Cuvine-se cu adevarat sa te fericim, Nascatoare de Dumnezeu,
cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru.
Ceea ce esti mai cinstita decât heruvimii si mai marita fara de asemanare decât serafimii,
care fara stricaciune pe Dumnezeu-Cuvântul ai nascut,
pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim!







Va invitam sa ascultati conferinta Parintelui Galeriu Creatia in viziunea pascala.aac (format aacPlus - 59,6MB - 173 minute, necesita ultima versiune de winamp)


Luna martie în 10 zile: Sfantul Mucenic Codrat, cel din Corint si cei impreuna cu dansul: Ciprian, Dionisie, Pavel, Anecton si Crescent.

        Acestia erau la fel din Corint si au trait in zilele imparatilor Decius si Valerian (250-260) si ale lui Iason, stapanitorul Greciei.
        In acele zile, fiind prigonire asupra crestinilor, multi din cei credinciosi, temandu-se de chinurile cele cumplite, paraseau cetatile si averile lor si se ascundeau prin pustietati si prin munti, ca sa-si pazeasca fara prihana sfanta loc credinta a iubirii, a dreptatii si a libertatii, data noua de Dumnezeu, prin trimisul Sau, Domnul Iisus Hristos.
        Deci, Sfantul Codrat, ramanand foarte mic, la moartea macii sale, care umbla prin munti, a fost crescut de rudele sale si, venind la varsta tineretii, s-a imprietenit cu alti tineri, care ardeau de aceeasi dragoste pentru credinta, ca si el. Dar Codrat si cei cinci prieteni ai sai au fost prinsi si, in temnita fiind, toti sase povatuiau, cu multa ravna, pe crestinii inchisi, sa nu se lepede de Hristos. Deci, dupa cateva zile, au fost scosi la paganeasca judecata a stapanitorului Iason. Si marturisind, ei toti, cu tinereasca putere, aceeasi credinta in Hristos, si fiind batuti, strujiti, arsi in foc si tarati prin cetate, in cele din urma, au fost dati spre taierea capului lor cu sabia. Si asa au luat cununa biruintei, din dreapta lui Hristos, Dumnezeu.
 



 
 

Pentru această zi, Preacuvioasa maica noastra Anastasia patriciana, care, luand chip barbatesc, s-a facut Anastasie famenul (+567).

