• Prima pagina
• Erezia Ecumensimului
• Predici
• Muzica
• Avva Dorotei
• Radio Ortodoxe
• Diverse
• Utile
• Link-uri
• Contact

---

Luna iunie in 8 zile: aducerea cinstitelor moaste ale Sfantului marelui Mucenic Teodor Stratilat.

    Sfantul mare Mucenic Teodor a patimit pentru Hristos, pe vremea paganului imparat Licinius, in cetatea Iraclia, unde Sfantul era dregator. Iar vremea sfarsitului sau a fost in ziua de 8 a lunii februarie. Acum, in aceasta luna si zi, se cinsteste aducerea cinstitelor sale moaste, din cetatea Iraclia, in patria lui, in Evhaita. Ca, asa a poruncit Sfantul lui Uar, sluga sa, caruia, la patimirea lui, i-a zis: "Trupul meu sa-l duci in Evhaita, in tara stramosilor mei." Deci, cel care va voi sa stie toate cele despre acest Sfant, sa citeasca patimirea lui, cea pe larg scrisa. Noi, aici, vom pomeni minunea cea luminata, care s-a facut cu icoana lui, despre care marturisesc Sfantul Anastasie Sinaitul si Sfantul Ioan Damaschin. Si minunea a fost asa: Este un loc, departe de cetatea Damascului, ca la patru mii de pasi, care se numeste Carsat, unde era biserica Sfantului are Mucenic Teodor Stratilat. Acest loc, l-au luat turcii in stapanirea lor si au inceput a locui acolo, au intrat in biserica Mucenicului si au pangarit-o cu toate necuratiile. Cau au bagat in ea dobitoacele lor si femeile si copii lor. Si era acolo, inchipuit pe perete, cu vopsele, chipul Sfantului mare Mucenic Teodor. Si, intr-o zi, sezand multi turci in biserica aceea  si vorbind intre ei, unul a luat un arc si o sageata si incordandu-l, a tras in icoana. Si s-a infipt sageata in umarul cel drept al Sfantului si, indata, a curs sange din icoana, ca dintr-un om viu.

    Si, vazand acea minune, turcii s-au mirat, insa n-au iesit din biserica, ci locuiau in ea, mai departe. Si erau acolo douazeci de saracini cu femeile si copiii lor, si, in putine zile, ca loviti de o amara moarte, toti au pierit. Iar cei ce locuiau afara din biserica, in aceeasi vreme, au ramas intregi si sanatosi. Si spune Cuviosul Anastasia Sinaitul, despre icoana aceea, pe care insusi a vazut-o, ca era pe ea urme de sange, care cursese din rana. Aceasta minune a fost spre infricosarea turcilor celor necredinciosi, iar noua, credinciosilor, spre invatatura, ca sa stim ca datori suntem a cinsti Sfintele icoane, ca prin ele, ni se da si lucreaza intru noi, darul cel minunat al Dumnezeului nostru.
 

Intru aceasta zi, viata Cuviosului Zosima fenicianul. (sec.VI).

    Cuviosul Zosima era de neam fenician, din Siidi, un sat din Fenicia, ca la douazeci de stadii departare de cetatea Tirului. Acesta, in viata monahiceasca deprinzandu-se cu infranarea, cu postirea si cu alte fapte bune ce straluceau la dansul, atat de mare dar si-a dobandit de la Dumnezeu, incat, nu numai ca era liber de toata tulburarea, in cugetul lui, ci si pe cele ce erau sa fie si pe cele ce se faceau in locuri indepartate, le vedea, ca si cum ar fi fost acolo, mai inainte-vazator fiind. Iar manastirea lui era aproape de acelasi sat, Siidi, in care s-a nascut. I s-a intamplat, odata, cand era in Cezareea Palestinei, unde intr-acea vreme, carmuia, ca episcop cuviosul Ioan Hozevitul, dupa numele manastirii Hozevit care era nu departe de Ierusalim, langa calea ce duce spre Ierihon. El fusese luat fara voia lui, si sfintit episcop, pentru viata lui cea imbunatatita.

