Luna martie in 18 zile:
pomenirea celui dintre Sfinti Parintelui nostru Chiril, arhiepiscopul Ierusalimului
(+ 386).
Acesta a fost din partile Ierusalimului,
nascut pe vremea imparatiei marelui Constantin, din parinii dreptcredinciosi.
Avea doisprezece ani, cand se tinea Sinodul de la Niceea (325) si, ca unul
ce primise de la Hristos indemnarea si darul propovaduirii tainelor lui
Dumnezeu, a fost crestin.
Era pe vremea cand sapaturile, poruncite
de imparatul Constantin, descopereau la Ierusalim, locul Golgotei, mormantul
Domnului si lemnul Crucii sfinte, a mantuirii noastre. Era vremea cand
imparatul ridica marea biserica a Sfantului Mormant si biserica Invierii,
vremea cand Ierusalimul, paganizat de romani, incepea sa fie dm nou Maica
credintei crestine. In aceasta biserica a Invierii, a slujit, ca preot
in tineretea sa, Sfantul Chiril, si tot aici, cu binecuvantarea episcopului
sau Maxim, a rostit el vestitele Cateheze (Cuvantari), ce ne-au ramas de
la el, pregatind pentru botez pe cei ce doreau sa se increstineze, in fiecare
an, la Pasti.
Catre anul 350, mutandu-se la vesnica
viata, Maxim, episcopul Ierusalimului, a fost inaltat fericitul Chiril
la episcopia Cetatii Sfinte, invoindu-se la aceasta si mitropolitul sau,
Acachie, din Cezareea Palestinei.
In anul urmator, la 7 mai 351, a avut
loc aratarea unui semn luminos pe cerul Ierusalimului, in chipul Sfintei
Cruci, despre care lucru episcopul a instiintat amanuntit pe Imparatul
Constantin, dar, dupa aceasta, au inceput zile grele pentru dreapta credinta.
Imparatii arieni Constantin si Valens, impreuna cu episcopii arieni, indeosebi
cu mitropolitul arian Acachie, au izbutit sa-l scoata de doua ori din scaun
pe Sfantul Chiril, aparatorul dogmelor apostolesti.
Dupa mai bine de saisprezece ani de
surghiun, spre sfarsitul vietii, Sfantul Chiril s-a intors la episcopia
sa. Om iubitor de pace, el cauta sa vindece ranile dezbinarilor din episcopia
sa, cu duhul cald si intelegator al adevaratilor parinti ai Bisericii.
Indemnurile lui sunt pline de masura. Adevarata pocainta, dupa el, e schimbarea
vietii si a obiceiurilor si viata crestinului este o astfel de necurmata
schimbare, ca sa-l faca pe om sa simta in el indemnul Duhului Sfant. Incercarile
vietii l-au invatat ca, fara iubire, adevarul este orb.
Si asa, pastorindu-si cu dragoste turma
sa si cu placere slujind lui Dumnezeu si pe semeni si lasand Bisericii
zestrea pretioasa a celor 24 de cateheze si pilda vietii lui crestine,
a raposat intru fericire, la anul 386, dupa ce luase parte la Sinodul al
doilea a toata lumea, din Constantinopol, la anul 381, pe vremea imparatiei
lui Teodosie cel Mare.
Intru aceasta zi, cuvant despre Daniil Monahul,
clevetit, pe nedrept, de desfranare.
Ne spunea noua un oarecare parinte,
despre Daniil Egipteanul, zicand: Ava Daniil s-a suit odata la targ, ca
sa-si vanda lucrul mainilor sale. Iar un tanar ruga pe staret, zicand:
"Pentru Dumnezeu parinte, sa mergi la casa mea si sa faci femeii mele o
rugaciune, ca este stearpa". Deci, staretul, silit fiind de acel tanar,
a mers la casa lui si, facand rugaciune femeii lui, cu voia lui Dumnezeu,
a zamislit femeia in pantece. Iar unii oameni, netemandu-se de Dumnezeu,
au inceput a cleveti pe staret, zicand ca, tanarul sterp fiind, femeia
lui a fost ingreunata de ava Daniil. Deci, a venit aceasta la auzul staretului,
iar staretul a zis barbatului: "Dupa ce va naste femeia ta, sa-mi spui
mie". Si, dupa ce a nascut, a spus tanarul staretului in Schit, zicand:
"Pentru rugaciunile tale, parinte, cu voia lui Dumnezeu, ni s-a nascut
noua pruncul."