        In zilele imparatului Justinian (527-565) a fost o vaduva oarecare in Constantinopol, Anastasia cu numele, binecredincioasa si tematoare de Dumnezeu, din parinti de bun neam si bogati, cu dregatorii inalte in palatele imparatesti. Aceasta, avand in inima sa frica de Dumnezeu, cu ravna pazea dumnezeiestile porunci, umbland intru ele, fara de prihana. Si a fost daruita si cu frumusete trupeasca, la vedere; si inca si mai frumoasa era cu faptele bune, cele sufletesti. Ca atat de buna era obiceiuri, cat toti se foloseau, vazandu-i viata ei, si multi se sarguiau sa urmeze faptelor ei bune si imparatul insusi o cinstea pe ea mult.
       Iar semanatorul de neghine, diavolul, cel ce zavistuieste pe cei buni si nu inceteaza a se lupta cu neamul omenesc si invrajbiri a face intre oameni, a adus si asupra acestei fericite Anastasia razboi de vrajba; ca a pus in inima imparatesei Teodora, ura asupra ei si vrajmasie impotriva roabei lui Dumnezeu cea nevinovata. De care lucru Anastasia instiintandu-se, de la un oarecare cunoscut al ei, si plina fiind de dumnezeiasca cunostinta, si-a adunat gandurile sale, zicand: "O, Anastasia, pricina aceasta venind la vreme, osteneste-te, mantuind sufletul tau, iar pe imparateasa slobozeste-o de pacatul urii, cel pe nedrept, si mijloceste-ti tie cereasca Imparatie."
        Niste ganduri ca aceastea cugetand, si-a tocmit in taina o corabie, si luand din aurul sau o oarecare parte, iar pe celelalte toate lasandu-le, a plecat la Alexandria, nestiind nimeni. Si la un oarecare loc, ca la cinci stadii departe de cetate, zidindu-si o mica manastire, vietuia acolo slujind lui Dumnezeu si sarguindu-se numai Lui a-I placea. Si avea totdeauna cu sine lucru de mana potrivit indemanarii femeiesti, iar pe buzele ei, cantarea neincetata de psalmi si lauda lui Dumnezeu. Si s-a intamplat mai pe urma, ca acea manastire a ei, mare si slavita a ajuns a fi, imbelsugata cu toata indestularea, pana la venirea turcilor, avand numire patriciana, dupa fericita Anastasia patriciana.
        Trecand cativa ani dupa iesirea Sfintei Anastasia din Constantinopol, imparateasa Teodora, cea care a fost invrajbita asupra ei, s-a sfarsit. Si, imparatul aducandu-si aminte de Anastasia patriciana, a trimis in toate partile, cautand-o cu multa staruinta. De aceasta, mieluseaua lui Dumnezeu instiintandu-se iarasi, a lasat noaptea manastirea sa si s-a dus in Schit, la ava Daniil, si toate cele despre dansa, le-a spus acelui fericit staret. Iar el, imbracand-o pe ea in haine barbatesti, in loc de Anastasia a numit-o pe ea Anastasie famenul si a dus-o intr-o pestera, ce era departe de lavra si a inchis-o acolo, dandu-i ei pravila si randuiala de viata. Si i-a poruncit ei sa nu iasa nicaieri din pestera, nici sa lase pe cineva sa vina la dansa. Si a insemnat unuia dintre fratii ce slujeau lui, un loc in fata pesterii si i-a poruncit ca sa aduca sihastrului, o data pe saptamana, putina paine si un vas cu apa si sa le puna inaintea pesterii, la locul acela, apoi luand de la sihastru blagoslovenia cea de rugaciune, indata sa plece. Deci, acolo, acel suflet ca de diamant a petrecut, fara sa iasa douazeci si opt de ani, randuiala cea data pazind-o neschimbata... Si n-a fost vazuta de nimeni ca nimeni nu mergea la dansa, nici altcineva nu stia de dansa, fara numai fratele care-i aducea paine si apa. Inca si acela nu stia, ca era femeie cu firea, ci socotea ca este barbat famen.
        Dar cine va putea ajunge, cu mintea sa, ostenelile si nevointele facute de dansa intru acei douazeci si opt de ani, in pestera aceea, sau, cu limba sa povesteasca, sau va putea sa dea in scris felul vietuirii sale, pentru Dumnezeu: lacrimile, suspinele, tanguirile, privegherile, cantarile, rugaciunile, citirile, starea in picioare, plecarea genunchilor, postul, lipsirea celor de trebuinta, iar, mai mult decat toate, napadirile cele dracesti si luptele cu diavolii, care ii aduceau mereu aminte de dulcetile de mai inainte, din lume, si de desfatarile trupesti si de toate celelalte pofte lumesti, si cum, pe acelea toate, Sfanta le gonea si biruia pe vrajmas? Pe langa acestea, n-a iesit din pestera in toate zilele anilor acestora, ea care, mai inainte, ani de-a randul, petrecea in imparatestile palate, ca o doamna ce era, fiind si cea dintai dintre patriciene, si cu multime de barbati si de femei, la mese si la veselii lumesti, se adunau. Toata mintea si gandul se inspaimanta de lucrul acesta, cum adica, toate acelea le-a trecut cu vederea si pomenirea lor din mintea ei a sters-o, cum a ajuns la o atat de mare smerenie, la post, la infranare si la toata stramtorarea caii celei inguste si cu necazuri. Asa, Sfanta, nevoindu-se bine, s-a facut vas al Sfantului Duh si, placand lui Dumnezeu pana la fericitul sfarsit al ei.
