Cuvine-se cu adevarat sa te fericim, Nascatoare de Dumnezeu,
cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru.
Ceea ce esti mai cinstita decāt heruvimii si mai marita fara de asemanare decāt serafimii,
care fara stricaciune pe Dumnezeu-Cuvāntul ai nascut,
pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim!







Va invitam sa ascultati conferinta Parintelui Galeriu Creatia in viziunea pascala.aac (format aacPlus - 59,6MB - 173 minute, necesita ultima versiune de winamp)


Luna iulie in 16 zile: pomenirea Sfantului, sfintitului Mucenic Atinoghen, ce a fost episcop in Pidahtoea si a celor zece ucenici ai lui (+303).

    Acest Sfant a fost din Sevastia Capadochiei si a trait in zielele imparatului Diocletian si, pentru faptele lui cele bune si smerenia lui, a fost sfintit episcop Pidahtoea. Deci, fiind prins de dregatorul Filomarh, impreuna cu cei zece ucenici ai sai, si rabdand multe chinuri impreuna cu ei, si-a primit sfarsitul, prin sabie.

    Dar, pana a nu fi ucis, Sfantul Antinoghen, a grait cateva cuvinte catre dregator, zicand: "Ma rog tie, porunceste ostasilor, sa ma duca in manastirea mea si acolo, sa ma omoare." Si dregatorul a implinit dorinta cea de pe urma. Deci, mergand in manastirea sa, nu si-a mai aflat ucenicii, ca ei fusesera prinsi si ucisi mai inainte. In schimb, l-a intampinat pe Sfantul Antinoghen o cerboaica pe care Sfantul o crescuse in manastire, care statea acum, plecandu-si capul, la picioarele Sfantului. Si a zis Fericitul catre ea: "Te-au lipsit de frati, paganii, iar acum vei ramane si fara de acela care, odinioara, te-a hranit. Dumnezeului veacurilor sa nu te dea pe tine, nici semintia ta spre vanare vanatorilor, ci tu si semintia ta, asa sa fiti, incat in toti anii, la pomenirea noastra, sa va aduceti aci cate un pui, spre junghiere si mancare, celor ce vor veni la pomenirea noastra. Si cerboaica, varsand lacrimi din ochi, a cazut la picioarele Sfantului, iar el, insemnand-o cu semnul crucii, a zis catre ea: "Mergi, in pace, in sanul pustiei." Si Sfantul Atinoghen, in manastirea sa, s-a rugat lui Dumnezeu si, plecandu-si capul sub sabie, s-a sfarsit in Domnul.

    Si, in fiecare an, la pomenirea Sfantului, dupa citirea Sfintei Evanghelii, se vedea venind cerboaica si-si aducea puiul sau, apoi, iarasi, iesea si se ducea. Si se bucura, mirandu-se crestinii, ce se adunau acolo, ospatandu-se, intru cinstirea Sfintilor si spre slava lui Hristos, Dumnezeul nostru in veci! Amin.
 


Intru aceasta zi, cuvant al unui staret oarecare, despre ascultare.

    Un oarecare batran sedea in Tebaida, intr-o pestera, si avea un ucenic iscusit. Si avea obicei batranul, de-l sfatuia pe el cele de folos. Si, dupa sfatuire, facea rugaciune si-l elibera pe el, sa doarma. Iar odata, s-a intamplat de-au venit la el si i-au facut mangaiere niste mireni cucernici, care stiau nevointa cea multa a batranului. Si dupa ce s-au dus ei, a stat iarasi, batranul, seara, sfatuind pe fratele. Si, vorbind cu el, a adormit. Iar fratele a asteptat sa se destepte batranul si sa-i faca lui rugaciune, dupa obicei. Deci, asteptand mult si nedesteptandu-se batranul, ucenicul s-a necajit, dar nu s-a dus sa se culce. Si asemenea pana de sapte ori, necajindu-se si impotrivindu-se, a suferit si nu s-a dus. Apoi, trecand destula vreme din noapte, s-a desteptat batranul si, vazandu-l pe frate asteptand, i-a zis: "Nu te-ai dus pana acum?" Iar el a zis: "Nu, fiindca nu m-ai slobozit, ava." Si a zis batranul: "Si, pentru ce nu m-ai desteptat?" A raspuns fratele: "Nu am indraznit sa te misc, ca sa nu-ti stric somnul". Deci, sculandu-se, au citit pravila cea de dimineata si, dupa sfarsitul ei, a slobozit batranul pe frate si sta singur, rugandu-se. Si, iata, cineva i-a aratat lui un loc slavit, si scaun preastralucit in el si deasupra scaunului sapte cununi stralucitoare. Iar el a intrebat, pe cel ce i le aratase lui, zicand "Ale cui sunt acestea?" Si a raspuns acela "Ale ucenicului tau. Si locul si scaunul le-a daruit Dumnezeu, pentru ascultarea lui. Iar cele sapte cununi, in noaptea aceasta, le-a luat. Deci, venindu-si intru sine batranul a chemat pe frate si i-a zis lui: "Spune-mi ce ai facut in noaptea aceasta? Iar el a zis: "Iarta-ma, ava, dar nimic n-am facut." Iar batranul, socotind ca din smerenie, nu marturiseste, i-a zis lui: "Nu te las pe tine, de nu-mi vei spune ce-ai facut; sau ce ai gandit, in noaptea aceasta?" Iar fratele, stiind intru sine, ca nimic nu a facut, nu avea ce sa zica. Si a zis batranului: "Ava, nimic nu am facut in afara de aceasta, ca suparat fiind de ganduri, de sapte ori, ca sa ma duc, sa ma culc fara de invoirea ta, nu m-am dus." Iar batranul, auzind aceasta, a inteles ca, de cate ori s-a luptat impotriva gandului, de atatea ori s-a incununat de la Dumnezeu. Iar fratelui nu i-a spus nimic, despre cele ce a vazut, dar, pentru folos, le-a povestit pe acestea la barbati duhovnicesti, ca sa cunoastem ca, si pentru mici osteneli, Dumnezeu ne daruieste noua cununi stralucitoare. Bine este, dar, sa ne silim la toate, pentru Domnul. Si, inca, sa ne invatam a cere, cu staruinta, rugaciunile Parintilor si sa nu indraznim a face ceva, sau a ne desparti de ei, fara binecuvantarea lor. Ca Imparatia Cerurilor se ia prin staruinta si numai cei ce silesc ajung la ea.
 


