Luna iulie in 28 de zile: pomenirea Sfintilor Apostoli, din cei saptezeci: Prohor, Nicanor, Timon si Parmena, diaconii.

    In zilele Sfintilor Apostoli, dupa Inaltarea Domnului la cer si dupa primirea Sfantului Duh, pe vremea cand imparatia lui Hristos incepea sa se intinda, cu repeziciune, in toate partile si multimi mari marturiseau ca Iisus este Dumnezeu cel inviat din morti, venit ca un om pe pamant, ca sa sfinteasca lumea si pe oameni, s-a simtit nevoia sa se oranduiasca biserici si slujitori destoinici, atat pentru rugaciune, cat si pentru gospodarirea darurilor ce se adunau pentru saraci.

    Spre implinirea, dupa cuviinta, a acestor trebuinte, Sfintii Apostoli au randuit anumite case, in care sa se propovaduiasca cuvantul lui Dumnezeu si sa se faca rugaciuni si si-au ales cativa barbati credinciosi si vrednici, pe care i-au pus sa privegheze ca impartirea milosteniilor la saraci, sa se faca dupa dreptate si dupa trebuinta. Acesti barbati alesi au fost sfintiti de catre Apostoli, prin rugaciune si prin puterea mainilor, facandu-i pe ei diaconi. Cei dintai diaconi ai Bisericii crestine au fost sapte la numar si anume: Stefan, Filip, Prohor, Timon, Parmena si Nicolae cel din Antiohia, iar, astazi, Biserica face praznuirea lor cu recunostinta. Drept aceea, afara de pomenirea Sfantului si intaiului Mucenic Stefan, care se cinsteste, precum stiut este la 27 decembrie, in afara de Sfantul Filip, pomenit la 11 octombrie si in afara de Nicolae, care nu este scris in numarul Sfintilor, Biserica porunceste sa fie cinstiti impreuna, astazi, chiar daca au propovaduit pe Hristos si, pentru El, si-au sfarsit viata, prin patimiri, in vremi si locuri desoebite. Din Sfanta Scriptura si din Traditia Bisericii, iata cateva stiri despre ei:

    Sfantul Prohor a fost, mai intai, insotitor al Sfantului Apostol Petru, in calatoriile sale, pentru raspandirea credintei in Hristos, impreuna cu alti ucenici, si a fost pus, de acesta, episcop al Nicomidiei, unde a pastorit pana dupa Adormirea Maicii Domnului. Incepand de atunci, a fost, multa vreme, partas la ostenelile Sfantului Apostol Ioan, pentru buna propovaduire a lui Hristos, si a fost surghiunit, cu acest Apostol, in insula Patmos, unde s-a aratat de mult folos Apostolului, la scrierea cartilor sale. A fost ucis muceniceste de pagani, pe cand se afla in Antiohia, in timpul propovaduirii sale.

    Sfantul Nicanor a fost ucis in aceeasi zi cu Sfantul Stefan, ziua aceea fiind o zi de mare prigoana impotriva Bisericii din Ierusalim, incat toti crestinii, afara de Apostoli, s-au risipit prin Iudeea si prin Samaria.

    Sfantul Timon a fost asezat de Sfintii Apostoli episcop de Bosra, din Arabia, si propovaduind pe Hristos, si-a dat sufletul, fiind rastignit pe cruce.

    Sfantul Parmena si-a implinit si el slujba cea incredintata lui de Apostoli, propovaduind credinta in Hristos, si a murit, tot de moarte muceniceasca, fiind ingropat de Apostoli.
 

