Sfantul Mucenic Terapont a trait pe vremea stapanitorului Iulian (361-363) si a fost arhiereu al sfintei episcopii a Sardelor unde, cu invatatura sa, pe multi pagani de la inselaciunea idolilor i-a intors la Hristos si cu Sfantul Botez i-a luminat. Deci, prins a fost de Iulian stapanitorul si, pus fiind in butuci si in lanturi, l-au inchis in temnita, si cu foamea si cu setea, multa vreme, l-au pedepsit. Scotandu-l, apoi, l-au dus legat la cetatea de scaun a Frigiei si, apoi, la Ascira, cetatea Galatiei, si pretutindenea, in multe feluri, l-au schingiuit. Ducandu-l, apoi, la un rau ce se chema Astalin, l-au intins pe el gol cu fata la pamant, legat fiind de patru pari uscati ce erau infipti in pamant, si l-au batut tare pana ce cadea carnea de pe oase si se rosise pamantul sub el de sangele lui. Deci, au odraslit parii de care era legat si au inverzit cu ramuri si cu frunze, cu care se tamaduiau toate neputintele oamenilor. A fost dus, apoi, in Lida Traciei, aproape de raul Ermia, in episcopia Sataliei, de sub mitropolia Sardelor si, acolo, dupa multe alte chinuri, a fost junghiat pentru Hristos si a luat astfel, cununa cea nestricacioasa.
 

    Acest Sfant, curatindu-se pe sine de toata inselaciunea si facandu-se vas ales Sfantului Duh, a fost uns arhiereu, cu alegere dumnezeiasca. Si, increditandu-i-se ocarmuirea bisericii lui Hristos, gonea pe oamenii cei cu chip de lup de la turma sa si, ca un vrednic si priceput pastor, o indruma, pazind-o necalcata si neatinsa de tot raul.

    Deci, de vreme ce tiranii l-au adus inaintea lor, legat, atunci, el, si mai mult a stralucit si a luminat cugetele credinciosilor. Ca, mergand cu osardie la lupte si propovaduind liber dreapta credinta, a fost dat la multe chinuri si, fiind strujit foarte rau la trup, i s-a aratat Hristos, Dumnezeul nostru, si i-a vindecat toata durerea ranilor, si l-a facut, de aici inainte, si mai staruitor. Deci, umplandu-se tiranii de manie, au aruncat pe Sfantul Eladie in foc si, ramanand nears, pe multi i-a tras la credinta in Hristos. Dar, fiind chinuit cumplit, si-a dat sufletul la Dumnezeu.
 

    Datoria preotilor este ca, in acest fel, sa poarte grija de popor: mai intai, sa faca rugaciune, din tot sufletul, pentru oameni, dupa aceea de la moarte sa-i apere si, in incercari, sa-si puna sufletul lor pentru turma lui Hristos. Si, iarasi, dator este preotul sa ajute celor asupriti, sa mangaie, la intristare, pe cei scarbiti, si sa nu tina manie. Iar de va tine preotul manie, niciodata nu va aduce jertfa curata lui Dumnezeu, fiind rautate in inima lui. Deci, de nu se va impaca cu aproapele si de nu-si va lepada rautatea sa, sa nu se apropie de altar. Adu-ti aminte, cum a poruncit Domnul, zicand: "De vei aduce darul tau la altar, si, acolo, iti vei aduce aminte ca fratele tau are ceva impotriva ta, sa mergi, mai intai, sa te impaci cu fratele tau si numai atunci sa-ti aduci darul tau." Deci, sa nu treci cu vederea porunca Domnului, ca sa nu fii osandit.

    Sa nu te deprinzi cu inselaciunea, pe unul a-l inalta, iar, pe altul, a-l pogora. Nici sa cinstesti pe cel bogat, ca sa te puna sa stai mai sus, nici sa treci cu vederea pe cel sarac, care nu are de unde sa-ti dea daruri, ci, la fel, sa-i socotesti pe ei. Iar clevetirile sa nu le primesti si pe oameni sa nu-i judeci numai din auzire. Ca multi, din invidie, cu nedreptate clevetesc. Sau, de-l vei afla, cu multa cautare, pe acela ce a gresit, sa nu-l mustri, nici sa-l vadesti pe el inaintea tuturor, pana ce vei afla o vreme potrivita. Sa nu te rusinezi de cineva. Doua rautati sunt, cand vadesti pe cineva inaintea tuturor. Una, ca pacatele cele vadite il duc pe om la rusinare, dar in alte pacate il arunca. Si alta, ca unii, fara de socoteala ocarati fiind, alearga indata si-si fac seama. Deci, pentru aceste pedepse, dator este preotul sa fie foarte bland si sa ia aminte de turma si, cu multa bagare de seama, sa ingrijeasca de mantuirea ei, iar, de va afla pe vreun om gresit, sa nu-l izgoneasca pe el indata din biserica, ca sa nu-l rapeasca satana si sa-l traga la sine. Cine, daca se va desparti, fara de socotinta, de preot si de-l va rapi pe el satana, apoi, nu se va mai departa de la el niciodata. Drepta aceea, nu se cade preotului, a desparti sau a blestema pe cineva. Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.