Atunci, ava Daniil, venind, a zis tanarului:
"Cand vei boteza pruncul si vei face masa si cumetria botezului, sa ma
chemi si pe mine si rudeniile si prietenii tai." Iar el a facut asa. Si,
cand se ospatau, luand staretul pe prune in mainile sale, inaintea tuturor,
a poruncit sa vorbeasca pruncul si l-a intrebat pe el: "Cine este tatal
tau ?" Si a zis pruncul: "Acesta este", intinzand mana sa si aratand cu
degetul spre acel tanar. Si era pruncul numai de douasprezece zile. Si
toti cei ce au vazut, au proslavit pe Dumnezeu. Drept aceea, nimeni sa
nu osandeasca, din auzire numai, ca sa nu cadem in pacatul osandirii. Dumnezeului
nostru, slava!
Intru aceasta zi, cuvant al Sfantului Ioan Gura
de Aur, despre voia libera a omului.
Pricina pentru care a fost facut omul
stapan pe sine, este ca, asa ne-a iubit Stapanul Hristos, sa fim liberi;
ca, adica, numai cu voia noastra sa-L iubim si voia Lui sa o facem, iar
nu siliti. Ca, si tu nu primesti cu bucurie sa-ti fie sluga cineva, atunci
cand il stii pe el legat in obezi, ci cand el, dupa a sa voie, te slujeste
si te iubeste pe tine. Apoi, cu atat mai mult, Dumnezeu nu voieste si-i
pare rau de rautatile noastre si nu inceteaza, invatandu-ne pe noi, prin
Sfintele Scripturi si prin prooroci. Asa si Unul Nascut, Fiul lui Dumnezeu,
intrupandu-Se, ar fi putut, adica, sa piarda pe toti cei ce gresesc si
se abat de la Dansul; dar nu aceasta iubeste El, ci ca, de voia sa, fiecare
din noi sa ne lipim de Dansul. Pentru aceasta, si osanda a randuit-o, dar
si Imparatia a fagaduit-o. Ca, adica, singuri sa ne alegem noua insine
ori Raiul, ori osanda, fiindca suntem facuti de Dumnezeu, de sine statatori,
ca, ori de mantuim, ori de pierim, cu voia noastra sa fie.
Multi zic ca, adica, din firea noastra,
suntem maniosi sau desfranati si de aceea, nu putem noi sa ne pazim de
acestea. Daca-i asa, atunci spune-mi mie: De te-ai afla furand, sau desfranandu-te
undeva si ai vedea pe cineva trecand alaturi, oare ai zice ca de nevoie
si din fire faci asa ? Nu, ci indata ai fugi si ai inceta de a face raul
acela. Si daca frica omeneasca a putut schimba ceea ce se facea, apoi,
cu atat mat mult, nu o va schimba frica de Dumnezeu, Care va sa judece
viii si mortii ? Spune-mi mie, dar, cand asupra slugii sale se manie stapanul
si-l bate, si ii spune cuvinte rele, pentru ce sluga aceea rabda si nu
se razbuna ? Acela rabda, stiindu-se vinovat in fata omului, ci lui Dumnezeu
vinovati suntem; pentru aceea, dar, rabda, frate, invinuirile si ocarile
si nu te razbuna.