    Un batran locuia la Chilii, cele care se numeau pustnicesti, afara din Alexandria. Si era batranul foarte iute si la suflet putin rabdator. Deci, auzind de el un frate, mai tanar, a facut asezamant cu Dumnezeu, zicand: "Doamne, pentru toate pacatele pe care le-am facut in lume, voi merge si voi petrece cu batranul acesta si-i voi sluji si-l voi odihni pe el." Deci, il certa pe el batranul cu asprime, in fiecare zi. Iar Dumnezeu, vazand smerenia si rabdarea fratelui, dupa sase ani de supunere fata de batran, i-a aratat lui, in somn, pe cineva, care tinea o hartie mare, jumatate stearsa, si jumatate scrisa. Si, aratandu-i fratelui hartia, i-a zis: "Iata, jumatate din datoriile tale le-a curatit Stapanul Dumnezeu, sileste-te si pentru cealalta jumatate." Si era alt batran duhovnicesc, locuind aproape de el, care stia legamantul fratelui si auzea totdeauna cum il certa batranul pe fratele, cu nedreptate, si, cum fratele ii punea lui metanie, dar batranul nu facea pace cu el. Si cand, pe fratele acesta, il intalnea batranul cel duhovnicesc, il intreba: "Ce este, fiule? Cum a trecut ziua de astazi? Oare, am dobandit ceva? Oare, am sters ceva de pe hartie?" Si, fratele, stiind ca batranul este om duhovnicesc, nu ascundea nimic de dansul si-i raspundea, zicand: "Asa, parinte, m-am ostenit putin". Sau, de trecea, candva, vreo zi, intru care n-ar fi fost cercetat sau n-ar fi fost izgnit de batran, se ducea, seara, la batranul cel duhovnicesc si zicea, plangand: "Vai mie, ava, rea mi s-a facut mie ziua de astazi, ca nu am dobandit nimic, ci am petrecut-o in odihna". Deci, dupa alti sase ani, a adormit fratele. Si, marturisea batranul cel duhovnicesc, zicand: "L-am vazut pe frate, stand impreuna cu Mucenicii si rugandu-se lui Dumnezeu pentru batranul sau, cu multa indrazneala si zicand: "Doamne, precum m-ai miluit pe mine, prin el, miluieste-l si pe el, pentru indurarile Tale cele multe si pentru mine, robul Tau." Si, dupa patruzeci de zile, Dumnezeu l-a luat la Sine si pe batranul sau, in locul cel de odihna.

    Iata ce fel de indrazenala dobandesc cei care, pentru Dumnezeu, sufera necazurile. Cearca-te dar, pe tine insuti, frate, in toate zilele, ca sa-ti cunosti inima ta, ce este intr-insa, inaintea lui Dumnezeu. Nu cumva ai ganduri de defaimare fata de vreun frate, sau ura, sau ocara, sau invidie, sau parere rea? Iar, de vei zice ca nu poti sa iei aminte la aceasta, apoi, nu ai purtare de grija, ca sa te cureti de otrava cea seamanata in inima ta. Adu-ti aminte de Cel ce a zis: "De nu va ierta fiecare pe fratele sau, din toata inima sa, nici Dumnezeu nu-i va ierta lui". Ca cel ce se teme sa nu mearga in gheena, acela leapada tot viclesugul din inima sa, pentru ca sfatul acesta, al vicleanului, sa nu vina asupra lui. Fii cu luare aminte, dar, ca nu cumva vreun lucru de pierzare, aurul, petrecerile sau desfatarea, sa te desparta pe tine de dragostea lui Hristos. Dumnezeului nostru slava!
 