Intru aceasta zi, cuvant al Sfantului Efrem, despre indelunga rabdare.

    Feririt, cu adevarat, este omul care a castigat indelunga-rabdare. Ca, pe unul ca acesta, il lauda Sfanta Scriptura, zicand "Barbatul indelung-rabdator are  multa pricepere." Si ce este mai mult decat aceasta. Ca cel indelung-rabdator este totdeauna: bucurie, totdeauna cu voie buna, ca nadajduieste spre Domnul. Cel indelung-rabdator este fara de manie, ca toate le rabda. Cel indelung-rabdator nu se aprinde de graba spre manie, nu se abate spre ocara. La cuvinte desarte, nu se porneste cu usurinta. Nedreptatit fiind, nu se intristeaza. Celor indaratnici, nu le sta impotriva. Este intaiul la toata fapta. Nu este lesne de prins de amagiri. Nu este usuratic la intaratare. In necazuri, se bucura. Traieste impreuna cu tot lucrul bun. Este cu dragoste catre toti cei ce-l pizmuiesc. Cand i se porunceste, nu graieste impotriva. Cand este mustrat nu se intristeaza. Se mangaie pe sine totdeauna cu indelung-rabdarea. Ca cel ce nu este indelung-rabdator usor se schimba, gata fiind spre manie. Se aprinde degraba spre cearta, si daca este ocarat, raspunde ocarand. Cand este nedreptatit, se razbuna. Se cearta, pentru orice lucru de nimic. Faptele lui se clatina ca niste frunze in vant. Cuvintele lui Cel ce nu are, indelunga rabdare este farade intarire, ca repede se schimba. Intelepciune nu castiga. Cu cel rau se aduna, sta impreuna cu cel ce defaima. Ajuta pe cel ce nedreptateste. Taina n-o tine este gata sa descopere cuvantul tainuit. Si, ce poate fi mai ticalos, decat aceasta? Dumnezeului nostru, slava!
 


Cade-se a sti, ca dupa pomenirea acestor Sfinti, adica dupa 16 zile ale acestei luni, in Duminica cea dintai dupa aceasta data, cantam slujba Sfintilor Parinti de la Calcedon, ce s-au adunat la Sfantul Sinod, al patrulea, a toata lumea (451).

    Acest sfant si a toata lumea Sinod s-a tinut in zielele lui Marcian si Pulheria, binecredinciosii imparati, adunandu-se Sfintii Parinti, cu darul Duhului Sfant, in vestita Biserica a Sfintei Eufimia, adeverind Sfantul Simbol al celor trei sute optsprezece Parinti, care s-au strans la Niceea (325), intarind acest Simbol, precum l-au pecetluit si celelalte Sinoade.

    Ca, ocarmuind imparatia Teodosie (400-450), feciorul lui Arcadie, un oarecare Eutihie, monah si preot, s-a facut incepator unei erezii, zicand ca Domnul nostru Iisus Hristos are numai o fire si o lucrare. Acesta a fost scos din Biserica si caterisit de Fabian, patriarhul Constantinopolului si de ceilalti ortodocsi. Dar Eutihie, avand intr-ajutor si pe cei fara de Dumnezeu, de la curtea imparatului, n-a incetat a face tulburari, pana ce a murit Teodosie. Deci, dupa ce a luat Marcian imparatia, acesta a poruncit sa se faca un Sinod, a toata lumea, si a adunat sase sute treizeci de episcopi. Si alcatuind si o parte si alta, adica, si dreptcredinciosii si ereticii, doua scrieri si, deschizand racla Sfintei Mucenite Eufimia, le-au pecetluit si le-au pus pe pieptul ei, cu paza. Si, peste putine zile, facand ruagaciune si deschizand racla, au vazut si s-au inspaimantat, caci au gasit scrierea ereticilor lepadata sub picioarele Sfintei, iar pe cea a dreptcredinciosilor, tinand-o in cinstitele sale maini. Aceasta facandu-se, s-au ingrozit toti, vazand o asemenea minune. Si, intorcandu-se spre credinta cea adevarata, au slavit pe Dumnezeu, Cel ce face totdeauna, lucruri minunate si mai presus de fire, spre intoarcerea si folosul celor multi. Cu ale lor sfinte rugaciuni, Doamne miluieste-ne si ne mantuieste pe noi! Amin.
 



  • Despre pacatul avortului si gravitatea lui
  • FATA ASCUNSA A PROSTITUTIEI LEGALIZATE