Cuvine-se cu adevarat sa te fericim, Nascatoare de Dumnezeu,
cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru.
Ceea ce esti mai cinstita decāt heruvimii si mai marita fara de asemanare decāt serafimii,
care fara stricaciune pe Dumnezeu-Cuvāntul ai nascut,
pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim!







Va invitam sa ascultati conferinta Parintelui Galeriu Creatia in viziunea pascala.aac (format aacPlus - 59,6MB - 173 minute, necesita ultima versiune de winamp)

Luna mai in 6 zile: pomenirea Sfantului si dreptului Prooroc Iov, cel mult patimitor.

   Acesta a fost din pamantul Hus, din hotadele Idumeei si Arabiei, pogorand din fiii lui Esau si era al cincilea neam de la Avraam. Si Iov era om fara prihana, drept si credincios, despartindu-se de tot lucrul rau.

   Avea sapte feciori si trei fete. Acea dobitoace si slugi nenumarate. Si el era preotul casei, aducand jertfe in fiecare zi, cerand mila lui Dumnezeu si iertarea pacatelor. Numele lui era cunoscut si era cinstit in patria sa. Era cel mai mare in poporul sau si se bucura in pace de fericirea sa.

   Dar diavolul, care cunostea dreptatea lui Iov, a cerut lui Dumnezeu voie, ca Iov sa fie pus la incercare. Si Dumnezeu a ingaduit lui satan sa loveasca pe Iov in averea sa si in copiii lui. Numai asupra lui sa nu-si intinda mana. Si Iov a primit fara cuvant de hula, ca Dumnezeu sa-i ia, ceea ce i s-a dat si a zis: "Gol am iesit din pantecele maicii mele si gol ma voi intoarce in pamant. Domnul a dat, Domnul a luat; fie numele Domnului binecuvantat." (Iov, 1, 21). Dar satan a cerut voie si suferinta lui Iov a mers mai departe; a fost lovit, in tot trupul lui, cu lepra, din talpi si pana in crestet si zacea pe gunoi, scarpinandu-si bubele cu un ciob. Iar Iov n-a cartit si se impotrivea femeii lui, care-l sfatuia sa blesteme pe Dumnezeu si sa moara si ii zicea ei: "Vorbesti cum ar vorbi una din femeile nebune. Ce? Daca am primit de la Dumnezeu cele bune, nu vom primi, oare, si pe cele rele?" (Iov, 2, 10). Si atunci au venit trei prieteni, ca sa-l planga. Si se intrebau, ce rost are suferinta lui Iov.

   Toti trei socoteau, dupa invatatura veche, ca omul sufera pentru ca a pacatuit Inaintea lui Dumnezeu, ziceau ei, nici un om nu este drept, iar suferintele lui Iov este o pedeapsa pentru pacatele lui. Iar Iov se framanta, aparandu-se ca este drept, si nu intelegea de ce este nedrept.

   Un al patrulea prieten, Elihu, a venit spunand ca, la Iov, suferinta este si o pedeapsa pentru trufia lui, de a se crede drept. Ca suferinta este o incercare, ingaduita de Dumnezeu, pentru binecuvantatele pricini, necunoscute noua. Iar, la randul sau, omul n-are dreptul sa ceara socoteala lui Dumnezeu cel intelept si atotputernic.

   Intr-un cuvant, invatatura cartii Iov este ca omul trebuie, necontenit, sa se supuna lui Dumnezeu, chiar cand mintea lui nu ramane deplin impacata. Tainele lui Dumnezeu sunt prea mari, ca sa le putem cuprinde, cum zice Proorocul: "Gandurile Mele nu sunt ca gandurile voastre si caile Mele ca ale voastre" (Isaia, 55, 8).

   Iov a inteles acest lucru si s-a smerit, cunoscandu-si indrazneala sa: "Am vorbit fara sa inteleg, zice el, de lucruri prea minunate pentru mine si nu stiam" (Iov 42, 3).

   Abia Noul Testament avea sa ne dea raspunsul cel mai adanc, despre rostul suferintei in lume, si anume ca suferinta unui drept avea sa mantuiasca lumea de pacate, odata pentru totdeauna; adica suferinta mantuitoare a Domnului Hristos si a celor ce cred in El.

