Cuvine-se cu adevarat sa te fericim, Nascatoare de Dumnezeu,
cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru.
Ceea ce esti mai cinstita decāt heruvimii si mai marita fara de asemanare decāt serafimii,
care fara stricaciune pe Dumnezeu-Cuvāntul ai nascut,
pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim!







Va invitam sa ascultati conferinta Parintelui Galeriu Creatia in viziunea pascala.aac (format aacPlus - 59,6MB - 173 minute, necesita ultima versiune de winamp)


Luna mai in 11 zile: pomenirea Sfantului, sfintitului Mucenic Mochie (+303-305)

    Acest Sfant a trait in zilele imparatului Diocletian si ale dregatorului, Laodikie si era din Roma cea veche si preot al sfintei biserici a lui Dumnezeu, din cetatea Amfipoli, care este in partile Macedoniei. Si se nevoia, invatand si propovaduind paganilor sa se lepede de desarta inchinare la idoli, sfatuindu-i sa imbratiseze credinta cea mantuitoare a crestinilor, iar pe crestini ii invata sa se apere de inchinarea la idoli. Si aducea multime de pagani la Biserica lui Hristos.

    Deci, s-a dat, atunci, porunca tuturor locuitorilor din acele parti, sa se adune, ca sa aduca jertfa in cinstea zeului pagan Dionisos. Multi dintre crestini, nevrand sa jertfeasca idolilor, dar cunoscand cruzimea pedepselor, isi lasau toate ale lor si fugeau spre ascunzatori tainice, pana ce avea sa treaca urgia. Vazand atata spaima de moarte, pentru marturisirea lui Hristos, Sfantul Mochie s-a hotarat sa dea crestinilor o pilda de barbatie, infruntand orice primejdie. In ziua hotarata pentru praznic, a mers, deci, in capistea idolilor si a intrat inlauntru. Si, facandu-se jertfa lui Dionisos, Mochie a ridicat glas mare si, ca sa aduca dovada de desertaciunea idolilor, ca sunt fara putere, a rasturnat altarul lui Dionisos, cu tot ce era pe el. Si s-au umplut de manie paganii, si, repezindu-se, l-au prins si l-au dus la dregatorul cetatii. Acesta afland fapta savarsita si cunoscand chiar din gura lui ca este preot al crestinilor, a dat porunca slujitorilor lui, sa fie pus la chinuri. Si a fost trecut prin toate vamile muceniciei. L-au spanzurat, mai intai, si l-au strujit la tample, la coate si la falci; dupa aceea, aprinzand un cuptor cu smoala, cu calti si cu vite, ca se inalta vapaia ca la sapte coti, l-au aruncat in mijlocul focului dar a ramas neatins. A stat, apoi, multa vreme in temnita. Sosind un alt dregator, Maxim, l-a scos la intrebare si marturisind el pe Hristos, a fost legat de doua roti, de care a fost zdrobit, dar a fost pazit, si acum nevatamat. A fost dat la fiare, dar nici ele, nu i-au facut nici un rau. Deci, a fost trimis la Perintopol, in Tracia, iar, de acolo, in Bizant, unde i s-a taiat capul. Pe locul unde Sfantul si-a primit sfarsitul, marele imparat Constantin a ridicat o preafrumoasa biserica, in cinstea Mucenicului. Si se face pomenirea lui in fiecare an, la 11 mai.
 

Intru aceasta zi, cuvant din Pateric

    Un frate a intrebat pe un parinte, zicand:  "Cum aduce diavolul ispitele la sfinti?" Si a zis lui staretul: "Era unul din parinti, anume Nicon si petrecea in muntele Sinai. Si s-a intamplat unui tanar, de a intrat in casa unui egiptean si, afland pe fiica lui singura, a cazut cu ea in pacat, apoi a invatat-o pe ea sa zica: Ava Nicon mi-a facut mie aceasta. Deci, dupa o vreme, venind tatal ei, a aflat de aceasta si, luandu-si sabia, s-a dus la staret si batand in usa, a iesit staretul. Si ridicandu-si mana ca sa-l ucida pe el, indata i s-a uscat mana. Apoi, intorcandu-se acasa, egipteanul a spus celor mai batrani din sat si ei au trimis dupa staret si l-au adus. Iar, dupa ce a sosit staretul, l-au batut, ranindu-l si voiau sa-l goneasca pe el, dar el i-a rugat, zicandu-le: Lasati-ma, pentru Dumnezeu, ca aici sa ma pocaiesc. Deci, l-au pus pe el trei ani intr-un loc, mai departe, poruncind ca nimeni sa nu mearga la dansul. Si a facut acei trei ani, venind in fiecare Duminica, caindu-se, la biserica. Si, se ruga tuturor, zicandu-le: Rugati-va pentru mine.

    Iar, mai pe urma, acela ce facuse pacatul si care aruncase vina asupra staretului s-a indracit si s-a marturisit inaintea tuturor, zicandu: Eu am facut pacatul acesta si am napastuit pe robul lui Dumnezeu. Dupa aceea, mergand, tot poporul se caia inaintea staretului, zicand: Iarta-ne pe noi, ava. Si le-a zis lor: Ca sa va iert, va iert, dar, ca sa mai petrec aici, cu voi, nu voi petrece. De vreme ce nimeni nu s-a aflat din voi, avand socotire dreapta, ca sa ma miluiasca pe mine. Si asa s-a dus de acolo." Deci, a zis staretul fratelui: "Oare, vezi cum aduce diavolul ispite asupra sfintilor?"
 