Deci, de credeti in Dumnezeu, fratilor,
sarguiti-va sa faceti cele placute Lui. Pentru ca, daca mintea fiecaruia
va sta inaintea lui Dumnezeu, atunci rob ii va fi ei trupul. Iar daca cineva
isi iubeste trupul, unuia ca acela toate voile lui i se fac si nu va mosteni
Imparatia Cerului si nu se va putea mantui. Iar pe noi, invredniceasca-ne
Dumnezeu, ca sa facem toate faptele cele bune si sa castigam mila de la
Dansul. Ca a Lui este slava in veci, Amin.
Intru aceasta zi, cuvant despre Gheorghe, egumenul
muntelui Sinai.
A fost un egumen la muntele Sinai,
anume Gheorghe, foarte mare pustnic si foarte infranat. Deci, acesta, in
Sambata cea mare, sezand in chilia sa, se gandea asa, zicand: "As fi voit
sa fac ziua Sfintei Invieri in cetatea Ierusalimului si sa ma impartasesc
cu Sfintele Taine in biserica Sfintei Invieri a lui Hristos, Dumnezeul
nostru". Si a petrecut staretul toata ziua cu gandul acela. Apoi, dupa
ce a inserat, a venit ucenicul lui, zicand: "Porunceste-mi mie sa am grija
Impartasirii". Iar staretul i-a zis lui: "Cand va fi vremea de impartasire,
sa-mi spui mie ca sa viu, atunci, sa ma impartasesc si eu". Si asa a petrecut
staretul in chilia sa. Iar cand a fost vremea impartasirii in sfanta biserica,
atunci s-a aflat staretul in Ierusalim, in biserica Sfintei Invieri si
fericitul patriarh Petru i-a dat preotilor sai, Sfanta Impartasanie. Si,
vazandu-l patriarhul a zis catre epitropul sau: "Cand a venit egumenul
de la muntele Sinai ?" A raspuns epitropul, zicand: "Asa ma jur, ca nu
l-am vazut pe el mai inainte, fara numai acum." Iar patriarhul i-a zis
lui: "Spune-i sa nu plece, ca voiesc, impreuna cu mine, sa manance bucate".
Si spunand epitropul staretului, acesta a zis: "Voia Domnului sa fie !"
Apoi, dupa ce s-a sfarsit Sfanta Liturghie,
sarutand staretul Sfantul Mormant, indata s-a aflat in chilia sa. Si, iata,
ucenicul lui a batut la usa, zicand: "Parinte, sa mergi sa te impartasesti".
Deci, staretul, mergand, s-a impartasit iarasi si intru aceasta biserica.
Iar patriarhul Petru, al Sfintei cetati, mult s-a intristat, pentru ducerea
si neascultarea lui.
Iar, dupa praznic, a trimis epistola
catre episcopul Faranilor, Fontin si catre parintii Sinaiului, ca sa-l
aduca pe egumen. Si, venind, trimisul a dat scrisoarea. Si a trimis si
ava Gheorghe, egumenul, la patriarh, trei preoti: pe ava Stefan Capadochianul,
pe marele parinte Zosima si pe ava Docletie. Si a scris patriarhul in acest
fel: "Sa nu fie mie stapane, ca sa trec cu vederea pe fericirea ta, nicidecum."
Si ceea ce i s-a intamplat lui a scris. Si, a adaugat si aceasta, zicand:
"Sa stie fericirea ta, stapane, ca dupa sase luni, amandoi, impreuna, vom
intampina pe Stapanul Hristos, Dumnezeul nostru, si atunci ne vom vedea".
Iar aceia, mergand, au dat cartea patriarhului si au spus: "Saptezeci de
ani are staretul, de cand n-a iesit din muntele Sinai". Iar Sfantul Petru
a adus martori episcopi si clerici, care vazusera atunci pe staret, si
aceia au zis: "Noi toti l-am sarutat pe el". Iar, dupa sase luni, a raposat
staretul si patriarhul, cum proorocise staretul. Dumnezeului nostru slava,
acum si pururea si in vecii vecilor ! Amin.