    Fratilor si parintilor, temandu-ma de osanda celui ce a ascuns talantul in pamant, caruia i-a zis Domnul: "Sluga rea, trebuia sa fii dat argintul meu zarafilor, si, venind, eu as fi luat al meu cu dobanda", pentru aceasta grija si frica, iata, va graiesc aceste putine cuvinte si va dau voua, zarafilor, talantul Domnului, ca sa i-L dati cu dobanda. Si, cu darul lui Dumnezeu, sunt unii din voi, care nu numai ca nu se incredinteaza ca l-ati inmultit si inca il cresteti, prin supunerea voastra cea buna. Dar, silesc sa inmulteasca darul ce li s-a dat de Dumnezeu, ci vor sa-l si piarda, prin lene. Si care sunt aceia? Cei care se leapda de ascultare si zic numai: "Iarta-ma", ca si cum ar avea, o mare indreptatire. Ce zici frate? Ai fagaduit ascultare pana la moarte si acum lasi slujba ta, pe care o ai, din darul lui Dumnezeu, si iata, s-a stricat supunerea ta. Dar, ce zice lenesul cel impotrivitor?. "Ca sa umblu cu corabia, ma tem de mare". Dar si aceasta vine din necredinta, caci acolo ne temem, unde nu este locul sa ne temem. Pentru ca, daca vei avea credinta la ascultare, nu numai ca vei trece marea cu corabia, ci si cu trupul gol poti sa intri in apa si sa treci nevatamat, aducandu-ti aminte de acel fericit si ascultator ucenic al batranului. Acesta, intarindu-se cu porunca parintelui sau, nu a avut frica de apa cea mare a Nilului, ci, trecand-o fara a se uda, a scapat nevatamat, incat se mirau cei ce il vedeau. Fratilor, ascultarea a supus si pe fiare, si imi adevereaza cuvantul meu cel ascultator care a legat un leu, cu porunca stapanului sau. Ascultarea face minuni intre morti si aceasta a aratat-o Acachie, care fiind strigat, a raspuns din mormat unde era ingropat. Dar, ee insemneaza toate acestea? Ca insusi Fiul lui Dumnezeu, Unul nascut, S-a supus, pana la moarte si la cruce, pentru a savarsi mantuirea lumii. Iar, daca doresti sa afli si greselile nesupunerii si ale neascultarii, socoteste mai intai, pe Adam; pentru ca n-a ascultat pe Dumnezeu si a mancat din pomul cunostintei, a adus in lume moartea cea de obste. Socoteste si pe imparatul Saul, si-l vei gasi si pe el ca, pentru neascultare pe Proorocul Samuil, si-a pierdut imparatia, si viata sa, in muntii lui Ghelboe. Vezi, inca, si pe Apostolul Petru, care din buna evlavie, s-a aratat neascultator, nevrand sa-i spele Hristos picioarele si L-a auzit spunand: "Daca nu te voi spala, nu ai parte de Mine". Dar fratele acela, care n-a ascultat pe marele Eftimie, ci cu multe dovezi, nu primea ca sa poarte de grija de vitele manastirii, ca, indracindu-se si cazand la pamant, spumega si patimea? Iata, intr-acest chip sunt greselile neascultarii. Ca orice neascultator sta impotriva, prin cuvant, dar Domnul ii trimite lui inger nemilostiv si cu dreapta judecata. Ca toti suntem un trup si fiecare din noi suntem madulare; si unul tine loc de unghii, altul de ureche, altul de nas, altul de limba, altul de mana, altul de picior. Deci, madularele de nu vor voi sa lucreze dupa oranduiala, ci vor incepe a se arata impotriva, adica, ochiul sa zica, ca el vrea sa auda, urechea, ca ea vrea sa miroase, iar nasul, ca el vrea, sa graiasca si limba, ca ea vrea sa pipaie, ori mana ca ea vrea sa umble, oare, nu se va prapadi tot trupul? Dar, de vreme ce acestea asa sunt, fiecare sa-si faca slujba sa, adica, ceea ce a primit-o ca dar de la Dumnezeu, spre folosul obstesc, tinand in mintea lui, ca toate ale noastre sunt in mana lui Dumnezeu si, asa, nici pe mare, nici pe pamant fiind, n-are frica, ci, precum Dumnezeul nostru, inainte de a face lumea, a oranduit toate cu vremea si cu locul lor, asa a oranduit si sfarsitul fiecaruia, unde si cand va fi.

    Si acestea nu le-am zi numai pentru cei ce sunt in neascultare, despre care ne-a fost noua cuvantul, ci si pentru voi toti, care ascultati, ca sa ne pazim, cu luare aminte, ca avem datoria sa indeplinim fagaduintele ce am dat inaintea lui Dumnezeu si a Sfintilor Lui ingeri. Si sa nu ne impotrivim, cu neascultare, chiar daca ceea ce ni se porunceste ar avea si primejdii. Ca asa poruncesc Parintii si, mai mult decat toti, marele Vasilie. Si, intru acest chip vietuind, nu vom muri de moartea neascultarii, ci vom trai in dreptate si vom castiga Imparatia Cerurilor, in Hristos Iisus, Domnul nostru, a Caruia este slava si iubirea, dimpreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.