   Si Dumnezeu l-a iertat pe Iov si i-a intors toate cate i s-au luat. Iar el a trait, dupa aceea, inca o suta patruzeci de ani, vazand pe fiii fiilor sai, pana la a patra semintie, si s-a sfarsit la adanci batraneti, incarcat de zile.

   

   


 
 

Intru aceasta zi, pomenirea Sfantului Varvar, care a fost mai inainte talhar si, prin mare pocainta, a placut lui Dumnezeu..

   Acest fericit Varvar a fost mai inainte talhar cumplit, in partile Lucaniei si mult sange omenesc a varsat. Si nu putea nimeni sa-l prinda, nici sa i se impotriveasca lui, ca era tare cu trupul. Iar bunul si iubitorul de oameni Dumnezeu, Cel ce nu voieste moartea pacatosului, ci voieste sa se mantuiasca toti, precum oarecand pe Pavel, asa si pe acesta l-a chemat cu purtarea Sa de grija cea minunata. Ca, sezand acesta intr-o vreme in pestera si privind la multimea aurului adunat din talharie, s-a atins de inima lui darul lui Dumnezeu, care duce la pocainta pe cel pacatos. Deci, talharul umilindu-se cu sufletul si aducandu-si aminte de infricosatoarea judecata a lui Dumnezeu, a inceput a plange, zicand intru sine: "Vai mie, pacatosului, ce am facut, mult sange omenesc am varsat si pe multe femei cu pacatul cel trupesc le-am intinat, averile straine le-am rapit si multe rautati am facut. Si astazi sau maine voi muri, iar cele ce le-am castigat ale cui vor fi?" Si iarasi a zis: "Stiu ca pe talharul cel de demult, l-a primit Hristos intru milostivirea Sa; apoi, si pe mine, de ma voi pocai, ma va primi. Deci, ma pocaiesc si doresc si caut milostivirea Sa."

   Aceasta zicand-o intru sine, s-a sculat si n-a spus nimic insotitorilor sai, ci, luandu-si sabia sa pe sub haina si lasand toate, s-a dus noaptea in satul cel mai apropiat, in care era o biserica. Si a intrat in acea biserica, la vremea cantarii Utreniei, iar, dupa Utrenie, a cazut la picioarele preotului cu lacrimi, zicand: "Parinte sfinte, pe mine pacatosul cel pierdut, care am venit la sfintia ta, nu ma lepada, ca voiesc sa ma pocaiesc de toate rautatile cele facute de mine." Iar preotul, ridicandu-l pe el de la pamant, l-a dus la Sfantul altar si i-a zis: "Spune, fiule, inaintea lui Dumnezeu cele facute de tine, iar eu, smeritul, martor vor fi marturisirii si pocaintei tale." Si a zis cel ce se pocaia: "Eu parinte, sunt Varvar talharul, de care si tu, precum mi se pare, ai auzit. Ca m-am umplut de multe pacate, de necuratii trupesti, de jefuiri si de ucideri, pentru ca am ucis ca la trei sute de suflete, intre acestea inca si pe doi preoti i-am pierdut cu sabia, fiindca nu voiau sa ma primeasca pe mine la pocainta. Si acum, tu, parinte, daca stii ca ma va primi Dumnezeu pe mine, cel ce ma pocaiesc, apoi leaga-mi ranile mele, cu dumnezeiestile porunci, precum voiesti. Iar de nu, luand aceasta sabie a mea, porunceste sa ma ucida cineva cu ea." Iar preotul i-a zis lui: "Fiule, nu este pacat, care sa biruiasca milostivirea lui Dumnezeu, daca nu deznadajduiesti, ci, sa mergi la casa mea si ce-ti va porunci tie, tu sa implinesti cu fapta."

