Acest Sfant a trait in zilele imparatului Numerian (282-284) in partile Libanului. Si s-a nevoit de a invatat mestesugul vindecarii bolilor, ca sa fie cat mai mult de folos oamenilor. Si avea multa milostivire fata de saraci, ca, ii cauta pe la casele lor si ii vindeca de toate bolile. Iar, pe langa aceasta fapta buna, mai avea si pe aceea, ca le dadea sanatate in dar, fara de arginti.

    Si s-a invrednicit si de daruri apostolesti, propovaduind cu indrazneala pe Hristos, multumindu-se, in loc pe plata, sa-i aduca pe oameni la credinta.

    Deci, prin mestesugul sau, atragand pe multi la dansul, ii tamaduia indata, atat de neputinta trupului, cat si de cea a sufletului, invatandu-i sa se pocaiasca si sa-si indrepteze viata lor. Si umbla din loc in loc, in tot chipul nevoindu-se sa intoarca pe oameni, de la paganeasca cinstire a idolilor si sa-i aduca la dreapta credinta.

    Deci, pe cand el era in Edesa si facea acolo tamaduire dupa obicei, a iesit porunca de la imparatul Numerian, sa fie omorati toti crestinii, ca sa se stinga numele lui Hristos. Drept aceea, a  fost prinsi Taleleu, pe care ostasii l-au dus in fata dregatorului Teodor. Si, marturisind el, cu indrazneala, pe Hristos, mai intai, l-au batut si au poruncit sa-i gaureasca gleznele. Si, spanzurandu-l de un stalp i-au facut trupul, tot, numai o rana, brazdandu-l cu unghii de fier si cu foc, dar n-au putut sa-l clinteasca din credinta in Hristos. Dimpotriva, el le primea pe toate cu mare barbatie, simtind ca avea cu dansul pe Hristos. Care-i usura patimile.

    Si, tiranul, vazand ca in nici un fel nu a putut sa-l induplece pe Sfant, a hotarat moartea lui si l-a osandit, mai intai, sa fie aruncat la fiare, care langa el s-au imblanzit ca mieii, lasandu-l nevatamat. Aceasta vazand, dregatorul a poruncit sa li se taie capetele, Sfantului Talaleu si la doi ostasi, Alexandru si Asterie, care, prin el, au crezut in Hristos.

    Si s-au petrecut acestea in Edesa Egeii, la 20 mai, cand in fiecare an, li se face pomenirea Dumnezeului nostru slava!
 

    Monahul Moise, care  petrecea pe o piatra, mult a fost luptat de draci, cu pofta desfranarii. Si nemaiputand sa stea in chilia sa, mergand, s-a destainuit lui ava Isidor. Si-l ruga batranul pe el sa se intoarca in chilia sa, iar Moise nu-l asculta pe el, zicandu-i: "Nu pot, parinte." Deci, luandu-l pe el Isidor, s-au suit la un loc inalt si i-a zis: "Cauta spre apus." Si, privind, a vazut o multime de draci si erau inspaimantatori si porniti spre razboi. Apoi, i-a zis, iarasi, ava Isidor: "Cauta spre rasarit cu tot dinadinsul." Si, privind el, a vazut nenumarate cete de ingeri, intru slava. Deci, i-a zis lui ava Isidor: "Acestia sunt trimisi de la Domnul, la calugari, spre ajutor, iar cei de la apus se lupta cu dansii. Insa, mai multi sunt cei ce tin cu noi." Si atat a laudat Moise pe Dumnezeu, incat, luand indrazneala, s-a intors la chilia sa.

    Zis-a staretul: "Dumnezeu sufera pacatele celor din lume, iar, celor din pustie pacate, nu le sufera. Oare, nu stii, frate, ca nu dupa acelasi fel, adica, dupa randuiala mireneasca, va fi intrebat cel ce a iesit din lume? Pentru ca cel din lume poate sa aduca multe raspunsuri, iar noi, ce raspuns vom avea sa aducem? Cu adevarat, cumplit este focul si multe chinurile celor ce stiu voia Domnului si o trec pe ea cu vederea si urmeaza voile lor, neinfranandu-se, adica, de la desfatarile cele desarte si de putina vreme, ci, zicand ca, pentru trebuintele trupului, avem aurul, sau lucrurile, ca sa ne chivernisim trupul. Bine zici! Daca numai pentru trebuintele trupului le aduni si le chivernisesti pe ele, apoi, poarta de grija de trebuintele lui, fara de nici o tulburare. Dar, de ce, atat de multe avand, iarasi, altele mai cauti si atat de mult mancand, inca mai multe bucate doresti? Iata, ca ti-am pus inainte pricinile, pentru care socotesc ca mai amar se va osandi calugarul, cel plin de griji, decat mireanul. Ca multi mireni, in curatie vietuiesc si fac milostenie. Iar unii calugari, nici pe fratii lor nu-i miluiesc, ci fac asta lui Dumnezeu, casa de negutatorie, ba chiar mai mult, loc de desartaciune. Deci, cum pot fi judecati, tot asa ca si mirenii?