        Deci, mai inainte vazand mutarea ei catre Domnul, a scris pe o scandura, catre staretul, asa: "Cinstite parinte, sa iei impreuna cu tine, cu sarguinta, pe ucenicul cel ce-mi aduce mie paine si apa, inca sa iei si uneltele cele trebuitoare de ingropare si sa vii ca sa ingropi pe fiul tau, Anastasie famenul." Acestea scriind, a pus-o in afara pesterii, inaintea usii. Iar staretul, noaptea, instiintandu-se de aceasta, prin descoperire de la Dumnezeu, a zis catre ucenic: "Alearga fiule degraba la pestera, unde petrece fratele nostru Anastasie famenul si cauta dinaintea usii pesterii si vei afla acolo o scandura scrisa: pe aceea, luand-o, cu multa sarguinta sa te intorci la noi." Iar fratele, ducandu-se si, dupa cuvantul staretului, afland scandura aceea scrisa, a adus-o pe ea la batranul. Si, citind-o, staretul a lacrimat si, luand cele trebuincioase de ingropare, s-a dus cu fratele acela. Si, deschizand pestera, au aflat pe famenul cuprins de durere infocata si cazand pe pieptul lui, ava Daniil plangea, zicand: "Fericit esti, frate Anastasie, ca de aceasta zi si ceas al mortii totdeauna ingrijindu-te, n-ai luat seama la imparatia cea pamanteasca." Iar ea a zis: "Fericit esti tu, noule Avraam." Si a zis iarasi staretul: "Roaga-te, dar, pentru noi, catre Domnul." Iar ea a grait: "Cinstite batrane, eu mai multa trebuinta am de ale voastre rugaciuni, in ceasul acesta."
        Deci, sezand ea pe rogojina, a sarutat capul staretului si, rugandu-se pentru dansul, graia cuvinte binecuvantate. Apoi, pe ucenicul sau luand, staretul l-a plecat pe el la picioarele ei, zicand: "Blagosloveste pe acest ucenic al meu si al tau fiu." Iar ea a zis: "Dumnezeul parintilor mei, Cel ce imi sta mie inainte in ceasul acesta, ca sa ma desparta pe mine de trupul acesta, Cel ce stie pasii mei in pestera aceasta si stramtorarea vietii, cea pentru Numele Lui, si aceasta durere trupeasca o vede, Acela sa odihneasca pe Duhul Parintelui Lui peste dansul, precum s-a odihnit duhul lui Ilie peste Elisei." Si, intorcandu-se catre staret, a zis: "Pentru Domnul, parinte, sa nu dezbracati de pe mine, dupa moarte, haina, cu care sunt imbracat, ca nimeni sa nu stie cele despre mine." Apoi, impartasindu-se cu preacuratele lui Hristos Taine, a zis: "Insemneaza-ma pe mine parinte, cu semnul lui Hristos si va rugati pentru mine." Dupa aceasta, privea spre rasarit si a stralucit fata ei ca focul. Apoi, insemnandu-se cu semnul crucii, a zis: "Doamne in mainile Tale dau duhul meu." Si indata cu acel cuvant si-a dat sufletul.
        Iar ava Daniil si ucenicul, au sapat inaintea pesterii o groapa si staretul, dezbracand de pe sine rasa pe care o purta, a zis ucenicului: "Imbraca pe fratele, fiule." Si ucenicul, imbracand pe Sfanta, din intamplare, a vazut ca este femeie si a tacut, nespunand staretului. Si au ingropat sfantul trup al Anastasiei, cu cantarea cea obisnuita deasupra gropii. Iar dupa ingropare, ducandu-se la locurile lor, a zis ucenicul catre staret: "N-ai stiut parinte, ca famenul Anastasie a fost femeie?" Iar staretul a raspuns: "Am stiut, fiule, si pentru aceasta in haina barbateasca am imbracat-o pe ea si am numit-o pe ea Anastasie famenul, ca sa nu fie de sminteala, nici sa stie cineva despre dansa si sa nu strabata vestea in toate partile. Ca multa cercetare a fost pentru dansa de la imparatul, prin toate partile, iar, mai ales, intru aceste hotare, dar, iata, cu Darul lui Dumnezeu, la noi s-a pazit. Si atunci a spus staretul ucenicului sau toata viata Sfintei, cu deamanuntul, care lucru, dupa aceea, a fost stiut si in toata lavra. Si i-au scris viata spre folosul celor ce vor citit si o vor asculta si intru slava lui Hristos Dumnezeu. Celui intre sfintii Sai proslavit, in veci! Amin.
 