   Deci, iesind din biserica, preotul a luat aminte si a vazut pe Varvar tarandu-se pe coate si in genunchi dupa dansul si a zis catre el: "De ce faci aceasta, fiule?" Zis-a Varvar: "Parinte, m-am aruncat la pamant, inaintea Domnului Dumnezeului meu, impreuna cu pacatele mele, si nu ma voi ridica de la pamant, pana ce nu mi se vor ierta mie toate faptele cele rele." Zis-a lui preotul: "Fiule, te fagaduiesti, de buna voie, lui Dumnezeu, la aceasta? Atunci pazeste fagaduiala si se vor ierta tie toate." Iar, dupa ce au mers acasa, iarasi, a zis catre dansul preotul: "Iata, fiule, copiii mei si slugile mele si dobitoacele si cainii. Cu care voiesti sa fii asemenea, ca impreuna cu aceia sa primesti hrana?" Zis-a Varvar: "Eu, parinte, gandesc ca nici cu cainii nu sunt asemenea, insa, pentru nevoia cea trupeasca, ca unul ce are trebuinta de hrana, cu cainii sa ma randuiesti, sa gust hrana si afara sa petrec, fara de acoperamant, in toate zilele si noptile." Zis-a preotul: "Fa, dar, asa, fiule, precum graiesti inaintea lui Dumnezeu si sa nadajduiesti in milostivirea lui cea mare." Si a petrecut asa Varvar, la preotul acela, trei ani, ca animalul cel cu patru picioare, pe coate si in genunchi tarandu-se, si nici nu se scula de la pamant, nevrednic socotindu-se a fi impreuna cu oamenii, ci, impreuna cu animalele si cu cainii manca si cu ei afara salasuia, ziua si noaptea.

   Iar, dupa al treilea an, a zis catre dansul preotul: "De acum, fiule, sa incetezi a te hrani cu cainii, pentru ca s-a milostivit spre tine Domnul." Si a zis Varvar: "Vreau inca sa pasc, ca animalele." Si a zis catre dansul preotul: "Fiule, Dumnezeu vede si aceasta fagaduinta a ta, pe care o faci Lui, din smerenia ta, vrand sa patimesti, asa, pentru pacatele tale." Si a iesit Varvar cu animalele afara din sat cu verdeturi crude hranindu-se. Si, ajungand la o dumbrava, a petrecut acolo doisprezece ani, gol cu trupul, nici o zdreanta avand pe dansul, si s-a facut trupul lui ca scoarta finicului, arzandu-se de zaduful soarelui, crapandu-se de ger, si innegrindu-se ca si carbunele; si s-a facut fericitul Varvar mucenic de buna voie. Iar, dupa ce s-au implinit cei doisprezece ani ai patimirii lui in pustie, i s-a facut lui instiintare, prin dumnezeiasca descoperire, de iertarea pacatelor lui, si ca isi va sfarsi, muceniceste, prin sange, nevointa pocaintei lui.

   Deci, umbland el odata prin dumbrava, s-a apropiat de un drum, unde oprisera niste negutatori. Aceia, socotind ca se apropie vreo fiara, nestiind ce era in iarba inalta, au luat arcurile lor cele incordate si au tras intr-insul, lovindu-l cu trei sageti. Iar, dupa ce s-au apropiat de el, au vazut pe omul cel sagetat de dansii si s-au inspaimantat. Iar el, indemnadu-i sa nu se teama, nici sa se necajeasca, le-a spus toate despre sine si le-a poruncit sa spuna, despre sfarsitul lui, preotului din satul acela. Aceasta zicand-o, si-a dat sufletul sau in mainile lui Dumnezeu.

   Si, preotul instiintandu-se de aceasta, de acei negutatori, a mers acolo si a vazut trupul fericitului Varvar stralucind ca o lumina, si, facand tanguirea cea obisnuita deasupra mortului, l-a ingropat pe el, acolo, in acelasi loc, unde a fost ucis. Dupa aceea, au inceput a se face la mormantul lui tamaduiri de toate neputintele. Iar, dupa cativa ani, adunandu-se poporul cu preotul, au descoperit mormantul si au aflat trupul Sfantului nu numai nestricat, ci, si mir de tamaduiri izvorand. Si, minunandu-se, au preaslavit pe Dumnezeu si au adus acele cinstite moaste ale Sfantului Varvar, cu mare cinste, in satul lor si in biserica l-au pus, mirandu-se de minunata lui iubire de oameni si milostivire a lui Hristos, Dumnezeul nostru, Caruia, impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant, se cuvine cinste si slava in veci. Amin.

