Imparatind paganul Iulian, cel lepadat de Dumnezeu, s-a ridicat de catre el, ca un vifor si ca o furtuna, cumplita prigoana asupra crestinilor, tulburand toata lumea. Pentru ca, in toata imparatia Romei, in toate tarile si cetatile, a poruncit ca binecredinciosii crestini din toata semintia si limba, barbati si femei, de toata varsta, sa fie dati, fara de mila, la chinuri si la amara moarte. Cu o porunca nedreapta ca aceasta, uratorul de Dumnezeu imparat a stricat legile cele drepte si a umplut Rasaritul si Apusul de sangele crestinilor, ce se varsa, fara de crutare, pornindu-se cu manie si cu vrajba impotriva lui Hristos si a robilor Sai. Deci, tocmind dregatori asupritori, prin toate cetatile si tarile, ca sa chinuie pe crestini, a trimis in cetatea Durostorum, care este in tara Moesiei, pe un chinuitor nemilostiv, cu numele Capitolin, pierzator de oameni si iubitor de idoli, care, venind in cetatea cea mai sus-zisa, mai intai a intrat in capistea idoleasca si a adus jertfa dracilor, inchinandu-se acelor idoli neinsufletiti. Apoi, intr-o alta zi, iesind la locul de judecata, a stat pe un scaun inalt, cu mare mandrie si cu ingrozire, pentru infricosarea crestinilor. Si, punand de fata porunca imparateasca, intreba: "Este oare, cineva in cetatea aceasta impotriva zeilor, marturisind ca este crestin?" Iar cetatenii, cu juramant, il incredintau ca nu este, in cetatea lor, nici un om de felul acesta, ci toti, cu inchinaciuni si cu jertfe, cinstesc zeii in toate zilele. Aceasta auzind-o Capitolin, dregatorul, s-a bucurat mult si a chemat pe toti, cei mai mari, din cetate, la sine, la pranz, zicandu-le: "De vreme ce va vad pe voi slujind parintestilor zei cu osardie, se care ca, in ziua de astazi, sa mancam impreuna si sa bem si sa ne veselim."
Era, insa, in acea cetate, unul din crestinii cei tainuiti, cu numele Emilian, rob la oarecare barbat cinstit si mare din cetate, care era crestin. Acest Emilian, cand se ospatau dregatorul si mai marii cetatii, afland vreme prielnica, a intrat singur, fara sa stie nimeni, in capistea idoleasca, avand un ciocan de fier si a inceput sa bata in idoli, incat i-a sfaramat, facandu-i praf. Altarul lor s-a rasturnat, jertfele le-a aruncat si le-a calcat in picioare, iar facliile cele mari, care erau aprinse inaintea lor, le-a rupt si le-a sfaramat, si, apoi, a plecat impacat cu duhul. Dupa plecarea lui, un oarecare om dintre pagani a intrat in capiste si, vazandu-le pe toate sfaramate, s-a inspaimantat si, alergand, a spus aceasta dregatorului si cetatenilor, care erau la masa cu el; si indata toti s-au tulburat si dregatorul s-a maniat mult. Si, a trimis, indata sa caute pe cel ce a facut aceasta. Si, alergand, trimisii au vazut pe un oarecare satean, de la tarina, trecand pe langa capiste. Si, prinzandu-l pe acela, il trageau la dregator, socotindu-l ca pe un talhar. Si venea din urma mult popor, facand multa zarva, pentru sfaramarea zeilor. Iar fericitul Emilian, vazand aceasta, a socotit intru sine, zicand: "De voi tainui fapta mea, apoi, ce folos imi va fi mie? Oare, dimpotriva, nu-mi voi ingreuna cugetul meu, facandu-ma pricinuitor de moartea omului acestuia nevinovat si ma voi afla ca un ucigas inaintea lui Dumnezeu?" Aceasta gandind-o, a alergat la cei ce trageau si bateau pe omul acela si a inceput a-i opri, strigand, cu mare glas: "Liberati pe acest om nevinovat. Pe mine sa ma prindeti, pentru ca eu am sfaramat si am calcat in picioare zeii vostri, cei fara de suflet." Iar ei, lasand pe omul acela, l-au prins cu manie, pe Sfantul Emilian si, cu batai si cu ocara, l-au dus pe el la dregator.
