, insusi Domnul Iisus Hristos,
impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh, va veni, aducand cu sine pe Petru
si pe Pavel si pe alti Sfinti, pe care voiesti a-i cauta; si, nu numai
in chilia ta ii vei afla pe ei, ci, inca, si in inima ta vei vedea ce sunt,
de vreme ce insusi Domnul a fagaduit ca, impreuna cu Tatal Sau, va veni
intre unii ca acestia si lacas intru dansii Isi va face.
Iar, de ti s-ar intampla tie stramutare
din loc, din pricina napadirii vrajmasilor, sau din oarecare alta pricina,
apoi, in orice parte te va scoate Domnul si unde Insusi iti va arata tie
loc, acolo sa petreci, de cea dintai lucrare tinandu-te. Ca nu va omori
Domnul, cu foamea, sufletele dreptilor. Antonie cel Mare a zis: Precum
pestele, afara din apa, asa si calugarul, despartindu-se de manastire,
piere. Si precum gaina, sculandu-se, adeseori, de pe cuibul sau, face ouale
sterpe, asa si calugarul, iesind din manastire, adeseori si de a sa voie,
isi uita slujba cea data lui.
Iar acestea toate le-au scris Sfintii
Parinti, spre mantuirea celor ce le asculta.
Intru aceasta zi, cuvant din Pateric.
De
vom voi sa graim si sa aratam toate despre acest mare staret (Antonie)
intru multime multa se vor intinde cele scrise, pentru ca multe altele
si infricosatoare povestiri sunt despre darurile si feluritele lui nevointe,
dintre care spunem si pe aceasta: "Mergand eu, candva, pe cale, era impreuna
cu mine, un calugar. Si, mergand noi mai inauntru, la un loc foarte ascuns,
in muntele cel mai des, am aflat un locas zidit si inauntru calugari. Deci,
dupa ce am intrat am gasit acolo calugari cu desavarsire tacuti. Si nici
mie, ca unui strain, nu mi-au grait vreun cuvant. Inca, era si un izvor
in mijiocul locasului. Si am vazut pe unul dintr-insii, aratand cu mana
sa si zicandu-mi: "Acestia sunt robii lui Dumnezeu". Iar altceva, mai mult,
nici un cuvant, nici mic, nici mare, n-am auzit acolo.
Deci, am iesit si m-am tulburat. Si,
ducandu-ma de la locul acela, la o oarecare departare, am aflat niste pastori,
pascand oile si graiam eu cu dansii, ocarand pe calugarii aceia. Iar acei
pastori mi-au zis mie: "De multi ani suntem nascuti si crescuti si traim
in locul acesta, insa n-am vazut aici manastire, nici calugari, precum
graiesti tu".
Acestea auzindu-le, marele staret,
a cunoscut ca locul "acela era ascuns si Dumnezeu, cu judecatile care le
stie, l-a aratat pe el numitului staret. Asemenea, cu aceasta se arata,
si in patericul monembasilor, despre aceeasi manastire ascunsa, unde, dupa
porunca lui Dumnezeu, pasarile aduceau poame, la fiecare vreme a lor, spre
hrana calugarilor de acolo. Deci, si din aceasta, cunoastem ca sunt daruri,
ce se dau, si acum si pana la sfarsit, la cei ce se nevoiesc si doresc,
precum si mai sus am zis. Asa, intre tainuiti si ascunsi, se afla, adica,
si cete de mai multi vietuitori impreuna, si, cui voieste Dumnezeu, pe
acestia, si acum, ii arata.
A intrebat ava Pamvo pe ava Antonie:
"Ce voi face ?" Zis-a lui staretul: "Sa nu deznadajduiesti, pentru dreptatea
ta, nici sa te mahnesti, pentru lucrul cel trecator: si sa-ti infranezi
limba si pantecele". Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii
vecilor! Amin.