   

   


 
 

Intru aceasta zi, cuvant din Pateric..

   Odata, ne-am dus la unul din parinti si l-am intrebat pe el, zicand: "De va avea cineva vreun gand si se vede pe sine biruit si, de multe ori, citind cele ce au zis parintii despre un gand ca acela, doreste sa le faca, dar nicidecum nu poate, oare, ce este mai bine, a descoperi vreunuia dintre parinti gandul sau, sau a se sargui singur sa foloseasca ceea ce a citit si a se multumi cu ce stie?" Raspuns-a batranul: "Trebuie sa descopere acest gand catre cel ce poate sa-i fie de folos si sa nu se bizuiasca numai pe sine. Ca nu poate cineva sa-si ajute lui, mai ales, de va fi biruit de patimi. Ca mie, tanar fiind mi s-a intamplat una ca aceasta, ca aveam patima sufleteasca si eram biruit de ea. Si, auzind de ava Zinon, ca pe multi care se aflau asa, i-a vindecat, am voit sa ma duc si sa-i vestesc lui. Iar satana ma oprea, zicand: "De vreme ce stii ce trebuie sa faci, fa cum citesti si nu te mai duce sa superi pe batran. Deci, cand porneam sa ma duc si sa-i vestesc lui, razboiul se usura de la mine, prin mestesugirea diavolului, ca sa nu ma duc. Iar, dupa ce ma intorceam sa mai merg, iarasi, eram stapanit de patima. Si aceasta a mestesugit-o vrajmasul asupra mea, multa vreme nelasandu-ma sa ma marturisesc batranului. Iar, de multe ori, m-am si dus la batran, vrand sa-i spun lui gandul, dar nu ma lasa vrajmasul, aducand rusine in inima mea si zicand: "De vreme ce stii cum trebuie sa te vindeci, ce trebuinta este a spune cuiva? Ca porti grija de tine; stii ce au zis Parintii.

   Si acestea, zicea el, imi aducea vrajmasul, ca sa nu ma arat doctorului si sa ma vindec. Iar batranul cunostea ca am ganduri, dar nu ma vadea, asteptand ca, eu insumi sa i le descopar. Ma invata despre viata cea dreapta si, apoi, ma slobozea. Iar, mai pe urma, plangand, am zis catre mine: Pana cand ticalosule suflet, nu vrei sa te tamaduiesti? Altii vin de departe la batran si iau lecuire, iar tu nu te rusinezi, ca, avand doctorul aproape, nu vii sa te tamaduiesti. Si, aprinzandu-ma cu inima, m-am sculat, si mi-am zis: Daca voi merge la batranul si nu voi afla pe nimeni la dansul, atunci voi cunoaste ca este voia lui Dumnezeu sa-mi marturisesc gandurile. Si, mergand acolo, n-am aflat pe nimeni la batran.

   Deci, batranul ma invata, dupa obicei, despre mantuirea sufletului si cum ar putea cineva sa se curateasca de cugetele cele spurcate. Iar eu, iarasi rusinandu-ma si nemarturisindu-ma, voiam sa plec. Si, sculandu-ma, batranul a facut rugaciune si ma petrecea, mergand, inaintea mea, pana la usa de afara. Iar eu eram muncit de ganduri, daca sa spun batranului sau sa nu spun si incet mergeam dupa dansul. Iar batranul, intorcandu-se si vazandu-ma muncit de ganduri, m-a lovit in piept incetisor si mi-a zis: Ce ai? Om sunt si eu. Si daca mi-a zis batranul acest cuvant, am inteles ca mi-a deschis inima mea si am cazut la picioarele lui, rugandu-l pe el, cu lacrimi, si zicand: Miluieste-ma! Iar el mi-a zis: Ce ai? Si i-am zis lui: Nu stii ce am? Si mi-a zis: Tu trebuie sa spui ce ai. Iar eu, cu mare rusine, abia mi-am marturisit patima mea. Si mi-a zis: Dar, de ce atata vreme te-ai rusinat a o spune? Au nu sunt si eu om? Insa, voiesti sa-ti spun si eu ceea ce stiu? Au nu sunt acum trei ani de cand ai aceste ganduri si, venind aci, nu le marturisesti? Iar eu, marturisind si cazand si rugandu-ma, i-am grait lui: Miluieste-ma, pentru Dumnezeu, si ma invata ce sa fac. Si mi-a zis: Du-te si nu te lenevi in rugaciunea ta si nu cleveti pe nimeni. Iar eu, mergand la chilia mea si, nelenevindu-ma in rugaciune, cu darul lui Hristos si cu rugaciunile batranului, n-am mai fost suparat de patima aceea.