Iar dregatorul stand la obisnuita judecata, inaintea poporului, si vazand pe Emilian cel adus la el, a zis catre cetateni: "Cine este acesta?" Iar cetatenii au zis: "El este cel ce a facut raul acela, sfaramand zeii si rasturnand jertfele." Iar, dregatorul, umplandu-se de manie, a grait catre cetateni: "Voi ati zis, mai inainte, ca, in cetatea voastra, nu este nici unul potrivnic zeilor si, iata, s-a aflat unul ca acesta, prin nepurtarea voastra de grija. Pentru aceasta pricina sa dati la visteria imparateasca o livra de aur." Aceasta zicand-o catre cetateni, s-a intors spre fericitul Emilian si a inceput a-l intreba pe el, cu manie: "Cap necurat, spune-ne noua cum te numesti?" Iar ostasul ce viteaz al lui Hristos i-a raspuns: "Crestin sunt." Apoi dregatorul, si mai mult maniindu-se, a zis: "Numele tau, spune-ni-l noua, spurcatule." Raspuns-a Mucenicul: "Parintii mei m-au numit Emilian, iar Hristos, adevaratul Dumnezeu, m-a invrednicit a ma numi si a fi crestin." Zis-a dregatorul: "Spune, omule rau-credincios, cine te-a indemnat sa faci ocara zeilor, celor fara de moarte?" Iar robul lui Hristos a raspuns: "Dumnezeu si sufletul meu mi-au poruncit sa sfarm idolii, fara de suflet, pe care voi ii numiti dumnezei, pentru ca toti oamenii sa stie ca ei sunt fara de suflet, surzi si muti, si nu spun nici o vorba, ci sunt pietre si lemne nesimtitoare. Deci, sa stii ca n-am adus nici o ocara adevaratului Dumnezeu, Celui ce toate le-a facut, ci pe zeii vostri, cei mincinosi, i-am surpat, ca unii ce n-au facut nimic din ce este in lume, ci ei insisi sunt fauriti de voi, ca sa piara numele lor in veci." Iarasi, a zis dregatorul: "Numai tu singur i-ai sfaramat pe zei, sau si altcineva, impreuna cu tine?" Raspuns-a Sfantul: "Singur eu, cu ajutorul Hristosului meu, i-am sfaramat, facandu-i praf pe idolii vostri si am calcat in picioare jertfele si lumanarile lor si nici unul n-a putut sa se razbune pe mine, nici sa scape din mainile mele, pentru ca n-au putere, nici simtire. Si asa sa fiti si voi, ca ei, voi care ii faceti pe ei si voi toti cei ce nadajduiti in ei." Iar dregatorul, maniindu-se, a poruncit ca, pe robul lui Hristos, sa-l dezbrace, spre bataie. Si, cand au dezbracat hainele de pe Mucenic, a zis catre dansul dregatorul: "Spune ticalosule, cine te-a indemnat sa sfarmi pe zei?" Raspuns-a Sfantul: "Ti-am spus, mai inainte, si, iarasi iti spun, ca nimeni altul, in afara de Dumnezeu si cugetul meu, nu mi-a poruncit sa fac aceasta."