    Intru aceeasi cetate a Cezareei, vietuia un oarecare barbat, de bun neam, anume Archesilae, dregator cu cinstea, impodobit fiind evlavie si cu toate faptele cele bune. La aceasta era gazduit Cuviosul Zosima, fiind primit de dansul cu cinste. In vremea cand a cazut Antiohia, staretul a inceput a suspina, a se tangui cu greu si a ofta din adancul inimii. Si atatea lacrimi a varsat, incat, a udat pamantul cu ele. Apoi, cerand o cadelnita, a umplut-o cu carbuni aprinsi si cu tamaie si a cadit pe toti cei ce erau acolo. Dupa aceea, s-a intins la pamant, in chipul crucii, si a inceput cu rugaciuni si cu laude a milostivi pe Dumnezeu. Atunci, Archesilae l-a intrebat: "Pentru ce te-ai tulburat asa?" Iar el, cu mare glas, a raspuns: "Glasul infricosatei sfaramari si al caderii Antiohiei a rasunat in auzul meu si in urechile mele, a patruns." Iar Archesilae si ceilalti ce erau acolo, minunandu-se, au insemnat, scriind ceasul acela, intru care Cuviosul a spus aceasta. Iar, dupa aceea, degraba au aflat ca, chiar atunci s-a intamplat tot ceea ce zisese staretul, caci Antiohia a cazut in vremea in care staretul, plangand, a vestit caderea ei.

    Iarasi, Cuviosul Zosima, intr-o oarecare vreme mergand la Cezareea, avea cu sine un asin, care ducea lucrurile Cuviosului, cele de nevoie. Deci, i-a iesit in cale un leu, care, rapind asinul, s-a dus cu el in pustie. Iar Sfantul Zosima, a plecat dupa el. Si, dupa ce leul a mancat asinul si s-a saturat, s-a apropiat de el staretul, si, zambind, i-a zis: "Deci, asa, prietene, calea, acum, imi este mai grea, fiindca de batranete, am slabit si nu pot sa duc in spate povara pe carte o puneam pe asin. Pentru aceea, sa porti tu sarcina, daca vrei sa scapi de mine, desi este impotriva firii tale lucrul acesta. Iar, dupa aceea, te vei intoarce catre naravul tau cei dintai, salbatic si de fiara." Atunci, leul, uitandu-si maina sa cea fireasca, a inceput a se gudura pe langa dansul si a se face bland, ca un miel. Si, prin insasi gudurarea sa, a aratat semn de ascultare. Iar Sfantul Zosima, punand pe leu povara, pe care o ducea asinul, acesta a dus-o pana la portile Cazareei, unde, Sfantul, luandu-si povara, a slobozit iarasi fiara in pustie. Prin aceasta s-a aratat puterea Domnului cea nemarginita, care supune robilor Sai, in ascultare, chiar in fiarele cele salbatice. Pe de alta parte, s-a aratat, ca omului celui imbunatatit, care se supune cu adevarat Domnului, toata cealalta faptura, desi necuvantatoare si neintelegatoare, i se supune, si ea, lui, si ii slujeste. Si, in sfarsit, se arata si sfintenia Cuviosului Parintelui nostru Zosima fenicianul. Drept aceea, slava fie Dumnezeului nostru, pentru toate, acum si pururea.
 

Intru aceasta zi, cuvant din Pildele lui Solomon, pentru invatatura fiilor.

    "Ascultati, fiilor, invatatura tatalui, si luati aminte, ca sa intelegeti socotinta (Pilde 4,1), pentru ca dar bun va dau voua, cuvantul meu sa nu-l parasiti. Ca, si eu am fost fiu, ascultator al tatalui meu si iubit eram de maica mea. Ei ma invatau si-mi ziceau: "O, de s-ar inradacina cuvantul nostru in inima ta. Pazeste poruncile  si nu le uita. Castiga-ti intelepciunea si sa nu te abati de la graiurile gurii mele, nici sa treci cu vederea cuvantul meu. Nu lepada intelepciunea si ea te va pazi. Iubeste-o si ea te va pazi pe tine. Incepatura intelepciunii este a castiga intelepciune, si cu pretul a tot ce ai, capata priceperea. Caut-o pe ea si te va inalta pe tine. Cinsteste-o pe ea, ca sa te cuprinda si sa dea capului tau cununa binecuvantata si te va impodobi cu diadema de mare cinste. Asculta, fiule, si primeste cuvintele mele si anii vietii tale se vor inmulti. Eu te voi invata calea imtelepciunii si te voi purta pe caile dreptatii. Cand vei merge, pasii tai nu vor sovai si chiar de vei alerga, nu te vei poticni. Tine cu tarie invatatura si nu o parasi; pazeste-o, ca ea este viata ta. Nu apuca pe calea celor fara de lege si nu pasi pe drumul celor rai. Ocoleste-l si nu merge pe el, treci pe alaturea si du-te mai departe. Ca ei nu dorm, pana nu faptuiesc raul si nu-i prinde somnul, faradelege si beau vin capatat prin asuprire." Iar pe noi sa ne izbaveasca Dumnezeu din toate acestea. A Lui este slava, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.