   Deci, trecand un an, mi-a venit un gand ca acesta: Nu cumva te-a miluit Dumnezeu pentru mila Sa, iar nu pentru batran? Si aceasta venindu-mi in minte, am mers la dansul, vrand a-l ispiti pe el si, luandu-l deoparte, i-am facut metanie, zicand: Roaga-te pentru mine, parinte, pentru gandul meu, pe care ti l-am marturisit mai inainte. Iar el m-a lasat zacand, la picioarele lui. Si, tacand putin, mi-a zis: Scoala, ai credinta in mine. Iar eu, acestea auzind, voiam sa ma inghita pamantul de rusine si, sculandu-ma, nu puteam cauta la fata batranului. Si, mirandu-ma si inspaimantandu-ma, am plecat la chilia mea." Iar staretul, spre incredintarea faptelor celor bune, si spre folosul nostru, ne-a spus noua aceasta: "Oarecand, doi frati, locuind aparte, mergeau unul catre altul. Si a zis unul dintr-insii celuilalt: Voiesc sa ma duc la ava Zinon si sa-i spun lui un gand. Si a zis celalalt: Si eu voiesc acelasi lucru. Deci, s-au dus amandoi si fiecare, si-a marturisit gandurile. Si unul, spunandu-le, a cazut inaintea batranului, rugandu-l pe el cu multe lacrimi, ca sa roage lui Dumnezeu, pentru dansul. Si batranul i-a zis lui: Mergi, nu te slavi pe tine si nu grai de rau pe cineva si nu te lenevi la rugaciunea ta. Si ducandu-se, fratele s-a vindecat. Iar celalalt, spunandu-si gandul sau catre staret, a grait, moale si cu nebagare de seama: Roaga-te pentru mine, dar n-a cerut cu deadinsul. Iar, dupa o vreme, s-a intamplat de s-au intalnit cei doi frati, unul cu altul. Si a zis unul dintr-insii: Cand ai mers catre staret, i-ai spus lui gandul, care ziceai ca vrei sa-l spui lui? Iar acela i-a zis: Da, i-am spus. A intrebat acela: Oare te-ai folosit, dupa ce i-ai spus? Raspuns-a fratele: Da, m-am folosit. Ca, pentru rugaciunile staretului, m-a vindecat Dumnezeu. Iar celalalt i-a zis: Eu, macar ca i-am spus gandurile mele, nu am simtit vreo usurare. Zis-a lui cel ce s-a folosit: Si cum te-ai rugat batranului? Raspuns-a acela: I-am zis lui: Roaga-te pentru mine, ca am acest gand. Iar el a zis: Eu, marturisindu-ma lui, i-am udat picioarele cu lacrimile mele, staruind, ca sa se roage lui Dumnezeu pentru mine. Si, prin rugaciunile lui, m-a vindecat Dumnezeu."

   Iar aceasta ne-a povestit-o noua batranul staret, invatandu-ne ca se cade celui ce roaga pe vreunul din parinti, pentru ganduri, cu osteneala si din toata inima sa se roage, ca lui Dumnezeu, si, atunci, va dobandi cererea sa. Iar cel ce se marturiseste cu nebagare de seama, sau ispiteste, nu numai ca nu se foloseste, ci se si osandeste.

   
 



  • Despre pacatul avortului si gravitatea lui
  • FATA ASCUNSA A PROSTITUTIEI LEGALIZATE