Intru aceasta zi, cuvant al Preacuviosului Parintelui nostru Efrem Sirul, despre gandul la iesirea din viata.

    Oare, nu stiti, fratii mei, ce fel de frica si nevoie avem sa patimim, in ceasul iesirii noastre din viata aceasta, cand sufletul se va desparti de trup? Mare frica si mare taina se savarseste atunci. Ca vin ingeri buni si multime de oaste cereasca si toate puterile cele potrivnice si stapanitorii intunericului, amandoua partile voind sa ia sufletul si sa-l aseze si sa-i randuiasca locul lui. Deci, daca sufletul si-a castigat, de aici, din lume, fapte bune si a vietuit viata cinstita, aceste fapte bune si a vietuit viata cinstita, aceste fapte bune se fac ingeri buni si il inconjoara pe dansul si nu lasa pe nici una din puterile potrivnice sa se atinga de dansul, cantand cantari de biruinta lui Dumnezeu, si il duc pe el la Stapanul Hristos si Imparatul slavei si il inchina Lui, impreuna cu toata puterea cereasca, si il duc, de aici, in loc de odihna, intru bucuria cea negraita, de-a pururea, intru lumina cea vesnica, unde nu seste intristare, nici suspin, nici lacrimi, nici grija, ci viata nemuritoare si veselie vesnica, impreuna cu toti ceilalti, care bine au placut lui Dumnezeu, intru Imparatia Cerurilor. Iar, daca in viata aceasta, cineva a trait urat si petrecand impreuna cu patimile si tavalindu-se intru dezmierdarile trupului, si in desertaciunea lumii acesteia, unuia ca acela, in ziua iesirii lui din viata aceasta, insasi patimile si dezmierdarile, pe care le-a castigat, i se fac draci rai si ii inconjoara ticalosul suflet si nu lasa pe ingerii lui Dumnezeu sa se apropie de el. Ca, il iau pe dansul, impreuna cu puterile cele potrivnice, cu stapanitorii intunericului si il duc, lacrimand, mahnit, cu jale si tanguindu-se, in locuri intunecate si innegurate si de intristare, unde toti pacatosii stau, asteptand ziua Judecatii si a osandei vesnice, in care diavolul va fi aruncat, impreuna cu ingerii lui.

    Deci, se cuvine noua, ca, de aici, din lumea aceasta, sa avem toata silinta si purtarea de grija pentru iesirea noastra si sa pregatim fapte bune, vrednice sa mearga impreuna cu noi, si sa ne sprijineasca in ceasul de nevoie. Si, care sunt faptele bune, ce am zis ca se prefac in ingeri si stau impotriva dracilor, adica, impotriva patimilor noastre? Acestea sunt: dragostea, smerita cugetare, indelunga rabdare, infranarea, suferinta, chibzuirea, supunerea, linistea, barbatia, dreptatea, fecioria, umilinta si cele asemenea acestora; faptele acestea bune ne sprijinesc, in ceasul acela, si nimeni nu poate sa se impotriveasca lor. Iar patimile, care am zis ca se prefac in draci, sunt acestea: ura, trufasa cugetare, invartosarea, trandavia, desarta cuvantare, iutimea, cearta, pizma, mandria, slava desarta, nestiinta, tinerea de minte a raului, vrajba, defaimarea, rautatea, pofta, inaltarea, lacomia pantecelui, inversunarea si, peste toate acestea, iubirea de arginti, in scurt, toata sataniceasca viclenie. Deci, patimile acestea prefacandu-se in draci, in ziua iesirii noastre, iau sufletul, dupa cum se cuvine. Ca, pe care le-am luat si le-am iubit, aici, mai inainte, le-am si pregatit si ele ne stapanesc pe noi: si, tot acestea, dupa moarte, impreuna cu noi vor merge si vor domni si acolo peste noi si nu va fi cine sa ne scape pe noi de ele.

    Deci, sa gandim si sa intelegem, pana avem vreme, cine sunt stapanii nostri si sa fugim si sa-i lepadam pe ei. Si sa imbratisam faptele bune, ca, dupa ce vom ajunge la sfarsitul nostru, ele sa ne ajute noua si sa ne izbaveasca de cei potrivnici. Si sa cunoastem pe cei ce stau impotriva noastra si sa stim cine sunt si ce fel de rele ne pricinuiesc. Deci, sa fugim de dansii, ca de niste serpi otravitori, sau, ca de foc. Si chiar de ne-ar fi tras pe noi de la fapta buna si ne-ar fi impiedicat, sa ne sarguim, pana avem vreme si pana suntem in viata, a lepada relele si, prin pocainta si prin lucrarea faptelor bune, sa imblanzim pe Dumnezeu si sa ne pregatim pe noi spre iesire, ca nu cumva, venind El si batand, sa ne aflam nepregatiti. Ca, in ceasul cand omul nu se asteapta, Domnul nostru va veni. Si, venind, sa ne aflam gata intru intampinarea Lui. Ca Lui se cuvine slava, impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.
 



  • Despre pacatul avortului si gravitatea lui
  • FATA ASCUNSA A PROSTITUTIEI LEGALIZATE