Cuvine-se cu adevarat sa te fericim, Nascatoare de Dumnezeu,
cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru.
Ceea ce esti mai cinstita decāt heruvimii si mai marita fara de asemanare decāt serafimii,
care fara stricaciune pe Dumnezeu-Cuvāntul ai nascut,
pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim!







Va invitam sa ascultati conferinta Parintelui Galeriu Creatia in viziunea pascala.aac (format aacPlus - 59,6MB - 173 minute, necesita ultima versiune de winamp)

Luna iulie in 27 de zile: pomenirea Sfantului, slavitului, Marelui Mucenic si tamaduitor Pantelimon (+303).

    Acesta a trait pe vremea imparatiei lui Maximian Galeriu, de neam din cetatea Nicomidiei, din tata inchinator la idoli, care, mai pe urma, s-a facut crestin, prin invataturile fiului sau, si din mana, Evula, care credea in Hristos, iar, de la nastere, se numea Pandoleon, nume, care talmacit, insemneaza: "Cel in toate puternic, ca un leu." N-a avut parte multa vreme de povatuirea crestina a mamei sale, deoarece, curand, ea s-a mutat la cele vesnice. Sub indrumarea tatalui sau, copilul a uitat repede invatatura crestina a mamei sale si a ajuns, ca si tatal sau, inchinator la idoli.

La varsta cuvenita, Pandoleon a fost trimis de tatal sau la scolile vremii, unde a invatat multa filosofie, iar, mai apoi, s-a facut ucenic la un doctor, cu mare slava, din cetate, Eufrosin cu numele, de la care a deprins cu temeinicie, mestesugul tamaduirii bolilor. In vremea aceasta, Pandoleon a cunoscut si pe batranul preot Ermolae, care a inceput a-i lumina mintea, invatandu-l credinta in Hristos, iar mestesugul duhovnicesc al tamaduirii in Domnul l-a invatat, rugandu-se impreuna cu dansul. Deci, au inviat astfel un copil muscat de vipera, care zacea mort in drum. Drept aceea, Pandoleon a fost botezat de catre batranul Ermolae, luand numele de Pantelimon, adica: "cel cu totul milostiv", primind, totodata, si, darul facerii de minuni, ca doctor fara de plata. Venind, deci, la el un orb, pe cand si tatal sau era de fata, fericitul Pantelimon, cu puterea lui Hristos, l-a facut pe orb sa vada, aducand astfel si pe tatal sau la dreapta credinta. Iar mucenicia Sfantului Pantelimon de aici a venit, caci, intrebat fiind, cel ce fusese orb, la judecata, cine a fost pricina tamaduirii lui, acesta a raspuns: "Pantelimon, doctorul, m-a tamaduit, iar numele lui Hristos, in care a spus ca si el crede." Deci, indata, imparatul a poruncit de i-a taiat orbului capul. Intre timp, a fost adus si Pantelimon la imparat si, fiind intrebat, a raspuns, fara sa se clatine din credinta lui Hristos, nici la fagaduinte, nici la infricosari. Drept aceea, a fost batut cumplit si ars cu faclii. Si il imbarbata pe el Domnul Hristos, aratandu-Se lui sub chipul batranului Ermolae, incat i se parea, ca impreuna cu el, a intrat in clocotul plumbului topit, in care fusese aruncat Sfantul. De asemenea, si din mare, dupa ce l-au aruncat, a iesit cu totul sanatos. A fost dat si la fiare si a ramas nevatamat de ele. A fost, in sfarsit, legat de o roata cu colti de fier, aruncata, de la un loc inalt, in jos, la vale, ca sa-l sfasie, dar roata s-a sfaramat in bucati, iar Sfantul a ramas nevatamat.