Si a zis dregatorul catre slujitori: "Intindeti-l pe el si-l bateti tare, ca sa stie ca indrazneala nu-i va ajuta lui, nici nu-l va scoate pe el cineva din mainile mele." Si au inceput a-l bate pe el cumplit. Si, batut fiind Mucenicul si pamantul de sangele lui rosindu-se, a zis catre el dregatorul: "Spune, osanditule, cine te-a indemnat sa faci raul acesta?" Iar Mucenicul, batut fiind, a raspuns: "Ti-am spus tie, ca Dumnezeu mi-a poruncit mie si sufletul meu, si inca nu ma crezi pe mine. Dar nici un rau n-am facut, ci numai bine, pentru ca pe dracul l-am rusinat, iar pe Dumnezeul meu l-am proslavit." Iar dregatorul a zis catre slujitori: "Intoarceti-l pe el si-l bateti pe pantece si pe piept, pentru ca maret este si nu se supune legilor imparatesti." Si a fost batut Mucenicul mult si fara de crutare. Apoi dregatorul, poruncind sa inceteze bataia, a zis catre Sfant: "Rob esti, sau liber?". Raspuns-a Sfantul: "Sunt rob al unuia, mai mare, din cetate." Si s-a maniat dregatorul asupra acelui mai mare din cetate, stapanul lui Emilian, fiindca pe un rob, ca acela, vrajmas al zeilor si nesupus poruncii imparatesti, il tine la dansul si a pus asupra lui pedeapsa, ca sa dea, la visteria imparateasca, o livra de argint, iar pe Mucenicc l-a osandit sa fie ars.
Si, indata, slujitorii luand pe Sfant,
l-au scos, cu mult popor, din cetate, si aproape de malul Dunarii, aprinzand
un foc mare, l-au aruncat in el pe Mucenic. Iar vapaia focului inconjura
pe Sfant si nu s-a atins de el, ci se revarsa imprejur, departe, si a ars
necredinciosii, pe toti cati i-a ajuns. Iara Sfantul, stand in foc, s-a
intors cu fata spre rasarit si cu semnul crucii se ingradea pe sine si
binecuvanta pe Dumnezeu. Si, rugandu-se, cat a voit, a zis: "Doamne Iisuse
Hristoase, primeste duhul meu!" Acestea zicandu-le, s-a culcat si a adormit
in Domnul, focul fiind stins acum. Si a ramas trupul lui nevatamat de foc,
incat nici parul lui nu l-a ars. Iar toti cati, dintre cetateni, erau crestini,
in taina, aceia, mergand la sotia dregatorului, care, si ea, in taina,
avea credinta crestineasca, i-au spus ei toate cele despre Sfant si au
indemnat-o pe ea sa ceara, de la barbatul ei, trupul Mucenicului, cel nevatamat
de foc, spre ingropare. Iar ea, rugandu-si barbatul, acesta i-a poruncit
sa-l ia, fara teama. Si, credinciosii luandu-l si cu panza curata si cu
aromate invelindu-l, l-au ingropat cu cinste, la un loc ce se numea Ghizidina,
ca la trei stadii de la cetate. Deci, a patimit Sfantul Mucenic Emilian,
pentru Hristos in ziua de 18 iulie, intr-o vineri, fiind dregator Capitolin,
stapanind in Roma Iulian Apostatul, iar, pentru noi toti, imparatind stapanul
nostru Iisus Hristos, Caruia cinste si marime se cuvine, acum si pururea
si in vecii vecilor! Amin.
Intru aceasta zi, invatatura despre pocainta.
Sa nu te deznadajduiesti omule, nici sa nu te departezi de rugaciuni, ci sa mergi la biserica. Pacatos fiind, roaga-te cu suspine, lui Dumnezeu si-ti va da tie iubirea Sa de oameni si iertare de pacatele tale.
Dar, daca vei deznnadajdui, nevrand
sa vii la pocainta, apoi, te dai, pe tine insuti, in stapanirea satanei.
Sau, daca, indoindu-te, nu mergi la pocainta, faci impiedicare dumnezeiescului
dar, care voieste sa te miluiasca pe tine si pe toti cei ce vin catre El,
cu pocainta. Acum, dar, sa alegi, ce este mai bine: Daca este bun pacatul,
pazeste-l pe el si petrece in el, pana la sfarsit, iar daca iti dai seama
de osanda cea pentru pacat, atunci de ce petreci in faptele cele pierzatoare?
Pentru ca scris este: "In starea in care te vei afla, intru aceia te voi judeca."