 
 
 

Intru aceasta zi, cuvant din Pateric, despre Marcu monahul.

        Se spune despre Marcu monahul din Egipt, ca a petrecut treizeci de ani neiesind din chilia sa. Insa, avea obicei, un preot, de venea la dansul si, savarsindu-i Sfanta Liturghie, il impartasea pe el cu Sfintele Taine. Iar diavolul, pizmuind bunatatile lui si rabdarea, a voit sa-l ispiteasca pe el cu osandirea. Ca a adus la el un om, ce avea duh viclean, cu chip de a primi rugaciune de la el. Deci, omul fiind invatat de diavolul, mai inainte de toate, a zis acestea catre staret: "Preotul tau este plin de toata stricaciunea pacatului si, de acum, sa nu-l mai primesti pe el sa intre la tine." Insa, barbatul cel de Dumnezeu insuflat, Marcu, a zis catre dansul: "Fiule, toti oamenii aruca afara spurcaciunea, iar tu la mine ai adus-o. Ca scris este: "Nu judecati, ca sa nu fiti judecati". Insa, chiar de este el pacatos, Dumnezeu il va mantui pe el, ca scris este: "Rugati-va unul pentru altul, ca sa va vindecati." Si, acestea zicand, a facut rugaciune si a gonit pe dracul din om si l-a slobozit pe el sanatos. Iar, dupa ce a venit preotul, indata l-a primit pe el staretul, cu bucurie. Iar bunul Dumnezeu, vazand lipsa de rautate a staretului, i-a aratat lui un semn, precum insusi ne-a povestit. Cand preotul statea inaintea Sfantului prestol, am vazut, zicea el, pe ingerul Domnului, din cer pogorandu-se, si punandu-si mana pe capul preotului. Si s-a facut preotul, cu totul, ca un stalp de foc. Iar eu, minunandu-ma de vederea aceea, indata am auzit un glas, zicandu-mi mie: O, omule, ce te minunezi de lucrul acesta? Ca daca un imparat pamantesc nu lasa pe dregatorii sai sa stea intinati inaintea sa, de s-ar intampla sa nu fie ei candva cu stiinta curata si cu slava multa, apoi, cu atat mai mult, Imparatul ceresc nu-Si va curati El, oare, pe slujitorii Sfintelor Taine, pe ei care stau inaintea scaunului Sau, si nu-i va lumina cu slava cereasca?
        Iar viteazul si nevoitorul lui Hristos, Marcu Egipteanul, s-a invrednicit de semnul acesta, mare facandu-se, pentru ca n-a osandit pe preot si a propovaduit tuturor sa nu osandeasca de nici un pacat pe preoti, de vreme ce, inaintea lui Dumnezeu sunt statatori si impreuna petrec cu ingerii. Dumnezeului nostru, slava!
 



 
 

Mai multe despre Sfintii zilei gasiti în Vietile Sfintilor



  • Despre pacatul avortului si gravitatea lui
  • FATA ASCUNSA A PROSTITUTIEI LEGALIZATE