    Pentru aceasta, cu deamanuntul, am zis de cele ce duc la pierzare ca, instiintandu-ne, sa fugim si sa ne mantuim. Pentru ca, multi dintre noi socotim ca suntem mari, prin imbracaminte aleasa si prin grairi ca acestea: "Doamne, Doamne" (Matei 7,21) sau prin a auzi ca suntem calugari cu fagaduinta. Dar, cu adevarat, fratilor, de nu ne vom pazi pe noi insine, mai amar decat mirenii vom cadea in prapastie, de unde nici a striga nu vom putea. Deci, trebuinta avem de frica si de smerenie, cu adevarat. Ca cei mai multi din fratii nostri, socotindu-se ca sunt smeriti si ca vietuiesc calugareste, ale lor voiri cauta sa le implineasca si voii lui Dumnezeu nu se supun, ci, de voile lor sunt stapaniti si, prin desarte griji si certuri isi pierd vremea cea dintai, data lor spre pocainta, pe care, peste putin, o vor cauta multi si nu o vor afla. Iar, pe noi, sa ne invredniceasca Domnul de tot binele."
 

    Un frate a intrebat pe un staret, zicand: "Parinte, spune-mi mie, ce bine sa fac, ca sa savarsesc voia lui Dumnezeu?" Iar staretul i-a zis: "Fiule, de vrei sa implinesti voia lui Dumnezeu, departeaza-te de la toata nedreptatea si sa nu rasplatesti cu rau, pentru rau sau cu ocara, pentru ocara sau cu blestem, pentru blestem. Ci, sa-ti aduci aminte de Domnul, Cel ce a zis: Nu osanditi, ca sa nu fiti osanditi:  iertati, si se va ierta voua, Miluiti, ca sa fiti miluiti, stiind cu tarie, ca ochii Domnului sunt de sapte ori mai luminosi, decat soarele, peste fiii oamenilor, si nimic nu se tainuieste de Dansul, nici gandul, nici cugetul, nici altceva, din cele ascunse ale inimii. Si toti vom sta inaintea judecatii lui Hristos si fiecare va lua, dupa faptele sale. Pentru aceasta, fiule, datori suntem a-I sluji Lui cu frica si cu cutremur si cu toata cucernicia, precum Insusi Domnul ne-a poruncit si Apostolii ne-au invatat. Deci sa ne trezim la rugaciune si sa rabdam in postiri si in nevointe, rugandu-ne atotvazatorului Dumnezeu, sa nu ne lase pe noi, in ispita."

    Fratele, a intrebat pe staret, zicand: "Cum, cei ce vietuiesc in lume, trecand cu vederea postul si defaimand rugaciunea si departandu-se de privegheri si de toata mancarea saturandu-se si dupa poftele lor facand, intre dansii dusmanindu-se si in cuvinte desarte, cea mai multa parte a zile cheltuind-o, cum nu cad, nici nu marturisesc ca au gresit si pana si de Sfanta Impartasanie indraznesc sa se apropie?  Iar noi, monahii, de-a pururea pironiti la posturi si la privegheri si la culcatul pe jos si la mancarea uscata si lipsiti de toata odihna trupeasca, plangem si ne vaietam si zicem ca ne-am prapadit si ca suntem vrednici de gheena?"

    Iar batranul, suspinand, a zis: "Bine ai zis frate, ca nu cad mirenii, intrucat, dupa ce au cazut o data, cadere strasnica si cumplita, nici sa se ridice, nu mai pot, si nici nu mai au de unde sa cada. Ca, petrecand in caderea cea dintai, pentru multa lor nestiinta, ci nici nu stiu ca au cazut. Ca, ce grija are diavolul, sa se lupte cu cei ce totdeauna zac jos? Iar monahii, pe fata impotrivindu-se vrajmasului, de-a pururea se lupta cu el. Pentru aceea, uneori, biruiesc, iar alteori,sunt biruiti. Si nu inceteaza de a cadea si a se ridica, de a necaji si de a fi necajiti, de a lovi si de a fi loviti, pana ce, cu darul lui Dumnezeu, il vor birui pe diavol si il vor face slab si neputincios fata de ei. Ca atunci, impacandu-se desavarsit cu Dumnezeu, se odihnesc totdeauna, dobandind alinarea si bucuria Lui inlauntrul lor.

    Si, sa stii, fiule, ca nu numai eu si tu, care ne socotim ca suntem calugari, avem trebuinta sa ne trezim si sa plangem mereu, ci si pustnicii, cei mari, au trebuinta sa planga. Asculta aceasta socotire si sa cunosti ca si numai sa privesti, adica, cu pofta, spre o femeie, Dumnezeu a socotit ca este pacat. Iar mania cea spre aproapele, ucidere a numit-o. Si, pentru cuvant desart, a zis  ca vom da seama si raspuns. Deci, cine este un om ca acela si unde il, vom afla pe el, care, de minciuna, sa nu stie - ca minciuna de la diavol este - si fata de nimeni sa nu fi fost ispitit cu poftirea, sau care niciodata spre aproapele sa nu se fi maniat in zadar sau sa nu se fi aflat in vorba desarta si care sa nu aiba nevoie de pocainta?

    Iata, dar, sa stii, ca cel ce nu primeste ispita pana la sfarsit, cu intelegere smerita si defaimare, si care nu rabda ca sa fie calcat de toti si asuprit si vorbit de rau, si, de nu le va suferi acestea, pentru Dumnezeu, cu bucurie si cu rugaciune, inca, si, de nu se va indeparta de slava omeneasca, de cinste si de laude, sau de dulceata bucatelor si a bauturii, acela nu va putea sa fie desavarsit." Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.