Deci, imparatul ramanand uimit, de toate aceste minuni, pe care le facea Dumnezeu, pentru Sfantul Sau, a zis catre el: "Cine te-a invatat sa faci atatea farmece?" Sfantul a raspuns: "Nu sunt farmece, ci dreapta credinta crestineasca, pe care am invatat-o de la Sfantul Ermolae, preotul". Si, prinzand pe batranul Ermolae si pe cei doi ucenici ai lui, Ermip si Ermocrat, i-a chinuit cu multe rani si, nevrand ei sa se lepede de Hristos, i-a osandit la taiere cu sabia. De asemenea, vazand imparatul ca si fericitul Pantelimon nu se pleaca, cu nici un chip, la paganatatea lor, l-a osandit, si pe el, la moarte, taindu-i-se capul cu sabia.

Deci, dupa ce Sfantul s-a rugat, si-a intins grumazul, de buna voie, si i-au taiat capul. Si a venit un glas de sus, intarind schimbarea numelui sau in Pantelimon, ca o chemare vadita a Sfantului milostiv, ca sa miluiasca pe toti cei ce alearga la el cu credinta, in nevoile lor.

 


Intru aceasta zi, cuvant al Sfantului Vasilie, despre betie.

    Sa fugim, fratilor, de betie, care e mama nerusinarii si desfranarii si care spre tot felul de neoranduiala ne duce. Pentru ca, nu se face nimic bun in sufletul spurcat de betie. Betia este indracirea de buna voie, nascuta, in suflet, din patima. Betia este maica rautatii si vrajmasa faptei bune. Pe cel tare, il arata fricos si pe cel intelept, desfranat. De dreptate nu stie si iti ia mintea. Precum apa este dusmana focului, tot asa si betia stinge mintea. Pe cel indracit toti il miluiesc, iar de cel ce se imbata toti rad, desi acelasi lucru patimesc: ca betivul nu-i vrednic de nici o mila. De multe ori, cei ce se imbata trec zidul, parandu-li-se ca sar o rapa sau un parau, iar sunetul si zgomotul, care umple urechile lor, le aud ca pe o mare ce se tulbura, iar pamantul cu muntii se invarteste sub picioarele lor. Chiar in boala grea ii arunca betia. Capul lor, neputand sa stea drept pe umeri, cade, cand incoace, cand incolo. Betia le face somnul greu, intunecandu-le mintea. De aceea, invatatorii de pretutindenea ne poruncesc si graiesc: "Sa nu va imbatati cu vin, caci, din aceasta patima, nu este mantuire!" Pana cand cazi in primejdii cu bautura? Nu mai ai cuvant inaintea oamenilor. Rea priveliste este betia, pentru ochii crestinilor. De este omul tanar cu varsta, frumos la trup si de este ostas, betia ii este o mare ispita, neputand sa se indrepteze nici sa umble pe picioarele sale. Omul cel infricosator pentru vrajmas, se face de ras inaintea copiilor, pe drumuri, fiindca, de ameteala, se vatama fara sabie, si se ucide fara potrivnici. Oamenilor, chiar de s-ar afla in floarea varstei, betia le este prabusire si multa patima de la vrajmasii lor. Betia este pierzare a omului si a mintii lui, o stricaciune a puterii lui, o vatamare a vietii si o vesnica moarte. Din care sa ne izbaveasca pe noi Domnul Dumnezeu. Amin.
 


Intru aceasta zi, cuvant al Sfantului Nil.

    Sarguieste-te fiule, ca sa fii intotdeauna simplu si fara de rautate si sa nu ai unele ganduri, in inima ta si altele, in gura ta, pentru ca aceasta este viclesug si inselare. Sa fii adevarat, iar nu mincinos, fiindca minciuna este de la cel viclean. Niciodata sa nu rasplatesti raul cu rau, si macar de ti-ar face tie cineva rau vreodata, iarta-l pe el, ca si pe tine sa te ierte Dumnezeu. Daca te-ar lupta pe tine gandul rau, roaga-te din tot sufletul pentru fratele acela, si va fugi gandul rau de la tine. Vezi, sa nu primesti patima pizmei, ca sa nu te inghita pe tine diavolul de viu. Ci, mai mult, marturiseste-ti gandurile si roaga-te lui Dumnezeu, sa te izbaveasca de o primejdie ca aceea. De ai vedea pe cineva gresind, sa nu-i zici, nici sa-l osandesti, nici sa-l urasti pe el, ca sa nu cazi si tu in acelasi pacat. Ci, mai bine, sa zici: "Eu, mai rau sunt, si, azi, e randul aceluia, iar maine, al meu." Sa stii ca dracii se tem, de post, de priveghere, de infranare, de smerenie, de rugaciune, de lacrimi si de celelalte fapte bune. Daca voiesti sa-ti daruiasca tie Dumnezeu lacrimi si umilinta si nepatimire, adu-ti aminte de moarte, totdeauna, si de mormantul tau si vei ajunge la aceasta. De vei fi inselat de diavolul si vei cadea intr-un pacat mic sau mare, sa nu cazi in deznadajduire, ca sa nu pieri, ci sa alergi la marturisire si la pocainta si sa pui, iarasi, inceput bun si Dumnezeu te va ierta si nu Se va intoarce de la tine. Infranarea limbii sta in a nu raspunde, a nu grai lucruri spurcate, a nu ocara, a nu osandi, a nu blestema, a nu minti, a nu grai de rau pe cineva, nici a judeca pe altul. Infranarea ochilor sta in a nu privi fara de rusine la fata straina, nici a cauta la fata frumoasa si cu bun chip. Infranarea gandului se arata, atunci cand vine gandul cel rau, fara de rusine, in a nu te supune lui, nici sa te impaci cu el, nici sa-l primesti. Ci, mai mult, sa te scarbesti si sa te lepezi de el. Loveste-ti fata ta si pieptul tau si cu suspin si cu lacrimi sa strigi catre stapanul Hristos si sa zici: "Miluieste-ma, Doamne, si nu ma lasa sa pier. Miluieste-ma, Doamne, ca neputincios sunt. Rusineaza, Doamne al meu, pe dracul, cel ce-mi fura nadejdea mea. Umbreste capul meu, cu darul Tau, in ziua razboiului diavolesc. Pe vrajmasul, care ma biruieste pe mine, biruieste-l Doamne. Gandul cel ce ma infricoseaza, alineaza-l cu mangaierea Ta, Cuvinte al lui Dumnezeu." Infranarea pantecelui sta in a nu te satura niciodata de bucate, nici de bautura, nici sa doresti, nici sa cauti bucate si de mult pret. Daca vrei sa te mantuiesti, fa-te infranat, smerit la minte, indelung-rabdator si niciodata sa nu deznadajduiesti de pocainta. Daca vrei sa inaintezi, mai degraba, primeste-ti rugaciunea, infranarea si dragostea. Si asa iti vei mantui sufletul tau de toate ispitele vrajmasului. Dumnezeului nostru slava!
 


Intru aceasta zi, istorisire despre o minune a Sfantului Mare Mucenic Dimitrie.

    Spune istoria, ca bulgarii aveau un imparat, cu numele Iovan, si care tinea mare vrajmasie impotriva grecilor crestini. Mergea si prada tari si orase si pe toate sub sabie le punea, incat il poreclea lumea "ucigatorul grecilor." Acest imparat, a mers pana la Salonic si, pe cand se afla in cortul sau, unde descalecase, a vazut pe Sfantul Dimitrie calare, venind de departe cu sulita intinsa asupra lui, si a inceput a-l arata dregatorilor sai si a zice: "Vedeti, voi, cum vine calare acel grec, bine gatit de razboi, si care cauta drept la mine cu sulita? Tineti-i calea si prindeti-l si, apoi, aduceti-l la mine." Iar ei au zis: "Noi nu vedem nimic, din ce spui maria ta." El a inceput a striga speriat: "Iata, s-a apropiat, nu-l lasati." Dar ei nimic nu vedeau. Deci, a ajuns Sfantul langa el si a lovit cu sulita in piept; si i-a podidit paganului imparat sangele pe gura si tipa si racnea. Si s-au smerit astfel, vrajmasii crestinilor, ca, in acel timp, bulgarii inca nu erau crestinati. Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.



  • Despre pacatul avortului si gravitatea lui
  • FATA ASCUNSA A PROSTITUTIEI LEGALIZATE